ICCJ. Decizia nr. 3095/2013. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3095/2013
Dosar nr. 4253/30/2010*
Şedinţa publică din 4 iunie 2013
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, au fost înregistrate apelurile formulate de reclamanta Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură T. şi de pârâţii Primarul municipiului T. şi Municipiul T., prin primar împotriva sentinţei civile nr. 134 din 27 iunie 2012 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 4253/30/2010*, în contradictoriu cu pârâta intimată SC U. SA Timişoara, având ca obiect „acţiune în revendicare”.
Prin încheierea de şedinţă din data de 14 ianuarie 2013, Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, a respins cererile de probaţiune solicitate de către reprezentantul reclamantei privind expertiza în construcţii şi cercetarea la faţa locului.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că cererile de probaţiune solicitate de către reprezentantul reclamantei privind expertiza în construcţii şi cercetarea la faţa locului urmează a fi respinse ca nefiind pertinente, concludente şi utile cauzei, deoarece atât dovada proprietăţii, cât şi aspectele solicitate prin obiectivele de expertiză şi prin cercetarea la faţa locului, pot fi probate cu înscrisuri.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamanta Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură T., invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. şi solicitând modificarea în tot a încheierii interlocutorii atacate, ca fiind netemeinică şi nelegală.
În susţinerea motivului de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ., reclamanta a arătat că instanţa de apel a preluat modalitatea de motivare realizată de instanţa de fond, în mod cu totul lapidar şi lacunar. Instanţa şi-a motivat decizia folosind sintagma arhicunoscută, potrivit căreia cererea în probaţiune „nu este utilă, pertinentă şi concludentă”, fără a mai argumenta care sunt motivele pe care se sprijină această afirmaţie. Or, asupra încuviinţării sau respingerii probei instanţa se pronunţă în mod obligatoriu motivat.
În susţinerea motivului de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanta a arătat că instanţa de apel a încălcat legea atunci când a respins cererea de probe, întrucât în dovedirea acţiunii reclamanta a solicitat efectuarea unei expertize judiciare de specialitate, cerere motivată în fapt şi în drept, aceasta fiind deplin legală, verosimilă, utilă, pertinentă şi concludentă, deoarece va conduce la rezolvarea odată pentru totdeauna a situaţiei litigioase existente de foarte mulţi ani între părţile litigante.
La termenul de judecată din data de 4 iunie 2013, Înalta Curte a pus în discuţie excepţia inadmisibilităţii recursului, ce se impune a fi analizată cu prioritate, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ.
Căile de atac, respectiv condiţiile în care acestea pot fi exercitate, sunt de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ţine în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces.
Ca atare, nici uneia dintre părţi nu îi este permis să formuleze şi nici instanţa judecătorească nu se poate învesti cu judecata unei căi de atac exercitată în afara sistemului căilor de atac prevăzute de lege.
Obiect al prezentului recurs este încheierea pronunţată de instanţa de apel, prin care a fost respinsă cererea de probaţiune formulată de reclamanta-apelantă Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură T.
Încheierile preparatorii şi cele interlocutorii fac parte din categoria încheierilor premergătoare, ce preced sentinţa sau decizia instanţei de judecată.
Or, „împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecăţii” potrivit dispoziţiilor art. 282 alin. (2) C. proc. civ. Dispoziţiile de procedură privind judecata în apel se aplică şi în instanţa de recurs, în conformitate cu art. 316 C. proc. civ.
Drept urmare, reclamanta a dedus judecăţii în recurs o încheiere premergătoare, ce nu putea fi atacată decât odată cu fondul, iar nu pe cale separată, conform prevederilor legale enunţate.
Aşadar, partea a tins la obţinerea unei judecăţi în afara cadrului legal, ceea ce nu poate fi primit.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte constată că recursul declarat împotriva încheierii de şedinţă din data de 14 ianuarie 2013 este inadmisibil, deoarece nu este recunoscut de lege drept o cale de atac viabilă în ipoteza dată, urmând a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură T. împotriva încheierii de şedinţă din data de 14 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3086/2013. Civil. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 3105/2013. Civil. Drepturi băneşti. Recurs → |
|---|
