ICCJ. Decizia nr. 3159/2013. Civil. Expropriere. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3159/2013
Dosar nr. 43050/3/2009
Şedinţa publică din 6 iunie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 30 octombrie 2009, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. 43050/3/2009, reclamanţii B.I., B.I.B.C., C.N.L. şi C.F., în calitate de coproprietari ai imobilului teren, situat în satul Moara Vlăsiei, comuna Moara Vlăsiei, judeţul Ilfov, tarla 136, parcela A 555, identificat cu număr cadastral x, intabulat în cartea funciară a localităţii Moara Vlăsiei, în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii - C.N.A.D.N.R., au solicitat să se dispună exproprierea totală a imobilului teren proprietatea lor, în suprafaţă de 6.000 m.p., cu obligarea expropriatorului la plata sumei de 120.000 euro, reprezentând prejudiciu ca urmare a exproprierii totale.
În subsidiar, în cazul în care se va considera că nu se impune exproprierea totală, au solicitat instanţei să oblige expropriatorul la plata unei juste şi echitabile despăgubiri în cuantum de 1.200 euro pentru exproprierea parţială a terenului în suprafaţă de 60 m.p. din totalul de 6.000 m.p., proprietatea reclamanţilor, precum şi obligarea expropriatorului la plata cheltuielilor de judecată.
La termenul din 07 aprilie 2011, instanţa a dispus conexarea Dosarului nr. 43329/3/2009 al Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, la prezentul dosar, văzând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 164 alin. (1) C. proc. civ.
Prin Sentinţa civilă nr. 1850 din 27 octombrie 2010 Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis în parte cererea principală şi cererea conexă formulată de reclamanţii B.I., B.I.B.C., C.N.L. şi C.F., a obligat expropriatorul la plata unei juste despăgubiri în favoarea reclamanţilor, în cuantum de 44.384 euro (1.061+43.323 euro), echivalentul în lei la cursul B.N.R. din ziua plăţii, pentru exproprierea parţială a suprafeţelor de 60 m.p. şi 2.449 m.p., din suprafaţa totală de 6.000 m.p., situate în satul Moara Vlăsiei, comuna Moara Vlăsiei, judeţul Ilfov şi a obligat expropriatorul la plata cheltuielilor de judecată către reclamanţi, în cuantum de 11.575 lei.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că reclamanţii sunt coproprietarii imobilului supus exproprierii, în suprafaţă totală de 6.000 m.p., identificat cu număr cadastral x, intabulat în cartea funciară a localităţii Moara Vlăsiei, conform contractului de vânzare cumpărare autentificat din 14 martie 2008 de B.N.P. - M.P. şi Asociaţii.
Prin H.G. nr. 1546/2006 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată, situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică "Construcţia autostrăzii Bucureşti - Braşov, tronsonul Bucureşti - Ploieşti, pe teritoriul localităţilor Moara Vlăsiei, Snagov, Gruiu, Balta - Doamnei, Gherghiţa, Drăgăneşti, Râfov, Dumbrava, Berceni, Bărcăneşti şi Ploieşti", s-a aprobat declanşarea procedurilor de expropriere pentru cauză de utilitate publică, a imobilelor, proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării mai sus menţionată, expropriator fiind Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii - C.N.A.D.N.R.
În Anexa acestei hotărâri se regăsesc şi două porţiuni de teren în suprafaţă de 60 m.p. şi respectiv în suprafaţă de 2.449 m.p. din suprafaţa totală a proprietăţii reclamanţilor de 6.000 m.p.
S-a mai reţinut că, la data de 10 iunie 2009, expropriatorul a emis Hotărârea nr. 328 din 10 iunie 2009, care priveşte exproprierea parţială a suprafeţei de 60 m.p., prin care li s-a oferit reclamanţilor, cu titlu de despăgubire, suma de 956,28 lei, precum şi Hotărârea nr. 329 din 10 iunie 2009, care priveşte exproprierea parţială a suprafeţei de 2449 m.p., prin care li s-a oferit reclamanţilor, cu titlu de despăgubire, suma de 40.974,95 lei.
Prima instanţă a constatat că valoarea reală a terenului de 60 m.p. supus exproprierii a fost greşit stabilită, cuantumul corect al acesteia fiind cel care rezultă din raportul de expertiză efectuat în cauză, şi anume 17,69 euro/ m.p., în total 1061 euro.
Cu privire la cererea conexă, instanţa a reţinut că valoarea reală a terenului de 2449 m.p. supus exproprierii este de 17,69 euro/ m.p., astfel cum rezultă din raportul de expertiză efectuat în cauză, în total 43.323 euro.
Tribunalul a mai reţinut că nu se impune exproprierea totală a terenului de 6.000 m.p., deoarece din cuprinsul raportului de expertiză efectuat în cauză nu rezultă că suprafeţele de 3.363 m.p. şi respectiv de 128 m.p. (teren rămas neexpropriat ) sunt în zona de protecţie a autostrăzii, în sensul art. 17 din O.G. nr. 43/1997.
Împotriva sentinţei pronunţată de tribunal au declarat apel reclamanţii şi pârâtul.
În apelul declarat de pârât s-a invocat încălcarea dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, deoarece, din conţinutul raportului de expertiză, reiese că evaluarea terenului expropriat a avut la bază metoda comparaţiei directe cu oferte de vânzare postate pe internet, şi nu preţurile reale de tranzacţionare. S-a mai susţinut că suprafaţa de teren de 6.000 m.p., din care face parte suprafaţa expropriată, a fost cumpărată de către reclamanţi cu suma de 3,93 euro/ m.p., despăgubirea oferită de către Statul român fiind de 4,51 euro/ m.p., astfel că despăgubirea este una reală, justă şi acoperitoare.
În apelul declarat de către reclamanţi s-a arătat că prima instanţă nu a evaluat corect probatoriul, reţinând în mod greşit situaţia de fapt dedusă judecăţii, apreciind în mod greşit că nu se impune exproprierea totală a terenului de 6.000 m.p. şi că în mod greşit s-a reţinut de către instanţă că nu s-ar fi făcut dovada că prin exproprierea parţială s-ar fi produs un prejudiciu reclamanţilor. S-a mai susţinut că instanţa ar fi trebuit să aibă în vedere şi prejudiciul nerealizat de către reclamanţi, rezultat din lipsa de folosinţă cauzată prin exproprierea imobilului.
Prin decizia nr. 424/ A din 6 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-au admis ambele apeluri, s-a dispus exproprierea şi pentru suprafaţa de 128 mp ce face parte din suprafaţa totală de 6.000 m.p., astfel cum a fost identificată prin raportul de expertiză, a fost obligat expropriatorul la plata sumei de 397 euro, echivalent în lei la data plăţii, cu titlu de despăgubire pentru această suprafaţă de teren, s-a respins, ca nefondată, cererea privind contestarea cuantumului despăgubirilor pentru suprafaţa expropriată de 60 mp, respectiv, 2449 mp, calculate potrivit hotărârilor nr. 328/2009 şi nr. 329/2009 şi s-au păstrat celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a reţinut următoarele:
În ceea ce priveşte apelul declarat de Statul Român, s-a reţinut că, potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994, trebuie să se ţină seama de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului, ori după caz, altor persoane îndreptăţite.
Conform concluziilor expertizei efectuate în apel, la data de 04 octombrie 2012, prin raportare la tranzacţii având ca obiect terenuri libere similare situate în zone similare cu terenul evaluat şi a căror dată de tranzacţionare este apropriată de data expertizei de evaluare, având la bază informaţiile din piaţă existente la momentul redactării raportului de expertiză privind tranzacţiile din perioada 2011-2012, valoarea estimativă de piaţă a terenului în cauză este de 3,09 euro/ m.p.
Instanţa de apel a constatat, astfel, că valoarea calculată pe metru pătrat, aşa cum a fost stabilită prin hotărârile nr. 328 şi respectiv 329/2009, este mai mare decât valoarea stabilită prin raportul de expertiză efectuat în faza apelului, astfel încât, sub acest aspect, apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii – C.N.A.D.N.R., este întemeiat, ceea ce a determinat respingerea cererii privind contestarea cuantumul despăgubirilor pentru suprafeţele expropriate de 60 m.p. şi respectiv 2449 m.p., corect calculate prin hotărârile de stabilire a despăgubirilor nr. 328/2009 şi nr. 329/2009.
Cât priveşte apelul declarat de către reclamanţi, curtea de apel a reţinut că, potrivit art. 24 alin. ultim din Legea nr. 33/1994, în cazul în care expropriatorul cere exproprierea numai a unei părţi de teren, iar proprietarul cere instanţei exproprierea totală, instanţa va aprecia în raport cu situaţia reală, dacă exproprierea în parte este posibilă, în caz contrar, dispunând exproprierea totală.
În speţă, prin raportul de expertiză întocmit în faţa instanţei de apel, s-a stabilit că, în ceea ce priveşte evaluarea prejudiciului adus proprietarilor, iniţial, terenul cu suprafaţa totală de 6.000 m.p. cu nr. cadastral 2443 avea ieşire pe latura sud-vestică la un drum de exploatare, iar prin construirea autostrăzii, terenul a fost împărţit în 4 loturi, lotul din extremitatea nord-estică nemaiavând acces la drum, atât pe latura de nord-est, cât şi pe celelalte două laturi, terenul 2443/4 fiind mărginit de proprietăţi private. S-a reţinut că la data actuală, terenul cu nr. cadastral 2443/4 cu suprafaţa de 128 m.p., nu mai are ieşire la niciun drum de acces în conformitate cu documentaţia cadastrală întocmită şi depusă la dosar, ceea ce împiedică cultivarea acestuia. Acest lot nu îndeplineşte nici condiţia de a fi exploatat agricol în condiţii de rentabilitate, experţii propunând şi exproprierea acestui lot, care are o valoare de 397 euro fiind calculat cu 3,09 euro/ m.p.
Instanţa de apel a mai reţinut că, în speţă, comisia de experţi nu a identificat cauze suplimentare care să conducă la stabilirea unui posibil prejudiciu cauzat reclamanţilor prin exproprierea terenului, şi care să se reflecte şi asupra lotului de 3.363 m.p. rămas în proprietate, ţinând cont că terenul nu şi-a schimbat indicatorii urbanistici, rămânând un teren extravilan arabil şi că reclamanţii nu au dovedit că ar fi fost împiedicaţi de lucrările de lărgire ale centurii să îşi desfăşoare activitatea.
Prejudiciul suferit de către proprietarul terenului rămas neexpropriat, datorită lucrărilor de construcţie a autostrăzii, se poate rezuma doar la lipsa dreptului de utilizare a acestuia, respectiv la contravaloarea recoltei, care nu a putut fi cultivată pe lotul rămas neexpropriat, în perioada 2009-2011, însă doar cu condiţia ca aceştia să dovedească că au avut intenţia de a cultiva terenul, însă au fost împiedicaţi de lucrările de construcţie, ceea ce în speţă, reclamanţii nu au probat.
Cu privire la această suprafaţă de 3363 m.p. cu nr. cadastral 2443/2 cuprins între De 490 la sud-est şi autostrada A3 la nord-vest, experţii au stabilit că acest lot are ieşire pe latura de sud-este la drumul de exploatare De 490, existând aşadar cale de acces, spre deosebire de lotul de teren de 128 m.p. cu nr. cadastral 2443/4 cuprins între Autostrada A 3 la sud-vest şi un lot de teren proprietate privată la nord-vest de loturile expropriate, acesta neavând acces la nici un drum.
Comisia de experţi a apreciat de asemenea că nu se poate cuantifica un spor de valoare rezultat din executarea Autostrăzii A3, ţinând cont că din analiza evoluţiei preţurilor de vânzare înregistrate nu se poate separa o componentă de creştere a acestora, aferentă, categoriei de drum la care imobilul ar avea acces, şi că, în plus, nu se înregistrează o schimbare a posibilităţilor de utilizare a terenurilor rămase în proprietatea reclamanţilor, aceste terenuri rămânând în continuare terenuri extravilane arabile.
Având în vedere aceste considerente, curtea de apel a apreciat că este necesară exproprierea şi pentru suprafaţa de 128 mp ce face parte din suprafaţa totală de 6000 mp situată în satul Moara Vlăsiei, comuna Moara Vlăsiei, jud. Ilfov identificată prin raportul de expertiză întocmit de experţii E.R., S.F. şi P.M., cu obligarea expropriatorul la plata unei juste despăgubiri în favoarea reclamanţilor pentru acest teren, în cuantum de 397 euro, echivalentul în lei la cursul B.N.R din ziua plăţii.
Împotriva deciziei nr. 424/ A din 6 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, au declarat recurs Ministerul Public, reprezentat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi pârâtul Statul Român, prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii - C.N.A.D.N.R.
În motivarea recursului, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a susţinut că decizia recurată este nelegală sub aspectul dispunerii de către instanţă a exproprierii suprafeţei de 128 mp, soluţie dată cu încălcarea art. 9 din Legea nr. 198/2004.
Recurentul arată că Legea nr. 33/1994 reprezintă dreptul comun în materia exproprierii. Procedura instituită de această lege are în vedere faptul că instanţa de judecată se pronunţă cu privire la expropriere, în urma sesizării expropriatorului. Potrivit art. 24 alin. ultim din Legea nr. 33/1994, invocat de instanţa de apel în motivarea deciziei, în cadrul acestei proceduri, în cazul în care expropriatorul cere exproprierea numai a unei părţi de teren sau din construcţie, iar proprietarul cere instanţei exproprierea totală, instanţa va aprecia dacă exproprierea este în parte posibilă. În caz contrar, va dispune exproprierea totală.
În privinţa exproprierii unor imobile în vederea realizării unor lucrări de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, cum este cazul în prezenta cauză, legiuitorul a edictat norme speciale, şi anume Legea nr. 198/2004, în vigoare la momentul introducerii acţiunii (30 octombrie 2009), iar ulterior Legea nr. 255/2010.
Legea nr. 198/2004 stabileşte o procedură distinctă faţă de Legea nr. 33/1994, exproprierea fiind atributul exclusiv al puterii de stat, putând fi dispusă numai de autoritatea publică centrală sau locală, care stabileşte, totodată, şi suma despăgubirilor cuvenite persoanelor expropriate.
În aceste situaţii, instanţa de judecată poate interveni numai pentru soluţionarea contestaţiei formulată împotriva cuantumului despăgubirilor.
În acest sens, art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, prevede că: "Expropriatorul nemulţumit de cuantumul despăgubirii se poate adresa instanţei de judecată (...) fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii". La alin. (3) se prevede că: „Acţiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluţionează potrivit cu dispoziţiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauze de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii".
Prin urmare, conchide recurentul, Legea nr. 198/2004 face trimitere la norma de drept comun în materia procedurii de expropriere numai cu privire la modalitatea de soluţionare a acţiunii expropriatului nemulţumit de cuantumul despăgubirii.
Articolele 21-27 din Legea nr. 33/1994 stabilesc instanţa competentă să soluţioneze acţiunile, modalitatea de stabilire a prejudiciului, data la care se calculează acesta, precum şi faptul că proprietarul trebuie despăgubit şi pentru daunele aduse prin expropriere.
În aceste condiţii, soluţia instanţei de apel prin care s-a dispus exproprierea şi pentru suprafaţa de 128 mp, contravine procedurii instituite de Legea nr. 198/2004, întrucât, prin trimiterea la prevederile dreptului comun, acest act normativ nu a prevăzut posibilitatea proprietarului unui imobil de a se adresa direct instanţei de judecată în vederea exproprierii.
Recurentul a precizat că recursul său nu vizează şi soluţia instanţei referitoare la despăgubirile acordate pentru terenul în suprafaţă de 128 m.p., însă, aceste despăgubiri se cuvin proprietarilor în baza art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, potrivit căruia, la calculul despăgubirilor se va ţine seama şi de daunele aduse proprietarului.
Or, din raportul de expertiză efectuat în faza procesuală a apelului, rezultă că exproprierea loturilor de teren în suprafaţă de 60 m.p. şi 2449 m.p. a generat un prejudiciu suplimentar, întrucât suprafaţa de 128 m.p. rămasă neexpropriată nu mai poate fi folosită de proprietar potrivit destinaţiei sale.
Recurentul pârât Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în susţinerea căruia a arătat că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 33/1994.
Instanţa de apel, la acordarea despăgubirilor pentru întreaga suprafaţă expropriată, a aplicat şi interpretat greşit prevederile legii. Astfel, din moment ce instanţa s-a pronunţat favorabil şi cu privire la exproprierea suprafeţei de 128 m.p., la calcularea cuantumului despăgubirilor trebuia să compare valoarea suprafeţei expropriate (60 mp + 2449 mp + 128 mp) cu oferta de despăgubire a statului şi să ia o decizie.
Instanţa trebuia să observe că, în cadrul raportului de evaluare ce stă la baza ofertei de despăgubire pentru suprafaţa de 2449 m.p., statul a luat în considerare inclusiv faptul ca suprafaţa de teren de 128 m.p. va deveni prin expropriere inutilizabilă şi a stabilit pentru aceasta o despăgubire de 1942,91 lei.
În aceste condiţii, ţinându-se cont de concluziile raportului de evaluare dispus de instanţă, de oferta de despăgubire propusă de stat în cuantum total de 41.931,23 lei şi de categoria de folosinţă a terenului (extravilan agricol arabil), instanţa nu trebuia să acorde separat despăgubiri în cuantum de 397 euro pentru terenul de 128 m.p. Este evident că suprafaţa expropriată de 2637 m.p. (60 m.p. + 2449 m.p. + 128 m.p.) are pe piaţa liberă, conform datei raportului dispus de instanţă, o valoare de 37.000 lei (842 lei pt. 60 m.p. + 34362 lei pt. 2449 m.p. + 1796 1ei pt. 128 m.p.).
Comparând, conform legii, pentru aceeaşi suprafaţă expropriată, oferta statului de 41.931,23 lei cu valoarea despăgubirilor stabilite în cadrul raportului de expertiză efectuat în instanţă, în cuantum total de 37.000 lei, este evident că soluţia instanţei de apel este greşită şi se impune modificarea acesteia.
Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte reţine următoarele:
Recursul declarat de Ministerul Public este fondat, pentru următoarele considerente:
Legea nr. 198/2004, în temeiul căreia s-au emis hotărârile de expropriere şi de stabilire a despăgubirilor, lege care guvernează raporturile juridice deduse judecăţii în prezenta cauză, a permis sesizarea instanței de judecată de către expropriat exclusiv cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate.
Această concluzie se bazează pe dispoziţiile exprese ale art. 9 din lege. Potrivit alin. (1): „Expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii consemnate în condiţiile art. 5 alin. (4)-(8) si ale art. 6 alin. (2) se poate adresa instanţei judecătoreşti competente în termen de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicata hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancţiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, respectiv transferul dreptului de proprietate asupra terenului.” Alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că: „Acţiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii” .
Nicio dispoziție a legii nu permite instanței de judecată ca, la cererea unei persoane ce pretinde că terenul ce-i aparține ar trebui expropriat, să se substituie autorității executive și să efectueze sau să înlocuiască prin hotărâre judecătorească, procedura exproprierii, astfel cum acesta este reglementată de normele anterior citate.
În această materie, competențele instanței de judecată sunt limitate, în ipoteza în care este sesizată de persoana expropriată, exclusiv la cenzurarea cuantumului despăgubirilor acordate pentru imobilul ce-i aparține.
Trimiterea pe care art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 o face la prevederile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 vizează exclusiv, astfel cum în mod expres rezultă din conținutul său, stabilirea despăgubirilor. De altfel, legea specială prevede, prin art. 18 că dispozițiile sale se completează în mod corespunzător cu cele ale legii generale în materie, Legea nr. 33/1994 , numai „în măsura în care nu prevăd altfel”.
În raport de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se impune admiterea recursului declarat de Ministerul Public, reprezentat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, cu consecinţa modificării în parte a deciziei recurate şi respingerii cererii reclamanţilor, cu privire la exproprierea suprafeţei de 128 m.p.
Recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii - C.N.A.D.N.R. este nefondat.
Deşi în mod formal recurentul susţine că instanţa ar fi încălcat prevederile art. 27 din Legea nr. 33/1994, în dezvoltarea recursului susţine o împrejurare de fapt ce nu poate fi analizată de instanţa de recurs, deoarece presupune verificări de fapt incompatibile cu natura acestei căi extraordinare de atac.
Astfel, recurentul pârât susţine că instanţa de apel nu a observat că, în cadrul raportului de evaluare ce stă la baza ofertei de despăgubire pentru suprafaţa de 2449 m.p., statul a luat în considerare inclusiv faptul că suprafaţa de teren de 128 m.p. va deveni prin expropriere inutilizabilă şi a stabilit pentru aceasta o despăgubire de 1.942,91 lei. Ca atare, susţine recurentul, nu se mai putea stabili separat o despăgubire pentru această suprafaţă de teren.
Înalta Curte constată că problema evaluării despăgubirii a format obiect de analiză în faţa instanţei de apel, una dintre criticile reclamanţilor fiind aceea că trebuia evaluată şi expropriată separat diferenţa de suprafaţă de teren, până la 6.000 m.p., în care este inclusă şi cea de 128 m.p.
Pârâtul nu a invocat în faţa instanţei de apel aspectul referitor la includerea în valoarea despăgubirilor acordate pentru terenul expropriat de 2449 m.p. şi a despăgubirii pentru terenul de 128 m.p., care a devenit lipsit de acces la calea publică urmare a exproprierii. Nici după depunerea raportului de expertiză în apel, pârâtul, deşi a formulat obiecţiuni la expertiză, nu a sesizat pe această cale faptul că valoarea terenului de 128 m.p. nu trebuia determinată în mod separat, deoarece ea fusese avută în vedere de expropriator şi inclusă în despăgubirea pentru terenul expropriat în suprafaţă de 2449 m.p.
Invocarea direct în recurs a acestei chestiuni nu poate fi primită, deoarece ar presupune ca Înalta Curte să procedeze la reevaluarea probatoriului şi la stabilirea altei situaţii de fapt, ceea ce contravine prevederilor art. 314 C. proc. civ.
Ca atare, instanţa de recurs constată, conform situaţiei de fapt stabilite de instanţa de apel şi necontestată în fazele procesuale anterioare, că despăgubirile stabilite prin cele două hotărâri emise de expropriator vizează exclusiv cele două suprafeţe de teren expropriate, respectiv terenurile de 60 m.p. şi 2449 m.p.
Instanţa de apel nu a încălcat prevederile art. 27 din Legea nr. 33/1994, ci dimpotrivă, soluţia de admitere a apelului pârâtului şi de respingere a contestaţiei în ceea ce priveşte valorile suprafeţelor de teren expropriate, astfel cum au fost stabilite prin cele două hotărâri emise de expropriator, este tocmai rezultatul aplicării de către instanţa de apel a acestor prevederi legale.
Stabilirea, în plus faţă de sumele acordate de expropriator, a despăgubirii pentru lipsa de utilizare a terenului în suprafaţă de 128 m.p. se încadrează în ipoteza a doua a art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care se referă la „daunele aduse proprietarului”, ca o componentă distinctă a despăgubirii, alături de preţul imobilelor efectiv expropriate.
Soluţia propusă de recurentul pârât, de a se constata, prin comparare, că oferta de despăgubire propusă de stat în cuantum total de 41.931,23 lei este mai mare decât valoarea însumată a celor trei suprafeţe de teren (60 m.p. + 2449 m.p. + 128 m.p.) astfel cum a fost determinată prin expertiză, cu consecinţa respingerii cererii de acordare separată a daunelor pentru terenul de 128 m.p., nu poate fi primită. Dacă s-ar proceda în acest mod, s-ar ajunge la situaţia în care, în pofida recunoaşterii dreptului la daune pentru terenul de 128 m.p., valoarea acestor daune să fie imputată asupra despăgubirii oferite de expropriator pentru cele două suprafeţe de teren expropriate (60 m.p. şi 2449 m.p.), în sensul diminuării acesteia, cu încălcarea art. 27 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora despăgubirea acordată de instanţă nu poate fi mai mică decât cea oferită de expropriator.
În raport cu aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. pr. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul pârât.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Ministerul Public reprezentat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei nr. 424/ A din 6 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Modifică în parte decizia recurată în sensul că respinge cererea reclamanţilor B.I.B.C., B.I., C.F. şi C.N.L. cu privire la exproprierea suprafeţei de 128 m.p.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii - C.N.A.D.N.R. împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3156/2013. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3163/2013. Civil. Fond funciar. Recurs → |
|---|
