ICCJ. Decizia nr. 2871/2013. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2871/2013
Dosar nr. 4449/110/2011*
Şedinţa publică de la 26 septembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 1969/D din 12 decembrie 2011 s-a respins excepţia timbrării, s-a admis excepţia inadmisibilităţii capetelor 1, 2, 3, 4 ale cererii şi în consecinţă s-au respins cererile de la pct. 1, 2, 3 şi 4 ale acţiunii privind pe reclamanta B.M. în contradictoriu cu pârâţii E.M.D. SA şi E.E.R. ca inadmisibile. S-a admis capătul 5 al acţiunii privind pe reclamanta B.M. în contradictoriu cu pârâţii E.M.D. SA şi E.E.R. SA şi în consecinţă s-a dispus anularea facturii în sold AA din 6 noiembrie 2009 şi capătul 6 al acţiunii privind pe reclamanta B.M. în contradictoriu cu pârâţii E.M.D. SA şi E.E.R. SA şi s-a exonerat reclamanta de plata sumei de 4.025,68 RON.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarele:
Referitor la excepţia netimbrării cererii de chemare în judecată, instanţa a apreciat că cererea nu este evaluabilă în bani deoarece nu se cere obligarea la plata unei sume de bani, ci exonerarea de plată ca efect al anulării unei facturi.
Referitor la excepţia inadmisibilităţii acţiunii s-a reţinut că Nota de constatare nr. 1001572 din 16 octombrie 2009, Procesul-verbal de analiză a abaterilor nr. 10011046 din 27 octombrie 2011 şi Procesul-verbal de stabilire a despăgubirilor nr. 1001046 din 27 octombrie 2009 şi fişa de evaluare a energiei electrice sunt acte încheiate unilateral. Încheierea lor nu este reglementată de niciun act normativ, nu s-a invocat niciun regulament intern, şi ca atare nu produc efecte juridice.
În ceea ce priveşte factura în sold nr. AA din 6 noiembrie 2009, s-a reţinut că aceasta este un act supus sancţiunii nulităţii sau anulării deoarece este un act care produce efecte juridice. Ea reprezintă actul prin care furnizorul aduce la cunoştinţă beneficiarului consumul energiei pe o perioadă de timp şi preţul acestei energii. Ea are un termen de plată care dacă nu este respectat atrage penalităţi de întârziere sau întreruperea furnizării de energie. Beneficiarul nu are posibilitatea refuzului de plată ca la un contract de furnizare comun. Contractul de furnizare a energiei electrice este standardizat, voinţa părţilor fiind practic forţată. Principiul egalităţii părţilor în contract este înfrânt datorită specificului produsului furnizat. Beneficiarul, captiv într-un contract a cărui clauze nu le poate negocia ca la un contract comun trebuie să beneficieze de o reparaţie la această dezechilibrare de poziţii între furnizor şi beneficiar, şi cum nu poate refuza la plată factura ca la un contract comun, are dreptul să o conteste şi să ceară anularea acesteia.
Pe fondul cauzei, factura are seria BCEMF nr. BB din 6 noiembrie 2009, numărul indicat de reclamantă fiind cel al simbolului variabil, dar în înscrisul denumit "facturi în sold" aflat la pagina 9 vol. 1 ea poartă numărul indicat de către reclamantă. Analizând înscrisul denumit "facturi în sold", instanţa a constatat că anterior lunii octombrie 2009, sumele facturate erau considerabil mai mici, respectiv 70 - 80 RON. Factura a fost întocmită având la bază actele întocmite de E.M.D. SA, respectiv nota de constatare, procesul-verbal de analiză a abaterilor şi procesul-verbal de stabilire a despăgubirilor, ea nu reprezintă consumul înregistrat de energie electrică, ci despăgubiri stabilite conform Procesului-verbal nr. 1001046 din 27 octombrie 2009. Acest înscris, ca şi nota de constatare şi procesul-verbal de analiză a abaterilor au fost analizate nu ca acte opozabile, ci ca înscrisuri preconstituite sub semnătură privată care au strict valoare probatorie, fiind întocmite pe exemplare tipizate. Nota, în exemplarul tipizat nu este semnată de către cei care au întocmit-o, are înscrise diverse rubrici care nu sunt completate. În procesul-verbal de analiză se înscrie că "d-na B.M. s-a prezentat azi pentru analiza elementelor din nota de constatare nr. " în condiţiile în care pârâta susţine că este un înscris sub semnătură privată preconstituit. Nu apare semnătura consumatoarei reclamante în cauză şi nici a martorului, aşa cum impune tipizatul. În ceea ce priveşte procesul-verbal de stabilire a despăgubirilor în acesta se consemnează că sunt stabilite despăgubiri în valoare de 2.786,71 RON, din care energie electrică distribuită şi neînregistrată de 5336 KW fără a se preciza cum s-a determinat acest consum. Nu există semnătura consumatorului sau punctul lui de vedere cu toate că există rubrici în acest sens. Instanţa a reţinut că aceste trei înscrisuri nu au valoare probantă. Ele sunt încheiate între diverşi angajaţi ai pârâtei, nu sunt opozabile altor persoane, sunt întocmite pe exemplare tipizate gândite a fi opozabile şi să cuprindă semnătura şi punctul de vedere al consumatorului, dar sunt completate numai de furnizor, consumul neînregistrat este trecut fără nicio explicaţie, este aleatoriu. Prezumţia că orice consumator este interesat de înregistrarea unor consumuri mai mici decât cele reale, invocată de pârâtă pentru a motiva că orice modificare la contor este efectuată de către consumator, nu este prevăzută legal şi nu are temei. Factura este emisă în baza unor acte fără valoare juridică, fără valoare probantă, consumul pentru care se solicită plata este aleatoriu. Consumatorul nu poate fi obligat la plată şi sancţionat cu întreruperea energiei electrice pentru neplata unor consumuri nereale şi stabilite de către furnizor după propriile aprecieri nejustificate şi neexplicate.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâtele.
Prin Decizia nr. 68/2012 din 9 octombrie 2012 Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia tardivităţii şi a respins ca nefondate apelurile formulate de apelantele-pârâte E.M.D. şi E.E.R. SA.
Pentru a hotărî, astfel instanţa de apel a considerat că este necesar a se reţine incidenţa în prezenta cauză a dispoziţiilor art. 296 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., potrivit cărora apelantelor nu li se poate crea în propria cale de atac o situaţie mai grea decât aceea din hotărârea atacată. Prima instanţă a respins capetele de cerere 1, 2, 3, 4 din acţiunea promovată de reclamantă. Instanţa de apel a reţinut că actele încheiate de apelanta E.M.D. SA sunt acte efectuate în temeiul contractului de distribuţie a energiei electrice.
Instanţa a reţinut cu privire la natura actelor contestate că acestea sunt emise de intimata SC E.M.D. SA în temeiul H.G. nr. 1007/2004. Potrivit art. 86 lit. d) şi art. 104, 110 din Regulament, operatorul de reţea are dreptul de acces în incinta consumatorului pentru verificarea instalaţiei de alimentare cu energie electrică până la grupul de măsurare, drept căreia îi corespunde obligaţia corelativă a consumatorului de a permite acest acces. Pe de altă parte, potrivit art. 48 alin. (2) din Legea nr. 13/2007, energia electrică furnizată clientului final se facturează de către furnizor pe baza valorilor înregistrate de grupurile de măsurare. În urma verificării efectuate de distribuitor se stabileşte cantitatea de energie electrică utilizată de consumator, cantitate care este comunicată furnizorului şi în baza căreia acesta emite factura pentru preţul energiei consumate. Actele prin care distribuitorul stabileşte consumul fizic de energie electrică al consumatorului şi starea aparatului de măsurare a energiei electrice sunt emise în executarea contractului încheiat de părţi şi a dispoziţiilor H.G. nr. 1007/2004. În baza acestor acte distribuitorul poate deconecta de la reţea, iar furnizorul poate înceta furnizarea energiei consumatorului când se consideră că acesta din urmă este un consumator fraudulos (art. 53 alin. (4) şi 56 alin. (3) din Legea nr. 13/2007), sau furnizorul poate solicita plata energiei constatate sau determinate de distribuitor, fie prin citirea indicaţiilor aparatelor de măsură, fie prin stabilirea ei în regim pauşal. Aceste acte ale distribuitorului încheiate în baza contractului şi a dispoziţiilor care reglementează raporturile contractuale ale părţilor cuprinse în actele normative care reglementează piaţa de energie, având în vedere particularitatea pieţei de energie electrică, pot fi atacate în instanţă în cadrul acţiunilor ce îşi au izvorul în contractul părţilor. Atât timp cât se recunoaşte unei părţi din contract dreptul de a aprecia conduita cocontractantului şi de luarea, unilateral, a unor măsuri potrivit acelei aprecieri, trebuie recunoscut şi dreptul celeilalte părţi contractante de a cenzura direct aprecierea care este aptă, potrivit contractului părţilor şi a actelor normative incidente, să producă efecte faţă de cocontractant. A recunoaşte, aşa cum propune intimata, doar o verificare indirectă a actelor unilaterale ale distribuitorului/furnizorului în cadrul unei acţiuni prin care s-ar solicita obligarea la furnizarea şi distribuţia energiei ar rupe echilibrul contractual dintre părţi şi ar pune consumatorul într-o situaţie mult mai dificilă de valorificare a drepturilor sale, fiind obligat să suporte lipsa de energie până la soluţionarea unei astfel de acţiuni. Cu toate acestea, având în vedere că părţile nu au contestat hotărârea primei instanţe sub acest aspect, ţinând seama că o soluţie pronunţată în temeiul unei excepţii este mai favorabilă apelantelor decât o soluţie prin care să se fi analizat fondul cererilor deduse judecăţii, instanţa de apel a soluţionat apelul, sub acest aspect, în limitele dezlegate de prima instanţă şi care nu pot face obiectul cenzurii instanţei de apel. Ambele societăţi intimate furnizează, respectiv distribuie energia electrică apelantei în temeiul contractelor comerciale încheiate între părţile din prezenta cauză, raporturile juridice dintre părţi având natură comercială. Instanţa a înlăturat susţinerile apelantei SC E.M.D. SA că nu ar avea un contract cu intimata, pentru următoarele considerente:
La data de 1 decembrie 2001 se încheie contractul de furnizare a energiei electrice între intimată şi E.M. SA, ulterior acestei date, în 2009, din raţiuni de politică economică a statului, activitatea de distribuţie a acestei societăţi comerciale a fost separată de activitatea de furnizare şi preluată de apelanta SC E.M.D. SA. Potrivit art. 24 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice la consumatori, drepturile şi obligaţiile furnizorului faţă de consumator, ce decurg din utilizarea reţelei electrice, sunt transferate operatorului reţelei respective de distribuţie sau de transport prin clauzele contractelor de distribuţie sau transport. Chiar dacă între intimată şi apelanta SC E.M.D. SA nu există un înscris prin care să se materializeze drepturile şi obligaţiile părţilor, raportul contractual există prin faptul că această apelantă se obligă faţă de consumator să distribuie energia electrică furnizată de apelanta SC E.E.R. SA, drepturile şi obligaţiile părţilor fiind consacrate şi prin Regulamentul de furnizare a energiei electrice la consumatori, dar şi prin contractul încheiat în 2001 în limitele prevăzute de art. 24 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice la consumatori. În cauză, la data de 16 octombrie 2009, apelanta SC E.M.D. SA a verificat grupul de măsurare a energiei electrice instalat în afara apartamentului intimatei, în urma verificărilor pârâta întocmind Nota de constatare nr. 1001572, procesul-verbal de analiză a abaterilor şi procesul-verbal de stabilire a despăgubirilor, fişa de stabilire a despăgubirilor şi a constatat lipsa plombei metrologice a contorului, sigiliul de la capac cu un singur şurub, lipsă un şurub de la sunt şi discul contorului nu funcţiona.
Instanţa a reţinut că aparatul de măsură a energiei consumate era nefuncţional urmare a unor intervenţii în funcţionarea acestuia şi nu putea înregistra energia consumată de reclamantă, iar aceasta din urmă şi-a încălcat obligaţiile contractuale la care s-a obligat prin contractul din 2001 (art. 7 lit. f), g), h), i) din contract). Potrivit art. 90 alin. (2) lit. b) din Regulament (H.G. nr. 1007/2004), prin consum fraudulos se înţelege orice intervenţie în instalaţia electrică ce afectează funcţionarea corectă a grupului de măsură. Consumul fraudulos este determinat de intervenţia în funcţionarea corectă a grupului de măsură, iar în cauză este pe deplin dovedită intervenţia în funcţionarea grupului de măsură. Faptul că intervenţia a fost făcută de chiar consumator sau de o altă persoană este irelevant pentru existenţa consumului fraudulos. Deşi instanţa a constatat existenţa intervenţiei asupra aparatului de măsură care a avut drept consecinţă neînregistrarea consumului real, cu privire la stabilirea obligaţiilor de plată faţă de intimată, s-a reţinut că apelul nu este fondat.
Potrivit art. 142 alin. (4) din Regulament, în cazul consumului fraudulos, perioada de recalculare este de 6 luni pentru categoria de consumatori în care se află intimata, consumul fiind determinat în sistem pauşal în funcţie de puterea nominală a receptoarelor şi de durata de utilizare normată a acestora, în conformitate cu procedurile specifice elaborate de furnizor şi aprobate de autoritatea competentă (art. 142 alin. (2), (3) din Regulament). Consumul pauşal trebuie determinat astfel încât să fie în mod rezonabil, în aceeaşi ordine de mărime ca şi în cazul măsurării acestuia prin mijloacele de măsurare. Chiar şi în cazul consumului fraudulos, determinarea consumului trebuie să fie reală, sistemul pauşal nefiind o sancţionare a consumatorului aflat într-o astfel de situaţie, sancţiunile fiind prevăzute la art. 90 alin. (1) din Regulament. Stabilirea unui consum excesiv şi implicit o obligaţie de plată disproporţionată faţă de consumul real reprezintă o îmbogăţire fără justă cauză a apelantei. Consumul intimatei a fost stabilit prin procesul-verbal de stabilire a despăgubirilor care nu conţine elementele la care face trimitere art. 142 alin. (2) din Regulament. Deşi regulamentul se referă la durata de utilizare normată, apelanta nu menţionează în procesul-verbal şi nici nu face dovada ce a avut în vedere prin sintagma "durata de utilizare normată". Nu există nicio dispoziţie a legii, actelor normative emise în aplicarea ei sau a contractului părţilor care să permită apelantelor determinarea arbitrară a consumului în cazul în care acesta este fraudulos, sancţiunea pentru o astfel de situaţie este extinderea duratei pentru care se calculează la un an şi deconectarea consumatorului de la reţea, şi nu stabilirea unor unui consum arbitrar.
Instanţa a reţinut că, creanţa invocată de apelantă nu are la bază un consum cert, şi astfel se impune anularea facturii care se referă la dreptul de creanţă al apelantei privitor la consumul calculat în sistem pauşal, hotărârea instanţei de fond fiind justă sub acest aspect, dar pentru considerentele menţionate de instanţa de apel.
S-a mai reţinut că anularea facturii în litigiu nu echivalează cu negarea dreptului apelantei de a stabili consumul în sistem pauşal în condiţiile art. 142 alin. (4) din Regulament, însă cu stabilirea corectă a consumului aşa cum prevede alin. (3) art. 142 din Regulament.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta E.E.R. SA Târgu Mureş, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, admiterea apelului declarat de E.E.R. SA, modificarea Sentinţei civile nr. 1969/D din 12 decembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Bacău, secţia civilă, în sensul respingerii acţiunii în integralitatea sa.
În dezvoltarea în fapt a recursului, recurenta a prezentat fazele procesuale anterioare, a relevat situaţia de fapt în cauză şi a invocat, în esenţă, următoarele:
- Situaţia de fapt este probată cu nota de constatare nr. 1001572 din 16 octombrie 2009, procesul-verbal de analiză a abaterilor nr. 1001120 din 27 octombrie 2009, procesul-verbal de stabilire a despăgubirilor nr. 1001046 din 27 octombrie 2009 şi fişa de calcul a energiei consumate.
- Unul din motivele pentru care prima instanţă a admis capătul de cerere privind anularea facturii fiscale a fost tocmai aprecierea instanţei că modul de întocmire al actelor de către SC E.M.D. SA a fost incorect. Instanţa de fond a înlăturat aceste documente pe aspecte formale şi nu în baza unui probatoriu care să infirme situaţia de fapt, aşa cum aceasta este redată în aceste documente evocate. Este vorba de un consum de energie electrică neînregistrat de contor ca urmare a intervenţiei la acesta şi nu de o despăgubire cum în mod greşit a apreciat prima instanţă.
Intimata B.M. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea motivelor de recurs prin prisma dispoziţiilor legale incidente cauzei se apreciază că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică care nu poate fi reformată prin recursul declarat de pârâtă.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. reglementează situaţia când instanţa, interpretând greşit actul dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia. Acest motiv de recurs este indicat formal în conţinutul cererii de recurs, nefiind circumstanţiat în niciun fel, drept pentru care Înalta Curte îl va înlătura.
În motivarea recursului, recurenta este nemulţumită de modul în care au fost apreciate probele în faţa instanţei de fond or acest aspect constituie o chestiune care nu poate face obiectul art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită, respectiv Legea nr. 13/2007 în vigoare la data întocmirii actelor contestate, Regulamentul de furnizare a energiei electrice la consumatori aprobat prin H.G. nr. 1007/2004 şi contractul comercial încheiat reţinând că, consumul intimatei a fost stabilit prin procesul-verbal de stabilire a despăgubirilor, care nu conţine elementele la care face trimitere art. 142 din Regulament, astfel că creanţa invocată de recurentă nu are la bază un consum cert, impunându-se anularea facturii care se referă la dreptul de creanţă al recurentei privitor la consumul calculat în sistem pauşal. În mod întemeiat instanţa de apel a concluzionat că anularea facturii în litigiu nu echivalează cu negarea dreptului recurentei de a stabili consumul în sistem pauşal în condiţiile art. 142 alin. (4) din Regulament, însă cu stabilirea corectă a consumului aşa cum prevede alin. (3) art. 142 din Regulament.
Pentru considerentele expuse în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul pârâtei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta E.E.R. SA Târgu Mureş împotriva Deciziei nr. 68/2012 din 9 octombrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 septembrie 2013.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 2858/2013. Civil. Completare/lămurire... | ICCJ. Decizia nr. 2996/2013. Civil → |
|---|
