ICCJ. Decizia nr. 2330/2013. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2330/2013
Dosar nr. 6280/299/2009
Şedinţa publică din 11 iunie 2013
Asupra recursului de faţă:
Din examinerea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 18131/2010, Judecătoria sector 1 a admis acţiunea formulată şi precizată de reclamanta Asociaţia de proprietari nr. X1 şi a obligat pârâtul O.G. la plata sumelor de 1789,18 RON, cote de întreţinere restante aferente perioadei septembrie 2008-ianuarie 2009, 31,75 RON, penalităţi de întârziere şi 1395 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că din listele de întreţinere confirmate de raportul de expertiză contabilă, rezultă că pârâtul a acumulat restanţe la plata cotelor de întreţinere în cuantumul menţionat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul O.G. criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică.
Prin decizia civilă nr. 2240 din 22 septembrie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca nefondat recursul declarat de pârâtul O.G. împotriva sentinţei civile nr. 18131 din 22 septembrie 2010 pronunţate de Judecătoria sector 1 Bucureşti în Dosarul nr. 6280/299/2009 în contradictoriu cu reclamanta Asociaţia de Proprietari nr. X1 sector 1, Bucureşti. Pentru a hotărî astfel instanţa de recurs a reţinut că nemulţumirile recurentului vis-a-vis de modul în care e administrată şi gestionată activitatea Asociaţiei de proprietari, nu poate justifica refuzul îndeplinirii obligaţiei legale de a-şi plăti cota-parte din cheltuielile de întreţinere, obligaţie reglementată de art. 46-50 din Legea nr. 230/2007 şi care justifică soluţia primei instanţe.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâtul O.G. criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică.
Prin decizia nr. 1176 din 21 iunie 2012 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a lll-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins ca inadmisibil recursul.
Pentru a hotărî astfel Curtea de Apel a reţinut că recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanţe de recurs, este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs.
împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul O.G. arătând că a solicitat instanţelor să se recalculeze toate listele de plată, greşit calculate, urmând ca în urma reclaculării să îşi achite la zi toate obligaţiile.
În susţinerea recursului său pârâtul a reiterat situaţia de fapt şi a făcut istoricul litigiului arătând că s-au scurs patru ani de când a fost dat în judecată de Asociaţia de Proprietari nr. X1 pentru neplata cotelor de întreţinere calculate greşit şi înscise pe listele lunare de plată.
A mai arătat recurentul că în Dosarul nr. 6280/299/2009, sunt documente clare din care rezultă că expertiza contabilă judiciară ordonată de Judecătoria sectorului 1 prin încheierea din 21 martie 2010, este un act nul şi trebuie desfiinţat.
Totodată a susţinut că actele de proprietate ale apartamentelor au devenit inoperante astfel că trebuie urgent modificate şi pe baza lor să se întocmească un nou acord de asociere care să fie ratificat de justiţie.
În concluzie, solicită instanţei să se dea curs cererii sale în sensul recalculării listelor de plată lunară cu cheltuielile din Asociaţia de Proprietari nr. X1, deoarece sunt întocmite greşit.
Având în vedere dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului, Înalta Curte va examina cu prioritate excepţia inadmisibilităţii recursului invocată de reclamantă.
Astfel, analizând actele şi lucrările dosarului din perspectiva normelor legale incidente prin raportare la excepţia invocată, Înalta Curte urmează să respingă recursul ca inadmisibil, în considerarea următoarelor:
Potrivit dispoziţiilor art. 299 C. proc. civ., „sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, precum şi cele date în apel”.
Prin urmare, potrivit legii, nu există posibilitatea de a declara recurs împotriva unei hotărâri pronunţate în recurs deoarece, conform dispoziţiilor art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., hotărârile date în recurs sunt hotărâri irevocabile, deci nesusceptibile de recurs.
Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac, şi presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, şi astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.
Principiul enunţat este consacrat şi la nivel constituţional, fiind înscris în art. 129 din Constituţie, care prevede dreptul părţilor şi al procurorului de a folosi căile de atac, însă numai în condiţiile legii.
Astfel, în sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătoreşti, exercitarea acestora şi efectele produse sunt guvernate de principiul legalităţii căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituţional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac şi exercitarea lor în condiţiile legii, potrivit cu natura şi scopul lor şi într-o anumită ordine.
În speţa dedusă judecăţii, recurentul a solicitat cenzurarea unei decizii irevocabile pronunţate de o instanţă de recurs, pe care o mai atacase deja, de asemenea cu recurs.
În speţă, se constată că decizia recurată este o hotărâre pronunţată de o instanţă de recurs, fiind deci irevocabilă, potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., nesusceptibilă deci de a fi atacată, la rândul său, cu recurs, nemaiputând fi supusă unui nou control judiciar specific căii de reformare, împotriva sa putând fi exercitate, în condiţiile legii, doar căile extraordinare de atac.
Această concluzie decurge şi din observarea dispoziţiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care enumera categoriile de hotărâri ce pot fi atacate cu recurs, şi în cuprinsul cărora nu sunt incluse şi deciziile date în recurs, precum şi din principiul unicităţii dreptului de a folosi o cale de atac.
În consecinţă, faţă de considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 137 alin. (1) şi art. 377 alin. (2) pct. 4 din acelaşi Cod, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâtul O.G.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâtul O.G. împotriva deciziei civile nr. 1176 din 21 iunie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a lll-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2327/2013. Civil. Contestaţie la executare.... | ICCJ. Decizia nr. 2340/2013. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
