ICCJ. Decizia nr. 2385/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2385/2013
Dosar nr. 37747/301/2012
Şedinţa din camera de consiliu de la 18 aprilie 2013
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti la data de 24 octombrie 2012, sub nr: 37747/301/2012, reclamanta B.A. a chemat în judecată pe pârâtul B.B. pentru a se dispune exercitarea autorităţii părinteşti, cu privire la minorul B.D., de către un singur părinte.
Prin Sentinţa civilă nr. 19022 din 6 decembrie 2012, Judecătoria sectorului 3 Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oneşti, reţinând că pârâtul nu are domiciliul sau reşedinţa, în sensul dat de legea procesuală, acela de locuinţă stabilă, în raza teritorială a Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, ci în Oneşti.
Învestită prin declinare, Judecătoria Oneşti a pronunţat Sentinţa civilă nr. 721 din 26 februarie 2013, prin care şi-a declinat, la rândul său, competenţa în favoarea primei instanţe sesizate, Judecătoria sectorului 3 Bucureşti şi, constatând ivit conflict negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă."
Pentru a hotărî astfel, această din urmă instanţă a reţinut că la data promovării cererii pârâtul avea domiciliul în Bucureşti, că faţă de obiectul cererii de chemare în judecată - exercitarea exclusivă a autorităţii părinteşti - va face aplicarea dispoziţiilor art. 107 alin. (1) din Noul C. civ. cu privire la instanţa de tutelă, că prevederile Noului C. civ. au fost corelate cu cele ale Noului Cod de procedură civilă, însă acesta din urmă a intrat în vigoare la o altă dată, că faţă de această împrejurare nu pot fi aplicate automat, în materia instanţei de tutelă, dispoziţiile art. 5 din vechiul cod şi că, faţă de interesul superior al minorului, instanţa de tutelă este instanţa locului unde domiciliază minorul, adică Judecătoria sectorului 3 Bucureşti.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 22 alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti la 24 octombrie 2012.
Faţă de această împrejurare, în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 398 din Noul C. civ., care dispun că „(1) Dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanţa hotărăşte ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinţi. (2) Celălalt părinte păstrează dreptul de a veghea asupra modului de creştere şi educare a copilului, precum şi dreptul de a consimţi la adopţia acestuia".
Potrivit dispoziţiilor art. 107 alin. (1) din Noul C. civ., procedurile privind ocrotirea persoanei fizice sunt de competenţa instanţei de tutelă şi de familie stabilite potrivit legii, denumită instanţă de tutelă.
Potrivit art. 76 din Legea nr. 76/2012, până la organizarea instanţelor de tutelă şi familie, judecătoriile sau, după caz, tribunalele ori tribunalele specializate pentru minori şi familie vor îndeplini rolul de instanţe de tutelă şi familie, având competenţa stabilită potrivit Codului civil şi Codului de procedură civilă.
Art. 1 C. proc. civ. stabileşte plenitudinea de competenţă a judecătoriilor. Prin urmare, întrucât nu există un text de lege prin care să fie dată în competenţa de primă instanţă a tribunalului judecarea cererii de exercitare a autorităţii părinteşti, competenţa materială de primă instanţă aparţine judecătoriei.
În raport de dispoziţiile art. 5 C. proc. civ., cererea se introduce la instanţa domiciliului pârâtului.
Din actele dosarului (fila 9 dosar Judecătoria sectorului 3 Bucureşti) rezultă că la data introducerii acţiunii pârâtul avea domiciliul în municipiul Bucureşti, sector 3.
În condiţiile art. 87 din Noul C. civ. domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor sale civile, este acolo unde aceasta declară că îşi are locuinţa principală".
Împrejurarea că pârâtul avea un domiciliu ales, pentru comunicarea actelor de procedură, nu este de natură a determina competenţa teritorială de soluţionare a pricinii, deoarece aceasta ar însemna că partea şi-ar putea alege instanţa la care ar dori să se desfăşoare procesul prin indicarea arbitrară a unui domiciliu procesual
În aceeaşi măsură, schimbarea domiciliului în timpul procesului nu poate produce consecinţe asupra competenţei teritoriale a instanţei, astfel încât instanţa legal învestită cu soluţionarea pricinii rămâne în continuare competentă, indiferent de schimbările survenite până la pronunţarea hotărârii cu privire la domiciliile părţilor.
Pentru aceste considerente, în raport de dispoziţiile legale reţinute a fi incidente în cauză, Înalta Curte stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2384/2013. Civil. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 2398/2013. Civil → |
|---|
