ICCJ. Decizia nr. 2983/2013. Civil. Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2983/2013
Dosar nr. 1208/59/2012
Şedinţa publică din 30 mai 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin decizia nr. 2331/R din 15 noiembrie 2012 Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, a declarat nulă contestaţia în anulare formulată de T.M. în Dosarul nr. 1208/59/2012 al Curţii de Apel Timişoara.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut, analizând contestaţia din perspectiva dispoziţiilor art. 320 raportat la art. 317-318 C. proc. civ. şi cu referire la dispoziţiile art. 133 alin. (1) C. proc. civ., că aceasta este nulă.
S-a reţinut că o contestaţie în anulare reprezintă o cale extraordinară de atac, de retractare, care poate fi admisă dacă sunt prezente situaţiile expres şi limitativ prevăzute de art. 317 şi art. 318 C. proc. civ.
Art. 317 prevede că se poate anula o decizie irevocabilă numai dacă procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii sau când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.
Potrivit art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
În raport cu cererea depusă de contestator şi intitulată contestaţie în anulare instanţa a reţinut că nu sunt indicate motivele de drept ale contestaţiei, nu sunt indicate temeiuri de fapt, care ar putea determina, după o analiză raţională şi minimală din partea instanţei, încadrarea acelor motive de fapt într-unui dintre cele două texte de lege mai sus citate.
Astfel, nu se poate efectua controlul judiciar, în raport cu calea extraordinară de atac formulată.
S-a mai reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 133 C. proc. civ., cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele reclamantului sau al pârâtului, obiectul ei sau semnătura, va fi declarată nulă. Lipsa elementelor de identificare a motivelor contestaţiei în anulare, din perspectiva dispoziţiilor art. 317-318 C. proc. civ., a determinat concluzia că cererea urmează a fi declarată nulă, ca urmare a lipsei obiectului concret al unei contestaţii în anulare.
Împotriva acestei decizii contestatorul a declarat recurs, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ.
La termenul de judecată din 30 mai 2013 Înalta Curte a invocat din oficiu excepţia inadmisibilitătii recursului şi, faţă de excepţia invocată, a apreciat-o ca fiind întemeiată şi a admis-o ca atare, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 320 alin. (3) C. proc. civ. „Hotărârea dată în contestaţie este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată".
Or, în speţă, a fost supusă recursului o hotărâre irevocabilă, dată cu ocazia soluţionării contestaţiei în anulare, care este nesusceptibilă de cenzurare în această modalitate.
Rezultă că, deducând judecăţii prin recurs o hotărâre irevocabilă, partea a tins la obţinerea unei judecăţi în afara cadrului legal, ceea ce nu poate fi primit.
În consecinţă, faţă de caracterul irevocabil al hotărârii atacate (în sensul art. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ.) recursul va fi respins ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de contestatorul T.M. împotriva deciziei civile nr. 233l/R din 15 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 mai 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 2982/2013. Civil. Recalculare pensie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2984/2013. Civil. Contestaţie decizie de... → |
---|