ICCJ. Decizia nr. 2810/2013. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2810 /2013
Dosar nr. 4272/111/2010
Şedinţa publică de la 25 septembrie 2013
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului, reţine următoarele:
Prin Sentinţa nr. 132/ COM din 2 februarie 2011 Tribunalul Bihor a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamanta SC D.M. SRL în contradictoriu cu pârâta SC U.A. SA Bucureşti.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, între reclamanta SC U.A. SA şi pârâta SC D.M. SRL s-a încheiat la data de 26 ianuarie 2009 contractul de asigurare facultativă pe o perioadă de un an. Bunul asigurat l-a constituit automacaraua. La data de 20 ianuarie 2010 utilajul a suferit o avarie a braţului telescopic constând în îndoirea tronsonului 4 al acestuia potrivit procesului – verbal de verificare tehnică încheiat de I.S.C.I.R.
Cauza exactă care a dus la producerea acestui eveniment nu a fost stabilită cu prilejul cercetărilor efectuate de către reprezentanţii I.S.C.I.R. în cuprinsul procesului-verbal amintit făcându-se referire la o întârziere a închiderii mecanismului de ridicare în momentul opririi comenzii de ridicare.
Aceeaşi împrejurare a fost identificată ca fiind cauza cea mai probabilă a producerii evenimentului prin raportul întocmit la cererea pârâtei de către SC P.R.C. SRL. Întrucât din probele administrate nu rezultă vreo altă cauză posibilă pentru producerea evenimentului, fiind chiar excluse alte trei cauze prin raportul amintit instanţa a considerat că funcţionarea defectuoasă a mecanismului de ridicare a determinat balansarea macaralei şi îndoirea braţului acesteia.
Stabilirea împrejurării dacă acest eveniment se încadrează în categoria riscurilor asigurate presupune raportarea la dispoziţiile art. 1.7 din condiţiile generale şi menţiunile speciale. Părţile au prevăzut în acest sens că pârâta nu datorează despăgubiri pentru avarii accidentale ale maşinilor, adică ruperea sau avarierea cauzate de defectarea, întreruperea, ruperi şi/sau deranjamente mecanice sau electrice, îngheţarea agentului de răcire sau a altui fluid, lubrifierea defectuoasă, lipsa uleiului sau a agentului de răcire.
Incidenţa acestei clauze de excludere presupune reţinerea oricăreia dintre ipotezele prevăzute de prevederea amintită, însă, faţă de împrejurarea că din probele administrate rezultă că datorită condiţiilor atmosferice de la data producerii daunei este posibil ca uleiul din reductoare să nu fi ajuns la temperatura optimă pentru funcţionare, tribunalul a considerat că este întrunită ipoteza avută în vedere de către cele două părţi.
Cu toate acestea nu trebuie omis că teza a II-a a respectivei clauze instituie o excepţie importantă de la excluderea iniţială stabilind că, dacă în urma unui astfel de eveniment are loc o daună materială de consecinţă la echipamentul asigurat la care s-a produs avaria accidentală, dauna materială (fizică) de consecinţă va fi despăgubită cu excepţia ansamblului/subansamblului la care s-a produs avaria accidentală. Derogarea adusă de părţi priveşte situaţia în care în urma unei asemenea avarii accidentale ce ar duce la neacoperirea daunei prin poliţa de asigurare se produce o altă daună materială, fiind vorba despre o relaţie de tipul cauză-efect.
Aşa fiind, instanţa a reţinut că îndoirea braţului telescopic al macaralei s-a datorat balansului făcut de către aceasta ca urmare a funcţionării defectuoase a mecanismului de frânare. Or, atâta timp cât ultimul aspect a fost exclus prin teza întâi a clauzei amintite şi el a fost cel care a dus la producerea daunei subsecvente tribunalul a considerat că este incidentă derogarea avută în vedere de către părţi.
Determinarea întinderii prejudiciului ce s-ar impune a fi reparat presupune raportarea la înscrisurile aflate la filele 21-31. Din coroborarea acestora rezultă că reclamanta a avansat suma de 129.646, 66 lei, sumă ce se încadrează în cuantumul estimat prin raportul întocmit de SC P.R.C. SRL (fila 55).
Pentru a evita însă deschiderea unor dosare de daune pentru daune mici în raport de valoarea asigurată prin contract a fost stabilită o franşiză de 10 % din valoarea daunei, dar minim 5.000 lei. Raportat la suma suportată de către reclamantă, instanţa a considerat că franşiza pentru acest eveniment este de 12.964, 666 lei. Până la acest cuantum reclamanta este ţinută să suporte prejudiciul suferit, pârâta putând fi obligată numai la plata diferenţei.
Stabilirea unei atari obligaţii în sarcina pârâtei presupune însă luarea în considerare a tuturor clauzelor contractuale. Soluţia se impune întrucât chiar dacă au fost reţinute toate elementele ce atrag răspunderea contractuală a acesteia, este necesar ca reclamanta să fie îndreptăţită la pretinderea contravalorii daunei suportate.
Plata de către aceasta a contravalorii reparaţiilor la automacara reprezintă o condiţie necesară, nu şi suficientă pentru admiterea cererii întrucât este posibil ca ab initio să fi fost exclusă această îndreptăţire.
Astfel, în cuprinsul contractului părţile au stabilit că drepturile de asigurare corespunzătoare acestuia sunt cesionate în favoarea SC V.R. SA Clauza nu face nici o distincţie în funcţie de împrejurarea dacă utilajul a fost sau nu reparat sau de persoana juridică care a suportat contravaloarea reparaţiilor.
Fiind vorba de o dispoziţie asumată în mod liber de către cele două părţi, ea se impune a fi respectată prin prisma prevederilor art. 969 alin. (1) C. civ. Or, atâta timp cât reclamanta a renunţat la dreptul de a pretinde vreo despăgubire de la pârâtă în favoarea SC V.R. SA, a considerat că aceasta nu poate solicita plata despăgubirilor amintite.
Împotriva acestei hotărâri, a formulat apel reclamanta SC D.M. SRL, solicitând admiterea apelului, anularea hotărârii atacate şi trimitere cauzei pentru o nouă judecare, cu cheltuieli de judecată.
Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a pronunţat Decizia nr. 57/ CA din 7 iunie 2011 a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta SC D.M. SRL împotriva sentinţei nr. 132/ Com din 02 februarie 2011 a Tribunalului Bihor.
Prin Decizia nr. 1118 pronunţată la data de 01 martie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis recursul declarat de reclamanta SC D.M. SRL împotriva Deciziei nr. 57/ CA din 7 iunie 2011 a Curţii de Apel Oradea, pe care a casat-o cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
Pentru a pronunţa această decizie Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că, chestiunea de drept supusă controlului judiciar vizează greşita admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei în promovarea acţiunii.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat că în mod eronat a constatat instanţa de apel că titularul dreptului din raportul juridic dedus judecăţii nu este reclamanta SC D.M. SRL, care şi-a cesionat drepturile decurgând din asigurare, ci SC V. SA în calitate de cesionar, deoarece prin contractul de cesiune a poliţei de asigurare în favoarea SC V. SA nu a fost transmis dreptul de proprietate asupra macaralei, iar poliţa de asigurare a constituit numai garanţia băncii în contractul de credit doar pentru cazul în care bunul achiziţionat şi care era afectat garantării returnării creditului, ar fi pierit.
Cesiunea poliţei de asigurare este doar o garanţie suplimentară, care se activează doar în situaţia în care este necesară executarea silită a contractului de credit pentru care s-a constituit poliţa de asigurare.
Astfel s-a constatat că reclamanta are calitate procesuală activă în promovarea acţiunii şi cum instanţa de apel a soluţionat apelul pe excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, fără a intra în cercetarea fondului, instanţa de recurs a admis recursul, a casat decizia recurată, trimiţând cauza la aceeaşi instanţă pentru rejudecarea apelului.
În rejudecare, prin Decizia nr. 74/ Com/A din 2 octombrie 2012, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis apelul declarat de reclamanta SC D.M. SRL împotriva sentinţei nr. 132/ Com din 02 februarie 2011 a Tribunalului Bihor, a schimbat în totalitate sentinţa şi în consecinţă a admis acţiunea formulată de reclamanta SC D.M. SRL în contradictoriu cu pârâta SC U.A. SA Bucureşti, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 129.646,66 lei cu titlu de despăgubiri, actualizată cu indicele de inflaţie până la momentul plăţii efective şi suma de 2131,17 lei reprezentând dobânda legală pentru perioada 12 martie 2010 - 25 mai 2010. De asemenea, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 6389,28 lei cheltuieli de judecată în primă instanţă şi în apel.
În motivarea acestei decizii, instanţa de apel, referitor la calitatea reclamantei de a solicita plata despăgubirilor, a reţinut că, prin Decizia nr. 1118 din 01 martie 2012 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a stabilit în mod irevocabil că reclamanta are calitatea procesuală activă de a solicita obligarea pârâtei la plata despăgubirilor datorate în temeiul contractului de asigurare C.P.M. din 26 ianuarie 2009, prin urmare, apelul declarat de către reclamantă cu privire la acest aspect apare ca fondat.
Totodată, s-a reţinut că solicitarea apelantei de a se anula sentinţa atacată şi de a se trimite cauza spre rejudecare este neîntemeiată, nefiind incidente dispoziţiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., deoarece instanţa de fond a cercetat fondul cauzei, reţinând că avaria produsă la macaraua ce a făcut obiectul contractului de asigurare încheiat între părţi se încadrează în categoria riscurilor asigurate.
Curtea de Apel a constatat că, în mod corect, prima instanţă a reţinut că avaria produsă la macaraua ce a făcut obiectul contractului de asigurare încheiat între părţi se încadrează în categoria riscurilor asigurate, potrivit art. 4 pct. 6 lit. b) din contractul de asigurare şi menţiunilor speciale din poliţa de asigurare.
Potrivit procesului - verbal de verificare tehnică întocmit I.S.C.I.R. - Inspecţia teritorială Oradea şi raportului de expertiză extrajudiciară însuşit de către părţi, cauza incidentului care a dus la avarierea braţului macaralei asigurate este funcţionarea defectuoasă a sistemului de frânare al mecanismului de ridicare .
Rezultă, aşadar, că defecţiunea s-a produs la sistemul de frânare al sistemului de ridicare, determinând îndoirea braţului macaralei, această îndoire apărând ca o daună materială de consecinţă la un alt ansamblu al echipamentului asigurat.
Or, potrivit menţiunilor speciale stipulate în poliţa de asigurare este exclusă de la despăgubire doar dauna produsă de avaria accidentală sau defecţiuni, nu şi dauna materială de consecinţă, aceasta din urmă trebuind a fi despăgubită, cu excepţia ansamblului sau subansamblului la care s-a produs avaria accidentală.
Împrejurarea că defecţiunea la sistemul de frânare al mecanismului de ridicare a fost una temporară, care nu a produs o daună la acest sistem - la testele efectuate ulterior acest mecanism funcţionând normal - s-a apreciat că nu prezintă nici o relevanţă deoarece clauzele contractuale nu condiţionează despăgubirea daunelor materiale de consecinţă de existenţa unor daune excluse din asigurare, fiind suficient să se stabilească, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, doar relaţia cauză - efect, respectiv că dauna materială ce se solicită a fi despăgubită este consecinţa unor evenimente, cum ar fi avarii accidentale, defecţiuni, întreruperi sau deranjamente de natură mecanică sau electrică, ce s-au produs la un alt ansamblu şi subansamblu al echipamentului asigurat.
Instanţa de apel a apreciat că pârâta intimată nu poate fi exonerată de la plata despăgubirilor pentru dauna produsă reclamatei.
S-a constatat că, aşa cum rezultă din înscrisurile de la fila 21-31 dosar fond, pentru repararea braţului macaralei reclamanta a avansat suma totală de 129.646, 66 lei pe care este îndreptăţită să o recupereze de la pârâta intimată, în temeiul contractului de asigurare, conform art. 969 C. civ., sumă ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflaţie.
De asemenea, în baza art. 43 C. com. s-a apreciat că reclamanta este îndreptăţită şi la plata dobânzilor legale aferente sumei de 129.646, 66 lei, pentru perioada 12 martie 2010 - 25 mai 2010, în sumă de 2131,17 lei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC U.A. SA Bucureşti, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
O prima critică adusă hotărârii pronunţate de instanţa de apel vizează nesocotirea de către aceasta a clauzelor contractuale privind deducerea din despăgubire a franşizei de 10%.
Susţine că deşi Tribunalul Bihor a apreciat că „Raportat la suma suportată de către reclamanta, instanţa a considerat ca fransiza pentru acest eveniment este de 12.964, 666 lei. Până la acest cuantum reclamanta este ţinută să suporte prejudiciul suferit, pârâta putând fi obligata numai la plata diferenţei”, în rejudecare Curtea de Apel Oradea îşi însuşeşte criticile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în sensul că SC D.M. SRL este titulara dreptului subiectiv civil, fiind îndreptăţită să solicite despăgubirea şi schimbă în tot sentinţa nr. 132/ Com din 02 februarie 2012 pronunţată de Tribunalul Bihor, în sensul că admite integral cererea reclamantei.
Recurenta consideră că, dispunând astfel, instanţa de apel, care în motivare analizează clauzele contractuale, a scăpat din vedere să dea eficienta prevederilor contractuale referitoare la deducerea din despăgubire a unei sume egale cu 10%, suma pentru care asiguratul rămâne propriul sau asigurător. Astfel în mod nelegal instanţa de apel a nesocotit o dispoziţie asumată în mod liber de către părţi, schimbând în tot sentinţa de fond în sensul admiterii integrale a acţiunii.
Astfel, se susţine de către recurentă faptul că instanţa de apel trebuia să ţină cont de franşiza prevăzută în contractul de asigurare în cuantum de 10% din valoare daunei, valoare a daunei stabilită în cuantum de 129.646,66 lei, motiv pentru care trebuia să oblige societatea la plata sumei de 116.682 lei, aceasta fiind valoarea despăgubirii la care ar fi fost îndreptăţită SC D.M. SRL.
O altă critică adusă deciziei atacate se referă la admiterea integrală a sumei de 2.131,17 lei reprezentând modul de calcul a dobânzii legale.
Instanţa de apel în rejudecarea cauzei a admis cererea apelantei reclamante de obligare a societăţii de asigurări la suma de 2.131,17 lei reprezentând dobânda legală pentru perioada 12 martie 2010 - 25 mai 2010, perioada ce vizează durata de timp scursă de la data invitaţiei la conciliere formulate de reclamanta SC D.M. SRL şi data introducerii acţiunii în instanţă.
Recurenta arată că instanţa de apel a reţinut greşit data de la care curge dobânda legală, această dată trebuind să coincidă cu data la care societatea de asigurări a fost pusă de drept în întârziere. În acest sens instanţa de apel a nesocotit faptul că societatea a primit invitaţia la conciliere la data de 25 martie 2010 astfel cum rezultă din adresa din 25 martie 2012 şi nicidecum la data de 12 martie 2010 cum greşit a făcut referire în motivarea hotărârii instanţa de apel.
Astfel, reţinând corect perioada dintre data invitaţiei la conciliere şi anume 25 martie 2010 (data la care societatea a fost pusă de drept în întârziere) şi 26 mai 2010 data introducerii acţiunii, consideră că suma pe care societatea ar fi trebuit să o plătească cu titlu de dobândă legală ca urmare a admiterii acţiunii, este în cuantum de 1.560,02 lei si nicidecum de 2.131,17 lei astfel cum a reţinut instanţa de apel.
Recurenta - pârâtă solicită admiterea recursului şi modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii doar în parte a acţiunii reclamantei cu consecinţa diminuării despăgubirii cu contravaloarea franşizei de 10% reglementată de contractul de asigurare, precum şi a contravalorii dobânzii legale.
Reclamanta a formulat întâmpinare la recursul declarat de pârâtă, în care susţine că în mod legal curtea de apel a obligat-o pe pârâtă la plata dobânzii legale în sumă de 2.131,17 lei, datorată pentru perioada 12,03.2010 - 25 mai 2010, respectiv pentru perioada cuprinsă între momentul în care pârâta a emis adresa din 11 martie 2010 prin care a comunicat pârâtei că refuză acordarea despăgubirilor şi data introducerii acţiunii, adică 25 mai 2010.
În raport de aceste considerente din întâmpinare, reclamanta a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, deşi nu a făcut nicio referire la primul motiv de recurs şi anume greşita aplicare a legii de curtea de apel care a omis să scadă din contravaloarea despăgubirilor cuantumul de 10 %, privind franşiza prevăzută de părţi în contract.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de cele două motive de recurs şi de susţinerile din întâmpinare, constată următoarele:
Pârâta asigurător, a achiesat la faptul că datorează despăgubiri reclamantei, în temeiul contractului de asigurare încheiat la data de 26 ianuarie 2009, cu valabilitate până la data de 27 ianuarie 2010, (fila 5 dosar fond) pentru evenimentul produs la data de 20 ianuarie 2010, fiind de acord că suma achitată de reclamantă pentru repararea macaralei este în cuantum de 129.646,66 lei.
Referitor însă la cuantumul daunei care trebuie suportată de asigurător, pârâta susţine că potrivit dispoziţiilor contractuale, s-a stabilit o franşiză/eveniment de 10 % din valoarea daunei, dar minim 5.000 lei şi în consecinţă curtea de apel care a obligat-o pe pârâtă la plata integrală a daunei - 129.646,66 lei, o omis, în mod nelegal, să aplice dispoziţia contractuală precitată, privind franşiza, care determină o diminuare cu 10 % din această sumă.
În raport de dispoziţia contractuală convenită de părţi privind stabilirea unei franşize/eveniment de 10 % din valoarea daunei, dar minim 5.000 lei, acest motiv de recurs este fondat şi în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va fi admis, urmând ca pârâta să fie obligată la plata unei despăgubiri în sumă de 116.682 lei, ca urmare a deducerii franşizei de 10 % din suma acordată de curtea de apel, respectiv 129.646,66 lei.
Cu privire la franşiză trebuie precizat faptul că reclamanta, deşi a solicitat respingerea, în totalitate, a recursului, nu a formulat apărări în sensul că nu trebuie aplicat coeficientul de 10 %, franşiza, la cuantumul despăgubirii datorate de pârâtă.
Referitor la al doilea motiv de recurs, privind perioada pentru care pârâta are obligaţia să plătească dobânda legală, din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că prin adresa din 11 martie 2010 pârâta a comunicat reclamantei refuzul de a plăti despăgubirea şi faptul că Dosarul de daună nr. 7003659126 a fost închis şi în consecinţă, a doua zi, 12 martie 2010 reclamanta a cerut pârâtei prin adresă motivarea refuzului de plată.
Astfel fiind, în raport de dispoziţiile art. 43 C. com., de la data refuzului de a plăti despăgubirea, începe să curgă termenul pentru acordarea dobânzii, întrucât concilierea prealabilă nu este sinonimă cu notificarea prevăzută de dispoziţiile art. 1079 C. civ., cum în mod nelegal susţine pârâta.
În consecinţă, perioada pentru care trebuie acordată dobânda legală este 12 martie 2010 - 25 mai 2010 (data introducerii acţiunii, necontestată de părţi), însă dobânda trebuie calculată în raport de suma legal datorată şi anume 116.682 lei, ca urmare a aplicării dispoziţiilor contractuale incidente privind fransiza de 10 %.
În raport de aceste considerente, urmează a fi admis şi al doilea motiv de recurs în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,cu consecinţa diminuării cuantumului dobânzii legale de la suma de 2.131,17 lei la suma de 1.918,06 lei, pentru perioada 12 martie 2010 - 25 mai 2010.
Înalta Curte urmează să menţină celelalte dispoziţii ale deciziei şi în temeiul art. 274 C. proc. civ. să dispună obligarea reclamantei la plata sumei de 2.005,67 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs către pârâtă, reprezentând taxă de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC U.A. SA Bucureşti împotriva Deciziei nr. 74/ Com/A din 2 octombrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte decizia atacată în sensul că:
Admite acţiunea formulată de reclamanta SC D.M. SRL în sensul că obligă pe pârâta SC U.S. SA Bucureşti să plătească reclamantei suma de 116.682 lei cu titlu de despăgubiri, actualizată cu indicele de inflaţie până la momentul plăţii efective şi suma de 1.918,06 lei reprezentând dobânda legală pentru perioada 12 martie 2010- 25 mai 2010.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
Obligă pe intimata - reclamantă SC D.M. SRL la plata sumei de 2.005,67 lei reprezentând cheltuieli de judecată în recurs către recurenta - pârâtă SC U.A. SA Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 septembrie 2013 .
| ← ICCJ. Decizia nr. 2693/2013. Civil. Pretenţii. Contestaţie în... | ICCJ. Decizia nr. 2983/2013. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
