ICCJ. Decizia nr. 3164/2013. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3164/2013
Dosar nr. 9066/63/2012
Şedinţa publică din 6 iunie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 750 din 4 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. 9066/63/2012, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Craiova, prin primar şi s-a respins acţiunea formulată de reclamanta SC C. SA în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Craiova, prin primar, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta SC C. SA.
Prin decizia nr. 173 din 4 decembrie 2012, Curtea de Apel Craiova a anulat apelul declarat de reclamantă, ca netimbrat.
În considerentele acestei decizii s-a reținut că, potrivit art. 31 alin. (1), coroborat cu art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, s-a pus în vedere apelantei să achite 2.203 lei taxă judiciară de timbru (în acest sens fiind dovada de îndeplinire a procedurii de citare de la fila 8 din dosar).
Potrivit art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995, s-a pus în vedere apelantei reclamante să depună un timbru judiciar de 5 lei (conform aceleiași dovezi de îndeplinire a procedurii de citare).
Apelanta reclamantă nu a satisfăcut această cerinţă, astfel încât este incidentă sancţiunea anulării cererii, conform dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., reclamanta SC C. SA.
Recurenta a invocat motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1 şi 3 C. proc. civ., susținând necompetența Tribunalului Dolj de a soluționa cauza în primă instanță, precum și a Curții de Apel Craiova de a judeca litigiul în apel, în raport valoarea obiectului pricinii și de incidența art. 181 C. proc. civ.
Întrucât curtea de apel nu era competentă să judece apelul în această cauză, nu putea nici să aplice sancţiunea anulării ca netimbrat a apelului, deoarece instanţa trebuia să-şi verifice chiar şi din oficiu competenţa materială şi putea aplica sancţiuni numai dacă şi în măsura în care ar fi fost competentă să soluţioneze cauza în compunerea prevăzută de lege şi în calea de atac care îi revine potrivit legii.
În subsidiar, recurenta formulează critici ce se pot încadra în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997. În susținerea acestui motiv de recurs se arată că recurenta a încheiat un contract de asistenţă juridică pentru declararea şi susţinerea apelului împotriva Sentinţei civile nr. 750 din 04 octombrie 2012 a Tribunalului Dolj. Apelul s-a declarat în termen, recurenta a primit citaţia de la Curtea de Apel Craiova în acest dosar în termen util, a plătit taxa de timbru potrivit citaţiei cu chitanţa nr. x din 29 noiembrie 2012, iar în data de 04 decembrie 2012, prima zi de înfăţişare, din motive obiective, respectiv starea de boală a apărătorului, dovedită cu certificat medical, acesta nu s-a putut prezenta în vederea depunerii taxei de timbru, a împuternicirii şi a motivelor de apel, aşa încât apelul a fost anulat ca netimbrat.
Recurenta solicită să se constate că și-a executat obligaţia de plată până la termenul stabilit de instanţă. Termenul a fost stabilit la 04 decembrie 2012, iar recurenta a plătit taxa de timbru anticipat la 29 noiembrie 2012, însă, din motive obiective, de neprevăzut, această taxă nu a putut fi depusă în data de 04 decembrie 2012 în faţa instanţei.
Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte reține următoarele:
Prima critică, ce vizează ordinea de soluționare a excepțiilor este nefondată, deoarece excepția netimbrării este prioritară în raport cu excepția de necompetență, instanța neputând pune în discuție niciun alt aspect al judecății înainte de a se plăti taxele de timbru.
Înalta Curte nu poate examina excepția necompetenței materiale a instanțelor anterioare de a soluționa pricina în primă instanță și, respectiv, în apel, fiind învestită cu recursul împotriva unei decizii prin care apelul a fost anulat ca netimbrat, situație în care verificările în recurs sunt limitate la modul de soluționare de către instanța de apel a excepției netimbrării apelului.
În situația în care se va reține că sancțiunea anulării cererii de apel nu este incidentă, soluția va fi aceea de casare cu trimitere spre rejudecare, urmând ca instanța de apel să aibă în vedere și excepția de necompetență materială astfel cum a fost invocată și argumentată prin cererea de recurs.
În ceea ce privește incidența sancțiunii anulării cererii de apel, prevăzută de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, Înalta Curte constată că acest text legal are în vedere situația în care obligația de plată a taxei de timbru nu a fost îndeplinită până la termenul de judecată stabilit. Sancțiunea este aplicabilă în condițiile constatării atitudinii omisive, culpabile a părții căreia îi revine obligația de timbrare.
În speță, recurenta reclamantă a făcut dovada în recurs că taxa de timbru aferentă cererii de apel fusese achitată anterior termenului de judecată din 4 decembrie 2012. Instanța de apel nu a avut însă cunoștință de această împrejurare, deoarece dovada achitării taxei de timbru nu a fost atașată la dosar.
În recurs, recurenta reclamantă a susținut și dovedit cu act medical că avocatul angajat să-i reprezinte interesele în fața instanței de apel nu s-a putut prezenta la termenul de judecată din 4 decembrie 2012 pentru a depune chitanța doveditoare a plății taxei de timbru. Neaducerea la cunoștința instanței de apel a împrejurării că taxa judiciară de timbru a fost achitată a fost justificată de recurentă cu actul medical depus în susținerea recursului, situație în care, în condițiile achitării taxei de timbru anterior termenului stabilit de instanța de apel, sancțiunea anulării cererii de apel ca netimbrată nu mai poate fi menținută.
În consecință, constatând ca fiind făcută dovada îndeplinirii obligației de achitare a taxei de timbru până la termenul stabilit de instanță, în condițiile prevăzute de art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, Înalta Curte consideră că se impune înlăturarea sancțiunii aplicate de aceeași instanță prin decizia recurată, permițând în acest fel reclamantei accesul la justiție în faza procesuală a apelului.
În raport cu aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte a admis recursul, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta SC C. SA împotriva deciziei nr. 173 din 4 decembrie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3163/2013. Civil. Fond funciar. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3170/2013. Civil → |
|---|
