ICCJ. Decizia nr. 3455/2013. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3455/2013
Dosar nr. 2793/2/2011
Şedinţa publică din 19 iunie 2013
Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 4957 din 30 noiembrie 1998 pronunţată în Dosarul nr. 2439/1998 aflat pe rolul Judecătoriei Buftea a admis excepţia autorităţii de lucru judecat şi a respins acţiunea formulată de reclamanta SC L.F.M. SA în contradictoriu cu pârâtele Primăria Bragadiru, Primăria Gruiu şi Prefectura Ilfov, pentru autoritate de lucru judecat şi a respins cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienții V.N., T.E., T.D., M.E., V.I., G.I., M.I., M.E., I.G.G., I.M.G., D.E. şi M.I. împotriva pârâtei Primăria comunei Chiajna, ca netimbrată.
Intervenienţii V.N., T.E., T.D., M.E., V.I., G.I., M.I.A., M.E., I.G.G., I.M.G., D.E. şi M.I. au formulat la data de 28 mai 1998 cerere de intervenţie în interes propriu (fila 58) în contradictoriu cu pârâtele Primăria comunei Chiajna şi S.C.L.F. Militari, prin care solicitau să se constate că sunt proprietarii suprafeţei de 21.924 m.p. situată în comuna Chiajna, str. Morii şi să fie obligată pârâta Primăria comunei Chiajna să lase în liberă posesie şi folosinţă terenul.
În motivarea cererii de intervenţie, s-a arătat că sunt moştenitorii numiţilor M.I. zis I. şi P.I. zis V., că autorii lor au avut în proprietate suprafaţa de teren de 21.924 m.p. pe care se afla o moară şi anexele ei conform procesului-verbal nr. 1347 din 26 iulie 1948 de luare în primire. În anul 1948 prin actul nr. 1347 în mod abuziv terenul compus din teren şi construcţie, inclusiv anexele, a fost preluat.
În drept, cererea de intervenţie a fost întemeiată pe prevederile art. 480 C. civ., art. 1075 C. civ. şi următoarele, art. 111 C. proc. civ.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel intervenienţii, fiind format Dosarul nr. 1148/1999 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
C.I. a formulat cererea prin care solicită "să fie înscrisă în rândul intervenienţilor" din dosarul nr. 2439/1998 (fila 101), cu motivarea că face parte dintre moştenitorii numitului M.I. zis I.
Prin încheierea din data de 04 noiembrie 1999 instanţa a admis în principiu cererea de intervenţie formulată de C.I. (fila 103, dosar 1148/1999).
Ioniţă Vicenţiu a formulat cererea de intervenţie în interes propriu (fila 151) prin care arată că are calitatea de moştenitor al defuncţilor M.I. zis I. şi P.I. zis V., ca fiu al lui D.I. (decedat) şi E.I. (soţia supravieţuitoare, parte în proces).
La termenul din data de 03 iunie 1999 instanţa de apel a încuviinţat pentru apelanţi efectuarea unui raport de expertiză topografică, fiind depus la dosar raportul de expertiză judiciară întocmit de expert T.V. (filele 132-134), prin care expertul a arătat, pe baza studierii planului cadastral şi a constatărilor efectuate pe teren, că terenul este ocupat de SC L.F.M. SA, fiind folosit ca depozit de ambalaje, majoritatea clădirilor fiind demolate, rămânând doar fundaţiile.
Prin decizia civilă nr. 1705/ A din 11 mai 2000 Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul, a desfiinţat Sentinţa civilă nr. 4937 din 30 noiembrie 1998 a Judecătoriei Buftea şi a trimis cauza spre competentă soluţionare în fond, la Tribunalul Bucureşti.
La fila 76 din dosarul de fond intervenienţii au depus o cerere precizatoare a cererii de intervenţie, prin care au arătat că înţeleg să se judece în contradictoriu cu Primăria Chiajna, solicitând obligarea acesteia să le lase în deplină proprietate şi liniştită posesie terenul în suprafaţă de 21.924 mp situat în comuna Chiajna, str. Morii.
Ca titluri de proprietate ale autorilor M.I. zis I. şi P.I. zis V., intervenienţii au enumerat următoarele înscrisuri: contract de vânzare-cumpărare nr. x/1909, contract de vânzare-cumpărare nr. y/1909, contract de vânzare-cumpărare din 12 aprilie 1912, act de vânzare-cumpărare nr. z/1924, act de vânzare-cumpărare din 16 aprilie 1912, act de notorietate din data de 01 decembrie 1924.
Prin sentinţa civilă nr. 1752 din 22 noiembrie 2001 pronunţată în Dosarul nr. 6243/2000 Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a disjuns cererile de intervenţie de acţiunea introductivă, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC L.F.M. SA, în contradictoriu cu pârâtele Primăria comunei Bragadiru, Primăria comunei Gruiu, Primăria comunei Chiajna, Primăria comunei Chitila şi Prefectura Judeţului Ilfov, ca inadmisibilă.
La termenul din data de 21 februarie 2003 intervenienţii au precizat cererea în sensul că înţeleg să se judece în contradictoriu cu pârâtele SC L.F.M. SA şi cu Primăria comunei Chiajna.
Prin Sentinţa civilă nr. 1664 din 13 decembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, s-a respins acţiunea formulată de reclamanţii V.N., T.E., M.E., V.I., G.J., M.V., I.C., I.M., I.A., I.G., D.E., M.B.M., C.I., I.E., I.V., I.C., ca nefondată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, s-a reţinut că, din perspectiva art. 480 C. civ. şi a faptului că într-o acţiune în revendicare calitatea de reclamant trebuie să corespundă cu calitatea de titular al dreptului de proprietate, instanţa reţinând că reclamanţii, ca moştenitori ai foştilor proprietari M.I. şi P.I. zis V., nu mai au un drept de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 5.000 m.p., conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis în baza Legii nr. 15/1990.
Referitor la restul suprafeţei de teren revendicate, cu privire la care reclamanţii arată că se află în proprietatea pârâtei Primăria comunei Chiajna, instanţa a respins acţiunea pe considerentul că, pentru suprafaţa de teren aflată în administrarea sa, pârâta a dispus restituirea în natură conform Decretului nr. 8/2003, teren asupra căruia au fost puşi în posesie conform procesului – verbal din 22 iulie 2002.
Împotriva deciziei civile de mai sus au formulat apel apelanţii – reclamanţi, criticând decizia civilă recurată în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi arătând că instanţa nu merge până la capăt cu comparare titlurilor, nefăcând nici un fel de analiză a titlurilor de proprietate dovedite.
- instanţa de fond trebuia să reţină ca probă concludentă ultimul raport de expertiză întrucât a fost acceptat de toate părţile;
- instanţa de fond a reţinut în mod greşit că suprafaţa de 5.000 m.p. din totalul terenului revendicat a intrat în patrimoniul societăţii comerciale Moara Ilfov.
Prin decizia civilă nr. 422/ A din 29 mai 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondat apelul.
Împotriva deciziei instanţei de apel au formulat recurs reclamanţii prin două căi de atac, criticând-o din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin decizia civilă nr. 1590 din 22 februarie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins excepţia nulităţii recursurilor, a admis recursurile declarate de reclamanţi împotriva deciziei civile nr. 422/ A din 29 mai 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, pe care a casat-o şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Înalta Curte, analizând decizia prin prisma criticilor formulate şi a temeiurilor de drept invocate, a constatat caracterul fondat al recursurilor pentru următoarele motive.
Nulitatea cererii de recurs prevăzută de art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. este acoperită dacă dezvoltarea motivelor de recurs face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304.
În cauza de faţă, în ambele recursuri sunt invocate motivele prevăzute de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., aşa încât, chiar dacă numai unele dintre criticile formulate pot fi încadrate în acest motiv de nelegalitate, excepţia nulităţii recursului este nefondată.
Dispoziţiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ. privind obligaţia instanţei de judecată de a arăta, în cadrul hotărârii, motivele de fapt şi de drept care i-au format convingerea, precum şi motivele pentru care au fost înlăturate cererile părţilor, nerespectarea acestora ducând la nulitatea hotărârii conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ., dispoziţii aplicarea şi în apel conform art. 298 C. proc. civ.
Din expunerea integrală a motivării hotărârilor adoptate de cele două instanţe de fond, rezultă că instanţa de apel a reiterat congruent motivare a primei instanţe şi argumentele în baza cărora aceasta şi-a întemeiat soluţia.
Această abordare, nu putea să o scutească de obligaţia de a examina concret criticile invocate în apel.
Instanţa de apel a omis să răspundă în concret motivelor de nelegalitate şi netemeinicie invocate, ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Nulitatea prevăzută de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. nu poate fi acoperită câtă vreme decizia pronunţată în apel nu cuprinde niciun argument propriu specific căii devolutive de atac, reprezentând, aşa cum s-a arătat, doar "lipirea" motivării primei instanţe, deciziei din apel.
Înalta Curte, pentru considerentele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., a admis recursurile şi a trimis cauza spre rejudecare a apelurilor aceleiaşi instanţe.
Prin decizia civilă nr. 333/ A din 10 septembrie 2012 Curtea de Apel Bucureşti, secția a III - a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a r espins ca nefondat apelul formulat de apelanţii - reclamanţi.
În motivarea deciziei s-au reținut următoarele.
Dispoziţiile art. 480 C. civ. au fost aplicate corect de instanţa fondului, dispoziţiile fiind coroborate cu decizia în interesul Legii nr. 33/2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în care a fost analizată admisibilitatea acţiunilor în revendicare întemeiate pe dispoziţiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, formulate după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001. Or, în prezenta cauză, prin cererea precizatoare a cererii de intervenţie apelanţii au arătat că solicită obligarea Primăriei Chiajna şi a intimatei să le lase în deplină proprietate şi posesie terenul în suprafaţă de 21.924 mp, situat în comuna Chiajna, str. Morii.
În decizia menţionată s-a stabilit că, în virtutea principiului specialia generalibus derogant, concursul dintre legea generală şi legea specială se rezolvă în favoarea legii speciale, chiar dacă acest fapt nu este prevăzut expres în legea specială şi că, în cazul în care sunt sesizate neconcordanţe între legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001 şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, aceasta din urmă are prioritate.
În ceea ce priveşte jurisprudenţa C.E.D.O., trebuie subliniat că statele semnatare ale Convenţiei au plenitudinea în adoptarea măsurilor legislative pe care le găsesc de cuviinţă pentru restituirea proprietăţilor preluate de stat. Odată ce a fost adoptată o soluţie de către stat, ea trebuie implementată cu claritate şi coerenţă pentru a se evita, pe cât posibil, insecuritatea juridică şi incertitudinea pentru subiecţii de drept la care se referă măsurile de aplicare a acestei soluţii.
Este adevărat că, prin apelul declarat, apelanţii fac trimiteri la jurisprudenţa C.E.D.O., dar aceştia nu au avut în vedere cauza Maria Atanasiu ş.a. împotriva României când, în definirea noţiunii de bun actual şi valoare patrimonială, s-a statuat că existenţa unui bun actual în patrimoniul unei persoane este în afara oricărui dubiu dacă, printr-o hotărâre definitivă şi executorie instanţele au recunoscut acesteia calitatea de proprietar şi dacă în dispozitivul hotărârii ele au dispus în mod expres restituirea bunului.
În prezenta cauză, apelanţii nu au făcut dovada existenţei unui „bun actual” în sensul dispoziţiilor invocate şi, deşi acţiunea în revendicare promovată după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 este admisibilă în garantarea principiului liberului acces la justiţie, pentru recunoaşterea şi valorificarea pretinsului drept de proprietate, ea trebuie analizată pe fond şi din perspectiva dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 ca lege specială derogatorie sub anumite aspecte, în ceea ce priveşte criteriile de comparaţie a titlurilor aflate în conflict, de la dreptul comun.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că exigenţele art. 1 din Protocolul Adiţional nr. 1 şi principiul securităţii raporturilor juridice trebuie respectate atât în cazul fostului proprietar, cât şi în cel al cumpărătorului de bună credinţă şi că prin restituirea bunurilor preluate de către stat trebuie să fie evitată insecuritatea raporturilor juridice.
În cadrul acţiunii în revendicare deduse judecăţii toate părţile au exhibat câte un titlu: apelanţii au invocat titlul autorilor lor, în raport de care nu deţin o hotărâre de revendicare în contradictoriu cu intimata, iar intimata - certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 14 martie 2000.
Din titlul de proprietate exhibat de intimata SC L.F.M. SA rezultă că terenul în suprafaţă de 21.924 m.p., revendicat de apelanţi, este proprietatea pârâtei, care a obţinut certificatul de atestare a dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 15/1990. Potrivit art. 644 - 645 C. civ., legea este unul din modurile originale de dobândire a proprietăţii, şi cum acest certificat nu a fost contestat, terenul în litigiu menţionat în certificatul de atestare a dreptului de proprietate al intimatei a intrat în patrimoniul acesteia cu respectarea prevederilor Legii nr. 15/1990.
În favoarea intimatei se poate reţine şi împrejurarea că este posesoarea terenului în litigiu pe care îl foloseşte cu bună credinţă, astfel că se poate concluziona că titlul de care se prevalează aceasta este mai caracterizat.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții.
În motivarea deciziei s-au arătat următoarele.
Prin decizia nr. 1590 din 22 februarie 2011 a I.C.C.J. data în Dosarul nr. 32980/3/2006, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul formulat de recurent, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţa. Din motivarea I.C.C.J. se retine ca instanţa de apel a omis sa răspundă în concret motivelor de nelegalitate şi netemeinicie invocate ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ. nulitate ce nu poate fi acoperita, instanţa de apel având obligaţia potrivit art. 261 pct. 5 C. proc. civ. sa arate în motivarea hotărârii motivele de fapt şi de drept care i-au format convingerea,precum şi motivele pentru care au fost Înlăturate cererile pârtilor Iar în situaţia în care aceste dispoziţii nu au fost respectate hotărârea data este lovita de nulitate. Hotărârea data de I.C.C.J. este obligatorie pentru instanţa de rejudecare în raport de dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ.,dispoziţii ce au fost nesocotite de instanţa de rejudecare.
În rejudecare Curtea de Apel București, secţia a III-a civila, nu a respectat decizia de casare a I.C.C.J. şi nu a răspuns în concret motivelor de nelegalitate şi netemeinicie invocate de apelanți - reclamanți, instanța de rejudecare nu face nici o analiza şi nu se pronunţa pe modul de preluare a terenului de către stat şi a nevalabilității titlului statului prin prisma susţinerilor reclamanților dovedite cu acte din care rezulta ca statul nu a preluat cu titlu terenul în litigiu (analiza care a cerut a se face prin prisma dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 213/1998) astfel ca nu putea constitui legal vreun drept pe acest teren în favoarea SC L.F.M. SA, prin emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 14 martie 2000.
A susţinut în apel ca înstrăinarea de către stat către SC L.F.M. SA a terenului in timpul procesului, înainte de confirmarea prin justiţie a dreptului lor de proprietate (astfel cum s-a solicitat la fila 58 Dosar nr. 2439/1998) echivalează cu a doua naționalizare, aspect sancţionat de C.E.D.O. ca fiind o încălcare a art. 1 din primul protocol C.E.D.O.
Instanţa de apel nu face nici o analiza a titlului autorilor lor limitându-se numai la aprecierea faptului ca titlul exhibat de SC L.F.M. SA este obţinut în baza Legii nr. 15/1990, ca mod de dobândire a proprietăţii şi ca acesta este mai caracterizat întrucât intimata SC L.F.M. SA este posesoarea acestui teren şi îl foloseşte cu buna credință (aspect contrazis de probele din dosar din care rezulta ca obţinerea titlului s-a făcut în timpul procesului).
Instanţa de apel în lipsa unei analize a titlului statului de la care intimata a dobândit terenul în timpul procesului şi în lipsa unei analize a titlului autorilor lor, lasă impresia ca se ocupa de compararea titlurilor, însa în concret nu se face nicio comparare de titluri, astfel ca hotărârea data în apel necuprinzând nici o motivare pe aspectele arătate mai sus, este lovita de nulitate în raport de dispoziţiile art. 261 pct. 5 şi art. 105 alin. (2) C. proc. civ., încălcându-se astfel şi dispoziţiile art. 315 C. proc. civ.
Astfel, comparând dreptul de proprietate al reclamanților care provine de la adevăraţii proprietari, fiind singurul legal şi este mai vechi, cu dreptul de proprietate al piritei SC L.F.M. SA (dobândit prin Legea nr. 15/1990, conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis în 2000-in timpul acestui proces) care provine de la un neproprietar (statul) au solicitat instanţei de apel sa schimbe hotărârea instanţei de fond în tot a admită acţiunea în revendicare, dând preferinţa titlului lor. Pe toate aceste aspecte instanța de apel nu s-a pronunţat şi nu exista nici o motivare.
Hotărârea instanţei de apel conţine motive străine de natura pricinii. Dreptul de proprietate al reclamantului, se analizează ca o privare de bunuri care combinata cu absenta totala a unei indemnizații, contravine art. l din Protocolul 1. A solicitat instanţei de apel sa analizeze cauza Potop contra României, cauza Străin contra României, cauzele Porteanu contra României, Goganel şi Grădinaru contra României, cauza Radu contra României, cauza Gingis contra României s.a.
Instanţa de apel, fără sa analizeze hotărârile CEDO de mai sus, face trimitere în mod greşit la hotărârea CEDO în cauza Atanasiu Măria s.a. împotriva României, situația din aceasta fiind alta decât în speţa de fata, in sensul ca în cauza Atanasiu contra României, acțiunea în revendicare a fost introdusa după ce chiriaşul cumpărător în baza Legii nr. 112/1996 cumpărase imobilul. Or, în speţa de fata cumpărarea terenului (dobândirea terenului prin certificatul nr. x s-a făcut de către SC L.F.M. SA nelegal şi de rea credinţa în timpul procesului respectiv în 2000 şi înainte sa aştepte soluţia instanţei pe cererea prin care au solicitat încă din 1998 sa se constate dreptul lor de proprietate pe care l-au şi revendicat).
Înalta Curte a constatat fondat recursul pentru considerentele expuse mai jos.
Din considerentele deciziei atacate reiese că instanța de apel a pornit în analizarea apelului de la premisa greșită că acțiunea în revendicare a fost formulată după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.
În realitatea cererea de intervenție, în contradictoriu cu pârâtele Primăria comunei Chiajna şi SC L.F.M. SA, prin care se solicita să se constate că intervenienții sunt proprietarii suprafeţei de 21.924 m.p. situată în comuna Chiajna, str. Morii şi să fie obligată pârâta Primăria comunei Chiajna să lase în liberă posesie şi folosinţă terenul a fost formulată la data de 28 mai 1998 (fila 58 din Dosarul nr. 2439/1998, a cărei fotocopie se găsește la fila 5 din Dosarul nr. 395/2003).
În aceste condiții nu se poate aprecia că instanța de apel a analizat motivele de apel formulate, raportat la situația reală din cauză, așa cum se dispusese prin decizia de casare anterioară.
În ceea ce privește susținerea din recurs în sensul că în mod greșit s-ar fi raportat instanța de apel la hotărârea C.E.D.O. din cauza Atanasiu contra României, Înalta Curte reține că specific acestei cauze nu este momentul la care a fost formulată acțiunea în revendicare (înainte sau după înstrăinarea imobilului către chiriaș sau persoana care se afla în posesia bunului), ci este faptul că se referă la situația unui imobil trecut în proprietatea statului în perioada 1945-1989, în mod abuziv, și la calificarea existenței unui bun actual în patrimoniul fostului proprietar, care ar da dreptul la restituirea în natură a bunului, în funcție de existența unei hotărâri judecătorești prin care instanţele să-i fi recunoscut acestuia calitatea de proprietar și să fi dispus în mod expres restituirea bunului.
De asemenea, în cadrul acestei hotărâri la paragrafele 134-135, sunt redate o serie de principii ce decurg din jurisprudența C.E.D.O. pentru circumstanțierea noțiunii de ”bunuri” în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la C.E.D.O.
Or, tocmai aceasta este și situația care trebuie determinată în primul rând și în cadrul prezentului litigiu.
Astfel, cele statuate de C.E.D.O. în cauza Atanasiu contra României sunt relevante în stabilirea dacă intervenienții principali aveau un bun actual la data formulării acțiunii care să le dea dreptul la restituirea în natură a imobilului, imobil despre care se pretinde că se încadrează în categoria imobilelor trecute în proprietatea statului în mod abuziv în perioada 1945-1989.
În ceea ce privește analizarea titlului pârâtei, aceasta se impune a fi făcută doar dacă se ajunge la concluzia că reclamanții aveau un bun actual care să le dea dreptul la restituirea în natură a imobilului, având în vedere că primul lucru care trebuie verificat într-o acțiune în revendicare este dacă reclamantul are calitatea pretinsă, de proprietar neposesor al imobilului.
Instanța de apel în rejudecare urmează să analizeze și incidența celorlalte hotărâri C.E.D.O. invocate de către recurenții reclamanți, raportat la situația de fapt din prezentul litigiu și celelalte motive invocate, conform art. 315 alin. (3).
În consecință, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) raportat la art. 304 alin. (1) pct. 5, art. 261 pct. 5 și art. 315 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanţii V.N., T.E., T.D., M.E., V.I., T.C.N., D.J.R., I.C., I.M., I.A., M.E., M.C.D., C.I., I.M.G., D.E., I.C., B.M.M. împotriva deciziei nr. 333/ A din 1 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III - a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3451/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3490/2013. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
