ICCJ. Decizia nr. 2284/2013. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2284/2013
Dosar nr. 4076/83/2011
Şedinţa publică de la 6 iunie 2013
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele::
Prin sentinţa civilă nr. 4479/D din 21 decernbrie 2011, Tribunalul Satu Mare a respins acţiunea civilă înaintată de reclamanta D.M., prin mandatar S.M.V, pentru acordarea de despăgubiri în temeiul Legii nr. 221/2009.
Tribunalul, analizând cererea în pretenţii formulată, din perspectiva motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale aplicabile coroborat cu efectele produse prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite în Dosarul nr. 14/2011, prin care s-a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Colegiul de conducere al Curţii de Apel Galaţi şi s-a stabilit că „urmare a Deciziilor Curţii Contituţionale nr. 1358/2010 şi nr. 1360/2010, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsuri administrative asimilate acestora şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziilor instanţei de contencios constituţional în Monitorul Oficial”, reţinând şi caracterul obligatoriu al acestei decizii în urma publicării în Monitorul Oficial nr. 789/7.11.2011, prin prisma dispoziţiilor art. 3307 alin. (4) C. proc. civ., a respins acţiunea promovată, conform dispozitivului sentinţei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta D.M., prin mandatar S.M.V., solicitând obligarea Statului Român la plata despăgubirilor morale potrivit Legii nr. 221/2009 în valoare de 11.000 RON.
Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs cât şi din oficiu, instanţa de recurs a constatat următoarele:
Curtea de Apel Oradea a reţinut că Deciziile Curţii Constituţionale sus menţionate nu pot fi aplicate cauzelor aflate pe rol la data publicării, pentru a nu încălca dreptul la un proces echitabil instituit de art. 6 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, legea incidentă la data formulării cererii de chemare în judecată, fiind aplicabilă pe tot parcursul procesului, invocând cauzele Belcic/Croaţiei, Stratis Andreatis/Greciei, Popageorgiu/Greciei, pronunţate în acest sens de C.E.D.O., respectiv art. 14, art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei arătate mai sus.
Mai mult chiar, Curtea a reţinut că şi în cazul în care s-ar accepta inaplicabilitatea acestei dispoziţii, întrucât a fost declarată neconstituţională, în speţă îşi găseşte aplicarea art. 998 C. civ., normă de drept comun în materie, câtă vreme prin Legea nr. 221/2009 cei îndreptăţiţi au fost repuşi în termenul de prescripţie de-a solicita despăgubiri.
Prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie însă, s-a stabilit, cu forţă obligatorie pentru instanţe conform art. 3307 alin. (4) C. proc. civ. (dezlegările date problemelor de drept judecat, sunt obligatorii pentru instanţe, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial) că, urmare a Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 şi nr. 1360/2010, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziilor instanţei de contencios constituţional în Monitorul Oficial.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut în considerente, obligatoriu pentru instanţe, că, efectele deciziilor de neconstituţionalitate se produc pentru viitor şi nu aduc atingere drepturilor câştigate; faptul că acţiunea întemeiată pe art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 s-a promovat când era în vigoare, nu înseamnă că efectele acesteia se întind în timp pe toată durata desfăşurării procedurii judiciare, nefiind un act juridic convenţional şi nefiind raporturi juridice determinate de părţi, cu drepturi şi obligaţii precis stabilite pentru a opera legea incidentă la momentul în care raporturile au luat naştere.
S-a apreciat că judecata nu se poate întemeia pe o dispoziţie legală inexistentă juridic urmare a declarării neconstituţionalităţii ei, iar dreptul pretins s-a considerat că nu mai are nici un fundament în legislaţia internă şi nici nu este incidentă noţiunea de bun pentru a fi aplicabile dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Ca urmare, deşi convingerea Curţii de Apel Oradea a rămas aceeaşi şi până la publicarea acestei decizii a admis acţiuni similare, pe temeiurile expuse mai sus, inclusiv pe dreptul comun în materie, art. 998 C. civ., după publicarea ei, fiindcă s-a statuat expres că dreptul pretins nu mai are nici un fundament în legislaţia internă, a menţinut sentinţa prin care s-a respins acţiunea.
Raport la considerentele expuse, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, prin decizia civilă, prin decizia civilă nr. 3411/2012-R din 13 septembrie 2012 a respins ca nefonat recursul civil declarat de recurenta-reclamantă D.M., prin mandatar S.M.V.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, recurenta-reclamantă D.M. prin mandatar S.M.V., a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 3411/2012 a Curţii de Apel Oradea, prin care a solicitat admiterea recursului, reiterând considerentele susţinute şi dezvoltate în faţa instanţelor de fond.
Cererea de recurs nu a fost întemeiată în drept.
Recursul este inadmisibil.
Potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (1) persoanele condamnate penal în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 pentru alte fapte decât cele prevăzute la art. 1 alin. (2) pot solicita instanţei de judecată să constate caracterul politic al condamnării lor, potrivit art. 1 alin. (3). Cererea poate fi introdusă şi după decesul persoanei, de orice persoană fizică sau juridică interesată ori, din oficiu, de Parchetul de pe lângă Tribunalul în circumscripţia căruia domiciliază persoana interesată.
Alin. (6) prevede că hotărârea pronunţată potrivit alin. (4) este supusa recursului, care este de competenţa Curţii de Apel, text de lege care a fost modificat prin art. XIII din Legea nr. 202/2010 începând cu 25 noiembrie 2010.
Deşi la data pronunţării sentinţei de fond, respectiv 21 decembrie 2011, erau în vigoare dispoziţiile care stabilesc calea de atac împotriva cererilor sus evocate, fiind recursul.
Astfel fiind şi având în vedere şi dispoziţiile art. XXVI din Legea nr. 202/2010 potrivit cărora dispoziţiile art. 4 alin. (6) şi art. 5 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 221/2009, se aplică şi proceselor aflate în curs de soluţionare, decizia civilă nr. 3411/2012-R din 13 septembrie 2012 este pronunţată de către Curtea de Apel Oradea ca instanţă de recurs, urmare recursului declarat de reclamanta D.M., fiind irevocabilă, în sensul art. 377 alin. (2) pct. 4 şi nu se încadrează între hotărârile ce pot fi atacate cu recurs, menţionate de art. 299 alin. (1) C. proc. civ.
În raport de aceste considerente, se constată că toate criticile invocate prin prezenta cerere de recurs nu mai pot fi analizate, reclamanta beneficiind de o judecată devolutivă în faţa instanţei de fond şi de controlul de legalitate efectuat de către instanţa de recurs.
Aşa fiind, Înalta Curte, în considerarea celor mai sus arătate şi în conformitate cu prevederile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., va respinge prezentul recurs dedus judecăţii, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta D.M. împotriva deciziei civile nr. 3411/2012-R din 13 septembrie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă, ca inadmisibil.
Irevocabil.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1851/2013. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2367/2013. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
