ICCJ. Decizia nr. 2611/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2611/2013
Dosar nr. 2558/196/2013
Şedinţa din camera de consiliu de la 27 iunie 2013
Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului a constatat următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brăila, la data de 13.02.2013 sub nr. 2558/196/2013, reclamantul-creditor serviciul de utilitate publică de administrare şl gospodărire locală B., în temeiul dispoziţiilor O.G. nr. 5/2001, a chemat în judecată pe pârâta - debitoare C.A.L., solicitând instanţei emiterea ordonanţei care să cuprindă somaţia şi termenul de plată pentru suma de 1.153,70 RON, din care 576 RON reprezentând debit restant şi 477,70 RON penalităţi, calculate până la data de 31 octombrie 2012, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, creditorul a arătat că între părţi s-a încheiat contractul de închiriere spaţii parcare auto din 01 noiembrie 2007, creditorul punând la dispoziţie locul de parcare marcat, poziţionat şi cu nr. autoturismului înscris cu vopsea albă. Conform fişei client debitoarea nu a achitat nicio sumă de bani, deşi s-a obligat conform art. 4.2 alin. (3) din contract sa achite preţul trimestrial.
A mai arătat că a încercat soluţionarea amiabilă a diferendului pe calea concilierii directe, însă debitoarea nu s-a prezentat.
În drept, reclamantul s-a întemeiat pe prevederile O.G. nr. 5/2001.
Cererea reclamantului a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 39 RON şi timbru judiciar în valoare de 0,3 RON.
În dovedire, reclamantul a depus înscrisuri.
Prin sentinţa civilă nr. 2634 din 27 martie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 2558/196/2013, Judecătoria Brăila a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de instanţă din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slobozia.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Slobozia sub nr. 2558/196/2013 la data de 08 aprilie 2013.
La termenul din 30 aprilie 2013, instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Slobozia şi a rămas în pronunţare asupra acestei excepţii.
Prin sentinţa civilă nr. 1293 din 30 aprilie 2013 pronunţată de Judecătoria Slobozia s-a admis excepţia de necompetenţă teritorială şi în consecinţă s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei la Judecătoria Brăila.
Totodată, s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a dispus înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unui regulator de competenţă.
S-a apreciat că potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 5/2001 cererile privind somaţia de plată se depun la instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă, iar prevederile O.G. nr. 5/2001 se completează, în materie de competenţă, cu prevederile codului de procedură civilă, care stabilesc competenţa materială şi teritorială a instanţelor judecătoreşti în materia executării obligaţiilor derivând din raporturile contractuale.
Referitor la competenţa teritorială, această instanţă a apreciat că, în afara textului de lege mai sus arătat, art. 5 C. proc. civ. statuează că cererea împotriva unei persoane fizice se face la instanţa domiciliului paratului, iar în baza art. 10 pct. 1 C. proc. civ., în afară de instanţa domiciliului pârâtului, mai sunt competente următoarele instanţe: în cererile privitoare la executarea, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui contract, instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiunii.
S-a reţinut că în materia executării obligaţiilor derivând din raporturile contractuale, competenţa teritorială a instanţelor judecătoreşti este reglementată de norme de ordine privată. În acest context, art. 1591 alin. (3) C. proc. civ. stabileşte că necompetenţă de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât.
De altfel, obligativitatea verificării din oficiu a competenţei este reglementată şi de art. 1591 alin. (4) C. proc. civ., această obligaţie existând practic în orice litigiu în care sunt aplicabile normele procesual civile, iar dispoziţiile art. 1591 alin. (4) C. proc. civ. nu au fost până acum interpretate în sensul că ar conferi instanţei vreun drept de a invoca din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale de ordine privată. Cum textul art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 5/2001 exprimă aceeaşi obligaţie ca şi textul art. 1591 alin. (4) C. proc. civ., este un non-sens să se considere că art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 5/2001 obligă instanţa să invoce din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale de ordine privată, pe când textul art. 1591 alin. (4) C. proc. civ., coroborat cu art. 1591 alin. (3) C. proc. civ., obligă instanţa să nu invoce din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale de ordine privată.
Judecătoria Slobozia a considerat că în cauză nu este vorba de un litigiu dintre un comerciant şi un consumator.
În speţă, competenţa teritorială de soluţionare a cauzei este reglementată de norme de ordine privată. Reclamantul a sesizat, în acest sens, cu cererea sa de emitere a ordonanţei de plată, Judecătoria Brăila, iar pârâta nu a invocat excepţia necompetenţei teritoriale.
Prin urmare, competenţa de soluţionare a cauzei revine instanţei sesizate de reclamant.
Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoriei Brăila, pentru următoarele considerente:
Obiectul litigiului îl constituie emiterea unei somaţii de plată pentru suma neachitată de 1.153,70 RON, din care 576 RON reprezentând debit restant şi 477,70 RON penalităţi, calculate până la data de 31 octombrie 2012, în baza raporturilor încheiate prin contractul de închiriere de spaţii parcare auto.
Conform dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 5/2001, modificată şi completată, cererile privind somaţia de plată se depun la instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă.
Art. 5 din C. proc. civ., stabileşte că cererea de chemare în judecată se depune la instanţa de la domiciliul pârâtului.
Potrivit art. 10 alin. (4) C. proc. civ., în afară de instanţa de la domiciliul pârâtului, mai sunt competente, în cererile privitoare la obligaţiile comerciale, instanţa locului unde obligaţia a luat naştere sau aceea a locului plăţii.
Cum potrivit art. 12 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente teritorial, iar în cauză creditoarea a învestit cu acţiunea introductivă la Judecătoria Brăila, instanţa în a cărei rază teritorială se află instanţa locului unde a luat fiinţă obligaţia, urmează ca această instanţă legal învestită să soluţioneze litigiul.
De asemenea, se impun câteva precizări cu privire la motivarea Judecătoriei Brăila şi anume:
Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată, cererile privind somaţia de plată se depun la instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă, iar la alin. (3) se arată că judecătorul verifică din oficiu competenţa instanţei, procedând potrivit legii, aspect ce se referă la verificarea din oficiu a competenţei materiale a instanţei, iar nu la verificarea competentei teritoriale, care este reglementată prin normele dispozitive de competenţă stabilite în C. proc. civ.
În ceea ce priveşte competenţa teritorială a instanţei, în procedura somaţiei de plată, de regulă, competenţa teritorială care se pune în discuţie este fie de drept comun fie alternativă.
În cazul excepţiei de necompetenţă teritorială relativă - competenţa teritorială de drept comun sau competenţa alternativă poate fi invocată numai de pârât şi numai prin întâmpinare, iar dacă întâmpinarea nu este obligatorie, până la prima de zi de înfăţişare.
Având în vedere că normele de competenţă teritorială relativă sunt norme de ordine privată, prin care sunt ocrotite interesele particulare, instanţa, din oficiu, nu poate invoca o asemenea excepţie.
În speţa de faţă, numai partea interesată, respectiv reclamantul - creditor, avea o astfel de posibilitate şi, faţă de împrejurarea că acesta nu a invocat excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Brăila, această instanţă a fost stabilită în mod definitiv cu soluţionarea cauzei, excepţie ce nu poate fi invocată de însăşi Judecătoria Brăila, în caz contrar, s-ar încălca norma de competenţă teritorială de ordine privată.
În consecinţă, faţă de considerentele anterior expuse, văzând şi dispoziţiile art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei la Judecătoria Brăila, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brăila.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 27/2013. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2608/2013. Civil. Conflict de competenţă.... → |
|---|
