ICCJ. Decizia nr. 3322/2013. Civil. Obligatia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3322/2013
Dosar nr. 18272/118/2010
Şedinţa publică de la 16 octombrie 2013
Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Constanţa la data de 09 decembrie 2009, reclamanta SC A.M. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC R. SRL, solicitând instanţei:
- obligarea acesteia la predarea utilajelor şi echipamentelor tehnologice din tabelul anexat, proprietatea reclamantei, bunuri aflate în imobilul situat în Constanţa, sediul pârâtei;
- obligarea la plata contravalorii acestora, în cazul în care nu se conformează obligaţiei de predare, precum şi la daune-interese de 30.000 lei.
- de asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 10289 din 21 aprilie 2010 Judecătoria Constanţa a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia comercială şi de contencios administrativ, în temeiul art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanta în data de 09 decembrie 2010.
Prin încheierea din data de 28 aprilie 2011 instanţa a respins excepţiile netimbrării şi inadmisibilităţii acţiunii.
Prin sentinţa civilă nr. 5903 din 27 octombrie 2011 pronunţată de Tribunalul Constanţa s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC A.M. SRL în contradictoriu cu pârâta SC R. SRL.
A fost obligată pârâta la predarea către reclamantă a următoarelor obiecte: scara lemn 2 m, schelă, trusă scule, prelungitor şi derulator, derulator, raft metalic 4 poliţe - 3 bucăţi, proiector halogen şi proiector halogen - 3 buc.
În cazul imposibilităţii predării acestor obiecte, a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2.788,51 lei, reprezentând echivalentul valorii obiectelor.
S-au respins ca neîntemeiate: - capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la predarea echipamentelor şi materialelor indicate sub această titulatură în lista anexă la cererea de chemare în judecată ori la plata contravalorii acestora; -capătul de cerere având ca obiect plata de daune interese.
A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3.234,38 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar aferente pretenţiilor admise şi onorariu avocaţial.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că între părţi s-au desfăşurat relaţii comerciale în temeiul contractului de vânzare-cumpărare şi execuţie de lucrări din 07 septembrie 2009, având ca obiect, conform art. 2, vânzarea de către reclamantă a echipamentelor/materialelor descrise în anexele 1, 3, 4 pentru instalaţii şi 2 pentru instalaţii sanitare şi conform cu proiectele de instalaţii, care fac parte din contract, furnizorul obligându-se la efectuarea transportului, montajului şi punerii în funcţiune a acestora la sediul beneficiarului SC R. SRL, situat în Constanţa. De asemenea, furnizorul s-a obligat să efectueze montajul pentru instalaţiile, sanitare şi electrice, iar pentru instalaţiile electrice materialele urmau să fie puse la dispoziţie de beneficiar. Potrivit art. 3 din contract, valoarea acestuia a fost stabilită la suma de 96.642,86 euro fără T.V.A., conform anexelor 1, 2, 3, 4 şi 5, preţ ce cuprinde şi preţul echipamentelor, încărcarea şi ambalarea echipamentelor, transportul până la locul de montaj şi montajul acestora cu punere în funcţiune şi instruirea personalului beneficiarului.
Instanţa a reţinut că în executarea contractului reclamanta furnizoare a dus la sediul pârâtei beneficiare o serie de echipamente şi materiale, care urmau să fie utilizate efectiv la montajul instalaţiilor şi sanitare cumpărate de pârâtă şi care au fost incluse în preţul total al contractului, pârâta urmând să devină proprietara acestora în urma achiziţionării lor. De asemenea, din declaraţia martorului M.N., care a colaborat cu reclamanta la realizarea instalaţiilor electrice la sediul pârâtei, a rezultat că odată cu materialele componente ale instalaţiilor reclamanta a transportat la locul desfăşurării lucrării, respectiv la sediul pârâtei, mai multe truse şi scule care au servit la efectuarea lucrării şi care au rămas în magazia creată special pentru depozitarea echipamentelor la sediul pârâtei, după ce aceasta Ie-a interzis lucrătorilor reclamantei să mai pătrundă în imobil, în a doua parte a lunii septembrie.
Comparând „lista de echipamente, materiale, scule şi obiecte de inventar" depusă de reclamantă odată cu cererea de chemare în judecată cu anexele contractului, cuprinzând materialele şi echipamentele vândute pârâtei, instanţa a reţinut că numai următoarele obiecte, reprezentând scule şi obiecte de inventar, nu fac obiectul contractului, trebuind astfel restituite reclamantei: scara lemn 2 m, schela, trusă, prelungitor şi derulator, derulator, raft metalic 4 poliţe - 3 bucăţi, proiector halogen şi proiector halogen - 3 buc.
Faptul că obiectele menţionate au fost utilizate de reclamantă pentru efectuarea lucrărilor contractate şi au rămas la sediul pârâtei rezultă din coroborarea declaraţiei martorului audiat cu înscrisurile depuse de reclamantă şi lipsa la interogatoriu a pârâtei, socotită de instanţă un început de dovadă în folosul reclamantei, conform art. 225 C. proc. civ.
Prin urmare, instanţa a obligat pârâta la predarea către reclamantă a următoarelor obiecte: scara lemn 2 m, schelă, trusă scule, prelungitor şi derulator, derulator, raft metalic 4 poliţe - 3 bucăţi, proiector halogen şi proiector halogen - 3 buc, iar în cazul imposibilităţii predării acestor obiecte, obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2.88,51 lei, reprezentând echivalentul valorii obiectelor, conform facturilor de achiziţie a acestora depuse la dosar de reclamantă.
Faţă de considerentele anterioare, instanţa a respins ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la predarea echipamentelor şi materialelor indicate sub această titulatură în lista anexă la cererea de chemare în judecată ori la plata contravalorii acestora.
În ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect plata de daune interese, instanţa a reţinut că nu s-a făcut dovada producerii unui prejudiciu în dauna reclamantei, cauzat de lipsa de folosinţă a acestor obiecte, astfel că a fost respins ca neîntemeiat.
Având în vedere dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., instanţa a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3.234,38 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar aferente pretenţiilor admise şi onorariu avocaţial.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta SC A.M. SRL, care a criticat-o ca fiind nelegală şi netemeinică motivat de faptul că instanţa de fond a reţinut în mod greşit faptul că echipamentele şi materialele au folosit la executarea lucrării, lucru ce nu este real.
Prin Decizia civilă nr. 85 din 30 mai 2012 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins apelul declarat de reclamanta SC A.M. SRL- prin lichidator judiciar C.C.M. împotriva sentinţei civile nr. 5903 din 27 octombrie 2011 pronunţată de Tribunalul Constanţa, ca nefondat.
În motivarea acestei decizii, instanţa de apel a reţinut că prin apel reclamanta a criticat soluţia tribunalului sub aspectul respingerii cererii privind obligarea pârâtei la predarea echipamentelor şi materialelor aduse în incinta sediului ei în vederea finalizării lucrării contractate, susţinându-se că acestea nu au fost montate şi folosite la lucrare întrucât nu i s-a mai permis accesul în incintă.
Din cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă s-a reţinut că aceasta a finalizat executarea lucrărilor iniţiale şi a celor suplimentare la data de 07 noiembrie 2009 astfel că afirmaţia din cererea de apel potrivit cu care echipamentele şi materialele, aduse în incintă nu au fost montate şi folosite la lucrare vin în contradicţie cu cele arătate prin cererea de chemare în judecată.
Chiar şi în situaţia în care aceste echipamente şi materiale nu ar fi fost folosite pentru lucrarea ce trebuia efectuată de reclamantă conform contractului 07 septembrie 2009, instanţa de apel a reţinut că în conformitate cu clauzele contractuale asumate de cele două părţi, în valoarea contractului de 96.642,86 euro erau cuprinse „preţul echipamentelor, încărcarea şi ambalarea echipamentelor, transportul la locul de montaj şi montajul acestora cu punerea în funcţiune şi instruirea personalului beneficiarului".
Luând în considerare obiectul contractului - art. 2- prin care reclamanta în calitate de furnizor s-a obligat „să vândă echipamente/materialele descrise în anexele 1,3,4 pentru instalaţii şi 2 pentru instalaţii sanitare şi conform cu proiectele de instalaţii care fac parte integrantă din contract, să efectueze transportul, montajul şi punerea în funcţiune a acestora la sediul beneficiarului." precum şi susţinerile pârâtei din întâmpinare, susţineri ce nu au fost contestate de reclamantă, potrivit cărora preţul contractului în sumă de 439.599 lei a fost achitat integral de către pârâtă conform O.P. din 08 septembrie 2009, O.P. din 23 septembrie 2009, O.P. din 06 octombrie 2009, O.P. din 22 octombrie 2009, O.P. din 22 octombrie 2009 şi O.P. 29 octombrie 2009, curtea de apel a constatat că hotărârea tribunalului este legală şi temeinică sub aspectul nerestituirii echipamentelor şi utilajelor tehnologice de către pârâtă, acestea devenind proprietatea beneficiarului lucrărilor, conform voinţei de necontestat a celor două părţi contractante şi care reprezintă lege pentru ele potrivit art. 969 C. civ.
Instanţa de apel a apreciat ca neîntemeiată critica referitoare la respingerea capătului de cerere de acordare de daune-interese, capăt care are caracter accesoriu celui principal, în condiţiile în care s-a reţinut că potrivit clauzelor contractuale reclamanta nu este îndreptăţită să i se restituie utilajele şi echipamentele din anexele 1,2,3,4,5. Pe cale de consecinţă, s-a statuat că în mod corect tribunalul a apreciat că nu i se cuvin daune interese întrucât nu se poate reţine în sarcina pârâtei producerea unui prejudiciu în dauna reclamantei cauzat de lipsa de folosinţă a bunurilor pretinse prin cererea principală.
Capătul de cerere pentru acordarea daunelor interese fiind accesoriu celui principal nu poate avea o altă rezolvare decât cea dată de tribunal, potrivit principiului „accesorium sequitur principale".
Împrejurarea că reclamanta a fost obligată către SC R.I. SRL la plata c/valorii a două din bunurile indicate prin tabelul anexat cererii de chemare în judecată s-a constatat că este lipsit de relevanţă în prezenta cauză, aceste raporturi contractuale producându-şi efectele juridice între cele două părţi, pârâta fiind terţ faţă de aceste raporturi juridice.
În temeiul art. 1021 C. civ., partea în privinţa căreia angajamentul nu s-a executat are alegerea sau să silească pe cealaltă a executa convenţia, când este posibil, sau să-i ceară desfiinţarea, cu daune-interese"or în cauză reclamanta nu a solicita plata c/valorii lucrării angajate ci a pretins restituirea unor utilaje şi materiale care au intrat în proprietatea pârâtei aşa cum s-a convenit prin contractul 1 din 07 septembrie 2012.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC A.M. SRL prin lichidator judiciar C.M. C.M., neîncadrat în drept.
Motivarea recursului reia cu o identitate absolută motivele de apel.
Astfel, recurenta -reclamantă arată că instanţa de apel a reţinut în mod greşit faptul că echipamentele şi materialele au folosit la executarea lucrării, lucru ce nu este real.
Chiar şi pârâta prin întâmpinarea depusă la dosar a relatat faptul că lucrarea nu a fost efectuată în totalitate, motiv pentru care nici nu a mai efectuat plata integrală a contractului încheiat între părţi.
Într-adevăr, conform art. 2 din contract, pârâta devenea proprietarul echipamentelor şi materialelor, însă în măsura în care acestea se montau şi se puneau în funcţiune, precum şi în măsura în care aceasta achita c/valoarea contractului, lucru ce nu s-a mai întâmplat tot din vina pârâtei.
Tot prin întâmpinare pârâta a recunoscut faptul că nu a mai permis accesul societăţii reclamante în incintă şi a angajat o altă firmă pentru executarea lucrărilor, însă uită să menţioneze că această firmă a lucrat cu echipamentele şi materialele cumpărate de societatea reclamantă.
În vederea executării contractului încheiat cu pârâta, reclamanta a încheiat cu SC R.I. SRL contractul de furnizare cu plata la termen şi plafon de credit din 08 septembrie 2009 prin care a achiziţionat două din bunurile indicate în tabelul anexat, fără a beneficia de bunurile respective şi fără a încasa măcar c/valoarea acestor bunuri de la pârâtă.
Consideră că atâta timp cât nu a procedat la montarea şi punerea în funcţie a echipamentelor şi materialelor achiziţionate de reclamantă, iar contractul nu a fost achitat, parata nu putea să devină proprietarul acestor bunuri Pe de altă parte, instanţa de fond a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind acordarea de daune interese, apreciind că nu s-a făcut dovada producerii unui prejudiciu în dauna reclamantei.
Din probele administrate în cauză s-a făcut dovada clară că pârâta a acţionat cu rea-credinţă în relaţia cu societatea reclamantă, iar cu privire la prejudiciul cauzat arată că SC R.I. SRL a obţinut o sentinţă prin care reclamanta a fost obligată la plata contravalorii echipamentelor şi materialelor reţinute de pârâtă în incinta sediului său.
per a contrario, în măsura în care pârâta devenea proprietara acelor echipamente şi materiale, SC R.I. SRL s-ar fi îndreptat cu acţiune împotriva pârâtei şi nu a societăţii reclamante.
Astfel, consideră că prejudiciul produs societăţii reclamante constă în lipsa de folosinţă a bunurilor şi este dovedit, iar în situaţia în care echipamentele şi materialele ar fi fost în în posesia sa, ar fi putut încheia un alt contract de prestări servicii de unde ar fi încasat contravaloarea acestor bunuri sau ar fi returnat bunurile către SC R.I. SRL.
Analizând criticile formulate, Înalta Curte urmează să constate că aspectele deduse judecăţii nu sunt încadrabile dispoziţiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. şi deliberând cu prioritate asupra nulităţii recursului, reţine următoarele:
Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar, potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unui dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Per a contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unui dintre cazurile de nelegalitate prevăzute expres şi exhaustiv de art. 304 C. proc. civ., sancţiunea care intervine este nulitatea recursului.
Din interpretarea acestor norme, rezultă că nu orice nemulţumire a părţii poate duce la casarea sau modificarea hotărârii recurate, întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea motivelor de recurs ca întemeindu-se pe cel puţin unul dintre cele prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestora, în sensul formulării de critici pertinente ale deciziei ce formează obiectul recursului.
Or, în speţă, criticile formulate de reclamanta SC A.M. SRL- prin lichidator judiciar C.C.M. nu permit încadrarea acestora în motivele de nelegalitate, reglementate limitativ de lege, recurenta nesusţinând argumentat nelegalitatea soluţiei din apel.
Prin urmare, fără să combată în vreun fel argumentele instanţei de apel şi fără a formula critici de nelegalitate, susceptibile de cenzură în recurs, recurenta a nesocotit natura căii de atac a recursului.
Astfel, în calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecăţii fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunţate în apel.
De aceea, eventualele critici susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra motivele pentru care este eronat şi nelegal raţionamentul instanţei de apel, dar recurenta nu a invocat asemenea critici, ci doar critici vizând situaţia de fapt şi soluţia primei instanţe, ce nu poate determina modificarea soluţiei pronunţate în apel.
În acelaşi sens, se poate constata că motivele de recurs reprezintă o copiere integrală a motivelor de apel, ceea ce reprezintă o încălcare a dispoziţiilor art. 129 alin. (1) şi art. 723 alin. (1) C. proc. civ., privind exercitarea drepturilor procesuale cu bună-credinţă.
În consecinţă, reţinând că recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv al art. 304 C. proc. civ. şi că nu se pot decela motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va constata nul recursul declarat de reclamanta SC A.M. SRL Constanţa - prin lichidator judiciar C.C.M. împotriva Deciziei civile nr. 85 din 30 mai 2012 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamanta SC A.M. SRL Constanţa - prin lichidator Judiciar C.C.M. împotriva Deciziei civile nr. 85 din 30 mai 2012 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3320/2013. Civil. Actiune în daune... | ICCJ. Decizia nr. 3325/2013. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
