ICCJ. Decizia nr. 3193/2013. Civil. Obligatia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3193/2013
Dosar nr. 7621/3/2010
Şedinţa de la 10 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Prin Sentinţa civilă nr. 4180 de la 2 aprilie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta S.A.D. în contradictoriu cu pârâta B. SA, constatându-se caracterul abuziv al clauzelor contractuale care prevăd aplicarea unei dobânzi variabile - pct. 4.1 şi dreptul băncii de a modifica dobânzile şi/sau comisioanele - pct. 4.3, s-a constatat nulitatea absolută a clauzelor menţionate, obligându-se pârâta la recalcularea ratelor plătite ca urmare a declarării abuzive, Ia eliberarea unui grafic de rambursare şi la radierea reclamantei din Biroul de credite.
În motivare, instanţa a reţinut că prevederile din contract menţionate de reclamantă sunt clauze standard, stipulate în mod obişnuit de pârâtă în contractele de credit încheiate, care, în raport de dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 193/2000, apar ca nefiind negociate cu reclamanta ce nu putea avea posibilitatea de a influenţa natura ei sau nu putea obţine excluderea acestei clauze din convenţia de credit.
Condiţia privind existenţa unui dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor este îndeplinită. Astfel, achitarea unei dobânzi şi a unui comision lunar, majorate cu cea 100%, respectiv 50% comparativ cu valoarea iniţială, valoare deloc neglijabilă în raport de costurile creditului (Ia un credit de 55.000.000 RON, pe întreaga perioadă de derulare a creditului dobânda atinge 71.227,25 RON, iar comisionul de administrare se ridică la suma de 25.238,03 RON, suma fixă de rambursat majorându-se de Ia 735,23 RON la 1.071,87 RON) creează un dezechilibru semnificativ creat în detrimentul consumatorului, nefiind respectată nici cerinţa bunei credinţe.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia nr. 362 din 5 octombrie 2012, a respins ca nefondat apelul formulat de pârâta SC B. SA, reţinând că aceasta nu a circumstanţiat în nici un mod elementele care îi permit să modifice unilateral dobânda curentă contractuală, lăsând la latitudinea sa majorarea acestei dobânzi, ceea ce face ca respectiva clauză să fie interpretată exclusiv în favoarea băncii, servind doar interesele acesteia, fără a da posibilitate împrumutătorului de a avea un minim control asupra necesităţii şi proporţionalităţii scopului urmărit.
Împotriva acestei decizii, pârâta SC B. SA a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate şi respingerea în tot a acţiunii, invocând drept temei dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În argumentarea motivelor de recurs, pârâta a învederat că, la data încheierii contractului de credit, dobânda variabilă practicată de SC B. SA pentru astfel de credite era de 16,5%, fiind astfel evident că dobânda de 9,95% de care a beneficiat reclamanta este una promoţională, reclamanta urmăreşte, de fapt, transformarea creditului cu dobândă variabilă într-un contract de credit cu dobândă fixă, iar instanţa nu poate interveni în sensul schimbării voinţei părţilor exprimată la semnarea contractului. Totodată, nu poate fi calificată ca fiind abuzivă clauza prin care se stabileşte în contractele de credit o dobândă variabilă şi dreptul băncii de a modifica această dobândă, pentru că însăşi Legea nr. 193/2000 admite posibilitatea încheierii unor asemenea contracte, precum şi dreptul unilateral al instituţiei de credit de a modifica dobânda.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele motive:
Astfel, reţinând ca fiind întrunite cerinţele prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 pentru ca pct. 1 şi 3 ale art. 4 din contractul de credit de consum, în litigiu, să fie considerate clauze abuzive, instanţa de apel a confirmat, cu justeţe, aplicarea acestor prevederi legale de către instanţa de fond, având în vedere că art. 1 alin. (3) din menţionata lege interzice comercianţilor stipularea de clauze abuzive, inclusiv în contractele standard preformulate sau de adeziune, cum este cazul de faţă.
Nici critica cu privire Ia faptul că nu s-ar fi creat un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în detrimentul consumatorului, prin existenţa unei clauze referitoare la posibilitatea băncii de a revizui rata dobânzii nu poate fi reţinută, întrucât, deşi art. 1 lit. a) din anexa Ia Legea nr. 193/2000 dă dreptul băncii de a modifica rata dobânzii în mod unilateral, această modificare trebuie să se facă în baza unui motiv întemeiat, prevăzut şi în contract şi sub condiţia informării imediate a clientului, care să aibă libertatea de a rezilia imediat contractul.
Or, în speţa dedusă judecăţii, majorarea dobânzii de la 9,95% Ia 20%, fără prezentarea unor elemente de identificare a cauzei ce a determinat această creştere debitorului obligaţiei de plată creează în favoarea acestuia posibilitatea invocării caracterului abuziv al clauzelor contractuale care prevăd aplicarea unei dobânzi variabile - pct. 4.1 şi dreptul băncii de a modifica dobânzile şi/sau comisioanele - pct. 4.3 din contract.
Practic, opţiunea reclamantei de a contracta în aceste condiţii nu a fost liberă, iar pârâta nu a dovedit caracterul promoţional a. dobânzii de 9,95%.
Întrucât principiul forţei obligatorii a contractului, consacrat de art. 989 C. civ., impune condiţia ca prevederile sate să nu fie contrare dispoziţiilor prohibitive ale legii, ordinii publice şi bunelor moravuri, iar voinţa părţilor determină în mod liber efectele contractului, care trebuie să fie conforme cu intenţia lor reală, superioară formei materiale şi literale în care s-a exprimat, în acest sens fiind şi dispoziţiile art. 970 C. civ. nu se poate reţine critica încălcării acestor dispoziţii legale prin înlăturarea în condiţiile legii a clauzelor considerate abuzive, judecătorul fiind îndreptăţit la o astfel de intervenţie în situaţia unor cauze determinate de lege, Ia cererea unei părţi contractante.
Aşa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta B. SA Bucureşti împotriva Deciziei civile nr. 362 din 5 octombrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta B. Bucureşti împotriva Deciziei civile nr. 362 din 5 octombrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3192/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3195/2013. Civil → |
|---|
