ICCJ. Decizia nr. 2012/2013. Civil. Acţiune în anularea hotărârilor arbitrale. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2012/2013
Dosar nr. 873/59/2011
Şedinţa publică de la 22 mai 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin acţiunea în anulare înregistrată la Curtea de Apel Timişoara, reclamanta SC C.F.I. SRL Criscior a solicitat anularea sentinţei arbitrale din 16 mai 2011 şi a încheierii de şedinţă din data de 27 aprilie 2011, pronunţate de Curtea de Arbitraj de pe lângă C.C.I.A. Timiş, arătând în motivarea acţiunii că sentinţa atacată este nelegală şi netemeinică, întrucât Tribunalul Arbitral nu a avut competenţa materială de a soluţiona litigiul arbitral promovat de pârâta SC L.G.R. SRL, sentinţa arbitrală s-a pronunţat în condiţii de lipsă de procedură cu reclamanta şi că în mod greşit a fost obligată reclamanta la plata pretenţiilor în sumă de 128.060,76 RON.
Prin precizarea de acţiune, aceeaşi reclamantă reiterează temeiurile acţiunii în anulare, indicând prevederile art. 364 lit. b), d) şi g) C. proc. civ. şi arătând că Tribunalul Arbitral a soluţionat cauza fără a exista o convenţie arbitrală, în prezenţa unei convenţii nule sau inoperante, deoarece în contractul de livrare de gaze clauza compromisorie nu operează faţă de reclamantă, în contractul de închiriere de butelii există o clauză care atribuie instanţelor judecătoreşti soluţionarea litigiilor, iar hotărârea arbitrală nu este legal motivată, instanţa de arbitraj deşi a fost chemată să se pronunţe asupra a două contracte distincte nu a oferit o motivare pertinentă cu privire la fiecare dintre acestea.
Prin întâmpinare, pârâta SC L.G.R. SRL a solicitat respingerea acţiunii în anulare şi menţinerea sentinţei arbitrale, în motivare arătând că în contractul de livrarea de gaze este înserată clauza compromisorie, reclamanta preluând acest contract în integralitate prin act adiţional de la contractantul anterior SC A.C. SA, iar în contractul de închiriere de butelii, conform anexei la acest contract, este prevăzută expres incidenţa obligaţiilor cuprinse în contractul de livrare de gaze, inclusiv a clauzei privind soluţionarea litigiilor prin arbitraj, pentru clienţii care sunt părţi contractante în contractul de livrare de gaze. A mai arătat că procedura de citare a fost îndeplinită cu reclamanta în faţa instanţei de arbitraj şi că nu s-a încălcat nicio normă de ordine publică sau o dispoziţie imperativă a legii, prin hotărârea arbitrală pronunţată.
Prin sentinţa civilă nr. 7/PI din 9 februarie 2012, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, a respins acţiunea în anulare formulată de reclamanta SC C.F.I. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC L.G.R. SRL, cu privire la sentinţa arbitrală din 16 mai 2011 pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ Industrie şi Agricultură Timiş în Dosar nr. 44/2011.
A obligat-o pe reclamantă la plata sumei de 4.960 RON, către pârâtă, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.
Examinând acţiunea în anulare astfel formulată, prin prisma motivelor invocate, a apărărilor ridicate şi a probelor administrate potrivit art. 364 lit. b), d), g) şi i) C. proc. civ., curtea de apel a constatat că acţiunea este nefondată şi a respins-o, pentru următoarele considerente:
Referitor la critica privind necompetenţa Curţii de Arbitraj, datorată lipsei convenţiei arbitrale sau a existenţei unei convenţii nule ori inoperantă, motiv prevăzut de art. 364 lit. b) C. proc. civ., Curtea de Apel a înlăturat-o, reţinând că între părţile litigante există clauză compromisorie, iar această clauză nu este nulă sau inoperantă.
A constatat că pârâta a încheiat contractul de livrare de gaze, însoţit de condiţiile generale de contractare, mai întâi cu SC A.C. SA, iar art. 17 din condiţiile generale de contractare la acest contract, conţine clauza compromisorie, conform căreia litigiile ce vor rezulta din executarea acestui contract vor fi supuse spre soluţionare Curţii de Arbitraj de pe lângă C.C.I.A. Timişoara.
A constatat, de asemenea, că, la data de 27 martie 2008, s-a încheiat actul adiţional la contractul de livrare gaze, prin care reclamanta a preluat toate obligaţiile contractantului SC A.C. SA, fără nicio excepţie.
Prin urmare, a apreciat că înlocuirea persoanei unui contractant, dublată de asumarea în totalitate a clauzelor contractului astfel preluat, nu conduce la înlăturarea clauzei compromisorii şi nu îi atribuie caracterul inoperant, întrucât în lipsa unei manifestări de voinţă a părţii contractante nou implicate în contract cu privire la dezavuarea unei astfel de clauze compromisorii, se prezumă cu deplin temei că noul contractant a înţeles să respecte inclusiv obligaţiile subsumate convenţiei de arbitraj.
Referitor la contractul de închiriere de butelii, curtea de apel a constatat că acest contract s-a încheiat de la bun început între părţile litigante, la data de 1 aprilie 2008. Potrivit art. 7 din contract, litigiile urmau a fi supuse spre soluţionare instanţelor judecătoreşti competente. Totuşi, prin Anexa nr. 1 la acest contract, s-a convenit într-un sens diferit cu privire la clauza de determinare a organului de jurisdicţie, arătându-se că pentru clienţii care au încheiat contracte de livrare de gaze îmbuteliate se aplică clauzele din aceste din urmă contracte, incluzând termenele de plată sau soluţionarea litigiilor prin arbitraj.
Or, reclamanta face parte din categoria clienţilor prevăzuţi de această din urmă clauză, deoarece aşa cum s-a arătat mai sus, prin actul adiţional încheiat la data de 27 martie 2008, deci anterior datei perfectării contractului de închiriere (1 aprilie 2008), a încheiat contractul de livrare de gaze cu pârâta.
În prezenţa a două clauze având rol de electio judicis şi anume, una dintre acestea cuprinsă în contractul principal de închiriere aplicabilă oricărui contractant semnatar, iar a doua înserată în anexa la acest contract, dar cu referire specială la o anumită categorie de clienţi, determinată prin prezenţa lor în calitate de părţi contractante în cadrul contractului de livrare de gaze, curtea de apel a constatat că este incident conflictul între două clauze convenţionale, conflict a cărui rezolvare se determină conform principiului aplicării cu prioritate a normei convenţionale speciale în raport cu norma convenţională generală (lex specialia generalibus derogant).
Curtea de Apel a apreciat că norma convenţională specială care conţine totodată şi clauza compromisorie opozabilă reclamantei, este cea cuprinsă în Anexa nr. 1 la contractul de închiriere; această clauză compromisorie face trimitere la soluţionarea litigiilor prin arbitraj, în condiţiile contractului de livrare de gaze, iar acest din urmă contract atribuie soluţionarea litigiilor Curţii de Arbitraj de pe lângă C.C.I.A. Timişoara.
Relativ la aceste aspecte, reclamanta a opus nerecunoaşterea semnăturii reprezentantului său, atât asupra actului adiţional cât şi a anexei la contractul de închiriere. Aceste apărări au fost înlăturare de Curtea de Apel, având în vedere că instanţa a confruntat originalul înscrisurilor nerecunoscute cu copiile de la dosar, reţinând în acest sens o nouă serie de copii certificate de data aceasta de către parte, iar din comparaţia de scripte astfel efectuată, rezultă că Anexa nr. 1 la contractul de închiriere este semnată de către aceiaşi persoană care semnează şi acţiunea în anulare, iar actul adiţional este semnat de directorul general. Curtea de Apel a relevat că în raport de prevederile Decretului Lege nr. 31/1954, aplicabil la data încheierii contractelor, actele reprezentanţilor persoane juridice, săvârşite în vederea realizării obiectului acesteia, sunt actele persoanei juridice însăşi.
Referitor la cea de a doua critică, privind necitarea reclamantei în faţa Tribunalului Arbitral, Curtea de Apel a înlăturat-o, reţinând că, aşa cum rezultă din dovezile de îndeplinire a procedurii de citare aflate la dosarul Curţii de Arbitraj, reclamanta a fost legal citată cu confirmarea de primire şi sub semnătura reprezentantului său.
Cu privire la critica ce vizează nulitatea hotărârii arbitrale pentru motivul că nu cuprinde considerentele în fapt şi în drept, pe care se sprijină, motiv circumscris art. 364 lit. g) C. proc. civ., Curtea de Apel a înlăturat şi această critică, întrucât aşa cum rezultă din sentinţa arbitrală atacată aflată la dosarul Curţii de Arbitraj, hotărârea cuprinde în mod satisfăcător considerentele în fapt şi în drept pe care instanţa de arbitraj Ie-a avut în vedere pentru a pronunţa soluţia sa.
Nemulţumirile reclamantei referitoare la motivarea instanţei de arbitraj, în mod special referitor la evaluarea probatoriului administrat şi interpretarea clauzelor contractuale, respectiv a normelor de drept aplicabile, nu constituie motiv expres prevăzut de art. 364 C. proc. civ. pentru admisibilitatea acţiunii în anulare.
În fine, deşi reclamanta nu a oferit o critică concretă, ci doar una generică, cu obiectivare asupra motivului de anulare prevăzut de art. 364 lit. i) C. proc. civ., curtea de apel a răspuns şi acestei critici, în sensul că a înlăturat-o, sub considerentul că în cauza arbitrală, soluţionată de Curtea de Arbitraj, prin sentinţa atacată, nu se relevă în niciun mod încălcarea unor dispoziţii ce interesează ordinea publică, bunele moravuri sau prevederile imperative ale vreunei legi.
În ce priveşte cheltuielile de judecată solicitate de către pârâtă, reprezentând onorariu de avocat, s-a apreciat că această cerere este întemeiată, deoarece reclamanta se află în culpă procesuală, iar cheltuielile astfel întrebuinţate sunt dovedite cu înscrisul aflat la dosar, motiv pentru care reclamanta a fost obligată la plata acestor cheltuieli în sumă de 4.960 RON.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamanta SC C.F.I. SRL Criscior, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ. şi solicitând admiterea recursului şi modificarea sentinţei civile atacate, în sensul admiterii acţiunii sale în anulare, aşa cum a fost formulată şi precizată, cu obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată de la recurs şi de la instanţa de fond.
Recurenta formulează astfel următoarele critici:
1. Cu privire la primul motiv de anulare invocat, prevăzut de dispoziţiile art. 364 lit. b) C. proc. civ., consideră că în mod cu totul greşit instanţa de fond a reţinut că îi este opozabilă şi societăţii sale clauza compromisorie convenită între SC L.G.R. SRL şi SC A.C. SA, având în vedere că, în realitate, societatea sa nu şi-a însuşit în mod expres clauza arbitrală, iar acest lucru a fost dovedit cu înscrisurile depuse la dosar.
2. Cu privire la al doilea motiv de recurs, prevăzut de dispoziţiile art. 364 lit. d) C. proc. civ., prin care a invocat faptul că procedura de citare cu societatea reclamantă nu a fost îndeplinită pentru termenul de judecată la care s-a soluţionat cauza în fond, consideră că, de asemenea, el a fost nelegal respins de către instanţa de fond, atâta vreme cât în înscrisul de la dosarul arbitral nu sunt trecute nici numele, nici calitatea şi nici datele de identificare ale primitorului actului, ceea ce echivalează cu o lipsă de procedură.
3. Cu privire la al treilea motiv al contestaţiei, prevăzut de dispoziţiile art. 364 lit. g) C. proc. civ., prin care a invocat faptul că hotărârea arbitrală pronunţată nu a fost legal motivată, consideră că el a fost greşit respins de către instanţa de fond, care a apreciat motivarea hotărârii arbitrale atacate, ca fiind mulţumitoare.
Recursul nu este fondat.
Examinând criticile formulate în recurs de către reclamantă, în raport de actele dosarului, precum şi de dispoziţiile legale incidente în speţă, se constată următoarele:
Prima critică, potrivit căreia în mod greşit instanţa de fond a reţinut că îi este opozabilă şi reclamantei clauza compromisorie convenită între SC L.G.R. SRL şi SC A.C. SA, în contextul în care reclamanta nu şi-a însuşit în mod expres clauza arbitrală, nu este întemeiată.
Se observă astfel că reclamanta a preluat, în calitate de cesionar, obligaţiile decurgând din contractul de livrare de gaze, încheiat de SC L.G.R. SRL cu cedenta SC A.C. SA prin actul adiţional din data de 27 martie 2008, iar ulterior, la data de 1 aprilie 2008 a încheiat cu SC L.G.R. SRL contractul de închiriere de butelii.
La art. 17 din contractul de livrare de gaze este inserată clauza compromisorie conform căreia orice litigiu privind contractul, care nu s-a putut soluţiona pe cale amiabilă se va supune spre soluţionare Curţii de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timişoara şi, de asemenea, în cuprinsul actului adiţional mai sus menţionat, părţile au stipulat în mod expres că toate obligaţiile atribuite fostului beneficiar SC A.C. SA, în clauzele contractului de livrare gaze îmbuteliate din 25 iulie 2007, sunt preluate de SC C.F.I. SRL.
De vreme ce reclamanta a preluat obligaţiile cedentei SC A.C. SA, în integralitatea lor, fără nicio excepţie şi fără a-şi manifesta în vreun fel voinţa de a dezavua clauza compromisorie, rezultă fără putinţă de tăgadă că aceasta este ţinută de clauza compromisorie ce face parte integrantă din contractul de livrare de gaze preluat.
În ce priveşte contractul de închiriere de butelii, se observă caracterul accesoriu al acestui contract faţă de contractul de livrare de gaze, aşa încât se reţine că chiar dacă la art. 7 din contractul de închiriere s-a prevăzut că litigiile vor fi supuse spre soluţionare instanţelor judecătoreşti competente, trebuie avut în vedere că prin Anexa nr. 1 la acelaşi contract s-a stipulat că pentru clienţii care au încheiat contractele de livrare de gaze se aplică clauzele din aceste din urmă contracte, inclusiv termenele de plată sau soluţionarea litigiilor prin arbitraj.
Astfel fiind, se constată că instanţa de fond a apreciat judicios că, în ce priveşte contractul de închiriere de butelii, ne aflăm în prezenţa a două clauze, cu rol de electio judicis, respectiv o clauză prevăzută în contractul principal de închiriere, aplicabilă oricărui contractant semnatar al acestuia şi o altă clauză, înserată în Anexa 1 la contract, cu referire specială la o anumită categorie de clienţi, definită de calitatea acestora de părţi contractante în contractul de livrare de gaze.
Drept urmare, instanţa, făcând aplicarea principiilor accesorium sequitur principale şi lex specialia generalibus derogant, a reţinut corect că norma specială inserată în Anexa 1 la contractul de închiriere, care conţine clauza compromisorie este opozabilă reclamantei, or, această clauză compromisorie face trimitere la soluţionarea litigiilor prin arbitraj, în condiţiile contractului de livrare de gaze, respectiv ale art. 17 din contract.
În consecinţă, se constată că instanţa de fond a stabilit în mod corect că în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 364 lit. b) C. proc. civ., întrucât motivul invocat şi întemeiat de reclamantă pe acest text legal nu poate fi primit, el nefiind de natură să conducă la desfiinţarea hotărârii arbitrale, sub acest aspect.
Nici cea de-a doua critică, conform căreia instanţa de fond nu a luat în considerare faptul că procedura de citare cu societatea reclamantă nu a fost legal îndeplinită pentru termenul de judecată la care s-a soluţionat cauza la arbitraj nu poate fi primită, deoarece, contrar susţinerilor recurentei, din dovezile de îndeplinire a procedurii de citare, aflate la Dosarul nr. 44/2011 al Curţii de Arbitraj Comercial Timişoara, rezultă că reclamanta a fost legal citată, fiind confirmată primirea citaţiei prin semnătura reprezentanţilor ei şi aplicarea ştampilei societăţii, împrejurare în care se constată că în mod corect instanţa de fond a respins şi cel de-al doilea motiv de anulare a hotărârii arbitrajului, întemeiat de reclamantă pe dispoziţiile art. 364 lit. d) C. proc. civ.
Cea de-a treia critică, potrivit căreia recurenta susţine că în mod eronat instanţa de fond nu a avut în vedere că în speţă deveneau aplicabile dispoziţiile art. 364 lit. g) C. proc. civ., în sensul că hotărârea arbitrală nu a fost legal motivată, instanţa apreciind motivarea hotărârii arbitrale, ca fiind mulţumitoare, este şi ea neîntemeiată.
Se observă astfel că instanţa de fond a reţinut corect că hotărârea arbitrală cuprinde în mod satisfăcător considerentele, în fapt şi în drept, pe care se sprijină hotărârea pronunţată şi care au format convingerea instanţei arbitrale şi, totodată, că instanţa de fond a răspuns şi motivului de anulare prevăzut de art. 364 lit. i) C. proc. civ., deşi reclamanta nu a oferit o critică concretă sub acest aspect, instanţa apreciind că nu se reievă a fi întrunite niciuna din cerinţele acestui text legal.
Faţă de cele mai sus arătate, în raport de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., reţinându-se că reclamanta nu a formulat niciun motiv de recurs întemeiat, în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., se va respinge recursul declarat de reclamanta SC C.F.I. SRL Criscior, ca nefondat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. şi având în vedere dovezile existente la dosarul cauzei, va fi obligată recurenta-reclamantă la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 1.251 RON, către intimata-pârâtă SC L.G.R. SRL Timişoara.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta SC C.F.I. SRL Criscior împotriva sentinţei civile nr. 7/PI din 9 februarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, ca nefondat.
Obligă recurenta-reclamantă SC C.F.I. SRL Criscior la plata sumei de 1.251 RON cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă SC L.G.R. SRL Timişoara.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2007/2013. Civil. Constatare nulitate act.... | ICCJ. Decizia nr. 2016/2013. Civil → |
|---|
