ICCJ. Decizia nr. 3201/2013. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3201/2013
Dosar nr. 55433/3/2011
Şedinţa de la 10 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Prin acţiunea introductivă, reclamanta SC A.T. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC U.L.C. IFN SA obligarea pârâtei la plata echivalentului în lei al sumei de 57.120 euro, cu titlu de despăgubiri pentru furtul unui buldoexcavator C.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Sentinţa civilă nr. 23744 din data de 2 decembrie 2011, a respins acţiunea introductivă ca nefondată, cu motivarea că, atât timp cât reclamanta nu poate, în niciun caz, pretinde şi obţine plata despăgubirii de la asigurător, susţinerile acesteia cu privire la diligenta cu care finanţatorul şi beneficiarul asigurării, U., în calitate de mandatar al utilizatorului A., a negociat clauzele contractului de asigurare de bunuri cu asigurătorul A.T.A. SA, care, în opinia reclamantei, ar putea da naştere răspunderii contractuale a pârâtei în temeiul dispoziţiilor art. 1539 şi 1540 C. civ., nu sunt pertinente şi nu vor fi analizate sub aspectul temeiniciei.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin Decizia civilă nr. 397 de la 17 octombrie 2012, a respins apelul ca nefondat, reţinând că apelanta, în calitate de titular al dreptului de folosinţă asupra bunului ce face obiectul contractului de leasing, nu are dreptul de a pretinde intimatei plata despăgubirilor pe care aceasta le-ar fi putut încasa de la asigurătorul A.T.A. SA, iar obligaţia de pază a utilajului ce a făcut obiectul contractului de leasing revenea SC A.T. SRL, în calitate de utilizator, conform art. 2.3.1. din Condiţiile Generale pentru contractele de leasing financiar.
Împotriva acestei decizii, reclamanta SC A.T. SRL a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, modificarea în tot a deciziei recurate, admiterea apelului, schimbarea sentinţei apelate şi admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată, invocând drept temei dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În argumentarea motivelor de recurs, aceasta a învederat că despăgubirile solicitate nu au fost justificate pe seama calităţii de asigurat, ci pe aceea de utilizator lipsit de bun, ca urmare a furtului constatat de către autorităţile legale, prin invocarea dispoziţiilor art. 2.7.2. din contractul de leasing, a făcut dovada pretenţiilor, în sensul că a probat pierderea folosinţei bunului obiect al contractului, neacoperită ulterior de către intimată prin predarea unui alt utilaj de aceeaşi natură ca şi cel furat, cât şi prin neacordarea despăgubirilor ce s-ar fi putut obţine de la asigurător, iar situaţia de fapt dedusă judecăţii a fost eronat stabilită de instanţele de fond şi apel.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele motive:
Potrivit art. 2.7.1. din condiţiile generale ale contractului de leasing, asiguratul şi beneficiarul unic al poliţei de asigurare este proprietarul neposesor al buldoexcavatorului C., respectiv intimata SC U.L.C. IFN SA, instanţele de fond şi de apel interpretând în mod corect prevederile contractului de leasing încheiat între părţi, acesta fiind actul juridic dedus judecăţii cu respectarea prevederilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ.
Faţă de prevederile condiţiilor de asigurare (art. 5.8 lit. d)) utilizatorului îi revenea obligaţia de a asigura paza juridică a bunului pe întreaga durată contractuală, or, neîndeplinirea acestei obligaţii exclude angajarea răspunderii contractuale a intimatei.
Aprecierea eronată dată probelor invocată de recurentă în susţinerea motivelor de recurs constituie o chestiune de fapt, care nu justifică invocarea motivului de recurs bazat pe denaturarea actului juridic dedus judecăţii, respectiv a cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Cu privire la incidenţa în cauză a prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că nici această critică nu poate fi primită, deoarece recurenta este terţ faţă de contractul de asigurare, raportat la situaţia generată de furtul bunului şi la raportul de asigurare ce a luat naştere între intimată, în calitate de proprietar al bunului şi SC A.T.A. SA, în calitate de asigurător, singurul raport generator de drepturi şi obligaţii în sarcina părţilor semnatare.
În aceste condiţii, faptul că utilizatorul şi-a asumat obligaţia de plată a ratelor de leasing pentru întreaga perioadă a contractului, asumându-şi a suporta inclusiv riscul pierderii bunului, nu are semnificaţia creării unei situaţii privilegiate pentru intimată, ci este manifestarea voinţei părţilor, consemnată în contractul de leasing încheiat.
Prevederile stipulate în condiţiile contractuale specifice nu le exclud pe cele agreate de părţi în condiţiile contractuale generale, ci se completează cu acestea, iar mandatul acordat de către reclamantă intimatei a fost strict doar acela de a încheia şi semna poliţa de asigurare cu societatea de asigurare pe care a ales-o în prealabil utilizatorul, în condiţiile şi la preţul negociat şi acceptat tot de către utilizator, obligaţie respectată întocmai de către SC U.L.C. IFN SA.
Procedura de acordare a despăgubirilor în cazul producerii riscului asigurat este expres reglementată atât în contractul de leasing, cât şi în condiţiile generale de asigurare, singura persoană îndreptăţită la despăgubiri fiind intimata, în calitate de proprietar al bunului; în aceste condiţii, solicitarea de plată a daunelor interese este nefondată.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.C. A.T. S.R.L. Deva împotriva Deciziei civile nr. 397 din 17 octombrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., va dispune obligarea reclamantei SC A.T. SRL la plata sumei de 9.900 RON reprezentând cheltuieli de judecată către pârâta SC U.L.C. IFN SA, conform documentului justificativ depus la dosar ÎCCJ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.C. A.T. S.R.L. Deva împotriva Deciziei civile nr. 397 din 17 octombrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Obligă reclamanta SC A.T. SRL la plata sumei de 9.900 RON reprezentând cheltuieli de judecată către pârâta SC U.L.C. IFN SA.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3198/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3204/2013. Civil. Contestaţie la executare.... → |
|---|
