ICCJ. Decizia nr. 3416/2013. Civil. Reparare prejudicii erori judiciare. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3416/2013
Dosar nr. 4201/95/2012
Şedinţa publică din 18 iunie 2013
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 19 aprilie 2012, pe rolul Tribunalului Gorj, reclamanta P.N.M. a solicitat, în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligat pârâtul să-i plătească daune morale în cuantum de 12 milioane euro, pentru perioada de detenţie a tatălui său, Ţ.M., decedat la data de 18 ianuarie 2007.
1. Instanţa de fond
Prin sentinţa civilă nr. 175 din 13 iunie 2012, Tribunalul Gorj a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii.
A respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta P.N.M. având în vedere următoarele considerente:
Prin sentinţa penală 509 din 10 octombrie 2007 pronunţată de Tribunalul Braşov s-a dispus, în baza art. 406 alin. (1) rap. la art. 394 lit. a) C. proc. pen., admiterea cererii de revizuire formulată de condamnatul Ţ.I.M., decedat la acea dată şi, în consecinţă, au fost anulate menţiunile din sentinţa penală nr. 17/ 18 mai 1993 a Tribunalului Dolj, definitivă prin decizia penală 2729 din 27 noiembrie 1997 a Curţii Supreme de Justiţie, în ceea ce priveşte infracţiunea de omor calificat, prev. de art. 174-175 lit. h) C. pen. Rejudecând, în baza art. 11 pct. 1 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a fost achitat revizuentul Ţ.I.M. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 174-175 C. pen., sentinţa fiind definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 3824 din 18 noiembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Reclamanta în calitate de fiică a autorului Ţ.I.M., a solicitat obligarea Statului român prin Ministerul Finanţelor Publice la plata sumei de 12 milioane euro, cu titlu de daune morale, reprezentând prejudiciul moral ce i-a fost creat prin detenţia ilegală a tatălui său pe perioada 13 iunie 1992 - 4 mai 2004, în sensul că a fost lipsită de prezenţa acestuia în familie şi a fost catalogată în societate, ca fiind fiica unui criminal.
Acţiunea reclamantei s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 1357 C. civ., care reprezintă de fapt o transpunere într-o nouă formulare a conţinutului articolelor 998 şi 999 C. civ., privind răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat prin decizia nr. 6976 din 9 decembrie 2004 că statul răspunde pentru prejudiciile cauzate unui inculpat într-un proces penal, numai în temeiul şi în situaţiile prevăzute de art. 504 şi următoarele C. proc. pen., iar nu în temeiul art. 998-999 C. civ.
În acelaşi sens, prin Decizia nr. 422 din 17 ianuarie 2006, instanţa supremă a statuat că dispoziţiile Codului civil privind răspunderea civilă delictuală nu pot constitui temei pentru antrenarea răspunderii statului pentru erorile judiciare.
Reglementarea legală care stabileşte în ce constau erorile judiciare pentru care poate fi angajată răspunderea statului, este cea prevăzută de art. 504 C. proc. pen. rap. la art. 52 alin. (3) din Constituţia României, care statuează să statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare.
Din interpretarea normelor legale rezultă că legiuitorul a reglementat răspunderea statului numai în temeiul art. 504 C. proc. pen., dispoziţiile codului civil privind răspunderea civilă delictuală nefiind de natură să antreneze răspunderea statului pentru erori judiciare.
2.Instanţa de apel
Prin decizia civilă nr. 88 din data de 13 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, s-a admis apelul declarat de reclamanta P.N.M.; a fost anulată sentinţa apelată şi trimisă cauza spre rejudecare la Tribunalul Gorj.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că soluţia de respingere a acţiunii, pronunţată de prima instanţă, este rezultatul unei interpretări greşite a dispoziţiilor art. 504 şi urm. C. proc. pen., prin extinderea acestui text şi cu privire la alte persoane decât cele prevăzute de lege, înlăturându-se astfel accesul la justiţie în baza dreptului comun, persoanelor care nu se încadrează în reglementarea specială prevăzută de Codul de procedură penală.
Totodată, s-a reţinut că existenţa unei reglementări speciale în care statul răspunde pentru erorile judiciare ale magistraţilor, nu trebuie să excludă posibilitatea acţionării în justiţie a statului de către persoanele care nu se încadrează în categoria celor vizate de această procedură specială şi, eventual, a răspunderii statului, în cazul îndeplinirii condiţiilor prevăzute de textul de lege pe care se întemeiază cererea, întrucât nu există nici o prevedere legală şi, de asemenea, nici practică judiciară unitară în acest sens.
Constatând că în mod greşit prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului în limitele investirii - şi, prin urmare, fără a examina şi a se pronunţa pe fondul cauzei cu privire la acţiunea de drept comun, în răspundere delictuală a statului pentru eroarea judiciară ce ar fi cauzat prejudicii reclamantei, instanţa de apel a anulat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare la tribunal.
3. Recursul
Împotriva deciziei mai sus menţionate, a declarat şi motivat recurs, în termen legal, pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Gorj în numele şi pentru Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, invocând în drept motivul prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Criticile formulate împotriva deciziei atacate s-au referit la următoarele aspecte:
În mod greşit instanţa de apel a reţinut că existenţa unei reglementări speciale în care statul răspunde pentru erorile judiciare ale magistraţilor, nu trebuie să excludă posibilitatea acţionării în justiţie a statului de către persoanele care nu se încadrează în categoria celor vizate de această procedură specială şi, eventual, a răspunderii statului, în cazul îndeplinirii condiţiilor prevăzute de textul de lege pe care se întemeiază cererea.
A fost criticată şi aprecierea greşită a instanţei de apel care a reţinut faptul că reclamanta şi-a întemeiat corect acţiunea pe dispoziţiile art. 1357 C. civ. în situaţia în care repararea prejudiciilor cauzate de erori judiciare este reglementată de dispoziţiile C. proc. pen.
De asemenea s-a criticat şi greşita apreciere a instanţei referitoare la faptul că dispoziţiile art. 1357 C. civ. pot constitui temei pentru antrenarea răspunderii statului în cauza dedusă judecăţii.
S-a subliniat ideea că răspunderea Statului Român este o răspundere directă, de apartenenţa dreptului public, limitată doar la prejudiciile cauzate prin erorile judiciare săvârşite în procesele penale.
De asemenea recurenta a arătat că prevederile legale în temeiul cărora statul poate fi obligat să răspundă patrimonial îl reprezintă art. 504 C. proc. pen. şi art. 52 alin. (3) din Constituţie.
Pe fondul cauzei, recurenta a învederat că la stabilirea prejudiciului trebuie avute în vedere o serie de criterii, cum ar fi consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care acestea au fost lezate şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia materială, familială, profesională şi socială. Pentru ca instanţa să poată aplica aceste criterii, este necesar ca cel ce pretinde daune morale să producă un minim de argumente şi indicii din care să rezulte în ce măsură drepturile patrimoniale ocrotite prin Constituţie i-au fost afectate prin măsura preventivă ilegală şi pe cale de consecinţă să se poată proceda la o evaluare a despăgubirilor ce urmează să compenseze prejudiciul, acestea neputând excede noţiunii de „satisfacţie echitabilă ” consacrată de practica Curţii Europene în aplicarea art. 50 din CEDO.
4. Analiza instanţei de recurs
Examinând recursul formulat, în raport de decizia atacată şi de criticile formulate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin cererea introductivă de instanţă reclamanta P.N.M. a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 1337 C. civ., ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligat pârâtul Statul român prin Ministerul Finanţelor Publice să-i plătească daune morale în cuantum de 12 milioane euro, pentru perioada de detenţie suferită de tatăl său, numitul Ţ.M., decedat.
Prima instanţă a respins acţiunea reclamantei, reţinând, în esenţă, că temeiul de drept invocat reprezintă de fapt o transpunere într-o nouă formulare a conţinutului art. 998 şi 999 C. civ. iar reglementarea legală care stabileşte în ce constau erorile judiciare pentru care poate fi angajată răspunderea statului, este cea prevăzută de art. 504 C. proc. pen. rap. la art. 52 alin. (3) din Constituţia României.
Hotărârea instanţei de apel prin care s-a anulat sentinţa şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, este corectă, faţă de împrejurarea că pe calea prezentei acţiuni, reclamanta a înţeles să investească instanţa cu o cerere având drept temei dispoziţiile art. 1357 C. civ. şi nicidecum cu o acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. 504 C. proc. pen.
Or, prima instanţă şi-a sprijinit soluţia pe o argumentare şi interpretare greşită a dispoziţiilor art. 504 C. proc. pen., deşi reclamanta nu se află în niciuna din situaţiile prevăzute de procedura specială de la art. 504 C. proc. pen.
Potrivit dispoziţiilor art. 504 C. proc. pen. persoana care a fost condamnată definitiv, a fost privată de libertate sau i s-a restrâns libertatea în mod nelegal sau după ce a intervenit prescripţia, amnistia sau dezincriminarea faptei (art. 504), poate formula o acţiune, în aceste cazuri, în scopul valorificării drepturilor sale iar după moartea acesteia, poate fi continuată sau pornită de către persoanele care se aflau în întreţinerea sa (art. 506), la data decesului.
Aşadar o acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. 504 C. proc. pen. este o acţiune personală, situaţie în care recurenta nu se încadrează.
De aceea cauza dedusă judecăţii trebuie analizată din perspectiva dispoziţiilor şi limitelor învestirii instanţei pentru ca părţii să nu-i fie încălcat dreptul de acces la justiţie, drept prevăzut expres de Constituţia României şi legislaţia CEDO.
Aşadar, în mod corect instanţa de apel a trimis cauza spre rejudecare la tribunal pentru a se pronunţa pe fondul cauzei cu privire la acţiunea de drept comun, în răspundere delictuală a statului pentru eroarea judiciară ce ar fi cauzat prejudicii reclamantei.
Pentru aceste argumente criticile recurentei pârâte nu se verifică şi în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Gorj în numele şi pentru Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva Deciziei nr. 88 din data de 13 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3414/2013. Civil. Drept de autor şi drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 3417/2013. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
