ICCJ. Decizia nr. 2591/2013. Civil. Contestaţie decizie de pensionare. Revizuire - Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE

SECŢIA A II-A CIVILĂ

Decizia nr. 2591/2013

Dosar nr. 7985/1/2012

Şedinţa publică de la 27 iunie 2013

Deliberând asupra cererii de revizuire de faţă, din actele şi lucrările dosarului, a constatat următoarele:

Tribunalul Mehedinţi, prin sentinţa nr. 119 din 28 aprilie 2011, a admis în parte contestaţia formulată de reclamantul P.I.S., împotriva pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Mehedinţi.

A obligat pârâta să valorifice reclamantului adeverinţele din 07 ianuarie 2009 emisă de Grupul Şcolar A.H. şi din 10 decembrie 2008 emisă de Grupul Şcolar Industrial A.T., certificatul din 11 mai 2009 emis de Arhivele Naţionale - Direcţia Judeţeană Tulcea şi parţial adeverinţa din 04 noiembrie 2008 emisă de Şcoala cu clasele l-VIII H., din care nu se vor valorifica drepturile reprezentând indemnizaţia de bibliotecă pe perioada noiembrie 1980 - iunie 1990.

A modificat parţial decizia de pensionare din 26 iulie 2010 emisă de pârâtă, în sensul majorării punctajului mediu anual de la 2,22354 puncte la 2,29907 puncte căruia îi corespunde un cuantum al pensiei de 1.685 RON.

A obligat pârâta să plătească reclamantului diferenţele de drepturi de pensie dintre pensia efectiv încasată şi pensia cuvenită aferentă punctajului mediu anual de 2,29907 puncte începând cu data de 25 aprilie 2009.

A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 795,70 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de pensii Mehedinţi, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

Prin decizia nr. 9932 din 18 noiembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II -a civilă şi pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-a admis recursul pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Mehedinţi şi în consecinţă s-a modificat sentinţa în sensul că a fost respinsă acţiunea precizată a reclamantului.

Împotriva acestei decizii revizuentul, a formulat o cerere de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

În motivarea cererii de revizuire, revizuentul prezintă desfăşurarea procesului în fond şi recurs, după care arată că decizia pronunţată în recurs este în contradicţie cu decizia nr. 19 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul nr. 18/2012; de precizat că revizuentul s-a referit la decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie recursul în interesul Legii nr. 18 în Dosarul nr. 13/2012. Potrivit deciziei pronunţată de instanţa supremă, revizuentul susţine că se analizează aceeaşi speţă, cu privire la interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 2 lit. e) şi art. 164 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 119/2000, astfel că în opinia revizuentului decizia instanţei supreme este potrivnică deciziei nr. 9932/2011 a Curţii de Apel Craiova.

În consecinţă revizuentul solicită admiterea cererii de revizuire astfel cum a fost formulată.

Cererea de revizuire este nefondată conform considerentelor ce se vor expune în continuare:

Revizuirea, în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., este admisibilă doar dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiţii: existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive şi potrivnice, date în dosare deosebite; existenţa triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză, şi ca în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepţia puterii lucrului judecat, sau, dacă a fost ridicată aceasta să nu fi format obiect de dezbatere.

Revizuirea pentru contrarietate de hotărâri îşi are suportul logic în respectarea puterii lucrului judecat şi conduce, în final, la anularea ultimei hotărâri pronunţate cu încălcarea acestui principiu.

În speţă, se constată că pretinsa hotărâre potrivnică este o hotărâre în interesul legii cu privire la modul de interpretare a Legii nr. 119/2000, iar instanţa este ţinută de respectarea acestor decizii numai în procesele ce se află în curs, nu şi cele deja soluţionate irevocabil. Mu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege, pentru însăşi admisibilitatea cererii de revizuire şi anume ca între hotărârile pretins a fi contradictorii să existe identitate de părţi, obiect şi cauză.

Aşadar, invocarea deciziei pronunţată de o instanţă de recurs în raport de o decizie dată în interesul legii, nu întruneşte condiţiile de hotărâri potrivnice, impuse de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte urmează să respingă cererea de revizuire formulată de revizuentul P.I.S.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul P.I.S. împotriva deciziei nr. 9932 din 18 noiembrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a ll-a civilă şi pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 iunie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2591/2013. Civil. Contestaţie decizie de pensionare. Revizuire - Recurs