ICCJ. Decizia nr. 2895/2013. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2895/2013
Dosar nr. 3041/109/2007*
Şedinţa publică din 28 mai 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin dispoziţia nr. 3787 din 24 iulie 2007, Primarul Municipiului Piteşti, a respins cererea formulată pe calea notificării - în baza Legii nr. 10/2001 - de I.O.A., vizând restituirea în natură a imobilului, teren în suprafaţă de 1300 m.p. şi construcţii, situat în Piteşti, ce a constituit proprietatea autoarei I.G., cu motivarea că terenul solicitat nu a fost preluat abuziv de către stat, întrucât autoarei notificatorului i-a fost atribuită, la schimb, suprafaţa de 936 m.p. situată în intravilanul municipiului Piteşti.
S-a propus, prin aceeaşi dispoziţie, acordarea despăgubirilor, în condiţiile legii speciale, pentru construcţiile în suprafaţă de 530 m.p. existente pe teren la data preluării, în prezent demolate, notificarea şi documentaţia aferentă acesteia, fiind înaintată Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
La 25 octombrie 2007, persoana îndreptăţită a contestat această dispoziţie, solicitând instanţei - în contradictoriu cu Primăria Municipiului Piteşti - să oblige pârâta de a emite o dispoziţie motivată prin care să i se acorde despăgubiri băneşti în echivalent, la valoarea actuală a imobilului notificat.
Investit în primă instanţă, Tribunalul Argeş, secţia civilă, prin sentinţa nr. 142 din 19 iunie 2008, a respins ca nefondată contestaţia, reţinând în esenţă că autoarei notificatorului i s-a atribuit drept despăgubire pentru terenul ce i-a fost naţionalizat şi pe care urma a se construi un bloc de locuinţe, un alt teren în suprafaţă de 936 m.p., compus din trei parcele alăturate, în Parcelarea „S." cu vecinătăţile menţionate în cuprinsul acestui înscris - deciziunea nr. 33 din 29 ianuarie 1958 - şi identificat în schiţa anexă (dosar fond).
Din cuprinsul adresei din 06 martie 2008, s-a reţinut că terenul atribuit autoarei contestatorului în schimbul suprafeţei de 1300 mp. este afectat de construcţia blocului, zona de siguranţă a acestuia şi spaţiu verde.
În acest context, instanţa fondului a apreciat că singurul teren ce intră sub incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 şi pentru care contestatorul ar fi îndreptăţit la despăgubiri, este cel în suprafaţă de 936 mp. primit de autoarea sa în schimbul suprafeţei de 1300 mp. şi nu acesta din urmă.
Întrucât, notificatorul prin cererea formulată a solicitat despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de 1300 mp., instanţa a constatat că în mod corect, prin dispoziţia contestată, s-a respins acest capăt de cerere, întrucât aşa cum s-a reţinut prin această dispoziţie, terenul în suprafaţă de 1300 mp. nu a fost preluat abuziv de la autoarea sa, ci în schimbul terenului de 936 m.p. situat în intravilanul municipiului Piteşti.
Apelul declarat împotriva acestei hotărâri de contestatorul I.O.A., a fost admis de Curtea de Apel Piteşti, secţia I-a civilă care, prin decizia nr. 83 din 22 octombrie 2012, a schimbat sentinţa, în sensul că, admiţând contestaţia a desfiinţat în parte dispoziţia atacată, respectiv art. 1 al acesteia.
A obligat intimatul să propună în favoarea contestatorului, acordarea de despăgubiri şi pentru suprafaţa de 1300 m.p., teren situat în Piteşti.
A menţinut în rest dispoziţia.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a reţinut în esenţă că probele administrate în cauză relevă o nouă situaţie juridică care, confirmă caracterul preluării abuzive a imobilului şi înlătură apărările intimatei, apreciindu-se că dispoziţia atacată, prin care s-a respins cererea de plată a despăgubirilor este contrară prevederilor art. 1 şi 7 alin. (2) ale Legii nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv, în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Astfel, se arată, actul administrativ vizând schimbul a făcut obiectul unei acţiuni în constatarea nulităţii, soluţionată irevocabil prin decizia nr. 1737 din 5 septembrie 2012 a Curţii de Apel Piteşti.
Ca atare, conchide instanţa de apel, cum autoarea contestatorului nu şi-a exprimat consimţământul la săvârşirea actului de schimb pentru suprafaţa de 1300 m.p., în lipsa acestei „condiţii constitutive" schimbul nu-şi poate produce consecinţele juridice, preluarea imobilului fiind apreciată ca abuzivă.
În cauză, a declarat recurs în termen legal pârâta Primăria Municipiului Piteşti care, invocând temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 din C. proc. civ., critică decizia dată în apel, după cum urmează:
- Primăria nu are calitate procesuală pasivă, pentru susţinerea acestei critici, facându-se trimitere la dispoziţiile art. 21 al Legii nr. 215/2001, conform căruia în justiţie, unităţile administrativ teritoriale sunt reprezentate după caz, de primar sau de preşedintele consiliului judeţean.
- Pe fondul cauzei, se susţine că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre greşită, întrucât din probele administrate nu rezultă că terenul de 1300 m.p. din Piteşti, ar fi fost preluat abuziv.
Astfel, se arată, în schimbul acestei suprafeţe, A.G., mama notificatorului, a primit un tren de 936 m.p., cu acceptul acesteia, compus din trei parcele alăturate, situat în Parcelarea S., a municipiului Piteşti.
- au fost greşit obligaţi, la plata cheltuielilor de judecată.
Recursul se priveşte ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed.
Cadrul procesual este circumscris obiectului cererii şi anume restituirea în natură sau echivalent a unor imobile preluate abuziv care, la data intrării în vigoare a legii erau deţinute de una din entităţile enumerate în art. 21 al Legii nr. 10/2001, în redactarea în vigoare la data emiterii dispoziţiei atacate, printre acestea şi autorităţi ale administraţiei publice locale, cum este cazul în speţă, Primăria municipiului Piteşti.
Din întreaga economie a legii, rezultă că raporturile juridice se creează între persoanele îndreptăţite - în înţelesul art. 3 din lege - şi unităţile deţinătoare, respectiv cele investite cu soluţionarea cererii de restituire.
Prevederea cuprinsă în art. 21 alin. (4) din lege, potrivit căreia în cazul imobilelor deţinute de unităţile administrativ teritoriale, restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptăţită se face prin dispoziţia motivată a primarilor, nu este de natură a schimba părţile din raportul juridic creat urmare procesului de restituire vizat prin prevederile speciale ale acestui act normativ.
Astfel, problema soluţionării notificării se raportează, în textele Legii nr. 10/2001, la două aspecte distincte: unităţile deţinătoare competente să soluţioneze notificarea, - în speţă, Primăria - şi modalităţile de soluţionare a acestei notificări.
În acest sens, art. 21 din lege - plasat în capitolul 3 intitulat „Proceduri de restituire" - în alin. (4) prevede o asemenea modalitate şi anume „dispoziţia motivată" a primarilor, respectiv primarului general al municipiului Bucureşti.
Ca atare, persoana îndreptăţită nu se află în raport procesual direct cu emitentul actului prin care se soluţionează cererea de restituire, o astfel de interpretare fiind în contradicţie şi cu regulile impuse autorităţilor administraţiei publice în materie de atribuţii, raporturi şi reprezentare, prin Legea nr. 215/2001.
În consecinţă, în speţă, calitatea procesuală pasivă aparţine Primăriei Municipiului Piteşti şi nu primarului semnatar al actului atacat.
Cât priveşte fondul cauzei, se constată că instanţa de apel a dat o interpretare corectă probelor administrate din care rezultă, fără echivoc, că prin hotărâre judecătorească irevocabilă s-a constatat nulitatea absolută a actului de schimb, constând în „Deciziunea nr. 33/1958 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Oraşului Piteşti" prin care autoarei contestatorului i-a fost impus schimbul terenului de 1300 m.p., proprietatea sa, cu o suprafaţă de 936 m.p., situată în intravilanul oraşului Piteşti.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţele au reţinut că în realitate terenul ce a fost oferit în schimb, era cuprins în planul de sistematizare pentru construcţia de blocuri de locuinţe, autoarea reclamantului neintrând niciodată efectiv, în posesia acestuia.
Or, se arată, nu se poate considera că între părţi ar fi avut loc un contract de schimb valabil, atâta timp cât acestuia îi lipseşte însăşi cauza juridică ca element de validitate al consimţământului, viciu care se circumscrie sancţiunii nulităţii absolute a actului juridic, (a se vedea decizia nr. 44 din 14 februarie 2012 a Tribunalului Argeş, irevocabilă prin decizia nr. 1737/2012 a Curţii de Apel Piteşti, dosar apel),
În consecinţă, în mod greşit prin decizia atacată, şi în contra prevederilor art. 1 şi 7 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, s-a respins cererea de acordare a despăgubirilor pentru suprafaţa de 1300 m.p. teren ce a făcut obiectul notificării, pe considerentul că nu ar fi fost preluat abuziv, chestiune care a fost ulterior tranşată irevocabil, prin hotărârile judecătoreşti indicate mai sus.
Cât priveşte obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, dispoziţia instanţei de apel este de asemenea corectă şi în acord cu prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., atâta vreme cât pârâta, urmare admiterii apelului şi schimbării sentinţei în sensul admiterii contestaţiei, a căzut în pretenţii.
Aşa fiind, faţă de cele ce preced, recursul urmează a se respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Piteşti împotriva deciziei nr. 83 din 22 octombrie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.
Obligă recurenta la 2.000 RON cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant I.O.A., reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2888/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 2900/2013. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
