ICCJ. Decizia nr. 2593/2013. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE

SECŢIA A II-A CIVILĂ

Decizia nr. 2593/2013

Dosar nr. 10945/99/2011/a1

Şedinţa publică de la 27 iunie 2013

Deliberând asupra cererii de faţă, din actele şi lucrările dosarului, a constatat următoarele:

Prin decizia nr. 1936 din 16 mai 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a ll-a civilă, în Dosarul nr. 10945/99/2011 s-a respins ca nefondat recursul declarat de pârâta SC V.R. SA Bucureşti împotriva deciziei nr. 117 din 11 iulie 2012, pronunţată de Curtea de Apel laşi, secţia civilă.

La data de 3 iunie 2013 petenţii - intimaţii reclamanţi - U.M. şi U.A.S. au formulat o cerere de de completare dispozitivului deciziei nr. 1936 din 16 mai 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a ll-a civilă, în Dosarul nr. 10945/99/2011, în sensul obligării pârâtei SC V.R. SA Bucureşti la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 3.000 RON reprezentând onorariu de avocat.

În motivarea cererii, petenţii au arătat că instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra capătului de cerere privind cheltuielile de judecată, deşi reclamanţii intimaţi au solicitat prin întâmpinarea depusă la dosarul de recurs, conform chitanţei din 26 aprilie 2013, anexată în original.

Analizând cererea formulată, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept indicat, Înalta Curte a constatat că aceasta este neîntemeiată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispoziţiilor art. 2812 C. proc. civ.:

„Dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt, de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reţinere, în termen de 15 zile de la pronunţare".

Dispoziţiile art. 2812 C. proc. civ. configurează procedura prin care se poate înlătura omisiunea de rezolvare a unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori a unei cereri conexe sau incidentale potrivit căreia încuviinţarea unei cereri de completare a unei hotărâri judecătoreşti se face atunci când instanţa a omis a se pronunţa asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale.

De menţionat că procedura prevăzută de art. 2812 C. proc. civ. se poate folosi doar în cazul hotărârilor date în primă instanţă şi în apel.

Or, în cauză, nu ne aflăm în niciuna din situaţiile reglementate de textul de lege menţionat, astfel încât cererea formulată de petenţi nu întruneşte condiţiile ipotezei prevăzute de textul de lege invocat.

Distinct de cele reţinute, este de menţionat că în ceea ce priveşte acordarea cheltuielilor de judecată, legiuitorul a dat posibilitatea părţii care a câştigat procesul să le solicite şi pe calea acţiunii separate, pe dreptul comun, în termen de 3 ani de ia data soluţionării litigiului.

Faţă de considerentele anterior expuse, Înalta Curtea urmează să respingă cererea petenţilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea formulată de petenţii U.M. şi U.A.S.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 iunie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2593/2013. Civil