ICCJ. Decizia nr. 3105/2013. Civil. Drepturi băneşti. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3105/2013
Dosar nr. 9775/118/2011
Şedinţa publică din 4 iunie 2013
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. 9775/118/2011 la Tribunalul Constanţa, reclamantul S.V. în contradictoriu cu pârâţii SC U.G.B. SA şi SC S.R. SRL a solicitat pronunţarea unei hotăriri judecătoreşti care să dispună obligarea celor vinovaţi la daune fizice şi morale în valoare de 150.000 euro şi plata despăgubirilor cu titlu de 9.176,90 RON calculate pentru perioada 1 mai 2004-31 mai 2007.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, în data de 18 iunie 1993 a suferit un accident de muncă cu urmări grave, invaliditate definitivă, iar acest eveniment s-a produs în timpul serviciului şi datorită sarcinilor de serviciu.
A fost angajatul Întreprinderii de Utilaj Greu pentru Construcţii B., judeţul Constanţa, Filiala Exploatare Utilaj Greu O. din anul 1984, în funcţia de mecanic de utilaj, unde s-a produs accidentul.
Deşi invaliditatea este definitivă prin vătămare corporală gravă, toţi cei care au participat la acel experiment au căutat să ascundă adevărul şi au scris „incapacitate temporară de muncă”, iar prin inducerea în eroare a organelor de cercetare au favorizat infractorul prin încălcarea prevederilor legale a art. 255 C. pen. Au încălcat şi prevederile legale a protecţiei muncii la locul de muncă şi Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 2896/1966, iar în dosarul de cercetare a accidentului de muncă din 18 iunie 1993 nu au ţinut cont de toate elementele care au dezvăluit accidentul de muncă deoarece ochiul stâng a fost eviscerat şi mâna dreaptă cu fractură de ante-braţ şi nici nu a fost înaintat organelor de cercetare penală, deoarece s-au încălcat prevederile noţiunii de accident de muncă art. 2 lit. a) şi art. 3 şi „efectele accidentului de muncă” lit. b) , aşteptându-se probabil termenul de prescripţie .
Reclamantul a formulat demersuri, dar a fost evitat şi nu a primit răspuns de la Întreprinderii de Utilaj Greu pentru Construcţii B. şi s-a adresat Inspectoratului de stat pentru Protecţia Muncii Constanţa, de la care a primit răspuns că nu vor înainta dosarul de cercetare din 18 iunie 1993 la tribunal, iar acest lucru să îl facă reclamantul, astfel că dosarul nu a fost judecat.
Consideră că inspectorii de la I.S.T.P.M. Constanţa trebuia să dea curs contestaţiilor sale şi să reia cercetările, fiind depuse decizia de pensionare din 5 aprilie 1999 în care se precizează „se încadrează în gradul de invaliditate III, cauza invalidităţii accident de muncă din 25 iunie 1993” şi actele medicale, însă a fost învinuit că se face vinovat că nu s-a adresat în termen, însă cei care au avut interes au întrerupt bunul mers al lucrurilor, motiv pentru care solicită judecarea fiecăruia pentru inducerea în eroare a instanţelor de judecată.
Reclamantul a arătat că cei vinovaţi vor trebui să plătească daune morale şi fizice pentru calomnie şi hărţuire prin instanţele de judecată, şantaj pe toate căile, plata medicamentelor şi spitalizării pe toată durata vieţii, deoarece din pensia de invaliditate nu se poate întreţine.
Prin sentinţa civilă nr. 4688 din 21 septembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Constanţa, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC U.G.B. SA şi s-a respins acţiunea formulată împotriva acestei pârâte, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă; s-a admis excepţia autorităţii de lucru judecat în ceea ce priveşte despăgubirile solicitate pentru perioada 1 mai 2004-31 mai 2007 şi s-a respins această cerere pentru autoritate de lucru judecat; s-au respins restul pretenţiilor cu titlu de daune materiale şi morale solicitate de reclamant.
Prin decizia nr. 716/CM din 15 octombrie 2012, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, a respins recursul declarat de reclamant, ca nefondat.
Împotriva acestei decizii, a declarat un nou recurs reclamantul S.V., considerând-o nelegală şi netemeinică, motiv pentru care a solicitat casarea ambelor hotărâri pronunţate şi trimiterea cauzei pentru o nouă judecată dreaptă.
Recurentul a arătat că instanţele nu au ţinut cont de probele de la dosar şi că cei vinovaţi, care au ascuns adevărul, trebuie să răspundă în justiţie.
La termenul de judecată din data de 4 iunie 2013, Înalta Curte a pus în discuţie excepţia inadmisibilităţii recursului, ce se impune a fi analizată cu prioritate, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ.
Căile de atac, respectiv condiţiile în care acestea pot fi exercitate, sunt de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ţine în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces.
Ca atare, nici uneia dintre părţi nu îi este permis să formuleze şi nici instanţa judecătorească nu se poate investi cu judecata unei căi de atac exercitată în afara sistemului căilor de atac prevăzute de lege.
Totodată, una din regulile generale privitoare la exercitarea căilor legale de atac constă în aceea că dreptul de a promova o cale de atac este, în principiu, unic şi se epuizează odată cu exercitarea lui, ceea ce înseamnă că nimănui nu-i este îngăduit de a uza de două sau mai multe ori de una şi aceeaşi cale de atac.
Potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ., pot constitui obiect al recursului, „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională”.
Totodată, dispoziţiile art. 377 alin. (2) C. proc. civ. enumeră categoriile de hotărâri irevocabile, ca fiind hotărârile date în recurs (pct. 4), precum şi orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs (pct. 5). Împotriva acestora nu se mai poate exercita încă o dată apel sau recurs, potrivit principiului unicităţii căii de atac.
Prin instituirea de către legiuitor a unor prevederi cu privire la caracterul definitiv şi irevocabil al hotărârilor judecătoreşti nu se încalcă dreptul de acces liber la justiţie, prevăzut de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi nici nu se creează vreo discriminare, în sensul dispoziţiilor art. 16 din Constituţia României.
În speţă, prin decizia nr. 716/CM din data de 15 octombrie 2012, irevocabilă, Curtea de Apel Constanţa a soluţionat recursul declarat de reclamantul S.V. împotriva sentinţei civile nr. 4688 din 21 septembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Constanţa.
Aşadar, în cauză, nu poate fi admisibil recursul declarat de reclamant împotriva deciziei irevocabile a Curţii de Apel Constanţa, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs, atâta timp cât unul din principiile de drept procesual priveşte unicitatea dreptului de a folosi calea de atac.
Drept urmare, cum împotriva unei hotărâri irevocabile nu poate fi exercitat un nou recurs, cale extraordinară de atac, recursul declarat în cauză de reclamantul S.V. este inadmisibil şi va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul S.V. împotriva deciziei nr. 716/CM din data de 15 octombrie 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3095/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3112/2013. Civil → |
|---|
