ICCJ. Decizia nr. 215/2013. Civil. Conflict de competenţă. Pretentii. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 215/2013
Dosar nr. 50803/3/2011
Şedinţa publică din 23 ianuarie 2013
Asupra conflictului de competenţă constată următoarele:
Tribunalul Iaşi, secţia civilă, prin sentinţa nr. 1180 din 25 mai 2011 a admis excepţia necompetenţei teritoriale. A declinat în favoarea Tribunalului Bucureşti competenţa de soluţionare a cererii formulată de Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă şi în Retragere, în numele şi pentru P.D., în contradictoriu cu Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale.
S-a reţinut, în raport de art. 156 din Legea nr. 19/2000, prevederi aplicabile având în vedere că obiectul cauzei îl reprezintă contestarea unei decizii de recalculare a pensiei emisă în temeiul unei legi speciale, că voinţa legiuitorului a fost ca litigii de acest tip să fie soluţionate de instanţa de la sediul pârâtului.
S-a constatat că deşi Legea nr. 263/2010 a abrogat în totalitate Legea nr. 19/2000, aceasta din urmă nu a rămas fără efecte juridice, continuând să guverneze cu depline efecte toate raporturile juridice născute sub imperiul său. Ca atare, tribunalul a apreciat că decizia de pensionare din 31 decembrie 2010 a rămas guvernată, inclusiv în ceea ce priveşte procedura de contestare, de legea sub imperiul căreia a fost dată, neputându-se crea o lex tertia.
A înţeles a se prevala şi de dispoziţiile art. 174 din Legea nr. 263/2010, precum şi de decizia Curţii Constituţionale nr. 1420 din 2 noiembrie 2010.
În consecinţă, întrucât cererea nu este îndreptată împotriva C.N.P.A.S. sau a casei teritoriale de pensii, potrivit legii în vigoare la data emiterii deciziei contestate, Legea nr. 19/2000, tribunalul a considerat că revine instanţei în a cărei rază teritorială îşi are sediul pârâta competenţa teritorială de soluţionare a acesteia.
Tribunalul Bucureşti, Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin sentinţa civilă nr. 6779 din 7 septembrie 2012 a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu. A declinat competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul cauzei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
S-a reţinut, în raport de prevederile art. 154 din Legea nr. 263/2010, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2011 şi a abrogat Legea nr. 19/2000, că sub imperiul noii reglementări au fost înfiinţate casele de pensii sectoriale, conform art. 3 lit. b), legiuitorul instituind norma de competenţă teritorială şi în ipoteza cererilor formulate în contradictoriu cu aceste subiecte de drept.
S-a mai constatat că acţiunea dedusă judecăţii a fost formulată la data de 18 mai 2011, după intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010.
Împrejurarea că Legea nr. 119/2010, în temeiul căreia a fost emisă decizia contestată, trimite, în privinţa procedurii de contestare, la dispoziţiile Legii nr. 19/2000 nu a fost considerată de tribunal ca fiind un argument pentru stabilirea competenţei jurisdicţionale în baza unui act normativ abrogat la data promovării acţiunii în justiţie. Pe de altă parte, nu a fost găsit relevant faptul că Legea nr. 19/2000 era în vigoare la data emiterii deciziei contestate câtă vreme la data formulării acţiunii acest act normativ era abrogat printr-o lege care instituie o altă normă de competenţă teritorială, de imediată aplicare.
Prin urmare, s-a reţinut că interpretarea art. 7 din Legea nr. 119/2010 trebuie să respecte scopul urmărit de legiuitor, respectiv cel al aplicării aceleiaşi proceduri în privinţa tuturor deciziilor de pensionare, principiu care, de altfel, a stat şi la baza edictării Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
Prin urmare, instanţa competentă teritorial este cea determinată conform art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, respectiv instanţa de la domiciliul ori sediul reclamantului, care în speţă este în Iaşi.
Regulatorul de competenţă urmează a fi pronunţat în favoarea Tribunalului Iaşi, în considerarea argumentelor ce succed.
În stabilirea instanţei competentă teritorial să soluţioneze prezenta cauză, trebuie corect interpretate dispoziţiile legale ce vizează aplicarea legilor în timp, în funcţie de succesiunea acestora.
Astfel, este adevărat că art. 156 din Legea nr. 19/2000, în vigoare la data emiterii deciziei a cărei anulare se solicită, prevedea că se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul reclamantul, cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale de pensii, celelalte cereri adresându-se instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul.
Textul menţionat mai sus a fost însă abrogat expres prin art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
Prin dispoziţiile cuprinse la art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 s-a reglementat competenţa de soluţionare a c ererilor îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale, prevăzându-se că acestea se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul ori sediul reclamantul.
Aceste prevederi reprezintă o derogare de la dispoziţiile alin. (2) al textului de lege menţionat, conform cărora “celelalte cereri se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul”, de natură a facilita accesul la instanţă al persoanelor îndreptăţite.
Trebuie precizat totodată că faţă de dispoziţiile legii vechi, Legea nr. 263/2010 a introdus noţiunea de case de pensii sectoriale, care sunt, de fapt, succesoarele de drept ale fostelor structuri organizatorice responsabile cu pensiile din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Administraţiei şi Internelor (în prezent Ministerul Afacerilor Interne) şi Serviciului Român de Informaţii, structuri care au fost desfiinţate şi ale căror atribuţii, potrivit art. 135 din lege, sunt stabilite prin hotărâre de Guvern.
În ceea ce priveşte aplicabilitatea prevederilor Legii nr. 263/2010 unei acţiuni formulate după intrarea actului normativ în vigoare, dar care priveşte o decizie emisă în baza legii vechi, respectiv Legea nr. 119/2010, se reţine că p otrivit art. 725 alin. (1) C. proc. civ., care reprezintă dreptul comun în materie (art. 156 din Legea nr. 263/2010 stipulează că prevederile legii, referitoare la jurisdicţia asigurărilor sociale, se completează cu dispoziţiile Codului de procedură civilă) , dispoziţiile legii noi de procedură se aplică din momentul intrării ei în vigoare, inclusiv proceselor în curs de judecată începute sub legea veche, precum şi executărilor silite începute sub acea lege.
În considerarea celor ce preced, având în vedere că reclamantul are domiciliul în judeţul Iaşi, competenţa soluţionării acţiunii formulată de acesta revine Tribunalului Iaşi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 214/2013. Civil. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 216/2013. Civil → |
|---|
