ICCJ. Decizia nr. 2778/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2778/2013
Dosar nr. 7058/62/2012
Şedinţa din camera de consiliu de la 21 mai 2013
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competenţă de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 958/M din 27 iunie 2012 pronunţată de Tribunalul Braşov, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe membrii de sindicat ce au domiciliul în judeţul Harghita, reprezentaţi de către Sindicatul C.T.F. Braşov, în favoarea Tribunalului Harghita.
Pentru a pronunţa această sentinţă,Tribunalul Braşov a reţinut faptul că potrivit art. 28 alin. (2) din Legea nr. 62/2011, organizaţiile sindicale au dreptul de a formula acţiuni în justiţie în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri din partea acestora, iar alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că, în exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (2) sindicatele au calitate procesuală activă.
Cu toate acestea, sindicatele nu acţionează în nume propriu, ci reprezintă membrii săi, aceştia fiind titularii drepturilor şi obligaţiilor care formează obiectul acţiunilor deduse judecăţii, având prin urmare calitatea de reclamanţi, deoarece conform tezei a doua a alin. (2) al art. 28 din Legea nr. 62/2011, acţiunea nu va putea fi introdusă sau continuată dacă cel în cauză se opune sau renunţă la judecată în mod expres. Or, titularul dreptului poate dispune de acesta.
Art. 210 din Legea nr. 62/2011 stabileşte că, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanţei judecătoreşti competente în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.
Competenţa teritorială în materia litigiilor de muncă are caracter special şi absolut.
Reclamanţii au domiciliile şi locurile de muncă în judeţului Harghita, după cum reiese din înscrisurile de la dosar.
La data de 10 septembrie 2012, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita, care la termenul de judecată din 28 martie 2013 a invocat, din oficiu, excepţia de necompetenţă teritorială, pe care a reţinut-o spre soluţionare.
Prin sentinţa civilă nr. 1233 din 28 martie 2013, Tribunalul Harghita, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov şi a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului de competenţă ivit.
În motivarea sentinţei, instanţa a reţinut că, prin Decizia nr. 1/2013 s-au admis recursurile în interesul legii declarate de prim adjunctul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov şi s-a stabilit că în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011) organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă în acţiunile promovate în numele membrilor de sindicat.
De asemenea, prin această decizie s-a mai stabilit că în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2)) C. muncii, republicat, instanţa competentă teritorial în soluţionarea conflictelor de muncă în cazul acestor acţiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.
Art. 2 lit. c) din C. proc. civ. prevede faptul că tribunalele sunt competente a judeca conflictele de muncă, cu excepţia celor date prin lege în competenţa altor instanţe.
De asemenea, la art. 28, pct. 1 din Legea dialogului social nr. 62/2011 se prevede că „organizaţiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislaţia muncii, statutele funcţionarilor publici, contractele colective de muncă şi contractele individuale de muncă, precum şi din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, în faţa instanţelor judecătoreşti, organelor de jurisdicţie, a altor instituţii sau autorităţi ale statului, prin apărători proprii sau aleşi”.
Totodată, la pct. 2 al aceluiaşi articol se arată că „în exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1), organizaţiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acţiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizaţia sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunţă la judecată în mod expres”, pentru ca la pct. 3 să se arate că „în exercitarea atribuţiilor prevăzute de alin. (1) şi (2), organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă”.
Având în vedere aceste aspecte, chiar dacă reclamantul Sindicatul C.T.F. Braşov a formulat acţiune în numele unor membrii de sindicat, aceştia nu dobândesc calitatea de reclamanţi.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă Înalta Curte reţine următoarele:
Cererea ce a învestit instanţa de judecată a fost formulată de către Sindicatul C.T.F. Braşov, în valorificarea unor drepturi salariale aparţinând membrilor de sindicat.
Declinarea reciprocă de competenţă a fost determinată de aprecierea diferită făcută de tribunale în legătură cu legitimarea ca reclamant în cauză, respectiv dacă aceasta trebuie recunoscută sindicatului sau membrilor de sindicat, pentru ca raportat la sediul/domiciliul acestora să se stabilească şi competenţa teritorială de soluţionare a pricinii.
Această dispută jurisdicţională a fost generată de modalitatea, imprecisă, în care, prin dispoziţiile art. 28 din Legea nr. 54/2003 se recunoştea organizaţiilor sindicale posibilitatea de a formula acţiuni în justiţie în numele şi interesul membrilor lor (în valorificarea aşadar, a drepturilor acestora) dar fără a avea nevoie de mandat expres din partea lor.
Norma legală conducea la o confuzie între calitatea de reprezentant şi aceea de reclamant, care a fost tranşată însă, prin noua Lege a dialogului social nr. 62/2011 (care a abrogat printre altele, şi Legea nr. 54/2003).
Potrivit art. 28 din Legea nr. 62/2011, organizaţiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislaţia muncii, atribuţii în exercitarea cărora au dreptul de a introduce orice acţiune în justiţie în numele membrilor lor.
De asemenea, se statuează expres (alin. (3) al art. 28) că în exercitarea acestor atribuţii, organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă.
Aşadar, în determinarea competenţei teritoriale în asemenea cauze în care sindicatului i se recunoaşte calitatea nu doar de a acţiona (de reprezentant), ci legitimare procesuală activă care se verifică în persoana reclamantului, se va ţine seama, în sensul art. 284 alin. (2) C. muncii, de sediul sindicatului-reclamant.
În acest sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 1/2013, dată în interesul legii, stabilindu-se că în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011) organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă în acţiunile promovate în numele membrilor de sindicat.
Totodată, prin această decizie, instanţa supremă a statuat, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2)) C. muncii, că instanţa competentă teritorial în soluţionarea conflictelor de muncă în cazul acestor acţiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.
În motivarea acestei soluţii, Înalta Curte a reţinut că:
Prin instituirea dreptului organizaţiilor sindicale de a formula acţiuni în justiţie în numele membrilor lor, chiar şi în lipsa unui mandat expres din partea acestora, cu păstrarea însă a drepturilor de dispoziţie procesuală din partea titularilor drepturilor subiective, textul art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 a configurat elementele legitimării procesuale extraordinare a acestor organizaţii, depăşind astfel limitele unui simplu drept de reprezentare legală.
Referitor la categoria interesului apărat prin posibilitatea recunoscută organizaţiilor sindicale de a formula acţiune în numele membrilor lor, concluzia este în sensul că legitimarea procesuală activă a fost recunoscută organizaţiilor sindicale, în considerarea ocrotirii intereselor membrilor lor, fie că erau interese de grup, fie individuale.
Această concluzie se desprinde atât din formularea dispoziţiilor art. 28 alin. (1) din Legea sindicatelor nr. 54/2003, care se referă expres inclusiv la apărarea drepturilor ce decurg din contractele individuale de muncă, precum şi din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, situaţie în care interesele sunt cu precădere individuale, cât şi din dispoziţiile fostului art. 282 C. muncii (actual art. 267 C. muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare), care acordă posibilitatea de a fi părţi în conflicte de muncă în mod expres sindicatelor, pe lângă salariaţi, angajatori, patronate, alte persoane juridice sau fizice care au această vocaţie în temeiul legilor speciale ori al C. proc. civ..
Ţinând cont că în cadrul conflictelor de muncă sunt cuprinse şi conflictele decurgând din executarea contractelor individuale de muncă, pe lângă cele colective, aplicând principiul ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, organizaţiile sindicale au legitimare procesuală activă, inclusiv în conflictele individuale de muncă.
Faptul că interpretarea dată de o parte a jurisprudenţei şi doctrinei, în sensul că, potrivit art. 28 din Legea sindicatelor nr. 54/2003, organizaţiile sindicale acţionează în calitate de reclamante, a reprezentat şi voinţa legiuitorului a fost confirmat de evoluţia legislativă ulterioară abrogării Legii sindicatelor nr. 54/2003, şi anume de prevederile art. 28 alin. (3) din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, prin care se prevede expres calitatea procesuală activă a acestor organizaţii.
Atât timp cât organizaţiei sindicale i se recunoaşte legitimare procesuală activă, fiind reclamant, în determinarea competenţei teritoriale, potrivit art. 269 alin. (2) C. muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, urmează să se ţină seama de sediul sindicatului.
Cum în speţă, sediul sindicatului se află în circumscripţia Tribunalului Braşov, în favoarea acestei instanţe va fi stabilită competenţa de soluţionare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 277/2013. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 2779/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
