ICCJ. Decizia nr. 2693/2013. Civil. Pretenţii. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2693/2013
Dosar nr. 3423/1/2013
Şedinţa publică de la 18 septembrie 2013
Asupra contestaţiei în anulare, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 4637 din 10 aprilie 2012 Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, a admis cererea principală formulată de reclamanta D.V.B.L. Sector 2 în contradictoriu cu pârâta SB C.E.C. B. SA care a fost obligată să plătească reclamantei suma de 1.026.630 lei, reprezentând contravaloarea proceselor verbale de contravenţie achitate de către contravenienţi în perioada iulie 2008 - martie 2011. Prin aceeaşi sentinţă s-a respins cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta SB C.E.C. B. SA în contradictoriu cu D.I.T.L. sector 3, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Apelul declarat de pârâta SB C.E.C. B. SA împotriva acestei sentinţe, a fost anulat ca netimbrat de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, prin Decizia civilă nr. 323 din 6 septembrie 2012, în argumentarea căreia s-a reţinut, în esenţă, că apelanta a fost citată cu menţiunea de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 7.193 lei şi a timbrului judiciar de 5 lei, corespunzător pretenţiilor contestate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 republicată privind taxele de timbru şi având în vedere neîndeplinirea de către apelantă a obligaţiei de timbrare, s-a făcut aplicarea prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 republicată.
Împotriva acestei decizii pârâta SB C.E.C. B. SA a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin Decizia nr. 2058 din 23 mai 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a ll-a civilă, s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SB C.E.C. B. SA împotriva Deciziei civile nr. 323 din 6 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
În motivarea acestei decizii, s-a reţinut că instanţa de apel, constatând că pârâta nu a timbrat anticipat apelul, în conformitate cu prevederile art. 11 din Legea nr. 146/1997 a stabilit în sarcina apelantei obligaţia de a timbra cererea de apel cu suma de 7.193 lei taxă judiciară de timbru şi 5 lei timbru judiciar, pârâta fiind citată pentru termenul de judecată din data de 06 septembrie 2012 cu această menţiune, după cum reiese din dovada de îndeplinire a procedurii de citare aflată la fila 9 (dosar apel).
S-a constatat că, instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi art. 9 din O.G. nr. 32/1995, anulând apelul ca netimbrat, având în vedere că pârâta, deşi, legal citată în conformitate cu dispoziţiile art. 921 C. proc. civ. nu s-a conformat obligaţiei privind timbrarea apelului.
În alţi termeni s-a reţinut că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei acţiuni sau căi de atac, dar şi respectarea dispoziţiilor imperative în legătură cu plata taxelor judiciare de timbru fără de care nu se poate trece la analiza cererilor formulate în acea instanţă.
Faptul că pârâta a achitat taxa judiciară de timbru prin O.P. din 17 august 2012 însă nu la depus la dosarul cauzei până la primul termen de judecată, respectiv 06 septembrie 2012 când s-a pronunţat decizia recurată, nu poate fi considerat că pârâta a timbrat apelul şi nici nu se poate reproşa instanţei că a aplicat eronat sancţiunea prevăzută de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi art. 9 din O.G. nr. 32/1995.
Împotriva acestei decizii pârâta SB C.E.C. B. SA a formulat contestaţie în anulare întemeiată pe prevederile art. 318 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac exercitate, contestatoarea arată că hotărârea pronunţată de instanţa de recurs este rezultatul unei greşeli materiale, întrucât Banca a făcut dovada achitării taxei de timbru şi a timbrului judiciar, cu Ordinul de plată din 17 august 2012, îndeplinindu-şi obligaţia stabilită în sarcina sa, iar instanţa în mod eronat i-a anulat apelul formulat în cauză.
Având în vedere că apelul a fost soluţionat la data de 06 septembrie 2012, raportat la data la care a fost plătită taxa de timbru, respectiv 17 august 2012, consideră că obligaţia plăţii prealabile a taxei de timbru a fost îndeplinită, astfel că soluţia de respingere a recursului este rezultatul unei greşeli materiale.
Contestatoarea susţine că a aplica o sancţiune, care nu este reglementată de lege îngrădeşte însăşi accesul liber la justiţie.
Ideea că accesul la justiţie implică obligaţia corelativă a instanţelor judecătoreşti de a se pronunţa asupra fondului cauzei reiese şi din faptul că, atât art. 10 al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, art. 14 al Pactului Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice, precum şi art. 6 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului consacră dreptul persoanelor la un proces echitabil. Un proces poate fi considerat echitabil atunci când, instanţa judecătorească, sesizată printr-o acţiune, procedează la abordarea ei în fond şi o soluţionează ţinând seama de susţinerile părţilor şi de probele prezentate de acestea.
Contestatoarea invocă dispoziţiile art. 21 din Constituţia României şi ale art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, norme care garantează dreptul de acces la justiţie.
În concluzie, solicită admiterea contestaţiei în anulare, anularea deciziei pronunţate de instanţa de recurs cu consecinţa rejudecării recursului.
Intimata D.V.B.L. Sector 2 Bucureşti a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii pronunţate de instanţa de recurs.
Analizând contestaţia în anulare formulată, Înalta Curte reţine următoarele:
Art. 318 teza I C. proc. civ. reglementează drept motiv de contestaţie în anulare specială săvârşirea unei greşeli materiale la dezlegarea recursului.
Textul are în vedere greşelile materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.
Intră în această categorie şi neobsenarea de către instanţă a unui act de procedură cu privire la care nu s-a făcut nicio judecată şi care a determinat soluţia pronunţată. Când instanţa a cunoscut existenţa şi conţinutul actului şi a făcut asupra lui o apreciere, nu mai poate fi vorba despre o greşeală materială în sensul art. 318 C. proc. civ., ci despre o eventuală greşeală de judecată, care nu intră sub incidenţa art. 318 C. proc. civ., neputând fi valorificată în calea de retractare a contestaţiei în anulare.
În acest context, înalta Curte reaminteşte că nu se poate admite ca o cale extraordinară de atac de retractare să se transforme într-un „recurs deghizat", într-un „recurs la recurs", prin care partea nemulţumită să tindă a repune în discuţie aspectele de drept deja dezbătute în cadrul recursului, doar pentru a obţine o nouă rejudecare a cauzei, în sens contrar putând fi afectat principiul securităţii raporturilor juridice, care protejează prezumţia de validitate a hotărârilor judecătoreşti irevocabile (a se vedea în acest sens si cauza Mitrea contra Românei, hotărârea din 29 iulie 2008).
Din conţinutul deciziei contestate nu rezultă existenţa unor greşeli materiale care să ducă la anularea acesteia.
Din cercetarea considerentelor Deciziei nr. 2058 din 23 mai 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a ll-a civilă, rezultă că instanţa de recurs a confirmat decizia instanţei de apel prin care s-a anulat ca netimbrat apelul declarat de pârâtă, considerând că pârâta nu poate invoca faptul că a achitat taxa judiciară de timbru prin O.P. din 17 august 2012 întrucât acesta nu a fost depus la dosarul cauzei până la primul termen de judecată, respectiv 06 septembrie 2012 când s-a pronunţat decizia recurată, motiv pentru care nu poate fi considerat că pârâta a timbrat apelul şi nici nu se poate reproşa instanţei că a aplicat eronat sancţiunea prevăzută de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi art. 9 din O.G. nr. 32/1995, astfel încât s-a apreciat că se impune soluţia respingerii recursului ca nefondat.
Contestatoarea apreciază că instanţa de recurs a pronunţat o hotărâre nelegală care nu a ţinut cont de probele din dosar, respectiv existenţa ordinului de plată prin care s-a achitat taxa judiciară de timbru datorată în apel şi depusă în dosarul de recurs. în scopul urmărit, acela de a demonstra „greşeala materială", contestatoarea a susţinut că data la care a plătit taxa judiciară de timbru este anterioară celei la care s-a soluţionat apelul, astfel că a fost îndeplinită condiţia plăţii prealabile a taxei de timbru, iar sancţiunea nulităţii cererii nu poate fi aplicată.
Demersul contestatoarei şi argumentul invocat în susţinerea acestuia nu va fi reţinut, întrucât eroarea materială invocată de parte este în legătură cu aspectele formale ale judecării apelului şi nu reprezintă o greşeală materială, motivat de faptul că instanţa de recurs nu putea să analizeze înscrisuri care nu au fost depuse la data soluţionării apelului, decizia instanţei de apel fundamentându-se pe actele existente la dosarul cauzei la data pronunţării hotărârii.
Astfel, nu pot fi primite susţinerile contestatoarei SB C.E.C. B. SA, conform cărora soluţia pronunţată de instanţa de recurs ar fi rezultatul unor erori materiale, în sensul art. art. 318 teza I C. proc. civ., întrucât aceasta invocă, în realitate, greşeli de judecată, de interpretare şi aplicare a unor dispoziţii legale, ce au fundamentat soluţionarea excepţiei netimbrării apelului, si, implicit, dezlegarea recursului exercitat în cauză, tinzând la stabilirea altor efecte juridice în legătură cu actele dosarului, deja analizate sub aspectul validităţii, ceea ce nu este permis pe calea contestaţiei în anulare.
În consecinţa celor expuse, se remarcă că, în litigiul pendinte, instanţa de recurs a indicat cu suficientă claritate motivele pe care şi-a întemeiat hotărârea şi a procedat în acord cu jurisprudenţa C.E.D.O., asigurând aplicarea garanţiilor generale prevăzute de art. 6.1 din Convenţie, precum şi în acord cu prevederile Constituţiei, motiv pentru care critica în acest sens nu poate fi primită.
Faţă de cele arătate, nefiind îndeplinite cerinţele art. 318 C. proc. civ. şi în raport de prevederile art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge, contestaţia în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SB C.E.C B. SA împotriva Deciziei nr. 2058 din 23 mai 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a ll-a civilă.
Irevocabilă.
PronunţatăTn şedinţă publică, astăzi 18 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2687/2013. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2810/2013. Civil → |
|---|
