ICCJ. Decizia nr. 2776/2013. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2776/2013
Dosar nr. 7009/2/2011
Şedinţa publică din 24 septembrie 2013
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din data de 22 aprilie 2010 Tribunalul Giurgiu, secţia civilă, a menţinut măsura suspendării judecăţii cauzei, dispusă în baza art. 1551 C. proc. civ. la termenul de judecată din 3 decembrie 2009, până când recurentul G.M. va preciza obiectul cererii, temeiul de drept şi de fapt al acţiunii şi cadrul procesual.
Prin Decizia civilă nr. 258R din 14 iunie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins ca inadmisibil recursul împotriva acestei încheieri.
Împotriva acestei decizii, a formulat contestaţie în anulare contestatorul G.M., criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică.
Prin încheierea de şedinţă din 24 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă, soluţionarea acestei din urmă căi de atac, a fost suspendată în baza art. 1551 C. proc. civ. reţinându-se că nu au fost îndeplinite de către contestator, obligaţiile stabilite sub sancţiunea menţionată prin încheierea de şedinţă din data de 29 noiembrie 2011, prin care s-au pus în vedere între alte îndatoriri, indicarea domiciliilor părţilor, precizarea cadrului procesual şi a limitelor învestirii instanţei.
După respingerea cererilor de repunere pe rol formulate succesiv de către contestator, datorită constatării de către Curte a menţinerii temeiurilor suspendării în baza art. 1551 C. proc. civ., pentru neîndeplinirea obligaţiilor stabilite în sarcina acestuia, cauza a fost repusă pe rol din oficiu la termenul de judecată, fiind luată în dezbatere excepţia de perimare invocată de către pârâtul Spitalul Universitar Bucureşti.
Prin Decizia nr. 525 R din 5 martie 2013 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale a constatat perimată cererea formulată de contestatorul G.M..
Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reţinut că deşi în aparenţă, contestatorul a depus diligentă pentru soluţionarea cauzei, în fapt, cererile acestuia de repunere pe rol, nu au avut decât un caracter formal, nefiind îndeplinite în nici unul dintre cazuri, obligaţiile stabilite de către instanţă.
Prin urmare, niciuna dintre cererile ulterioare suspendării dispuse la termenul din 24 ianuarie 2012, nu a luat forma actului de procedură întreruptiv de suspendare prevăzut de art. 249 C. proc. civ., deoarece simpla formulare a cererii de repunere pe rol, fără respectarea obligaţiilor stabilite de instanţă, nu dovedeşte stăruinţa părţii în judecată, în sens procedural, astfel cum impun prevederile art. 250 alin. (1) C. proc. civ.
A mai reţinut curtea de apel că în conformitate cu dispoziţiile art. 248 C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an. Or, în speţă, de la data la care a fost suspendată judecata, a trecut mai mult de un an, fără ca părţile să fi făcut vreun act de procedură în vederea judecării procesului, pricina rămânând în nelucrare din vina acestora.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatorul G.M. invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304, pct. 6, 8 şi 9 C. proc. civ.
În argumentarea recursului, recurentul a reiterat istoricul litigiului şi a învederat că a efectuat toate demersurile în vederea îndeplinirii sarcinilor stabilite de către instanţă, însă din cauza lipsei de colaborare a autorităţilor nu a putut indica domiciliul părţilor.
Mai arată recurentul că perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de partea care justifică un interes, ori, în speţă, a îndeplinit un astfel de act de procedură.
Totodată recurentul învederează că decizia atacată nu a fost pronunţată în şedinţă publică.
Având în vedere dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului, Înalta Curte va examina cu prioritate excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimatul Spitalul Universitar Bucureşti.
Astfel, analizând actele şi lucrările dosarului din perspectiva normelor legale incidente prin raportare la excepţia invocată, Înalta Curte urmează să respingă recursul ca inadmisibil, în considerarea următoarelor:
Potrivit dispoziţiilor art. 299 C. proc. civ., "sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, precum şi cele date în apel" iar în conformitate cu prevederile art. 320 alin. (2) C. proc. civ., "Hotărârea dată în contestaţie este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată."
În speţă, recurentul a formulat recurs împotriva Deciziei nr. 525 R din 5 martie 2013 prin care Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale, a constatat perimată cererea formulată de contestatorul G.M. împotriva Deciziei civile nr. 258R din 14 iunie 2011 prin care Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins ca inadmisibil recursul. Or, conform dispoziţiilor art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., hotărârile date în recurs sunt hotărâri irevocabile, deci nesucceptibile de recurs.
Drept consecinţă a principiului accesorium sequitur principale, hotărârea prin care se constată perimarea este succeptibilă de recurs numai dacă însăşi hotărârea ce ar fi trebuit să se pronunţe în cauză este succeptibilă de apel sau de recurs. Astfel, hotărârea prin care se constată perimarea recursului, cum este cazul în speţă, nu este succeptibilă de recurs, în caz contrar urmând a se exercita un recurs la recurs, ceea ce nu este cu putinţă.
Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, şi astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.
Principiul enunţat este consacrat şi la nivel constituţional, fiind înscris în art. 129 din Constituţie, care prevede dreptul părţilor şi al procurorului de a folosi căile de atac, însă numai în condiţiile legii.
Astfel, în sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătoreşti, exercitarea acestora şi efectele produse sunt guvernate de principiul legalităţii căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituţional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac şi exercitarea lor în condiţiile legii, potrivit cu natura şi scopul lor şi într-o anumită ordine.
În speţa dedusă judecăţii, recurentul a solicitat cenzurarea unei decizii irevocabile pronunţate în soluţionarea unei contestaţii în anulare formulate împotriva unei decizii irevocabile pronunţată în recurs, nesusceptibilă deci de a fi atacată, la rândul său, cu recurs, nemaiputând fi supusă unui nou control judiciar specific căii de reformare, împotriva sa putând fi exercitate, în condiţiile legii, doar căile extraordinare de atac.
În consecinţă, faţă de considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 137 alin. (1) şi art. 377 alin. (2) pct. 4 din acelaşi cod, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul G.M..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de contestatorul G.M. împotriva Deciziei nr. 525 R din 5 martie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 septembrie 2013.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 2675/2013. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2858/2013. Civil. Completare/lămurire... → |
|---|
