ICCJ. Decizia nr. 2004/2013. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILA
Decizia nr. 2004/2013
Dosar nr. 2021/113/2009
Şedinţa publică de la 22 mai 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Braiia sub nr. 2012/113/2009, reclamanta SC H.T.K.F.T. SRL a chemat-o în judecată pe pârâta SC A.G.I.E. SRL Brăila, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligată la plata sumei de 106.032,8 euro în echivalent în lei la data formulării cererii, pentru şi obligarea pârâtei la plata dobânzii legale de 6% pe an, calculată de la data scadenţei şi până la plata integrală a debitului.
În motivarea acţiunii reclamanta a susţinut că la data de la 1 iunie 2008 a încheiat un contract de vânzare-cumpărare având ca obiect furnizarea a 2.000 de purcei din Olanda sau Germania la ferma pârâtei.
Reclamanta a învederat că a livrat marfa pârâtei în datele de 7 iunie 2008; 12 iunie 2008 şi 14 iunie 2008, emiţând factura: din 9 iunie 2008 pentru suma de 40.486 euro, factura din data de 19 iunie 2008 pentru suma de 35.945 euro şi din 8 iulie 2008 în valoare de 40.480 euro.
Reclamanta a susţinut că pârâta a achitat doar suma de 10.878,2 euro.
În dovedirea cererii reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri, interogatorii şi expertiză.
Prin sentinţa nr. 45/Fcom/25 ianuarie 2011, Tribunalul Brăila, secţia comercială şi contencios administrativ, a respins excepţia prescripţiei acţiunii redhibitorii invocată de reclamantă şi a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta.
În baza art. 274 C. proc. civ., a obligat-o pe reclamantă să-i plătească pârâtei suma de 4.000 RON cheltuieli de judecată şi a dispus darea în debit a reclamantei cu suma de 500 RON diferenţă onorariu expert contabil.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut în considerente că:
Neînţelegerile dintre părţi au pornit din momentul în care s-au înregistrat primele decese în cadrul porcilor livraţi către fermă.
Expertiza sanitar veterinară efectuată în cauză a relevat faptul că, după ce a fost primit primul lot dintre cele trei livrate, a fost efectuat controlul sanitar veterinar, iar primele semne de boală respiratorii au apărut la data de 8 iunie 2008. În acelaşi raport de expertiză s-a menţionat că, Ia data de 9 iunie 2008, medicii sanitari au pus diagnosticul prezumtiv de pleuropneumonie, diagnostic ce a fost ulterior confirmat prin Buletinele de analiză a cadavrelor.
Situaţia de fapt a fost comunicată reclamantei Ia data de 10 iunie 2008, fiindu-i transmise şi notele de control în data de 7 şi 9 iunie 2008, iar, la data primirii celui de-al treilea lot, prin nota de control din data de 14 iunie 2008 a medicilor veterinari, faţă de confirmarea maladiei contagioase a purceilor, s-a decis recoltarea de probe de laborator, situaţie ce i-a fost comunicată reclamantei la data de 18 iunie 2008 şi, ulterior la data de 18 iunie 2008, i s-a comunicat reclamantei faptul că se înregistrează o mortalitate peste limitele normale.
Drept urmare, instanţa a constatat că excepţia prescripţiei invocate de către reclamantă este neîntemeiată, reclamanta fiind înştiinţată în timp util asupra situaţiei existente şi a respins excepţia prescripţiei dreptului de a atrage răspunderea vânzătorului pentru viciile lucrului vandut.
A mai constatat că expertiza sanitar veterinară efectuată în cauză de expert doctor veterinar a concluzionat că originea bolii ce a condus Ia decesul animalelor nu se afla în ferma societăţii pârâte, care de altfel se află la prima populare, iar primele semne de boală au apărut la circa 2.4 de ore de la debarcare.
Expertiza efectuată în cauză a concluzionat şi faptul că atitudinea pârâtei manifestată prin tratamentele administrate a limitat morbiditatea şi mortalitatea purceilor, iar boala a provocat pierderi economice societăţii pârâte.
Astfel, calculul economic al pierderilor efectuat de către pârâtă a fost confirmat şi de către expertiza contabilă, care a reţinut că, prin achitarea sumei de 10.878,20 euro, pârâta nu mai datorează nicio sumă reclamantei
Instanţa de fond a înlăturat susţinerea reclamantei că pârâta nu a formulat cerere reconvenţională pentru pretenţiile expuse, cu motivarea că pârâta nu era obligată să formuleze cerere reconvenţională, întrucât pretenţiile sale vizând compensarea legală pot fi reţinute din întâmpinare şi din probatoriul administrat, în timp ce reclamanta avea obligaţia să-şi probeze pretenţiile expuse.
Prin decizia nr. 8/A din 3 februarie 2012, Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, maritimă şi fluvială, a respins ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei mai sus menţionate şi a obligat-o pe apelanta-reclamantă la plata sumei de 6.000 RON cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a reţinut în considerente că:
În cauză, mortalitatea s-a datorat pleuropneumoniei contagioase a parcului şi chiar în ipoteza în care din documentele medical-veterinare depuse la dosar nu se pot identifica porcii morţi ca fiind cei livraţi de apelantă, în lipsa crotaliului, corespondenţa purtată de părţi dovedeşte faptul că apelanta şi-a asumat răspunderea pentru îmbolnăvirea porcilor.
Curtea de apel a reţinut şi faptul ca deşi iniţial, între părţi, au existat raporturi juridice de vânzare-cumpărare, ulterior, prin acordul lor părţile au novat acest raport juridic, creând, în temeiul art. 969 C. civ. un contract nenumit, care stipulează succint obligaţiile părţilor.
În ceea ce priveşte calculul sumelor datorate între părţi, a avut în vedere expertiza C.I.C., faţă de împrejurarea că aceasta se coroborează cu concluziile expertizei B.E., cu privire la care apelanta-reclamantă nu a formulat obiecţiuni (încheierea din 12 ianuarie 2011).
Faţă de acestea, a reţinut că intimata nu mai datorează nimic, aceasta având de altfel un profit realizat de doar 129.402,71 RON în loc de un profit de 333.953,99 RON, cât fusese estimat.
În ce priveşte excepţia prescripţiei acţiunii redhibitorii, Curtea de Apel a apreciat că aceasta este vădit nefondată, pentru următoarele considerente:
Raportul juridic de vânzare-cumpărare a fost novat într-un raport nenumit, astfel încât în cauză nu se pune problema reducerii preţului pentru existenţa viciilor lucrului vândut.
În ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 70 C. com. şi ale Decretului nr. 167/1958 a reţinut că, şi dacă ar fi existat un contract de vânzare-cumpărare, s-ar fi aplicat dispoziţiile Convenţiei de la Viena din 1980, referitoare Ia vânzarea-cumpărarea comercială internaţională care nu indică termenul de 2 zile, ci se referă la un „termen rezonabil” şi dispoziţiile Convenţiei de la New York, referitoare la prescripţia extinctivă în aceeaşi materie, care stabileşte un regim juridic diferit faţă de cel instituit de Decretul nr. 167/1958.
Pentru aceleaşi considerente, convenţia de vânzare-cumpărare fiind notată într-o convenţie nenumită, dar obligatorie, conform art. 969 fostul C. civ., curtea de apel nu a reţinut faptul că intimata ar fi trebuit să fie exonerată de plată urmare a formulării unei cereri reconvenţionale, ea neavând obligaţia de plată a preţului.
În fine, a reţinut că este adevărat că, potrivit principiului disponibilităţii, prima instanţă ar fi trebuit să se limiteze Ia a se pronunţa asupra cererii cu care a fost investită, respectiv cu privire la obligaţia de plată a preţului în sensul de a respinge această cerere fără a mai administra probele constând în expertize, dar, în calea de atac a apelului nu se poate înrăutăţi situaţia juridică a apelantei şi urmare a faptului că însăşi apelanta a solicitat instanţei de apel probele constând în expertize tehnice, curtea de apel nu putea decât să verifice dacă, urmare a novării raportului de vânzare-cumpărare, din noul raport juridic, intimata datorează sau nu vreo sumă de bani apelantei.
Împotriva deciziei curtii de apel a declarat recurs reclamanta H.T.K.F.T.B. Ungaria, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 304 pct. 6, 8 şi 9 C. proc. civ. şi solicitând:
În principal admiterea recursului, schimbarea în totalitate a deciziei recurate, în sensul admiterii apelului şi, pe cale de consecinţă:
- admiterea excepţiei prescripţiei extinctive a excepţiei invocate de intimata-pârâta SC A.G.I.E. SPL privind tragerea la răspundere pentru viciile aparente sau ascunse ale lucrului vândut;
- admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată, respectiv:
a) obligarea intimatei-pârâte SC A.G.I.E. SRL la plata sumei de 106.032,80 euro, reprezentând contravaloare marfă livrată;
b) obligarea intimatei-pârâte SC A.G.I.E. SRL la plata sumei reprezentând dobânda legală de 6% pe an, calculată de la data scadenţei şi până la plata integrală a debitului.
În subsidiar, admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Solicită, totodată, obligarea intimatei-pârâte SC A.G.I.E. SRL la plata cheltuielilor de judecată efectuate de recurentă în faţa instanţei e fond, de fond, de apel şi de recurs.
Recurenta-reclamantă formulează astfel, în esenţă, următoarele critici:
Instanţa a acordat ce nu s-a cerut (art. 304 pct. 6 C. proc. civ.), în sensul că a procedat Ia compensarea judiciară a creanţei sale în valoare de 79.208,53 euro, cu creanţa invocată de intimata-pârâtă, în condiţiile în care instanţa de fond nu a fost legal învestită cu un capăt de cerere formulat împotriva societăţii sale; în măsura în care partea potrivnică înţelegea să formuleze pretenţii împotriva societăţii sale, grefate pe neîndeplinirea de către societatea sa a propriilor obligaţii contractuale, cu consecinţa producerii unui prejudiciu în patrimoniul acesteia, trebuia să formuleze o cerere reconvenţională, timbrată corespunzător sau o cerere de chemare în judecată împotriva sa, în alt dosar.
Instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.), respectiv a interpretat greşit toate actele aflate la dosarul cauzei, cum ar fi cele privitoare la nerecunoaşterea calităţii de reprezentant legal sau convenţional al societăţii sale a domnului M.L. sau a Cooperativei Muntenia, neîndeplinirea condiţiilor novaţiei, lipsa dovezii că purceii au fost înregistraţi în contabilitatea pârâtei şi anume, a unui proces-verbal de custodie,
Hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal şi a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), în ce priveşte instituţiile de drept substanţial, compensaţia şi de drept procesual , cererea reconvenţională.
Susţine, în privinţa acţiunii redhibitorii, că sunt incidente, în speţă, dispoziţiile art. 70 C. com. coroborate cu cele din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă.
Susţine de asemenea, că decizia recurată a fost dată cu încălcarea Ordinului nr. 170/2004 al Ministerului Agriculturii, conform căruia orice animal viu care intră pe teritoriul României din spaţiul UE trebuie identificat prin crotaliu până la data morţii acestuia, or, cei 458 purcei care au murit nu conţineau acest element de identificare; a fost încălcat, totodată, şi Ordinul Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Animalelor nr. 62/2005 privind acţiunile sanitar veterinare de supraveghere şi imunoprofilactice obligatorii.
Arată că au fost încălcate dispoziţiile legale privind sarcina probei, întrucât pârâta trebuia să dovedească atât identitatea dintre cei 458 purcei incineraţi şi purceii livraţi de societatea sa, dar şi faptul că pretinsa mortalitate îşi are cauzele în afara României, iar nu în ferma de la M.
Recurenta critică modul în care a fost efectuată de către expertulec. C.I.C. expertiza contabilă, din punct de vedere formal şi procedural, precum şi concluziile acesteia şi în cele din urmă, arată că pârâta, fără contractul de vânzare-cumpărare din prezenta speţă, nu ar fi putut contracta un credit agricol şi nu ar fi putut încasa subvenţia plătită de UE.
Recursul nu este fondat.
Examinând recursul reclamantei, prin prisma criticilor formulate împotriva deciziei atacate, se constată următoarele:
În ce priveşte critica recurentei, întemeiate pe dispoziţiile nr. 306 pct. 6 teza finală, potrivit căreia se susţine că instanţa de apel a acordat ceea ce nu s-a cerut, în sensul că a procedat la compensarea judiciară a creanţei reclamantei în valoare de 79.206,53 euro cu creanţa invocată de pârâtă, în condiţiile în care aceasta din urmă nu a formulat o cerere reconvenţională, se constată că nu este întemeiată.
Prima instanţă a apreciat că în cauza de faţă nici nu era necesară formularea unei cereri reconvenţionale, în măsura în care pretenţiile pârâtei vizând o eventuală compensare legală puteau fi deduse din întâmpinare şi probatoriul administrat, reclamanta fiind cea care avea obligaţia de a-şi dovedi pretenţiile.
În speţă, însă, nici nu s-a reţinut compensaţia legală ca mod de stingere a obligaţiilor părţilor, ci s-a respins acţiunea reclamantei şi nu s-a acordat nimic niciuneia dintre părţi, reţinându-se doar în motivarea acestei soluţii că prin termenii contractuali agreaţi părţile au determinat modalitatea în care se va calcula preţul sau beneficiul recurentei şi şi aplicând aceşti termeni conveniţi, conform calculelor determinate de expertiza contabilă efectuată, a rezultat că pârâta, prin achitarea sumei de 10.878,20 euro, nu mai are nicio obligaţie de plată către reclamantă.
Se constată, drept urmare, că referirile instanţei de apel ia principiul disponibilităţii şi la cel care instituie regula non reformatio in pejus au fost ocazionate de constatarea că prima instanţă se putea pronunţa asupra cererii cu care a fost investită şi anume, cu privire la obligaţia de plată a preţului, în sensul respingerii acestei cereri şi fără a mai administra proba cu expertiza, dar a procedat astfel Ia solicitarea reclamantei, iar curtea de apel, aflându-se în situaţia de a verifica dacă urmare novării raportului de vânzare-cumpărare din noul raport juridic, pârâta mai datorează sau nu vreo sumă de bani, a avut în vedere şi expertizele efectuate în cauză, împrejurare în care corect a reţinut că întrucât expertizele au fost solicitate de reclamantă şi urmare concluziilor acestora, ea ar fi putut fi obligată la plata unor sume de bani, acest lucru nu este posibil pentru a nu-i înrăutăţi situaţia în propria cale de atac, conform principiului mai sus amintit, non reformatio in pejus.
Referitor la critica fundamentată de recurentă pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., conform căreia se susţine că instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, schimbând natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, se constată că este, de asemenea, nefondată.
În ce priveşte nerecunoaşterea calităţii de reprezentant legal sau convenţional al societăţii recurente, a domnului M.L. sau a Cooperativei Muntenia, aşa cum a fost reţinută de instanţa de apel, se observă că recurenta se găseşte în mod evident în eroare, întrucât în considerentele deciziei curţii de apel s-a consemnat că „(...) apelanta a recunoscut calitatea numitului M.L., preşedinte al Cooperativei Muntenia, de reprezentat al intimatei...” şi nu al recurentei.
Privitor la susţinerea legată de neîndeplinirea condiţiilor novaţiei, se reţine că nu poate fi primită, având în vedere că, urmare examinării actelor dosarului, rezultă fără putinţă de tăgadă că instanţa de apel a făcut o apreciere corectă a situaţiei de fapt supuse judecăţii, prin încadrarea acesteia în dispoziţiile legale aplicabile în speţă, reţinând judicios că deşi iniţial între părţile litigante au existat raporturi juridice de vânzare-cumpărare, fără a exista însă niciodată un contract de vânzare-cumpărare încheiat în formă scrisă şi semnat de ambele contractante, ulterior, părţile, prin acordul lor, au novat raporturile juridice existente între ele, creând, în temeiul art. 989 C. civ., un contract nenumit, în care au fost stipulate succint obligaţiile părţilor.
Astfel fiind, se constată că nu se confirmă susţinerea recurentei, privind interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii, ci dimpotrivă, că instanţa de apel a făcut o apreciere şi o încadrare corectă a acestuia, în baza întregului probatoriu administrat.
Recurenta mai susţine şi că lipseşte dovada înregistrării purceilor în contabilitatea pârâtei, respectiv un proces-verbal de custodie, dar şi sub acest aspect se observă că instanţa de apel a reţinut, de asemenea, corect, că din întreaga corespondenţă purtată între părţi a rezultat fără dubiu că porcii morţi au putut fi identificaţi ca fiind cei livraţi de recurentă şi că aceasta şi-a asumat răspunderea îmbolnăvirii lor.
Nici critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în conformitate cu care se susţine că hotărârea pronunţată de instanţa de apel a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii ori este lipsită de temei legal, nu este întemeiată.
În ceea ce priveşte instituţiile de drept substanţial, compensaţia şi de drept procesual, cererea reconvenţională, nu se constată vreo încălcare a aplicării legii, acestea nefiind de altfel aplicabile în speţă, astfel cum s-a arătat mai sus.
Referitor la excepţia acţiunii redhibitorii, se constată că şi aceasta a primit o corectă dezlegare în prezenta cauză, apreciindu-se judicios că este vădit nefondată, în contextul în care raportul juridic de vânzare-cumpărare a fost novat într-un raport nenumit, aşa încât nu se pune problema reducerii preţului pentru existenţa viciilor lucrului vândut; prin urmare în spetă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 70 C. com. coroborate cu cele ale Decretului nr. 167/1958, aşa cum eronat susţine recurenta.
Invocarea nerespectării dispoziţiilor Ordinului nr. 170/2004 al Ministerului Agriculturii şi Ordinului nr. 62/2005 al Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Animalelor este pur formală, ca şi susţinerea că au fost încălcate dispoziţiile legale privind sarcina probei referitoare Ia identitatea dintre cei 458 purcei incineraţi şi purceii livraţi de reclamantă, atâta vreme cât din probele existentr în dosar rezultă în mod incontestabil că cei 458 purcei au făcut parte din lotul de purceii livraţi de reclamantă, iar aceasta şi-a asumat responsabilitatea îmbolnăvirii acestora, fapt ce se coroborează cu probele existente la dosar, care converg în acelaşi sens.
Susţinerile recurentei din partea finală a recursului privind nelegalitatea raportului de expertiză contabilă întocmit de ec. C.I.C., sub aspectul formal al semnării şi pe fond al concluziilor, privind contractarea unui credit agricol de către pârâtă şi încasarea subvenţiei plătite de UE sunt susţineri care privesc probatoriul administrat, vizând argumentarea netemeiniciei deciziei atacate, care exced examinării instanţei de recurs, învestită exclusiv cu critici de nelegalitate aduse deciziei recurate.
În consecinţă, reţinându-se că recurenta-reclamantă H.T.K.F.T.B. Ungaria nu a formulat nicio critică întemeiată, în C. proc. civ., având în vedere dispoziţiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., având în vedere dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul reclamantei, ca nefondat.
În baza art. 274 C. proc. civ., recurenta-reclamantă va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 11.180 RON, către intimata-pârâtă SC A.G.I.E. SRL.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta H.T.K.F.T.B. Ungaria împotriva deciziei nr. 8/A din 3 februarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a ll-a civilă, maritimă şi fluvială, ca nefondat.
Obligă recurenta-reclamantă H.T.K.F.T.B. Ungaria la plata sumei de 11.160 RON către intimata-pârâtă SC A.G.I.E. SRL.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 20/2013. Civil. Nulitate act juridic. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2007/2013. Civil. Constatare nulitate act.... → |
|---|
