ICCJ. Decizia nr. 2755/2013. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2755/2013
Dosar nr. 6301/105/2009
Şedinţa publică din 21 mai 2013
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, sub nr. 6301/105/2009, reclamanta D.G.A.S.P.C. Prahova in contradictoriu cu pârâţii D.G.A.S.P.C. Buzău şi Consiliul Judeţean Buzău, a solicitat ca prin sentinţa ce va pronunţa să se dispună obligarea pârâţilor la plata diferenţei între costul mediu lunar şi contribuţia lunară de întreţinere ce revine ca obligaţie de plată beneficiarului/aparţinătorului, pentru perioada 01 ianuarie 2007-30 septembrie 2008, pentru un număr de 30 beneficiari pentru perioada 01 ianuarie 2007-31 decembrie 2007 şi 29 beneficiari pentru perioada 01 ianuarie 2008-30 septembrie 2008, sumă în cuantum de 778.991 RON, din care 373.390 RON pentru perioada 01 ianuarie 2007-31 decembrie 2007 şi 405.601 RON pentru perioada 01 ianuarie 2008-30 septembrie 2008.
În motivarea cererii au arătat că potrivit art. 54 alin. (4) din Legea nr. 448/2006, decontarea cheltuielilor dintre autorităţile administraţiei publice locale se face în baza costului mediu lunar al cheltuielilor efectuate în luna anterioară de centrul în care persoana cu handicap este îngrijită, astfel că, potrivit art. 34 din H.G. nr. 268/2007 a solicitat pârâtei să achite sumele menţionate pentru persoanele cu handicap din Buzău îngrijite în centrul rezidenţial.
Reclamanta a depus la dosar acte, iar după analizarea actelor şi lucrărilor dosarului, instanţa a pronunţat sentinţa civilă nr. 1550 din 23 noiembrie 2010 prin care a admis acţiunea reclamantei şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 778.991 RON, reprezentând diferenţa dintre costul mediu lunar şi contribuţia lunară de întreţinere.
Pentru a pronunţa această sentinţă, s-a reţinut în esenţă că atâta timp cât persoanele în drept, respectiv aparţinătorii sau direcţiile de specialitate, nu au fost diligenţe pentru a se opera la zi eventualele modificări cu privire la domiciliul acestora şi, câtă vreme, din actele de identitate existente la dosar rezultă că aceste persoane au domiciliul pe raza judeţului Buzău, sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 34 din H.G. nr. 268/2007, pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 448/2006, astfel încât acţiunea este întemeiată.
Potrivit art. 54 din Legea nr. 448/2006, persoana cu handicap are dreptul să fie îngrijită şi protejată într-un centru din localitatea/judeţul în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa, finanţarea centrelor publice se face din bugetele proprii ale judeţelor, respectiv ale sectoarelor mun. Bucureşti, pe teritoriul cărora funcţionează acestea.
Textul de lege prevede că, în cazul în care nevoile individuale ale persoanei cu handicap nu pot fi asigurate în condiţiile prev. la alin. (1), persoana cu handicap poate fi îngrijită şi protejată într-un centru aflat în altă unitate administrativ teritorială, decontarea cheltuielilor dintre autorităţile administraţiei publice locale se face în baza costului mediu lunar al cheltuielilor efectuate în luna anterioară de centrul în care persoana cu handicap este îngrijită şi protejată.
Împotriva sentinţei, în termen legal a declarat apel pârâta D.G.A.S.P.C. Buzău, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie întrucât instanţa a interpretat greşit prevederile art. 34 din H.G. nr. 268/2007 pentru aprobarea Normelor de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 448/2006 în sensul că textul se referă la admiterea persoanelor cu handicap în centre rezidenţiale publice din alt judeţ decât cele de domiciliu, admitere care se realizează doar la solicitarea conducătorului D.G.A.S.P.C. din judeţul în care persoana cu handicap îşi are domiciliul.
Referindu-se în mod strict la cauza de faţă, apelanta susţine că D.G.A.S.P.C. Buzău - prin conducerea sa, nu a adresat reclamantei o asemenea solicitare, neexprimându-şi implicit acordul de a achita sumele solicitate de aceasta din urmă.
Se invocă în acest sens şi prevederile art. 2 alin. (2) din Ordinul Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap nr. 468/2009, text care dispune fără echivoc că solicitarea conducătorului D.G.A.S.P.C. din judeţul în care persoana cu handicap îşi are domiciliul privind admiterea acesteia într-un centru rezidenţial public din alt judeţ, reprezintă actul administrativ în baza căruia se realizează decontarea cheltuielilor.
A mai precizat apelanta că pretenţiile reclamantei încalcă principiul neretroactivităţii legii civile consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie, întrucât persoanele adulte cu handicap rezidente în centrele de profil de pe raza judeţului Prahova sunt ocrotite anterior intrării în vigoare a dispoziţiilor Legii nr. 448/2006 şi a H.G. nr. 268/2007.
Şi, în fine se învederează de apelantă şi faptul că în fiecare an bugetar, fiecărui judeţ (deci şi judeţului Prahova) i-au fost alocate de la bugetul de stat aprobat prin lege, sume de bani având drept criteriu de calcul numărul de asistaţi social, costurile pentru întreţinerea acestora fiind deci acoperite integral prin alocarea respectivelor sume.
Se solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii.
Prin decizia nr. 108 din data de 12 aprilie 2011 Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondat, apelul.
În motivarea deciziei s-au reţinut următoarele.
Prin acţiunea cu a cărei soluţionare a fost investit Tribunalul Prahova, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumelor reprezentând diferenţa între costul mediu lunar şi contribuţia lunară de întreţinere ce revine ca obligaţie de plată a pârâtei pentru un număr de 30 de beneficiari, în perioada 01 ianuarie 2007-31 decembrie 2007 şi 29 de beneficiari pentru perioada 01 ianuarie 2008-30 septembrie 2008.
Potrivit art. 54 al 1 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap „persoana cu handicap are dreptul să fie îngrijită şi protejată într-un centru din localitatea/judeţul în a cărei/cărui rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa”.
În baza alineatului 3 al aceluiaşi text de lege „în cazul în care nevoile individuale ale persoanei cu handicap nu pot fi asigurate în condiţiile prevăzute la alin. (1), persoana cu handicap poate fi îngrijită şi protejată într-un centru aflat în altă unitate administrativ-teritorială.
Alin. (4) şi (5) ale art. 54 stabilesc că decontarea cheltuielilor dintre autorităţile administraţiei publice locale se face în baza costului mediu lunar al cheltuielilor efectuate în luna anterioară de centrul în care persoana cu handicap este îngrijită şi protejată, iar modalitatea de decontare va fi stabilită prin normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi.
Normele Metodologice în discuţie au fost aprobate prin H.G. nr. 268/2007 publicată în M. Of. nr. 233/04.04.2007.
Potrivit art. 34 alin. (1) din cuprinsul acestora „de la data publicării prezentelor norme metodologice, admiterea persoanelor cu handicap în centrele rezidenţiale publice din alt judeţ decât cel de domiciliu se face numai la solicitarea conducătorului D.G.A.S.P.C. din unitatea administrativ-teritorială în care persoana cu handicap îşi are domiciliul”.
În lumina dispoziţiilor alin. (2) solicitarea cuprinde acordul D.G.A.S.P.C. de a achita costul mediu lunar de cheltuieli stabilit pentru respectivul centru rezidenţial în care urmează să fie admisă persoana cu handicap.
Din interpretarea coroborată a acestor texte de lege şi având în vedere principiile care guvernează aplicarea în timp a legii rezultă că pentru persoanele care cad sub incidenţa Legii nr. 448/2006 şi admise în centre rezidenţiale anterior datei de 4 aprilie 2007, data intrării în vigoare a H.G. nr. 268/2007 nu sunt necesare formalităţile prevăzute de Normele Metodologice de punere în aplicare a respectivului act normativ.
Pentru aceleaşi raţiuni nu poate fi primită nici susţinerea apelantei referitoare la incidenţa în cauză a prevederilor art. 2 alin. (2) din Ordinul Preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Persoane cu Handicap nr. 468/2009, care ar reprezenta actul administrativ în baza căruia se realizează decontările de acest gen, dispoziţiile respective nefiind aplicabile persoanelor internate anterior intrării în vigoare a actului normativ respectiv.
Este nefondată şi ultima critică invocată de apelantă, în speţă nefiind dovedită susţinerea acesteia în sensul că judeţului Prahova i-au fost alocate de la bugetul de stat sumele de bani necesare asistaţilor social şi astfel demersul judiciar al reclamantei ar fi lipsit de temei.
Împotriva deciziei menţionate anterior a declarat recurs pârâta, solicitând modificarea deciziei recurate în sensul respingerii pe fond a pretenţiilor reclamantei.
În motivarea recursului s-au arătat următoarele.
Instanţa de apel nu a făcut nicio apreciere asupra susţinerilor pârâţilor, cuprinse în special în completarea motivelor de apel, şi anume cele referitoare la momentul naşterii creanţei şi întinderii acesteia, luând în considerare doar poziţia procesuală a reclamantei, fără a da dovadă de rol activ în judecarea cauzei, cu încălcarea art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ..
Instanţa de apel a reţinut doar aspecte din legislaţia specială şi nu a avut în vedere şi incidenţa în cauză a unor norme de drept general, precum cele referitoare la certitudinea unei creanţe pentru care se solicită obligarea la plată, caz în care ar fi trebuit stabilit în mod clar momentul naşterii acesteia şi întinderea ei.
Instanţa de apel nu a făcut nici o referire prin care să înlăture criticile apelantei la adresa hotărârii primei instanţe de fond şi nici nu a înţeles să stăruie în lămurirea fondului cauzei pentru determinarea cu exactitate a certitudinii creanţei.
Astfel în cauză sunt incidente prevederile art. 304 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., hotărârea fiind nemotivată.
Prin faptul că nu a analizat susţinerile apelatei privind certitudinea creanţei sunt aplicabile şi prevederile art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., lipsind controlul de legalitate pe care instanţa de apel trebuia să îl exercite asupra hotărârii pronunţate pe fondul cauzei.
Înalta Curte a constatat nefondat recursul pentru considerentele expuse mai jos.
Este nefondată susţinerea recurentei în sensul că instanţa de apel nu ar fi analizat motivele de apel, şi în special cele din completarea la motivele de apel.
Instanţa de apel a arătat de ce nu sunt aplicabile condiţiile menţionate în normele de aplicare a Legii nr. 448/2006 şi anume, întrucât în speţă se cere plata cheltuielilor pentru îngrijirea persoanelor cu handicap admise în centre rezidenţiale anterior datei de 4 aprilie 2007, data intrării în vigoare a H.G. nr. 268/2007.
Astfel, aceste norme (art. 34 alin. (1) şi (4)) care reglementează admiterea persoanelor cu handicap în centrele rezidenţiale publice din alt judeţ decât cel de domiciliu numai la solicitarea conducătorului D.G.A.S.P.C. din unitatea administrativ-teritorială în care persoana cu handicap îşi are domiciliul şi suportarea, pe bază de convenţii, din bugetul consiliului judeţean/local în care persoana cu handicap asistată are domiciliul a costului mediu lunar al cheltuielilor pentru persoanele cu handicap asistate şi care au domiciliul în alte judeţe/sectoare ale municipiului Bucureşti decât cel pe raza căruia se află centrul rezidenţial, nu pot fi aplicate retroactiv.
De altfel potrivit art. 34 alin. (1) din H.G. nr. 268/2007 , menţionat şi în considerentele instanţei de apel, „de la data publicării prezentelor norme metodologice, admiterea persoanelor cu handicap în centrele rezidenţiale publice din alt judeţ decât cel de domiciliu se face numai la solicitarea conducătorului D.G.A.S.P.C. din unitatea administrativ-teritorială în care persoana cu handicap îşi are domiciliul”.
Or, recurenta pârâtă nu a negat faptul că persoanele cu handicap în legătură cu îngrijirea cărora au fost făcute cheltuielile pretinse în prezentul litigiu au fost admise în centre rezidenţiale anterior datei de 4 aprilie 2007. Dinpotrivă, în apel se recunoaşte faptul că persoanele adulte cu handicap rezidente în centrele de profil de pe raza judeţului Prahova sunt ocrotite în respectivele unităţi de asistenţă medico socială încă înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 448/2006.
În consecinţă, este nefondat motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304alin. (1) pct. 7.
Este nefondată şi susţinerea recurentei, conform art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., în sensul că atâta timp cât nu s-a încheiat convenţia prevăzută la art. 34 alin. (4) din H.G. nr. 268/2007 nu s-ar fi născut creanţa şi nu s-ar putea determina întinderea acesteia, astfel că creanţa nu ar fi certă.
În mod evident, convenţia de decontare a cheltuielilor, reglementată de art. 34 alin. (4) din H.G. nr. 268/2007 se încheie ca urmare a solicitării de admitere a persoanelor cu handicap în centrele rezidenţiale publice din alt judeţ, fiind parte acordului încheiat între centrele rezidenţiale publice din alt judeţ şi D.G.A.S.P.C. din unitatea administrativ-teritorială în care persoana cu handicap îşi are domiciliul.
Obţinerea prealabilă a acestui acord este cerută, conform alin. (1) al art. 34 din norme, de la data publicării normelor metodologice.
În consecinţă, pentru solicitarea de plată a cheltuielilor pentru îngrijirea persoanelor cu handicap admise în centre rezidenţiale anterior datei de 4 aprilie 2007, data intrării în vigoare a H.G. nr. 268/2007, nu poate fi cerută condiţia încheierii prealabile a unei convenţii de decontare a cheltuielilor decât cu încălcarea principiului neretroactivităţii.
În ceea ce priveşte momentul naşterii creanţei, adică al dreptului reclamantei la restituirea cheltuielilor făcute cu îngrijirea persoanelor cu handicap având domiciliul în unitatea administrativ-teritorială din raza de activitate a pârâtei, acesta s-a născut de la momentul la care aceste cheltuieli au fost efectuate, în baza Legii nr. 448/2006, art. 54, perioadele pentru care se cere, în prezenta cauză, plata cheltuielilor efectuate fiind ulterioară intrării în vigoare a acestei legi.
Prin acest text de lege se prevede dreptul persoanei cu handicap de a fi îngrijită şi protejată într-un centru din localitatea/judeţul în a cărei/cărui rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa, centre care sunt finanţate din bugetele proprii ale judeţelor, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureşti, pe teritoriul cărora funcţionează acestea.
De asemenea se prevede posibilitatea ca în cazul în care nevoile individuale ale persoanei cu handicap nu pot fi asigurate în condiţiile prevăzute anterior, persoana cu handicap să fie îngrijită şi protejată într-un centru aflat în altă unitate administrativ-teritorială.
În acest caz, potrivit alin. (4) decontarea cheltuielilor dintre autorităţile administraţiei publice locale se face în baza costului mediu lunar al cheltuielilor efectuate în luna anterioară de centrul în care persoana cu handicap este îngrijită şi protejată.
Aceste prevederi sunt aplicabile de la intrarea în vigoare a legii deci şi pentru situaţiile în care la această dată persoana cu handicap era îngrijită şi protejată într-un centru aflat în altă unitate administrativ-teritorială, legea neprevăzând dispoziţii speciale contrare pentru această situaţie.
În ceea ce priveşte cuantumul cheltuielilor acesta a fost determinat conform art. 54 alin. (4) menţionat anterior „în baza costului mediu lunar al cheltuielilor efectuate în luna anterioară de centrul în care persoana cu handicap este îngrijită şi protejată”.
În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 alin. (7), (9) şi art. 316 raportat la art. 295 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta D.G.A.S.P.C. Buzău împotriva deciziei nr. 108 din data de 12 aprilie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2752/2013. Civil. Drept de autor şi drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 277/2013. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
