ICCJ. Decizia nr. 2622/2013. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2622/2013
Dosar nr. 6577/62/2010
Şedinţa publică din 15 mai 2013
Prin Sentinţa civilă nr. 244/D din 17 septembrie 2010, Tribunalul Braşov, secţia civilă, a respins contestaţia la titlu formulată de Oraşul Predeal, prin primar, în contradictoriu cu intimaţii P.K.M., P.A., F.F., A.R.V. şi A.R., împotriva Sentinţei civile nr. 164 din 4 iunie 2009 a Tribunalului Braşov, reţinând, în esenţă, că, deşi într-o asemenea procedură nu se pot deduce judecăţii decât vicii şi nelegalităţi ale actelor de executare ulterioare hotărârii care se execută, prin motivele formulate, contestatorul critică, în realitate, legalitatea soluţiei conţinută în hotărârea atacată, respectiv, chestiuni referitoare la modalitatea de soluţionare a anumitor capete de cerere, ceea ce nu poate fi primit.
Prin Decizia civilă nr. 14/Ap din 2 februarie 2011 Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins, ca nefondat, apelul contestatorului împotriva acestei hotărâri.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că, instituţia juridică a contestaţiei la titlu este destinată să expliciteze dispozitivul hotărârii ce urmează a fi valorificat pentru a se putea proceda la executarea silită. Ea nu este şi nu poate fi considerată un mijloc procedural destinat a anula sau modifica însuşi titlu executoriu, o atare finalitate putându-se realiza doar prin intermediul căilor legale de atac. Cu alte cuvinte, instanţa competentă a soluţiona contestaţia nu poate examina împrejurări care vizează fondul cauzei şi care sunt de natură să repună în discuţie o hotărâre judecătorească definitivă sau irevocabilă. O soluţie contrară ar impieta în mod grav principiul autorităţii de lucru judecat, ceea ce este inadmisibil.
Or, în speţă nu este vorba de o veritabilă interpretare a titlului executoriu ci, aşa cum corect a apreciat instanţa de fond, de modificarea dispozitivului hotărârii.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatorul Oraşul Predeal, prin primar, arătând că în mod greşit instanţele anterioare au reţinut că pe această cale nu pot fi aduse modificări de fond hotărârii judecătoreşti şi nici nu se poate dispune modificarea dispozitivului acesteia, întrucât nu s-a solicitat modificarea titlului executoriu, ci lămurirea înţelesului, întinderii şi aplicării acestei hotărâri.
În acest sens, arată că, deşi titlul executoriu dispune asupra obligaţiei UAT de reparaţie în echivalent sub formă de teren în compensare, iar în subsidiar de acordare a despăgubirilor băneşti, somaţia emisă în dosarul execuţional conţine obligaţia expresă de plată a creanţei şi a cheltuielilor de executare calculate de executor procentual la valoarea creanţei.
Aceasta înseamnă că, deşi obligaţia de plată a unei sume de bani este o obligaţie subsidiară, cu încălcarea dispoziţiilor legale în materie, executorul o transformă în obligaţie principală, în condiţiile în care contestatorul a identificat pe raza localităţii imobile ce ar putea fi acordate în compensare.
Recurentul contestator mai arată că însuşi titlul executor este dat în lipsa unui temei legal, în sensul că în ipoteza lipsei bunurilor sau serviciilor, instanţa obligă unitatea administrativ-teritorială la acordarea de despăgubiri băneşti în cuantumul arătat în dispozitivul hotărârii respective, deşi singura obligaţie conform legii ce revine recurentului-contestator este aceea de a emite dispoziţie motivată privind propunerea de despăgubiri băneşti.
Înalta Curte constată perimat recursul, în considerarea următoarelor argumente:
Recursul declarat de contestatorul Oraşul Predeal, prin primar, împotriva Deciziei civile nr. 14/Ap din 2 februarie 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, la data de 14 aprilie 2011, judecata cauzei fiind suspendată la data de 8 februarie 2012, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., dată de la care nici una din părţi nu a mai efectuat vreun act de procedură, lăsând în nelucrare pricina care, din oficiu, a fost repusă pe rol în vederea discutării perimării conform art. 252 alin. (1) C. proc. civ. la data de 18 martie 2013, părţile fiind legal citate pentru termenul din 15 mai 2013.
Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., incident în cauză, “orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii mai mult de un an".
Perimării i s-a atribuit o natură juridică mixtă, în sensul că reprezintă atât o sancţiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, cât şi o prezumţie de desistare, dedusă din faptul nestăruinţei vreme îndelungată în judecată.
Reglementată ca o excepţie de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind judecata, excepţia de perimare este peremptorie, întrucât scopul admiterii sale este stingerea procesului în faza în care acesta se află şi este absolută, întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul părţilor dar şi în interesul unei bune administrări a actului de justiţie.
Pentru a interveni însă perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părţii, existând în acest sens o prezumţie simplă de culpă, dedusă din lipsa de stăruinţă în judecată în intervalul de timp reglementat de lege.
În speţă, de la data când a intervenit suspendarea, respectiv, 8 februarie 2012, şi până la data repunerii pe rol din oficiu, şi anume, 18 martie 2013, nici una din părţi nu a întrerupt cursul judecăţii, lăsând în nelucrare recursul.
Faţă de cele ce preced, având în vedere că lăsarea cauzei în nelucrare se datorează culpei părţii, Înalta Curte constată incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ. şi perimarea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimat recursul declarat de contestatorul Oraşul Predeal, prin primar, împotriva Deciziei nr. 14/Ap din 2 februarie 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2619/2013. Civil. îndreptare eroare... | ICCJ. Decizia nr. 2736/2013. Civil. Conflict de competenţă.... → |
|---|
