ICCJ. Decizia nr. 3086/2013. Civil. Conflict de competenţă. Pretentii. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3086/2013
Dosar nr. 63802/3/2011
Şedinţa din camera de consiliu de la 31 mai 2013
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bistriţa-Năsăud, la 25 mai 2011, reclamantul T.T. a chemat în judecată pe pârâţii Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerul Apărării Naţionale, solicitând anularea deciziei de recalculare a pensiei din 14 decembrie 2010, menţinerea pensiei stabilite anterior prin decizia din 26 ianuarie 2010 şi obligarea pârâtei la plata diferenţei dintre pensia stabilită iniţial şi cea recalculată prin decizia contestată, cu dobânda legală aferentă.
Prin sentinţa nr. 1709/F din 19 septembrie 2011, Tribunalul Bistriţa-Năsăud, secţia civilă, şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, reţinând că în stabilirea competenţei sunt aplicabile dispoziţiile art. 156 din Legea nr. 19/2000, care instituie o competenţă teritorială exclusivă, de ordine publică, în favoarea instanţei în a cărei rază teritorială se află domiciliul pârâtului pentru contestaţiile împotriva deciziilor emise de casele sectoriale de pensii, cum este cazul în speţă.
Învestit prin declinare, Tribunalului Bucureşti, secţia a VlII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin sentinţa civilă nr. 2476 din 14 martie 2013 şi-a declinat, la rândul său, competenţa în favoarea primei instanţe sesizate, Tribunalul Bistriţa-Năsăud şi, constatând ivit conflict negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
Pentru a hotărî astfel, această din urmă instanţă a reţinut că întrucât Legea nr. 19/2000 a fost abrogată, începând cu data de 1 ianuarie 2011, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, în speţă determinarea instanţei competente se face în raport de dispoziţiile în materie ale legii noi, şi anume art. 154 din Legea nr. 263/2010.
Prin legea nouă, competenţa teritorială de soluţionare a cererilor cu privire la deciziile emise de casele de pensii sectoriale (fostele case de pensii ale Ministerului Apărării Naţionale, ale Ministerului Administraţiei şi Internelor şi S.R.I.) a fost modificată în sensul că cererile în această materie se soluţionează de către instanţa de la domiciliul reclamantului.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 22 alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
În stabilirea instanţei competentă teritorial să soluţioneze prezenta cauză, trebuie corect interpretate dispoziţiile legale ce vizează aplicarea legilor în timp, în funcţie de succesiunea acestora.
Astfel, este adevărat că art. 156 din Legea nr. 19/2000, în vigoare la data emiterii deciziei a cărei anulare se solicită, prevedea că se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul reclamantul, cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale de pensii, celelalte cereri adresându-se instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul.
Textul menţionat mai sus a fost însă abrogat expres prin art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
Prin dispoziţiile cuprinse la art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 s-a reglementat competenţa de soluţionare a cererilor îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale, prevăzându-se că acestea se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul ori sediul reclamantul.
Aceste prevederi reprezintă o derogare de la dispoziţiile alin. (2) al textului de lege menţionat, conform cărora „celelalte cereri se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul”, de natură a facilita accesul la instanţă al persoanelor îndreptăţite.
Trebuie precizat totodată că faţă de dispoziţiile legii vechi, Legea nr. 263/2010 a introdus noţiunea de case de pensii sectoriale, care sunt, de fapt, succesoarele de drept ale fostelor structuri organizatorice responsabile cu pensiile din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Administraţiei şi Internelor (în prezent Ministerul Afacerilor Interne) şi S.R.I., structuri care au fost desfiinţate şi ale căror atribuţii, potrivit art. 135 din lege, sunt stabilite prin hotărâre de Guvern.
În ceea ce priveşte aplicabilitatea prevederilor Legii nr. 263/2010 unei acţiuni formulate după intrarea actului normativ în vigoare, dar care priveşte o decizie emisă în baza legii vechi, respectiv Legea nr. 119/2010, se reţine că potrivit art. 725 alin. (1) C. proc. civ., care reprezintă dreptul comun în materie (art. 156 din Legea nr. 263/2010 stipulează că prevederile legii, referitoare la jurisdicţia asigurărilor sociale, se completează cu dispoziţiile C. proc. civ.), dispoziţiile legii noi de procedură se aplică din momentul intrării ei în vigoare, inclusiv proceselor în curs de judecată începute sub legea veche, precum şi executărilor silite începute sub acea lege.
Faţă de cele reţinute, Înalta Curte urmează ca, în baza art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., să stabilească competenţa judecării cauzei în favoarea Tribunalului Bistriţa-Năsăud în a cărui rază teritorială se află domiciliul reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bistriţa-Năsăud, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 31 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3085/2013. Civil. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 3095/2013. Civil → |
|---|
