ICCJ. Decizia nr. 3235/2013. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 3235 /2013

Dosar nr. 66349/3/2011

Şedinţa publică din 11 iunie 2013

Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

Prin încheierea din 14 ianuarie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a dispus suspendarea judecării recursului declarat de Asociaţia pentru Cinstirea Memoriei Eroilor împotriva deciziei nr. 2964/R din 3 decembrie 2012 dată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în Dosarul nr. 66349/3/2011 în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi A.I., A.D.E. şi cu intimaţii-pârâţi D.F., D.O.P.

Pentru a pronunţa această încheiere prin care s-a dispus întreruperea cursului judecăţii recursului, instanţa a reţinut că, deşi a declarat această cale de atac împotriva deciziei civile nr. 2964/R din 3 decembrie 2012 a Tribunalului Bucureşti, recurenta Asociaţia pentru Cinstirea Memoriei Eroilor, precum şi intimaţii sus menţionaţi nu au solicitat judecata în lipsă şi nu s-au prezentat în instanţă la termenul de judecată ce a fost stabilit la data de 14 ianuarie 2013.

Aşa fiind, instanţa de recurs a apreciat că sunt incidente dispoziţiile imperative ale art. 242 (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora,, instanţa va suspenda judecata dacă niciuna dintre părţi nu se înfăţişează la strigarea pricinii”, a căror aplicare a făcut-o prin încheierea din 14 ianuarie 2013.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs Asociaţia pentru Cinstirea Memoriei Eroilor, această cale de atac fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 29 ianuarie 2013, stabilindu-se termen la 11 iunie 2013.

La termenul de judecată din 11 iunie 2013, instanţa a pus în discuţie admisibilitatea declarării acestei căi extraordinare de atac, în raport de dispoziţiile art. 2441 alin. (1) C. proc. civ.

Recursul este inadmisibil.

Potrivit prevederilor procedurale mai sus evocate, asupra suspendării judecării procesului, instanţa se va pronunţa prin încheiere care poate fi atacată cu recurs în mod separat, cu excepţia celor pronunţate în recurs.

Faţă de dispoziţiile mai sus redate, conform tezei finale, cuprinsă în dispoziţiile procedurale reglementate de prevederile art. 2441 alin. (1) C. proc. civ., calea de atac a recursului nu este deschisă de legiuitor încheierilor prin care se dispune suspendarea judecării procesului, când aceasta a intervenit în faza de recurs.

Prin urmare, dispoziţiile procedurale amintite prevăd în mod expres că asupra suspendării judecăţii, instanţa se pronunţă prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs în mod separat, cu reglementarea situaţiei de excepţie, mai sus redată.

Constatând că, în speţă, se atacă o încheiere de suspendare a judecăţii care a fost pronunţată de curtea de apel, în recurs, întrucât prin decizia nr. 2964 R din 3 decembrie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia a-III-a civilă, a fost anulat recursul declarat de recurenta Asociaţia pentru Cinstirea Memoriei Eroilor împotriva încheierii de şedinţă din 5 septembrie 2011 a Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti, această situaţie se identifică cu ipoteza finală a textului procedural prevăzut de art. 2441 alin. (1) C. proc. civ., care închide calea de atac a recursului împotriva încheierii de suspendare, dată în faza de recurs.

Ca atare, apreciind caracterul irevocabil al încheierii pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, la data de 14 ianuarie 2013, în raport de dispoziţiile art. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ., precum şi de prevederile art. 2441 alin. (1) din acelaşi Cod, Înalta Curte va respinge recursul declarat de Asociaţia pentru Cinstirea Memoriei Eroilor, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de Asociaţia pentru Cinstirea Memoriei Eroilor împotriva încheierii din 14 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 iunie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3235/2013. Civil