ICCJ. Decizia nr. 217/2013. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 217/2013
Dosar nr. 8885/59/2005
Şedinţa publică din 24 ianuarie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiş sub nr. 360 din 07 ianuarie 2004 contestatoarea T.B. , a formulat contestaţie împotriva Dispoziţiei nr. 251 din 02 octombrie 2003 emisă de intimata Primăria comunei Giarmata prin Primar.
În motivare s-a arătat de către contestatoare faptul că P.E. , născută F . , (care este mama sa, în prezent decedată la 07 februarie 2003) a solicitat retrocedarea imobilului situat administrativ în Giarmata nr. 346 - casă, curte şi grădină de 807 mp, imobil înscris în CF Giarmata.
Prin sentinţa civilă nr. 348 din 08 martie 2005, pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 8885/C/2005 , a fost respinsă contestaţia formulată de contestatoarea T.B. , împotriva dispoziţiei nr. 251 din 02 octombrie 2003 emisă de Primarul comunei Giarmata, în contradictoriu cu intimata Primăria comunei Giarmata prin Primar.
Pentru a hotărî astfel Tribunalul Timiş a reţinut că:
Imobilul situat în localitatea Giarmata nr. 346, compus din casă, curte şi grădină, în suprafaţă de 807 mp, înscris în CF Giarmata a fost proprietara numitei T.B. (căsătorită P . ) şi a trecut în proprietatea Statului Român şi administrarea operativă a Consiliului Popular al comunei Giarmata, prin decizia nr. 1096 din 28 octombrie 1986 în baza Decretului nr. 223/1974, Statul Român intabulându-şi dreptul de proprietate în CF la 27 iunie 1986.
Prin notificarea nr. 1091 din 02 noiembrie 2001 depusă la Biroul Executorilor Judecătoreşti D . şi J . , numita P . B . a solicitat restituirea în natură a imobilului, compus din casă, curte şi grădină, în suprafaţă de 807 mp, înscris în CF Giarmata.
Prin dispoziţia nr. 251 din 02 octombrie 2003, emisă de Primarul comunei Giarmata a fost respinsă cererea formulată de contestatoarea T.B. pentru imobilul înscris în CF Giarmata.
Analizând dispoziţia contestată şi raportând-o la actele de la dosar instanţa a reţinut că aceasta este legală şi temeinică având în vedere următoarele considerente:
Din copia dosarului administrativ rezultă că s-au reţinut în mod corect prin dispoziţia contestată mai multe neconcordanţe între actele de stare civilă ale proprietarului tabulară şi situaţia de carte funciară.
Astfel, în cartea funciară, numele persoanei de la care a fost preluat imobilul în baza Decretului nr. 223/1974 este P.E. născută F . , în timp ce în copia certificatului de naştere depus la fila 1 dosar numele de familie a antecesoarei contestatoarei este F .
Ori, această modificare de nume a antecesoarei contestatoarei efectuată pe cale administrativă sau judecătorească nu este dovedită în cauză, nici în faza procedurii administrative, şi nici în instanţa de judecată.
În ceea ce priveşte obligaţia contestatoarei de a depune la dosar declaraţiile autentificate din care să rezulte că pentru imobilul în litigiu antecesoarea contestatoarei nu a încasat despăgubiri de la Statul German, nici această obligaţie legală nu a fost respectată de contestatoare în acord cu prevederile art. 5 din Legea nr. 10/2001 republicată şi a prevederilor art. 5.1 din Hotărârea nr. 498 din 18 martie 2003 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Astfel, din declaraţia depusă de contestatoarea T.B. şi aflată la fila 32 dosar rezultă că aceasta personal nu a primit nici o despăgubire, iar mama sa a primit o despăgubire de la Statul German în cuantum de 35.000 lei.
În justificarea acestei declaraţii, contestatoarea a depus copie de pe adresa de respingere a cererii de constatare de daune şi de plată a despăgubirilor compensatorii emisă de Serviciul cu probleme de compensaţii, din Nurnberg, de la data de 22 februarie 1990, constând în refuzul cererii numitei T.B. de acordare de despăgubiri.
Toate acestea, coroborate şi cu împrejurarea că imobilul în litigiu a fost înstrăinat la data de 22 ianuarie 1998 către numita H.A. , prin încheierea de către aceasta a contractului de vânzare-cumpărare cu Consiliul Local al comunei Giarmata, contractul fiind încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, iar contestatoarea nu a înţeles să solicite măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul în litigiu, au format convingerea instanţei în sensul respingerii contestaţiei formulate de contestatoarea T.B. împotriva dispoziţiei nr. 251 din 02 octombrie 2003 emisă de Primăria Giarmata prin Primar ca neîntemeiată.
Împotriva sentinţei civile nr. 348 din 08 martie 2005, pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 8885/C/2005 , reclamanta T.B. a declarat apel în termen legal la data de 27 mai 2005, solicitând, prin motivele de apel depuse separat, la data de 6 octombrie 2005 (f. 8 - 9) admiterea lui, schimbarea în tot a sentinţei civile apelate, în sensul admiterii contestaţiei şi dispunerea retrocedării imobilului.
Examinând apelul prin prisma motivelor invocate în scris de reclamantă, în raport de obiectul cauzei, temeiul de drept invocat, actele depuse şi dispoziţiile Legii nr. 10/2001, modificată ulterior, Curtea a constatat că este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Reclamanta T.B. a investit instanţa de fond - Tribunalul Timiş, la data de 6 mai 2004 cu contestaţie împotriva Dispoziţiei nr. 251 din 02 octombrie 2003 emisă de Primarul comunei Giarmata, prin care i s-a respins notificarea nr. 1091 din 2 noiembrie 2001 prin care doamna P . B . , cetăţean german cu domiciliul în Germania, Nurnberg 90441 - Thymianweg str. 31, a solicitat restituirea în natură a imobilului, cuprins în CF Giarmata, constând în casă, curte şi grădină, în suprafaţă de 807 mp, situat în localitatea Giarmata, comuna Giarmata, jud. Timiş.
Imobilul revendicat de reclamantă, înscris în CF Giarmata, compus din casă, curte şi grădină în suprafaţă totală de 807 m.p., a trecut în proprietatea Statului Român în baza Legii nr. 223/1974, prin plecarea definitivă în R.F.G., în anul 1986 a fostei proprietare tabulare, P . (născută F . ) E . , mama reclamantei T.B. , sens în care a fost emisă decizia nr. 1096 din 28 octombrie 1986 a fostului Consiliu Popular Judeţean Timiş (f. 21 dosar fond).
Astfel, Decretul nr. 223/1974 a instituit regula generală conform căreia, în România, construcţiile şi terenurile puteau fi proprietatea persoanelor fizice numai în cazul în care acestea aveau domiciliul în ţară. per a contrario, persoanele care nu aveau domiciliul pe teritoriul ţării pierdeau dreptul de proprietate asupra imobilelor lor.
Transferul dreptului de proprietate în favoarea statului asupra construcţiilor avea loc cu sau fără plată, după cum persoana pleca legal, fraudulos sau nu se mai întorcea în ţara sa după ce a plecat legal, în timp ce terenul trecea la stat, întotdeauna fără plată.
Dimpotrivă, locuinţele celor care plecau fraudulos sau nu se mai întorceau, deşi plecaseră legal, erau preluate gratuit de către stat.
Dispoziţiile acestui decret erau aplicabile deopotrivă şi cetăţenilor care au părăsit fraudulos ţara ori au refuzat să se întoarcă în ţară anterior intrării în vigoare a acestui act normativ.
Aceste dispoziţii legale se raportau la prevederile art. 480 şi 481 C. civ.
Prin urmare, conform legii reparatorii, preluarea este abuzivă indiferent că ea a avut loc în fapt sau în temeiul şi cu respectarea unor acte normative, ele însele abuzive, cum a fost Decretul nr. 223/1974.
Concluzionând, Curtea a reţinut că, aşa cum judicios s-a arătat în literatura de specialitate, trecerea în proprietatea statului, în temeiul Decretului nr. 223/1974, a imobilului în litigiu, s-a realizat cu încălcarea prevederilor legale mai sus menţionate, conferind astfel, caracter abuziv acestei măsuri, astfel că titlul statului nu poate fi considerat valabil. Prin urmare, criticile pârâtului privind legalitatea titlului statului asupra imobilului în cauză sunt nefondate.
Stabilită astfel, nelegalitatea titlului statului asupra imobilului revendicat de reclamanţi, devin incidente dispoziţiile art. 1 alin. (1) al legii reparatorii, care instituie regula restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv, excepţiile de la regula generală fiind de strictă interpretare şi aplicare.
În cazul în care locuinţa a fost legal înstrăinată în favoarea unui terţ, persoana îndreptăţită va beneficia de măsuri reparatorii, prin echivalent.
În privinţa persoanei care a făcut cerere de plecare definitivă din ţară şi a înstrăinat obligatoriu locuinţa sa către stat, normele metodologice prevăd acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru diferenţa dintre suma primită, actualizată cu coeficientul de actualizare mai sus amintit şi valoarea de piaţă a locuinţei, stabilită în conformitate cu standardele internaţionale de evaluare.
Împotriva deciziei civile nr. 19 din 2 februarie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă , a declarat recurs reclamanta T.B. care a susţinut următoarele critici de nelegalitate a hotărârii recurate:
Recurenta este cetăţean german, dar conform normelor legale în vigoare poate dobândi în proprietate terenuri în România, cu atât mai mult când modul de dobândire este prin moştenire.
Reclamanta, în calitate de moştenitoare legală a mamei sale, are calitatea de persoană îndreptăţită la restituire conform art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Imobilul în litigiu a trecut abuziv în proprietatea Statului Român şi astfel se încadrează în prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, fiind preluat în baza unui titlu nelegal.
Aceeaşi instanţă a considerat în mod greşit că, deoarece în prezent Statul român deţine 1/4 din imobil, iar Humă Ana, fosta chiriaşă a statului, restul de 3/4 din imobil, imobilul nu poate fi restituit în natură, ca urmare a înstrăinării lui în condiţiile Legii nr. 112/1995 către H.A.
Apartamentarea imobilului este realizată în fapt şi este demarată din punct de vedere tehnic, doar că nu este înscrisă în cartea funciară din cauza cererii de revendicare.
În atare condiţii, instanţa de apel a reţinut în mod eronat că „locuinţa - întreagă - a fost legal înstrăinată în favoarea unui terţ” ceea ce îi dă dreptul, numai la măsuri reparatorii prin echivalent pentru tot imobilul.
Se apreciază în continuare că are dreptul la restituirea în natură a cotei de 1/4 din imobil nevândută de către stat - măsură ce poate fi dispusă pe cale administrativă de către primar sau direct de către instanţa de recurs şi la măsuri reparatorii în echivalent pentru diferenţa dintre suma primită actualizată cu coeficientul de actualizare şi valoarea de piaţă a locuinţei stabilită conform standardelor internaţionale de evaluare, măsura ce cade în competenţa Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Analizând recursul declarat prin prisma dispoziţiilor legale incidente şi a motivelor de recurs, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul va fi respins pentru considerentele ce succed:
Criticile formulate de recurenta reclamantă se încadrează în motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ea susţinând, în esenţă, că este îndreptăţită la restituirea în natură a imobilelor solicitate.
Pentru a fi incident motivul de nelegalitate reglementat de aceste dispoziţiile legale, este necesar ca hotărârea recurată să fie dată cu aplicarea sau interpretarea greşită a legii sau să fie lipsită de temei legal.
În cauză, instanţa de apel a interpretat în mod just dispoziţiile legale incidente şi anume art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 conform cărora, în cazul în care restituirea în natură nu e posibilă se pot stabili măsurii reparatorii prin echivalent.
Motivele invocate de recurenta reclamantă nu pot fi primite.
Prin contestaţia formulată, reclamanta a solicitat anularea dispoziţiei nr. 251 din 02 octombrie 2003 emisă de Primarul com. Giarmata prin care i se respinsese cererea de restituire în natură a imobilului situat la nr. x, cuprins în CF , în suprafaţă de 807 mp.
În mod corect instanţa de apel a considerat că, având în vedere situaţia juridică actuală a imobilului revendicat, văzând şi dispoziţiile deciziei nr. 38/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ce reglementează posibilitatea restituirii imobilelor, pe calea dreptului comun, doar în măsura în care prin aceasta nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate şi securităţii raporturilor juridice, Curtea a constatat că reclamanta, în calitate de moştenitoare legală a fostei proprietară tabulară, P. (născută F.) E., este îndreptăţită la beneficiul măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, cu modificările ulterioare, prin echivalent, nefiind posibilă restituirea în natură, urmare a înstrăinării lui în condiţiile Legii nr. 112/1995, către numita H.A., iar titlul actualilor proprietari nu a fost contestat, ori desfiinţat.
Dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 10/2001 au fost în mod just interpretate şi aplicare de instanţa de apel. Conform acestor dispoziţii, de regulă, imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură. Dacă restituirea în natură este posibilă, persoana îndreptăţită nu poate opta pentru măsuri reparatorii prin echivalent decât în cazurile expres prevăzute de lege.
Scopul prevederilor Legii nr. 10/2001 a fost şi acela de a institui măsuri reparatorii pentru imobilele ce nu pot fi restituire în natură, atunci când restituirea în natură, nu este posibilă, instanţa de apel procedând în mod corect la anularea dispoziţiei nr. 251 din 02 octombrie 2003 a Primarului com. Giarmata.
Astfel, s-a constatat în mod corect că reclamanta e îndreptăţită la beneficiul măsurilor reparatorii prin echivalent, prevăzute de Legea nr. 10/2001 şi a dispus înaintarea dosarului către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor cuvenite contestatoarei în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Pentru aceste considerente, se va respinge recursul şi în baza art. 312 C. proc. civ. se va menţine decizia civilă ca legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta T.B. împotriva deciziei civile nr. 19 din 2 februarie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 219/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 197/2013. Civil → |
|---|
