ICCJ. Decizia nr. 216/2013. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 216/2013
Dosar nr. 22/101/2005
Şedinţa publică din 24 ianuarie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Mehedinţi, secţia civilă, reclamanţii I.A., P.C., R.I., T.C. şi T.N. au chemat în judecată pe pârâta Primăria Comunei Bala, Judeţul Mehedinţi solicitând anularea dispoziţiei nr. 139 din 28 februarie 2005, emisă de aceasta şi restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 2.000 m.p., situat în intravilanul comunei Bala, a casei din lemn cu trei încăperi edificată pe acest teren şi a suprafeţei de 5 ha teren, aflată în extravilanul comunei Bala.
S-a solicitat să se constate dreptul la despăgubiri în echivalent pentru clădirile confiscate abuziv şi demolate în timpul regimului comunist, respectiv o casă din lemn cu trei încăperi şi o magazie din lemn cu dependinţe.
Prin precizarea de acţiune depusă la 7 iunie 2005 reclamanţii au arătat că autorul lor T.D. a fost unul dintre fondatorii organizaţiei „Mişcarea Română de Rezistenţă” având ca scop răsturnarea regimului de democraţie populară fiind condamnat la moarte în baza sentinţei penale nr. 307 din 26 noiembrie 1952 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti, hotărâri prin care s-a dispus conform art. 4 din Decretul nr. 199/1950 şi confiscarea averii condamnatului.
Reclamanţii au mai solicitat restituirea în natură a următoarelor bunuri: o casă cu două camere situată în comuna Vidimireşti, terenul în suprafaţă de 0,75 ha pe care este edificată casa, 3 loturi de teren în pct. „Dealul Viilor”, „La moară” şi „Domnica”, un lot teren arabil şi pomii fructiferi în Lunca Ohabei, un alt lot de teren în pct. „La conac” în suprafaţă de 2.760 m.p., din care 1.000 m.p. se află în gospodăria numitului B.I., un lot de teren intravilan situat în Săliştea Satului în suprafaţă de circa 2390 m.p., din care circa 1.375 m.p. ocupată de gospodăria lui M.D., un lot teren arabil, fâneţe şi pomi, situat în Lunca Sovronei.
Reclamanţii au solicitat citarea în cauză a numiţilor B.I. şi M.D.
Prin sentinţa civilă nr. 502 din 9 octombrie 2007 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, secţia civilă, s-a admis în parte contestaţia, s-a anulat parţial dispoziţia nr. 139 din 28 februarie 2005 emisă de pârâta Primăria Bala cu privire la imobilul casă de locuit, fiind obligată pârâta să emită dispoziţie de restituire în natură către reclamanţi, a casei de locuit cu două camere, beci şi tindă situată în satul Vidimireşti, comuna Bala, Judeţul Mehedinţi şi să acorde despăgubiri în condiţiile legii speciale pentru construcţiile demolate.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii criticând-o ca nelegală şi netemeinică pentru nerestituirea terenurilor solicitate prin notificări, ca efect al aplicării eronate a dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001, în condiţiile în care aceste norme au caracter de complinire, iar terenurile în discuţie nu au fost restituite în baza Legii nr. 18/1991 până la data de 14 februarie 2001.
S-a susţinut că hotărârea este nelegală şi în ceea ce priveşte menţinerea dispoziţiei contestate cu privire la terenurile intravilane ocupate de intervenienţi.
Intervenienţii M.D. şi B.I. au formulat întâmpinare arătând că folosesc terenurile în litigiu din anul 1961 au edificat case cu gospodării, pomi şi viţă de vie, zona nefiind niciodată cooperativizată şi nu au calitate procesuală pasivă în condiţiile în care în cauză nu s-a formulat o cerere de intervenţie în condiţiile art. 112 C. proc. civ.
Prin decizia civilă nr. 82 din 15 martie 2010, Curtea de Apel Craiova, secţia a I - a civilă, a admis apelul reclamanţilor, a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a dispus restituirea în natură a imobilului confiscat compus din teren intravilan situat în punctul „Plat, casă părintească” în suprafaţă de 1.000 m.p. şi casă de locuit compusă din două camere, tindă şi beci, bunuri aflate în satul Vidimireşti, comuna Bala s-a constatat dreptul la măsuri reparatorii în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru construcţiile preluate abuziv şi demolate, respectiv: casă cu 4 camere, coteţ păsări, pătul, magazie, casă - bucătărie cu două încăperi, căzănărie, teren intravilan în suprafaţă de 1.060 m.p., situat în comuna Bala, pct. „La conac”, pe care se află gospodăria intimatului B.I. şi teren intravilan în suprafaţă de 1.512 m.p., situat în comuna Bala, sat Vidimireşti în punctul „Săliştea Satului”, pe care se află gospodăria intimatului M.D.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii criticând-o ca nelegală întrucât nu au fost determinate suprafeţele de teren pe care sunt edificate locuinţele intimaţilor B.I. şi M.D..
Recurenţii - reclamanţi au invocat şi faptul că în mod greşit s-a reţinut calitatea intimaţilor B.I. şi M.D. de titulari ai unui bun în sensul art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului în condiţiile în care aceştia au ocupat abuziv terenurile în discuţie.
Prin decizia civilă nr. 4342 din 24 mai 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a fost admis recursul declarat de reclamanţi împotriva deciziei civile nr. 82 din 15 martie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia a I-a civilă, îndreptată prin încheierea din 7 iunie 2010 şi completată prin decizia nr. 184 din 7 iunie 2010 a aceleiaşi instanţe.
A casat decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Pentru a decide astfel, Înalta Curte a reţinut că instanţa de apel a stabilit corect situaţia de fapt cu privire la terenul în suprafaţă de 1060 m.p., situat în punctul „La conac” ce face parte din terenul în suprafaţă de 2.560 m.p., astfel cum a fost identificat de expertul B.Ş., pentru diferenţa de 1.500 m.p., reclamanţilor fiindu-le emis titlu de proprietate provizorie şi procesul-verbal de punere în posesie.
Terenul intravilan de 1.512 m.p., situat în satul Vidimireşti, pct. „Săliştea Satului” face parte din terenul în suprafaţă totală de 2.512 m.p. din care pentru 1.000 m.p., reclamanţilor li s-a emis titlu de proprietate provizoriu şi proces verbal de punere în posesie.
Că, deşi a reţinut corect situaţia de fapt a celor două terenuri, instanţa de apel a refuzat restituirea în natură, încălcând dispoziţiile imperative ale Legii nr. 10/2001, ce instituie principiul prevalenţei restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv, respectiv art. 7 şi art. 9 alin. (3) din acelaşi act normativ.
S-a motivat refuzul restituirii în natură a acestor terenuri pe împrejurarea că intimaţii persoane fizice ar fi titularii unui „bun” în sensul art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţie fără a preciza însă concret titlul acestora şi modalitatea în care au intrat în posesia respectivelor terenuri.
Intimaţii - persoane fizice au fost chemaţi în judecată prin precizarea de acţiune formulată de reclamanţi la termenul din 7 iunie 2005, termen de judecată ce a constituit prima zi de înfăţişare.
Deşi această cerere a îndeplinit cerinţele legale prevăzute de art. 57 alin. (3) C. proc. civ., tribunalul a dispus citarea intervenienţilor abia la 6 martie 2007, iar la termenul din 2003-2007 li s-a pus în vedere să depună la dosar titlul de proprietate şi autorizaţia de construcţie.
Intimaţii - intervenienţi au invocat în apărare faptul că deţin terenurile în litigiu, continuu, neîntrerupt, şi sub nume de proprietar din anul 1961, în condiţiile art. 1846, 1847 şi 1890 C. civ.
A constatat Înalta Curte că se impune ca instanţa de apel să stabilească dacă din punct de vedere procedural, o asemenea cerere în sensul constatării dreptului de proprietate de către intervenienţi prin efectul uzucapiunii poate fi formulată în faza apelului, având în vedere şi faptul că litigiul se desfăşoară în cadrul procesual stabilit de reclamanţi conform Legii nr. 10/2001.
Conform îndrumărilor date prin decizia de casare, instanţa de apel a dispus completarea probatoriilor cu un supliment la raportul de expertiză tehnică pentru a se stabili întinderea, amplasamentul şi vecinătăţile terenurilor ocupate de intervenienţii B.I. şi M.D..
Prin decizia civilă nr. 33/2012 din 10 aprilie 2002 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a I-a civilă, a fost admis apelul reclamantelor împotriva sentinţei civile nr. 502 din 9 octombrie 2007 a Tribunalului Mehedinţi, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a dispus restituirea în natură a terenului intravilan situat în pct. „plat – casă părintească” în suprafaţă de 1.200 m.p., şi casă de locuit compusă din două camere, tindă şi beci, situat în sat Vidimireşti, comuna Bala, a terenului intravilan în suprafaţa de 2.314 m.p., situat în pct. „La conac” compus din 885 m.p., teren curţi - construcţii şi 1.429 m.p., teren păşune şi a suprafeţei de 2328 m.p., situat în pct. „Săliştea Satului” din care 270 m.p. curţi, construcţii, 350 m.p. teren viţă de vie, 1.708 m.p. teren arabil identificat în anexa 2 la suplimentul la raportul de expertiză întocmit de expert B.Ş.
A constatat dreptul reclamanţilor la măsuri reparatorii în echivalent, în condiţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005 şi a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate.
Pentru a decide astfel, Curtea a reţinut în, esenţă, că posesia exercitată de intimaţii - intervenienţi a fost precară, în sensul că nu a fost exercitată sub nume de proprietar, nu sunt titularii unui „bun” în accepţiunea art. 1 din Protocolul 1 adiţional la Constituţie, neavând o valoare patrimonială dobândită în mod legal sau o speranţă legitimă astfel încât nu pot beneficia de protecţia juridică conferită de lege.
Împotriva aceste din urmă hotărâri au declarat recurs intervenienţii B.I. şi M.D.
Dezvoltând criticile de nelegalitate întemeiate pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenţii - reclamanţi au susţinut în esenţă următoarele:
Cu privire la terenul intravilan în suprafaţă de 2.314 m.p., situat în satul Vidimireşti, comuna Bala recurentul B.I. a susţinut că deţine terenul de cel puţin 30 de ani de la autoarea sa B.V., că are o posesie continuă, neîntreruptă, publică şi sub nume de proprietar conform art. 1847 şi urm., C. civ., împrejurare ce poate fi dovedită cu chitanţele de plată a impozitului, şi faptul că pe terenul în litigiu a construit o casă, un gard, a plantat viţă de vie şi arbuşti fructiferi.
A mai arătat că instanţa de apel a făcut o confuzie între autorizaţia eliberată în temeiul unei legi şi un titlu de proprietate, el fiind titularul unui „bun” în sensul art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţie.
Că, potrivit art. 9 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcţii neautorizate în condiţiile legii după data de 1 ianuarie 1990, neexistând nicio dovadă că imobilul - construcţie din litigiu a fost edificat după această dată.
În raport cu cele expuse, recurentul - intervenient a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul respingerii acţiunii reclamanţilor.
Cu privire la terenul în suprafaţă de 2.512 m.p., situat în intravilanul satului Vidimireşti recurentul - intervenit M.D. a susţinut că îl moşteneşte de la autoarea M.I.M., decedată la 9 iunie 1969, nefiind împroprietărit cu acest teren de vreo autoritate, dar că timp de 30 de ani l-a stăpânit sub nume de proprietate, în condiţiile art. 1847 C. civ., posesie ce poate fi dovedită cu chitanţele de plată a impozitului, adeverinţă de rol, construcţia casei şi a gardului, a plantat viţă de vie, şi arbuşti fructiferi.
A mai arătat că este titularul unui bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie astfel că terenul ce îl deţine nu poate fi restituit în condiţia art. 9 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
În consecinţă, a solicitat admiterea recursului modificarea deciziei atacate în sensul respingerii acţiunii reclamanţilor - intimaţi.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate ce pot fi încadrate în cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile formulate de intervenienţii B.I. şi M.D. sunt nefondate urmând a fi respinse pentru considerentele ce succed:
Ca mod de dobândire a dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile, uzucapiunea sau prescripţia achizitivă presupune, prin raportare la dispoziţiile art. 1846 - 1847 C. civ., anumite condiţii şi anume: posesia să fie continuă, neîntreruptă, să fie netulburată, să nu fie fondată sau consemnată prin acte de violenţă în contra sau din parte adversarului, să fie publică şi exercitată sub nume de proprietar.
Uzucapiunea de 30 de ani este recunoscută în art. 1890 C. civ., în favoarea posesorului care prescrie prin 30 de ani fără să fie obligat să producă vreun titlu.
În speţă, instanţa de apel a făcut o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale în materie, prevăzute de art. 1847 C. civ., reţinând că nu sunt îndeplinite cererile pentru a uzucapa terenurile în litigiu.
Recurenţii - intervenienţi nu au exercitat o posesie utilă, ci una precară, în sensul că nu a fost exercitată sub nume de proprietar.
Calitatea de proprietar nu se poate pierde prin neuz, iar instituţia uzucapiunii a fost prevăzută de legiuitor pentru a sancţiona dezinteresul şi lipsa de diligenţă a acestuia.
În speţă, terenurile în litigiu au fost preluate în mod abuziv de către Statul Român astfel încât titularii dreptului de proprietate s-au aflat în imposibilitate de a-şi valorifica aceste drepturi.
Nici critica potrivit căreia instanţa de apel, soluţionând cauza ar fi încălcat dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie, nu este întemeiată, deoarece conform jurisprudenţei constante a Curţii această dispoziţie legală ocroteşte o valoare patrimonială dobândită în mod legal, iar nu speranţa la dobândirea legitimă a unui bun asupra căruia recurenţii nu sunt titulari.
În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de intervenienţii B.I. şi M.D. împotriva deciziei civile nr. 33 din 10 aprilie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.
Obligă intervenienţii, în baza art. 273 alin. (3) C. proc. civ., la plata a 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reduse către reclamanţii T.N., I.A., P.C., R.I. şi T.C.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 215/2013. Civil. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 189/2013. Civil. Partaj judiciar. Recurs → |
|---|
