ICCJ. Decizia nr. 3240/2013. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3240/2013
Dosar nr. 14047/3/2010
Şedinţa publică din 11 iunie 2013
Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 871 din 10 iunie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis în parte! acţiunea formulată de reclamanta C.Z. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
A obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 4.000 euro, echivalentul în lei la cursul B.N.R. din ziua plăţii, cu titlu de despăgubiri civile reprezentând daune I morale pentru măsura administrativă cu caracter politic luată faţă de reclamantă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prin Decizia nr. 80/ A pronunţată la 08 martie 2011 a respins, ca tardiv, apelul declarat de reclamanta C.Z. împotriva sentinţei tribunalului.
A admis apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 871 din 10 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
A schimbat în tot sentinţa sus menţionată, în sensul că a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Împotriva Deciziei nr. 80/ A din 08 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală a declarat recurs reclamanta C.M. (în calitate de moştenitoare a defunctei C.Z.), criticând-o pentru nelegalitate.
Recurenta-reclamantă susţine că, potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, iar legislaţia şi practica judiciară la momentul introducerii acţiunii au îndreptăţit-o a avea o „speranţă legitimă ” la recunoaşterea dreptului la despăgubire, iar schimbarea cadrului legislativ în cursul soluţionării cauzei, introdusă anterior deciziei Curţii Constituţionale, nu poate avea ca efect, soluţia respingerii acţiunii ca neîntemeiată, deoarece s-ar nesocoti astfel, principiile aplicării legii în timp şi principiul „speranţei legitime ” , în sensul art. l din Protocolul nr. l la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 18 mai 2011, stabilindu-se termen de judecată la 20 martie 2012.
Prin încheierea din 20 martie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a suspendat judecata recursului, constatând - în conformitate cu dispoziţiile art. 242 pct. 2 C. proc. civ. - că la strigarea pricinii nu s-a prezentat niciuna din părţi şi nici nu s-a solicitat judecarea în lipsă.
Potrivit dispoziţiilor art. 252 alin. (1) C. proc. civ., la data de 18 aprilie 2013, cauza a fost repusă din oficiu pe rol, cu citarea părţilor, pentru a se verifica dacă sunt întrunite cerinţele art. 248 alin. (1) din acelaşi cod.
Conform acestui din urmă text, orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrarea din vina părţii, timp de 1 an.
Ca atare, perimarea apare ca o sancţiune determinată tocmai de lipsa de stăruinţă a părţilor în soluţionarea litigiului, ea având un caracter mixt, atât de sancţiune, cât şi de desistare de la judecată.
În definirea perimării, rămânerea cauzei în nelucrare şi culpa părţii sunt două elemente esenţiale, sancţiunea procedurală extinzându-şi domeniul de acţiune şi asupra căilor de atac.
În speţă, din culpa recurentei, cauza a rămas în nelucrare, de la 20 martie 2012 - data suspendării - nemaifiind îndeplinit nici un act de procedură.
În consecinţă, se va constata, din oficiu, că a operat sancţiunea prevăzută de lege, recursul declarat de reclamanta C.M., în calitate de moştenitoare a defunctei C.Z., fiind perimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimat recursul declarat de reclamanta C.M. în calitate de moştenitoare a defunctei C.Z. împotriva deciziei nr. 80/ A din 8 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 324/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 325/2013. Civil. Contestaţie la executare.... → |
|---|
