ICCJ. Decizia nr. 2247/2013. Civil. Acţiune în anulare. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2247/2013
Dosar nr. 5720/40/2011
Şedinţa publică de la 5 iunie 2013
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoşani, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. 5720/40/2011 din 28 octombrie 2011, reclamanta I.B.L. a chemat în judecată pe pârâta B.R.D.-G.S.G. SA prin G.Iaşi solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună constatarea nulităţii absolute a contractului de ipotecă autentificat din 1 august 2007 de Biroul Notarilor Publici Asociaţi R.A.-A.M.V. şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa nr. 2670 din 28 octombrie 2011, Tribunalul Botoşani, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiate, excepţiile prescripţiei dreptului la acţiune şi a inadmisibilităţii acţiunii şi, ca nefondată, acţiunea reclamantei reţinând, în esenţă, că reclamanta I.B.L. a consimţit în calitate de mandant la procura autentificată din 19 iunie 2007 de Biroul Notarilor Publici Asociaţi C.A.-S.A., prin care a împuternicit pe soţul său I.A., ca, în numele ei, să garanteze obligaţia de restituire a unui credit ce urma să fie acordat prin programul „Fermierul” către societatea acestuia, cu dreptul de proprietate exclusivă asupra apartamentului nr. 1 din blocul de locuinţe situat în municipiul Botoşani.
Analizând excepţiile invocate prin prisma contractelor de credit încheiate între SC I. SRL Botoşani în calitate de împrumutat şi pârâtă în calitate de bancă, în care reclamanta a fost înscrisă ca garant ipotecar, tribunalul a apreciat că excepţia prescripţiei dreptului la acţiune nu este întemeiată, câtă vreme cererea în constatare nulitate absolută este imprescriptibilă, conform art. 2 din Decretul nr. 167/1958 şi că, atâta timp cât contractul de ipotecă atacat leagă pe creditorul ipotecar şi pe garantul ipotecar, cu privire la bunul imobil ipotecat, chiar dacă acesta din urmă a fost reprezentat prin mandatar la încheierea lui, nu este dată în cauză o coparticipare procesuală forţată mandant-mandatar, aşa încât, nici a doua excepţie de inadmisibilitate a cererii, nu este întemeiată.
În ce priveşte fondul cauzei, tribunalul a constatat că natura mandatului dat de I.B.L. este una comercială, potrivit art. 56 C. com., câtă vreme acesta a fost dat în legătură cu o faptă obiectivă de comerţ, conform art. 3 pct. 11 C. com., fiindu-i aplicabile dispoziţiile art. 375 alin. (3) C. com.; că, referirea din procură la programul „Fermierul” nu împiedică a se constata că respectivul mandat cuprindea în realitate orice era necesar ca el să fie eficace, în raport de destinaţia lui şi că, banca creditoare a oferit în beneficiul SC I. SRL un pachet de servicii inseparabile, constând atât în co-finanţarea propriu-zisă „Fermierul”, cât şi în finanţarea componentei de contribuţie publică până la recuperarea sumei prin programul SAPARD.
A apreciat instanţa că toate actele necesare în înţelesul art. 375 alin. (3) C. com. cuprind garantarea şi în ceea ce priveşte sumele care se înscriu în categoria „decalajului de plăţi”, conform contractului de credit nr. X1/2007 şi, ţinând seama de natura de contract de adeziune a contractului bancar, cu accesoriul său, contract de ipotecă bancară, mandatul în discuţie a inclus şi consimţământul la clauza de renunţare la beneficiul de discuţiune şi de diviziune şi în consecinţă, prin efectul legii comerciale, procura autentică din 2007 include consimţământul reclamantei la toate clauzele din contractul de ipotecă atacat.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel reclamanta I.B.L., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de apel, apelanta a arătat, în esenţă, că instanţa de fond a pronunţat sentinţa apelată prin interpretarea greşită a normelor legale invocate în motivarea hotărârii, referitoare la contractul de mandat, contractul de ipotecă şi contractul de împrumut bancar; că nu a cercetat cauza sub toate aspectele, invocând motive străine de natura acesteia, hotărârea astfel pronunţată fiind lipsită de temei legal şi că, a interpretat greşit actele deduse judecăţii, în raport cu dispoziţiile legale invocate în motivarea sentinţei atacate.
Astfel, a susţinut apelanta că, în mod greşit a apreciat instanţa că natura mandatului dat de aceasta este una comercială, întrucât, pe de o parte, contractul de ipotecă din 1 august 2007 are natură civilă şi nu constituie o faptă obiectivă de comerţ în sensul art. 3 C. com., iar pe de altă parte, părţile sunt persoane fizice, apreciind că în cauză este vorba de un mandat civil căruia i se aplică regulile dreptului civil şi mai mult decât atât, este cu titlu gratuit, ceea ce îi întăreşte şi mai mult caracterul civil.
În acest sens, apelanta a precizat că mandatul special acordat fostului soţ (procura autentificată din 19 iunie 2007) este cu titlu gratuit, iar garantarea obligaţiei de restituire a unui credit obţinut prin programul „Fermierul” nu poate fi considerată o afacere comercială în sensul art. 374 C. com. şi nici nu se încadrează în prevederile art. 375 alin. (3) din acelaşi Cod şi mai mult decât atât, în speţă, mandatarul a depăşit limitele acestui mandat, întrucât, prin contractul de ipotecă încheiat cu intimata-pârâtă a fost garantată obligaţia de restituire a două credite, fără a exista consimţământul ei la garantarea cu apartamentul proprietatea sa şi în ceea ce priveşte obligaţia de restituire a „creditului suport pentru finanţarea decalajului de plăţi” ce face obiectul contractului din 1 august 2007, iar renunţarea la beneficiul discuţiunii şi diviziunii a fost făcută, de asemenea, fără acordul său.
Prin decizia nr. 28 din 4 mai 2012 a Curţii de Apel Suceava, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta I.B.L. împotriva sentinţei din 28 octombrie 2011 a Tribunalului Botoşani, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
În motivarea acestei decizii, instanţa de apel a reţinut că prin contractul cadru încheiat la data de 4 decembrie 2006 privind acordarea ajutorului financiar nerambursabil în condiţiile Programului special de preaderare pentru agricultură şi dezvoltare rurală SAPARD-România, Agenţia de plăţi pentru dezvoltare rurală şi pescuit a acordat SC I. SRL Botoşani un ajutor financiar nerambursabil pentru punerea în aplicare a proiectului intitulat „Complex sere extravilan, sat T., judeţul Botoşani”, în valoare totală de 1.226.103 RON, Agenţia angajându-se să acorde o finanţare nerambursabilă de maxim 613.051 RON echivalentă cu maxim 50% din valoarea totală eligibilă a proiectului.
Prin procura autentificată la data de 19 iunie 2007 de către Biroul Notarilor Publici „C.A.-S.A.”, reclamanta apelantă I.B.L. şi-a împuternicit soţul, I.A. să garanteze cu dreptul ei de proprietate asupra apartamentului nr. 1 situat în municipiul Botoşani, obligaţia de restituire a unui credit pe care urmează să-l obţină SC I. SRL Botoşani de la B.R.D.-G.S.G. SA, Sucursala Botoşani prin programul „Fermierul” şi de îndeplinire a tuturor obligaţiilor stabilite prin respectivul contract de credit şi prin actele adiţionale ulterioare.
Prin contractul de credit din 1 august 2007, pârâta intimată B.R.D.-G.S.G. SA, Sucursala Botoşani a acordat societăţii comerciale SC I. SRL Botoşani un credit de investiţii pe termen scurt în valoare totală de 613.051 RON pe o perioadă de 12 luni, în art. 2 al contractului fiind stipulată clauza potrivit căreia, creditul este destinat în exclusivitate pentru finanţarea componentei de contribuţie publică în valoare de 613.051 RON a proiectului SAPARD cu privire la realizarea proiectului „Complex sere extravilan, sat T., judeţul Botoşani”.
Prin contractul de credit din 1 august 2007 pârâta-intimată a acordat SC I. SRL Botoşani un credit în valoare de 613.052 RON pe o perioadă de 120 luni/10 ani pentru finanţarea componentei de contribuţie privată a proiectului SAPARD cu privire la realizarea proiectului „Complex sere extravilan, sat T., judeţul Botoşani”.
Pentru a asigura garantarea obligaţiei de restituire a creditelor angajate de SC I. SRL Botoşani, respectiv creditul suport pentru finanţarea decalajului de plăţi în valoare de 613.051 RON derivat din contractul nr. X1/2007 şi creditul de co-finanţare SAPARD în valoare de 613.052 RON derivat din contractul nr. X2/2007 s-a încheiat în favoarea pârâtei B.R.D.-G.S.G. SA, Sucursala Botoşani, creditor ipotecar, contractul de ipotecă din 1 august 2007, potrivit căruia, garanţii ipotecari, (inclusiv reclamanta-apelantă prin mandatar), au consimţit la constituirea ipotecii asupra bunurilor imobile proprietatea acestora.
Instanţa de apel a constatat astfel că realizarea proiectului SAPARD s-a fundamentat exclusiv pe existenţa şi implicit activarea concomitentă a celor două componente ale mecanismului de finanţare a investiţiei propusă de SC I. SRL Botoşani, respectiv contribuţia publică aflată în interdependenţă cu componenta de contribuţie privată, obligatorie pentru accesarea fondurilor europene.
Cu alte cuvinte, cele două contracte de credit încheiate la data de 1 august 2007, respectiv contractul nr. X1 acordat pentru finanţarea componentei de contribuţie publică şi contractul nr. X2 destinat finanţării contribuţiei private vizează acelaşi proiect SAPARD derulat prin programul „Fermierul”, la care s-a raportat indubitabil reclamanta-apelantă în momentul întocmirii mandatului special, mandatarul fiind împuternicit, de asemenea, „să semneze contractul de ipotecă şi orice alt act juridic accesoriu la contractul de credit...”.
S-a concluzionat astfel că prin mandatul special reclamanta a înţeles să faciliteze obţinerea de către SC I. SRL Botoşani a finanţării necesare proiectului SAPARD în valoare totală de 1.226.103 RON, aşa încât, susţinerea acesteia privind depăşirea limitelor mandatului nu poate fi reţinută în acest context.
Referitor la susţinerea apelantei vizând natura civilă a mandatului special, instanţa de apel a reţinut că în mod corect instanţa de fond a apreciat că acest mandat este comercial în aplicarea dispoziţiilor art. 56 C. com. (în vigoare la acea dată) potrivit cărora, „dacă un act este comercial numai pentru una din părţi, toţi contractanţii sunt supuşi, încât priveşte acest act, legii comerciale...”, fiind dat în legătură cu o faptă obiectivă de comerţ în sensul dispoziţiilor art. 3 pct. 11 din acelaşi Cod, respectiv acordarea unui împrumut în scopul desfăşurării unei afaceri comerciale, ipoteca constituind doar un accesoriu al contractelor de credit menţionate anterior.
În condiţiile în care finalitatea urmărită de reclamanta-apelantă a fost aceea de garantare cu bunul propriu a obligaţiei de restituire a împrumutului derivat din două surse de finanţare distincte, necesar realizării proiectului unic SAPARD, s-a reţinut incidenţa în speţă şi a dispoziţiilor art. 375 alin. (3) C. com., potrivit cărora „mandatul pentru o anume afacere cuprinde împuternicire şi pentru toate actele necesare executării lui, chiar când nu ar fi anume arătate” şi având în vedere că accesarea fondurilor europene a avut drept scop dezvoltarea afacerii societăţii comerciale, se conturează în mod evident natura comercială a mandatului special dat de către reclamanta-apelantă persoanei juridice în cauză.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta I.B.L., invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7,8 şi 9 C. proc. civ.
Recurenta-reclamantă arată că hotărârea recurată este lipsită de temei legal şi a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor juridice aplicabile în cauză, în sensul că, în prezenta speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 56 şi 375 alin. (3) C. com., referitoare la contractul de mandat, invocate de instanţa de apel în motivarea deciziei recurate.
Totodată, susţine că instanţa de apel a intrepretat greşit întregul probatoriu administrat în cauză, dar şi normele juridice ce reglementează ipoteca convenţională şi contractul de mandat, pronunţând astfel o hotărâre profund nelegală şi netemeinică; nu în ultimul rând, instanţa a ignorat în totalitate motivele de apel invocate şi a făcut o analiză formală şi defectuoasă a probelor (înscrisurilor).
Recurenta arată că, având în vedere prevederile exprese şi limitele mandatului dat soţului I.A., nu există consimţământul său la garantarea cu apartamentul, proprietatea sa exclusivă şi a creditului intitulat „credit suport pentru finanţarea decalajului de plaţi”, ce face obiectul contractului de credit din 1 august 2007, neexistând practic nici o manifestare de voinţă din partea sa în acest sens, de natură să producă efecte juridice.
Totodată, susţine că prin procura autentificată la Biroul Notarilor Publici Asociaţi „C.A.-S.A.” nu a consimţit să renunţe la „beneficiul de discuţiune şi diviziune”, această renunţare fiind înserată în mod nelegal în contractul de ipotecă din 1 august 2007, fiind astfel depăşite încă o dată limitele mandatului special acordat. Astfel, din moment ce procura se referă doar la garantarea unui singur credit, pe care urma sa-l obţină SC I. SRL prin programul „Fermierul”, iar prin contractul de ipotecă din 1 august 2007, pârâta constituie ipoteca pentru garantarea obligaţiei de restituire a două credite încheiate cu societatea sus-mentionată, este mai mult decât evident ca prin încheierea contractului de ipotecă s-au depăşit limitele mandatului dat, obligaţia asumată nefiind validă în aceste condiţii, aspecte ce au fost ignorate în mod nejustificat atât de instanţa de fond cât şi de instanţa de apel în motivarea hotărârii recurate.
Referitor la programul denumit „Fermierul”, recurenta arată că a înţeles să garanteze exclusiv restituirea creditului destinat acoperirii participatiei proprii de 50%, reprezentând contribuţia proprie, nu şi obligaţia statului de a suporta 50% din investiţie, respectiv obligaţia de restituire şi a „creditului suport pentru finanţarea decalajului de plaţi”, ce face obiectul contractului de credit din data de 1 august 2007.
Mai mult decât atât, având în vedere destinaţia creditelor, susţine că garanţia pe care a înţeles să o constituie ar fi trebuit să fie una subsidiară, urmând a fi folosită numai dacă, în caz de default, banca nu şi-ar fi recuperat creditul din valorificarea investiţiei. Acest aspect rezultă implicit şi din faptul că prin mandatul acordat, nu a renunţat la beneficiul discuţiunii şi diviziunii.
Acordarea unei facilităţi pentru finanţarea decalajului de plăti nu este prevăzută în programul „Fermierul” şi nu era necesară, deoarece investiţia se realizează şi se decontează pe faze de execuţie, ceea ce înseamnă că creditul care acoperă 50% din investiţie nu poate fi accesat în totalitate ci treptat, situaţie în care nu era necesară niciun fel de facilitate pentru finanţarea decalajului de plăti.
În aceste condiţii, recurenta arată că, la momentul încheierii contractului de ipoteca din 1 august 2007, nu se putea pune în discuţie vreun decalaj de plăţi (o asemenea situaţie putând surveni numai după începerea derulării investiţiei), ori creditul de investiţii este în mod exclusiv un credit pe termen lung, de 10 ani, iar „finanţarea decalajului de plaţi”, ce face obiectul contractului de credit nr. X1 din data de 1 august 2007, pentru garantarea căruia nu a consimţit, este un credit încheiat pe termen scurt, de 12 luni.
Totodată, se mai susţine că prin motivarea deciziei recurate instanţa de apel interpretează în mod eronat atât înscrisurile existente la dosar, cât şi normele legale aplicabile în cauză, apreciind, fără temei, că mandatul dat de reclamantă este unul comercial şi că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 56 şi 375 alin. (3) C. com., apreciind, în mod eronat, şi faptul că ipoteca asupra apartamentului este, de asemenea, un act juridic comercial.
Arată că instanţa de apel a făcut o interpretare eronată a normelor juridice ce reglementează ipoteca convenţională şi mandatul. Astfel, susţine că mandatul acordat în cauză nu are caracter comercial, în cauză nefiind aplicabile aşadar prevederile art. 56 şi 375 alin. (3) C. com., ci caracter civil, deoarece, pe de o parte, părţile contractante sunt persoane fizice, iar mandatul este cu titlu gratuit, iar pe de altă parte, ipoteca pentru care s-a dat mandatul are natură civilă, întrucât garantarea obligaţiei de restituire a unui împrumut nu poate fi considerată sub nici o formă o afacere comercială, în sensul art. 374 C. com., şi implicit, nu constituie o faptă obiectivă de comerţ în sensul art. 3 C. com., pentru ca mandatul să fie unul comercial. Contractul de ipotecă din 1 august 2007 încheiat în speţă are natură civilă şi nu comercială şi nu constituie o faptă obiectivă de comerţ în sensul art. 3 C. com. Altfel spus, garantarea unui împrumut nu poate fi considerată o faptă obiectivă de comerţ.
Astfel, în mod eronat apreciază instanţa de apel faptul că, în cauză, natura mandatului este una comercială câtă vreme acesta este dat în legătură cu o faptă obiectivă de comerţ, în sensul art. 3 pct. 11 C. com., apreciind astfel, în mod greşit, că ipoteca, pentru care s-a încheiat mandatul, este o faptă obiectivă de comerţ, în sensul art. 3 C. com. Acest raţionament al instanţei de apel excede prevederilor legale elementare ce reglementează ipoteca convenţională, dar şi literaturii juridice de specialitate.
Susţine că, din analiza art. 3 pct. 11 C. com., invocat de instanţa de apel în motivarea hotărârii recurate, ce reglementează „faptele de comerţ”, legiuitorul consideră ca fapte de comerţ „operaţiunile de bancă şi schimb”, ori contractul de ipotecă încheiat în speţă nu intra în categoria unor astfel de operaţiuni, prevăzute limitativ în norma legală sus-menţionată, ipoteca fiind, fără îndoială, un act juridic civil, reglementată de art. 1746-1815 C. civ. Cum în speţă contractul de ipotecă este fără îndoială un act juridic civil, acesta nu poate fi considerat o faptă obiectivă de comerţ, în cauză fiind incidente dispoziţiile speciale, derogatorii, prevăzute la art. 4 C. com. Astfel, garantarea unei obligaţii prin ipotecă este un act juridic civil, singurele excepţii de la această regulă fiind fidejusiunea şi gajul comercial.
Recurenta arată că, prin motivarea deciziei recurate, instanţa de apel face confuzie între fidejusiune, pe de o parte şi ipotecă, pe de alta parte, ca şi modalităţi de garantare a obligaţiilor, fără a avea în vedere că cele două instituţii de drept au reglementari diferite, atât în ceea ce priveşte constituirea garanţiilor, cât şi în ceea ce priveşte executarea acestora. Totodată, instanţa de apel, pronunţă hotărârea recurată, fără a avea în vedere dispoziţiile derogatorii ale art. 56 şi ale art. 4 C. com.
În concluzie, cum în speţă, reclamanta nu este comerciant, contractul de mandat fiind încheiat între două persoane fizice, cu titlu gratuit, iar ipoteca constituită asupra apartamentului este un act juridic civil, fiind reglementată exclusiv de normele de drept civil, iar normele speciale, derogatorii, prevăzute la art. 4 şi 56 C. com. se aplica înaintea normelor juridice generale, este mai mult decât evident faptul că aceasta nu poate fi considerată o faptă obiectivă de comerţ, şi implicit o afacere comercială pentru reclamantă, cum greşit apreciază instanţa de apel în hotărârea recurată, motiv pentru care şi contractul de mandat încheiat în speţă are caracter civil, şi nu comercial, fiindu-i aplicabile normele de drept civil. Chiar împrumutul făcut de SC I. SRL are caracter civil, în măsura în care a servit la construcţia unui imobil, respectiv a unui complex de sere în extravilanul satului T. din judeţul Botoşani.
Recurenta solicită admiterea recursului, modificarea în totalitate a deciziei atacate, în sensul admiterii acţiunii privind constatarea nulităţii absolute parţiale a contractului de ipotecă din 1 august 2007, autentificat la data de 1 august 2007.
Pârâta-intimată B.R.D.-G.S.G. SA prin Grup Iaşi a formulat întâmpinare, solicitând, în esenţă, respingerea recursului, ca nefondat, întrucât reclamanta la mandatat pe I.A., care era soţul său la momentul încheierii procurii, să garanteze cu dreptul de proprietate asupra imobilului proprietatea reclamantei, obligaţia de restituire a unui credit pe care urmează să îl obţină SC I. SRL, de la B.R.D.-G.S.G. SA, Sucursala Botoşani prin programul „Fermierul” şi de îndeplinire a tuturor obligaţiilor stabilite.
Mandatul, legal acordat, a fost îndeplinit potrivit actului notarial încheiat, iar reclamanta nu a denunţat acest mandat după desfacerea căsătoriei, ci doar atunci când pârâta creditoare a început executarea silită, ca urmare a intrării SC I. SRL în faliment.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs şi de susţinerile din întâmpinare constată că prin contractul cadru încheiat la data de 4 decembrie 2006 privind acordarea ajutorului financiar nerambursabil în condiţiile Programului special de preaderare pentru agricultură şi dezvoltare rurală SAPARD-România, Agenţia de plăţi pentru dezvoltare rurală şi pescuit a acordat SC I. SRL Botoşani un ajutor financiar nerambursabil pentru punerea în aplicare a proiectului intitulat „Complex sere extravilan, sat T., judeţul Botoşani”, în valoare totală de 1.226.103 RON, Agenţia angajându-se să acorde o finanţare nerambursabilă de maxim 613.051 RON echivalentă cu maxim 50% din valoarea totală eligibilă a proiectului.
Prin procura autentificată la data de 19 iunie 2007 de către Biroul Notarilor Publici „C.A.-S.A.”, reclamanta apelantă I.B.L. şi-a împuternicit soţul şi anume pe I.A. să garanteze cu dreptul ei de proprietate asupra apartamentului nr. 1 situat în municipiul Botoşani, obligaţia de restituire a unui credit pe care urmează să-l obţină SC I. SRL Botoşani de la B.R.D.-G.S.G. SA, Sucursala Botoşani prin programul „Fermierul” şi de îndeplinire a tuturor obligaţiilor stabilite prin respectivul contract de credit şi prin actele adiţionale ulterioare.
Prin contractul de credit nr. X1 din 1 august 2007, pârâta intimată B.R.D.-G.S.G. SA, Grup Iaşi a acordat SC I. SRL Botoşani un credit de investiţii pe termen scurt în valoare totală de 613.051 lei pe o perioadă de 12 luni, în art. 2 al contractului fiind stipulată clauza potrivit căreia, creditul este destinat în exclusivitate pentru finanţarea componentei de contribuţie publică în valoare de 613.051 RON a proiectului SAPARD cu privire la realizarea proiectului „Complex sere extravilan, sat T., judeţul Botoşani”.
Prin contractul de credit nr. X2 din 1 august 2007, pârâta-intimată a acordat SC I. SRL Botoşani un credit în valoare de 613.052 RON pe o perioadă de 120 luni (10 ani), pentru finanţarea componentei de contribuţie privată a proiectului SAPARD cu privire la realizarea proiectului „Complex sere extravilan, sat T., judeţul Botoşani".
Pentru a asigura garantarea obligaţiei de restituire a creditelor angajate de SC I. SRL Botoşani, respectiv creditul suport pentru finanţarea decalajului de plăţi în valoare de 613.051 RON derivat din contractul nr. X1/2007 şi creditul de co-finanţare SAPARD în valoare de 613.052 RON derivat din contractul nr. X2/2007 s-a încheiat în favoarea pârâtei B.R.D.-G.S.G. SA prin Grup Iaşi, creditor ipotecar, contractul de ipotecă din 1 august 2007, potrivit căruia, garanţii ipotecari, (inclusiv reclamanta-apelantă prin mandatar), au consimţit la constituirea ipotecii asupra bunurilor imobile proprietatea acestora.
Prin acţiunea înregistrată la data de 1 iunie 2011 pe rolul Tribunalului Botoşani, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta reclamanta I.B.L. a solicitat instanţei, ca în contradictoriu cu pârâta B.R.D.-G.S.G. SA prin Grup Iaşi să dispună, prin hotărârea care se va pronunţa, nulitatea absolută a contractului de ipotecă din 1 august 2007 autentificat de Biroul Notarilor Publici Asociaţi R.A.-A.M.V., din 1 august 2007, prin care s-a garantat restituirea a două împrumuturi, contrar mandatului dat de reclamantă numai pentru garantarea unui singur credit obţinut prin programul „Fermierul” şi prin care s-a renunţat la beneficiul de discuţiune şi diviziune, depăşindu-se astfel limitele mandatului special.
Ulterior, la data de 30 decembrie 2011 în motivarea apelului şi la data de 11 iulie 2012, în motivarea recursului, reclamanta solicită constatarea nulităţii absolute „parţiale” a aceluiaşi contract de ipotecă, fără a preciza de ce şi-a schimbat poziţia procesuală în sensul că solicită doar „constatarea nulităţii absolute parţiale” a contractului de ipotecă şi în ce constă noua solicitare „nulitate absolută parţială”, deoarece motivele invocate în apel şi recurs , constituie o reiterare a celor din acţiune.
Osebit de această inconsecvenţă procesuală, trebuie precizat că în temeiul procurii autentificate din 19 iunie 2007 la Biroul Noatrilor Publici Asociaţi C.A.-S.A., mandatarul I.A., fostul soţ al reclamantei, a încheiat contractul de ipotecă din 1 august 2007, contract a cărei nulitate reclamanta solicită a fi dispusă de tribunal, după o perioadă de patru ani.
În fine referitor la conduita procesuală şi bună-credinţă care trebuie să caracterizeze, obligatoriu, comportamentul fiecărui justiţiabil, trebuie precizat că prin cererea înregistrată la B.R.D.-G.S.G. SA, Sucursala Botoşani din data de 4 aprilie 2011, reclamanta informează pe pârâtă că „am pus apartamentul personal, garanţie pentru fostul soţ I.A. pentru un împrumut la SC I. SRL Investiţie Europeană, societatea a intrat în faliment, iar casa urmează a fi scoasă la vânzare. Prin prezenta vă rog să binevoiţi să-mi aprobaţi să-mi cumpăr casa înapoi în termen de 20 de luni (am un contract de lucru în Italia) urmând a se stabili o rată lunară”.
Prin adresa din 6 mai 2011 banca a comunicat reclamantei că există posibilitatea răscumpărării apartamentului în termen de 6 luni, dar reclamanta nu s-a prezentat la oficiul poştal pentru a ridica scrisoarea recomandată trimisă la bancă.
Din manifestarea de voinţă a reclamantei, materializată în cererea, precitată, adresată pârâtei rezultă două aspecte importante privind soluţionarea cauzei şi anume:
1. Reclamanta precizează că a garantat cu dreptul de proprietate asupra apartamentului un împrumut la o societate comercială (SC I. SRL), împrumut necesar obţinerii unei „investiţii europene”, ceea ce demonstrează că, atât la data încheierii procurii, 19 iulie 2007 precum şi la data formulării cererii către bancă, 4 aprilie 2011, deci anterior formulării acţiunii respectiv, 1 iunie 2011 reclamanta avea cunoştinţă că a garantat obţinerea unui împrumut pentru o societate comercială, în vederea obţinerii fondurilor cu caracter de investiţie europeană şi în consecinţă susţinerile reclamantei privind caracterul civil şi nu comercial al mandatului, sunt nu numai făcute pro causa şi în mod nelegal, ba mai mult sunt contrazise de manifestarea de voinţă a reclamantei, care recunoaşte caracterul comercial al mandatului, anterior formulării cererii de chemare în judecată.
Atât timp cât în cererea sa reclamanta face vorbire de o „investiţie europeană”, este evident că la data încheierii procurii reclamanta ştia de intenţia soţului său I.A. (între timp părţile au divorţat, prin acord, potrivit sentinţei civile nr. 2434 din 30 aprilie 2009 pronunţată de Judecătoria Botoşani) de a accesa fonduri europene, în cadrul programului „Fermierul”, în vederea realizării proiectului intitulat „Complex de sere extravilan, sat T., judeţul Botoşani” şi în consecinţă, în mod nelegal reclamanta susţine că mandatul pe care l-a dat are caracter civil şi nu comercial.
2. Prin cererea adresată băncii, reclamanta îşi manifestă intenţia de a „cumpăra casa înapoi”, solicitând să se stabilească o rată lunară, timp de 20 luni, fără să facă vorbire de faptul că mandatarul ar fi depăşit limitele mandatului său că s-ar fi obţinut două împrumuturi, deşi ea garantase doar pentru unul singur.
Osebit de cele prezentate mai sus, caracterul comercial al mandatului rezultă, în primul rând din faptul că potrivit art. 56 C. com., în vigoare la data încheierii procurii, dacă un act este comercial numai pentru una din părţi, toţi contractanţii sunt supuşi, încât priveşte acest act, legii comerciale, în speţă fiind vorba de un act de comerţ în sensul art. 3 pct. 11 din acelaşi Cod şi anume contractul de credit, în raport de care ipoteca constituie un accesoriu şi în consecinţă caracterul ei urmează soarta actului principal, potrivit principiului accesorium sequitur principalem.
Faţă de considerentele expuse, motivul de recurs privind caracterul civil şi nu comercial al ipotecii este nefondat şi va fi respins.
Referitor la depăşirea mandatului acordat în sensul că reclamanta l-ar fi împuternicit pe soţul ei (la data încheierii procurii şi a contractului de credit) I.A. să garanteze cu dreptul de proprietate asupra apartamentului reclamantei a unui credit şi anume pe cel destinat acoperii participaţiei popririi de 50% pe care urma să-l obţină SC I. SRL de la B.R.D.-G.S.G. SA, Sucursala Botoşani, prin programul „Fermierul” şi în realitate prin contractul de ipotecă au fost garantate obligaţiile de restituire a două credite şi anume:
1.-a creditului suport pentru finanţarea decalogului de plăţi în valoare de 613.051 RON ce face obiectul contractului de credit nr. X1 din 1 august 2007,
2.-a creditului de co-finanţare SAPARD, în valoare de 613.052 RON ce face obiectul contractului de credit nr. X2 din 01 august 2007, se constată că potrivit procurii, reclamanta l-a împuternicit pe soţul său l.A. să garanteze obligaţia de restituire a unui credit pe care urma să-l obţină SC I. SRL, de la pârâtă, prin programul „Fermierul” şi de îndeplinire a tuturor obligaţiilor stabilite prin respectivul contract de credit şi prin actele adiţionale ulterioare.
De asemenea, în procură se precizează că mandatarul va semna contractul de ipotecă şi orice alt act juridic accesoriu la contractul de credit.
Astfel fiind, potrivit situaţiei de fapt expuse mai sus, este evident că SC I. SRL a depus documentaţia necesară pentru obţinerea unei finanţări parţial nerambursabile, în Programul „Fermierul”, derulate în România prin Agenţia SAPARD, valoarea totală a creditului solicitat fiind în sumă de 1.226.103 RON.
Realizarea proiectului „Fermierul” în sumă totală de 1.226.103 RON are două componente şi anume o co-finanţare propriu-zisă şi o finanţarea a componentei de contribuţie publică şi în consecinţă pentru realizarea proiectului şi obţinerea acestui unic credit, este necesară, din punct de vedere formal, încheierea a două contracte de credit, astfel încât, în mod nelegal susţine reclamanta că s-ar fi depăşit limitele mandatului prin încheierea celui de-al doilea contract de credit, precitat.
După cum s-a arătat mai sus, reclamanta a împuternicit pe mandatar să semneze orice act juridic accesoriu la contractul de credit şi în consecinţă, în mod speculativ şi nelegal, în motivele de recurs reclamanta susţine că s-ar fi semnat două contracte de credit, deoarece în realitate s-au efectuat formalităţile necesare pentru obţinerea unui credit unic, care are două componente, cele precizate mai sau, astfel încât şi acest motiv de recurs este nefondat.
În raport de considerentele expuse, Înalta Curte constată că motivele de recurs sunt nefondate şi în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. urmează să respingă recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta I.B.L. împotriva deciziei nr. 28 din 4 mai 2012 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2184/2013. Civil. Recuzarea întregii... | ICCJ. Decizia nr. 2327/2013. Civil. Contestaţie la executare.... → |
|---|
