ICCJ. Decizia nr. 337/2013. Civil. Strămutare. Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Încheierea nr. 337/2013
Dosar nr. 7366/1/2012
Şedinţa din camera de consiliu de la 29 ianuarie 2013
S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petenta SC C.D. SRL.
La apelul nominal se prezintă Ş.C. în calitate de administrator al petentei SC C.D. SRL, lipsind intimaţii Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Dolj şi Ş.C.D.
Ministerul Public este reprezentat de procuror L.D. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Procedura legal îndeplinită.
Cererea a fost legal timbrată.
Se referă de către magistratul asistent asupra faptului că, potrivit programului de evidenţă informatizată a instanţelor, Dosarul nr. 1477/54/2012 al Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, a cărui strămutare se solicită, are termen de judecată stabilit la data de 31 ianuarie 2013.
De asemenea, se referă faptul că s-a comunicat intimaţilor copia cererii de strămutare, iar petenta a depus la data de 17 ianuarie 2013, precizări şi acte anexate.
Reprezentantul petentei, având cuvântul asupra cererii de strămutare, solicită admiterea acesteia aşa cum a fost formulată, pentru motivele de bănuială legitimă detaliate în scris şi prezentate verbal.
Reprezentantul Ministerului Public formulează concluzii de respingere a cererii de strămutare, ca neîntemeiată.
Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge cererea formulată de petenta SC C.D. SRL privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 1477/54/2012 al Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 ianuarie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 336/2013. Civil. Strămutare. Fond | ICCJ. Decizia nr. 338/2013. Civil → |
---|