ICCJ. Decizia nr. 277/2013. Civil. Revendicare imobiliară. Acţiune în constatare. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 277/2013
Dosar nr. 4611/2/2011
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2013
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalul Ialomiţa, la data de 29 martie 2007, reclamantele V.L. şi F.O.C. au chemat în judecată pe pârâţii Consiliul Local Slobozia, prin primar şi SC V.S. SA, solicitând să se constate că Statul Român a preluat imobilul - teren intravilan, în suprafaţă de 10.000 mp, situat în str. Viilor, municipiul Slobozia, fără titlu valabil, precum şi obligarea celei de a doua pârâte să le lase în deplină proprietate şi liniştită posesie acest teren.
Prin întâmpinare, pârâtul Consiliul Local Slobozia a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii, cauzată de lipsa fost reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului agricol în temeiul Legii nr. 18/1991, astfel că nu se punea problema identităţii între terenul trecut în registrul agricol, asupra căruia dreptul de proprietate a fost reconstituit şi terenul revendicat, în legătură cu care prima instanţă a reţinut corect că nu s-a obţinut titlu de proprietate de către reclamante nici pe dreptul comun, nici în baza legilor speciale reparatorii.
Instanţa de apel a mai reţinut că reclamanta nu a indicat în acţiune titlul de proprietate al autorului său, că dreptul de proprietate asupra terenurilor agricole, preluate de la acesta din urmă, a fost reconstituit în baza Legii nr. 18/1991, pe numele apelantei reclamante, că în speţă nu s-a exhibat vreun titlu de proprietate emis în baza Legii nr. 10/2001 şi că o acţiune în revendicare nu poate fi admisă pe baza simplei afirmaţii că autorul ar fi avut, pe lângă terenurile agricole şi un teren intravilan. Din această perspectivă, instanţa de apel a motivat că este inutil să se analizeze în cauză valabilitatea titlului de proprietate prezentat de către pârâta SC V.S. SA (certificatul de atestare al dreptului de proprietate)
Decizia pronunţată de instanţa de apel a fost atacată cu recurs de către reclamanta V.L., în temeiul art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului, printr-o prima critică, recurenta reclamantă reproşează instanţei de apel că nu s-a pronunţat asupra primului petit al acţiunii care a vizat nevalabilitatea titlului Statului Român pentru terenul în suprafaţă de 10.000 mp, situat în municipiul Slobozia, str. Viilor.
Printr-o altă critică, recurenta reclamantă susţine că în mod greşit atât tribunalul cât şi instanţa de apel au apreciat că pârâtul Consiliul Local Slobozia nu are calitate procesuală pasivă în cauză, arătând că, imediat după anul 1990, această instituţie avea calitatea de titulară a dreptului de proprietate asupra terenurilor.
Recurenta reclamantă mai reproşează instanţei de apel că în mod greşit a reţinut că nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat, arătând că instanţa trebuia să ţină seama de faptul că autorul ei a deţinut tern conform filei din registrul agricol. Cu privire la dovada dreptului de proprietate, recurenta reclamantă susţine că alături de proba cu înscrisuri, testimonială şi cu expertiză mai există şi prezumţiile, arătând în acest sens că dacă autorul său nu ar fi fost proprietar la momentul preluării imobilului acesta nu ar fi putut fi înscris în Registrul agricol.
Recursul este nefondat.
Deşi recurenta reclamantă şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct.7 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte observă că acestea au fost invocate doar formal, fără a fi dezvoltate argumente în susţinerea acestui motiv de nelegalitate, astfel încât recursul nu va putea fi analizat pe acest temei.
De asemenea, cele dezvoltate de recurentă cu titlu de motive de recurs nu susţin critici din perspectiva art. 304 pct. 8 C. proc. civ., ceea ce decurge din observarea obiectului cererii de chemare în judecată care nu priveşte valabilitatea sau interpretarea unui act juridic civil care să fi fost greşit desluşit de instanţa de apel prin schimbarea naturii ori înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia; prin urmare, nici acest motiv de recurs nu îşi găseşte corespondent în criticile cu care instanţa de recurs este învestită, astfel că această cale de atac nu poate fi evaluată pe temeiul art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită în baza probatoriului administrat în cauză.
Sub aspectul calităţii procesuale pasive a Consiliului local Slobozia, se constată că în mod corect ambele instanţe au reţinut că acest pârât nu are calitate procesuală pasivă în cauză. Aceasta, întrucât, acţiunea în revendicare este o acţiune reală, prin care proprietarul, care a pierdut posesia bunului său, cere restituirea acestuia de la posesorul neproprietar. Altfel spus, prin acţiunea în revendicare, o persoană cere să i se recunoască injustiţie dreptul de proprietate asupra unui lucru de care a fost deposedată. Este o acţiune petitorie, ce tinde să stabilească direct existenţa dreptului de proprietate prin care se urmăreşte predarea posesiei unui lucru, iar din această particularitate rezultă că acţiunea în revendicare se îndreaptă împotriva celui care deţine materialmente lucrul revendicat. Or, în cauză, aşa cum s-a constatat că terenul revendicat se află în proprietatea pârâtei SC I.I. SRL şi nu a Consiliului Local Slobozia.
Prin urmare, critica recurentei reclamante pe acest aspect este neîntemeiată.
Nu poate fi primită nici critica privind nepronunţarea instanţelor de fond asupra primului petit al acţiunii care a vizat nevalabilitatea titlului Statului Român asupra imobilului revendicat.
Astfel, prima instanţă a fost învestită atât cu soluţionarea unei acţiuni în revendicare, cat şi, în prealabil, cu o acţiune în constatare, reclamanta întemeindu-şi pretenţiile pe dispoziţiile dreptului comun.
Întrucât s-a invocat drept premisă a litigiului, preluarea abuzivă de către stat a imobilului solicitat, instanţele au analizat cauza pe fond şi, constatând că reclamanta nu a făcut dovada, în condiţiile prevăzute de art. 1169 C. civ., a dreptului de proprietate pe care îl pretinde, au respins acţiunea ca neîntemeiată. Netemeinicia acţiunii a vizat ambele capete de cere, întrucât soluţionarea acţiunii în revendicare presupune compararea tuturor titlurilor opuse de părţi, ceea ce înseamnă că au fost analizate atât titlul reclamantei cât şi titlul pârâtului.
De altfel, cererea de constatare a nevalabilităţii preluării de către stat a imobilului nu este una cu o finalitate autonomă, ci tinde tot la dezideratul ultim al restabilirii încălcării dreptului de proprietate, fiind un pas intermediar în vederea obţinerii rezultatului final, respectiv al unei reparaţii (prin predarea posesiei, în ipoteza acţiunii în revendicare) pentru bunul preluat de stat.
Tocmai de aceea, contextul în care trebuie să fie soluţionat acest capăt de cerere este comun cererii în revendicare pe care urmăreşte să o sprijine, astfel încât el nu poate fi analizat distinct de mecanismul juridic în întregul său - acţiunea în revendicare - prin care reclamanta a înţeles să-şi valorifice pretenţiile.
În acest sens şi potrivit considerentelor anterior expuse, împrejurarea că instanţele nu au analizat în mod distinct cele două capete de cerere, nu poate fi asimilată unei nepronunţări asupra nevalabilităţii titlului statului, astfel încât nici această critică nu poate fi reţinută.
Nefondată este şi susţinerea recurentei reclamante în sensul că în mod greşit instanţa de apel a reţinut că nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu cu fila din registrul agricol.
Astfel, instanţa de apel, constând, în baza actelor depuse la dosar, că între terenul trecut în registrul agricol, asupra căruia i-a fost reconstituit reclamantei dreptul de proprietate, în baza Legii nr, 18/1991, şi terenul revendicat nu există identitate, precum şi faptul că pentru terenul din litigiu reclamanta nu a exhibat vreun titlu de proprietate emis în baza Legii nr. 10/2001, a reţinut că o acţiune în revendicare nu poate fi admisă pe simpla afirmaţie că autorul ar fi avut, pe lângă terenurile agricole, şi un teren intravilan.
Or, situaţia de fapt stabilită, rezultată din dovezile administrate, nu mai poate fi reapreciată în calea de atac a recursului deoarece, in condiţiile art. 304 C. proc. civ., recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce vizează legalitatea hotărârii supuse controlului judiciar
Dispoziţiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ., ce permiteau instanţei de recurs să cenzureze modul in care instanţa de apel a interpretat probatoriul administrat in cauză, au fost in mod expres abrogate prin art. 1 pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.
Prin urmare, înalta Curte poate verifica numai modul in care, la situaţia de fapt stabilită, instanţa de apel a aplicat şi interpretat dispoziţiile legale incidente.
Din acest punct de vedere, Înalta Curte constată că, de vreme ce pe baza interpretării materialului probator administrat în cauză, instanţa de apel a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului revendicat, dispoziţiile legale incidente în cauză au fost corect aplicate.
În consecinţă, faţă de cele expuse, nefiind prezente motivele de recurs invocate şi nici incidente dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta V.L. împotriva deciziei nr. 853/ A din 10 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2755/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2778/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
