ICCJ. Decizia nr. 3311/2013. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3311/2013
Dosar nr. 5552/62/2009
Şedinţa publică de la 16 octombrie 2013
Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor şi actelor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1469/C/2010, Tribunalul Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
A admis cererea formulată de reclamanta SC C.A. SA, cu sediul în Braşov, în contradictoriu cu pârâta SC F.C.B. SA cu sediul în Braşov.
A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei totale de 98.932,1 lei cu titlu de debit şi penalităţi de întârziere.
A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3.594,64 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prima instanţă a reţinut următoarele considerente:
Reclamanta solicită în ultima precizare de la fila 187 din dosar debitul în sumă de 39.484, 05 lei şi penalităţile aferente acestuia, suma totală fiind de 98.932,1 lei, în ea fiind incluse şi penalităţile aferente unor sume achitate cu întârziere de pârâtă, respectiv 17.761,21 lei.
Debitul de mai sus reprezintă contravaloarea facturilor emise cu un alt cod de înregistrare fiscală decât cel al pârâtei şi care, în consecinţă, nu au putut fi înscrise în contabilitatea pârâtei ( a se vedea concluziile expertului de la fila 136 şi facturile indicate).
Pentru celelalte sume reprezentând contravaloarea facturilor înregistrate în contabilitatea pârâtei şi menţionate de expert la fila 178, pârâta a achitat debitul şi penalităţile, aşa cum rezultă din ordinele de plată de la filele 199- 203 din dosar.
Instanţa a reţinut că pârâta a recunoscut, la data de 25 ianuarie 2008 debitul care a aparţinut Asociaţiei Nepatrimoniale F.C. Braşov, debit acumulat până la data amintită.
Pârâta a preluat clubul de fotbal de mai sus, inclusiv datoriile acestuia recunoscute de altfel în mod expres prin adresa nr. 106 depusă la fila 85 din dosar, solicitând încheierea cu reclamanta a unui nou contract de furnizare a apei pentru un nou beneficiar, respectiv SC F.C.B. SA, adică tocmai cu pârâta (a se vedea datele acesteia de la fila 68 din dosar), însă ulterior pârâta nu a încheiat un astfel de contract deşi a fost notificată de reclamantă (filele 81 şi următoarele).
Pârâta a mai invocat şi în alte litigii excepţia lipsei calităţii procesuale pasive raportat la menţionarea greşită în facturi a codului fiscal al altei persoane juridice, însă se observă că această eroare care a condus şi la neînregistrarea în contabilitatea pârâtei a respectivelor facturi nu poate conduce la inexistenţa datoriei societăţii pârâte faţă de reclamantă, aferentă serviciilor prestate unei alte persoane juridice ale cărei datorii au fost recunoscute şi însuşite la fila 85 de pârâtă, cu atât mai mult cu cât, deşi a primit respectivele facturi, pârâta nu a înţeles să lămurească chestiunea cu reclamanta, pe care nu a înştiinţat-o.
Ceea ce este elocvent în soluţionarea prezentului litigiu este împrejurarea că pârâta a beneficiat de serviciile reclamantei inclusiv pentru perioada în care aceasta din urmă a emis facturi fiscale adresate pârâtei, în care a indicat însă din eroare un alt C. fisc. al fostului club de fotbal.
Având în vedere argumentele menţionate, instanţa a admis cererea reclamantei, cu aplicarea art. 274 C. proc. civ.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel ambele părţi, însă reclamanta SC A. SA a declarat că renunţă la judecata apelului, iar apelul declarat de pârâta SC F.C.B. SA a rămas netimbrat.
Prin Decizia nr. 54/ Ap din 21 iunie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia comercială, a dat eficienţă judiciară actului de dispoziţie al reclamantei în temeiul art. 246 C. proc. civ. şi a anulat cererea de apel a pârâtei în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele de timbru.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC F.C.B. SA Braşov, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ.
Recurenta - pârâtă solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru următoarele considerente:
Arată că societatea pârâtă are sediul în Braşov, în cadrul parcului Industrial SC P.R. SA, cu o suprafaţă de 104 hectare, unde îşi au sediul peste 25 de societăţi. Consideră că, din eroare, citaţiile au fost înmânate în mod greşit unei terţe personae, astfel că recurenta - pârâtă nu a avut cunoştinţă de termenele de judecată stabilite în cauză şi nici de taxa de timbru stabilită în sarcina sa.
Susţine că dovezile de citare nu poartă ştampila societăţii şi nici semnătura persoanei însărcinate cu primirea corespondenţei, fiind semnată de către angajata unei alte societăţi.
Pe fondul cauzei, recurenta - pârâtă reiterează criticile din apel, cu privire la considerentele reţinute de tribunal, privind greşita respingere a excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive, materialul probator administrat în cauză, raportul de expertiză întocmit la fond, debitul achitat şi penalităţile aferente.
Intimata -reclamantă SC A.B. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii pronunţate de instanţa de apel.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a actelor dosarului, precum şi a susţinerilor din întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Recursul este o cale extraordinară de atac care trebuie să se grefeze pe conţinutul hotărârii atacate, întrucât în această cale extraordinară de atac nu are loc o devoluare a fondului, ceea ce constituie obiect al judecăţii fiind legalitatea hotărârii pronunţată în apel.
Singura critică de nelegalitate raportată la argumentele instanţei de apel, susceptibilă de cenzură în recurs este întemeiată pe art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Art. 304 pct. 5 C. proc. civ. - Modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Din perspectiva acestui motiv, recurenta a invocat încălcarea formelor de procedură prevăzute, sub sancţiunea nulităţii, de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. susţinând că procedura de citare a fost viciată nefiind îndeplinită cu respectarea dispoziţiilor art. 91 C. proc. civ., fiindu-i pricinuită o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea deciziei recurate. S-a arătat că dovada de îndeplinire a procedurii de citare nu este ştampilată de societate şi nu este semnată de un reprezentant legal sau convenţional al societăţii, astfel că nu a cunoscut termenul şi nici dispoziţia instanţei referitoare la timbrarea apelului.
Verificând modul de îndeplinire a procedurii de citare faţă de apelanta-pârâtă se constată că aceasta a fost citată pe tot parcursul procesului, la adresa din Braşov, jud. Braşov, adresă indicată de aceasta prin intermediul cererii de apel (fila 4 din apel), ceea ce este de natură să demonstreze lipsa de temei legal a susţinerilor recurentei, instanţei neputându-i-se reţine nicio culpă cu privire la faptul că aceasta a fost citată în permanenţă la adresa cunoscută încă de la începutul litigiului.
În altă ordine de idei, cadrul legal al art. 129 alin. (1) C. proc. civ., instituie părţilor îndatorirea ca, în condiţiile legii, să urmărească desfăşurarea şi finalizarea procesului, să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător, să-şi exercite drepturile procedurale conform dispoziţiilor art. 723 alin. (1) C. proc. civ. şi prin urmare, recurenta nu poate să-şi invoce propria culpă.
S-a arătat de către recurenta - pârâtă şi faptul că procesul verbal de citare nu este semnat de un reprezentant legal sau convenţional al societăţii, astfel că nu a cunoscut termenul şi nici dispoziţia instanţei referitoare la timbrarea apelului.
Critica este nefondată. Din verificarea procedurii de citare se constată că aceasta s-a realizat cu respectarea dispoziţiilor art. 91 C. proc. civ. conform cărora „înmânarea citaţiilor şi a tuturor actelor de procedură. se poate face funcţionarului sau persoanei însărcinate cu primirea corespondenţei, care îşi va arăta în clar numele şi prenumele, precum şi calitatea, iar apoi va semna dovada".
Din analiza procesului-verbal de înmânare a citaţiei se observă că citaţia fost înmânată numitei Voinea Diana, secretară (funcţionar însărcinat cu primirea corespondenţei), semnând şi indicând actul de identitate.
Înalta Curte constată că dovada de primire a citaţiei respectă menţiunile pe care le poartă prevederile art. 100 şi art. 92 alin. (3) C. proc. civ., aşa încât nu pot opera dispoziţiile art. 100 alin. (3) C. proc. civ., privind nulitatea comunicării citaţiei.
Situaţia invocată de către recurentă, în sensul că dovada de primire a citaţiei a fost semnată de secretara unei alte societăţi, nu poate atrage nulitatea actului de procedură, întrucât în raport de art. 100 alin. (4) C. proc. civ. această împrejurare poate fi invocată ca motiv pentru înscrierea în fals, până la acel moment faptele constatate de agentul procedural făcând dovada deplină a acestora.
În raport de cele reţinute, Înalta Curte, constată că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. şi invocat de recurenta - pârâtă nu-şi găseşte incidenţa în speţă.
Distinct de cele reţinute, este de menţionat că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi ale art. 9 din O.G. nr. 32/1995, aprobată şi modificată, întrucât, conform art. 1 din Legea nr. 146/1997, taxa de timbru se achită anticipat, ca regulă, şi numai prin excepţie, când se poate pune în vedere achitarea până la primul termen de judecată.
În cauză, instanţa a pus în vedere apelantei pârâte, legal citată, să depună până la primul termen de judecată dovada achitării taxei judiciare de timbru aferentă căii de atac exercitate în cuantum de 3.589,64 lei şi diferenţa de timbrul judiciar în valoare de 2,5 lei (fila 14 dosar apel), motiv pentru care, aceasta nu s-ar putea prevala în recurs de propria sa culpă constând în neonorarea obligaţiei legale de a timbra, de propria pasivitate derivată din faptul că nu a efectuat niciun demers în sensul depunerii dovezii de achitare a taxei de timbru şi a timbrului judiciar, neputând fi imputată instanţei lipsa de diligentă a părţii.
Referitor la celelalte critici încadrate de recurentă în punctul 9 al art. 304 C. proc. civ., se constată că recurenta nu a observat că decizia curţii de apel s-a oprit asupra unei excepţii şi că instanţa nu a intrat în cercetarea criticilor privind dezlegările date pe fondul cauzei, astfel încât, chestiunile de fond nu pot fi supuse controlului de nelegalitate, în faţa instanţei de recurs.
Pentru toate argumentele de fapt şi de drept care preced, Înalta Curte constată că decizia recurată este la adăpost de orice critică, iar recursul pârâtei este nefondat, motiv pentru care, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins, menţinându-se hotărârea instanţei de apel, ca fiind legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC F.C.B. SA Braşov împotriva Deciziei nr. 54/ Ap din 21 iunie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3011/2013. Civil. Obligatia de a face.... | ICCJ. Decizia nr. 3320/2013. Civil. Actiune în daune... → |
|---|
