ICCJ. Decizia nr. 3497/2013. Civil. Drepturi băneşti. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3497/2013
Dosar nr. 368/1/2013
Şedinţa publică din 20 iunie 2013
Asupra cererilor de faţă, constată următoarele:
Prin decizia nr. 9677 din 15 octombrie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, s-a admis recursul declarat de CN C.F.C.F.R. SA Bucureşti - Sucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreţinere şi Reparaţii CF Craiova împotriva sentinţei civile nr. 2363 din 24 mai 2012, pronunţată de Tribunalul Gorj în Dosar nr. 14191/95/2010, în contradictoriu cu G.C., având ca obiect drepturi băneşti, s-a modificat în parte hotărârea, în sensul că a fost respins capătul de cerere privind plata salariului suplimentar pentru anii 2007-2009 şi au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a reţinut că pârâta este societate comercială pe acţiuni cu capital integral de stat în calitate de acţionar unic care îşi exercită drepturile şi obligaţiile prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii.
Potrivit dispoziţiilor art. 22 alin. (1) din H.G. nr. 581/1998 privind înfiinţarea CN C.F.C.F.R. SA prin reorganizarea SN C.F.C.F.R. SA îşi stabileşte bugetul propriu de venituri şi cheltuieli care se aprobă de Guvern la propunerea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.
La art. 32 din contractele colective de muncă s-au prevăzut următoarele: «(1) Pentru munca desfăşurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul companiei va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv. (2) Salariul suplimentar se poate acorda si trimestrial, în baza hotărârii Consiliului de Administraţie, luată cu acordul delegaţilor aleşi ai sindicatelor. In acest caz cuantumul anual al salariului suplimentar va fi echivalent cu un salariu de bază mediu lunar realizat. (3) Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului de salarii, în procent de până la 10 % din fondul de salarii realizat lunar”.
Din formularea acestui text s-a constatat că nu rezultă obligaţia necondiţionată a acordării salariului suplimentar, dreptul salariaţilor depinzând de realizarea de către angajator a unor venituri care să îi permită constituirea unui fond pentru plata acestui drept.
Bugetul de venituri şi cheltuieli al pârâtei aprobat potrivit reglementărilor legale sus prezentate, pentru anul 2007 nu a permis constituirea fondurilor necesare pentru acordarea salariilor suplimentare, iar pentru anii 2008 şi 2009, aceasta nu a avut aprobat buget de venituri şi cheltuieli şi drept consecinţă nu s-a putut constitui fondul pentru plata salariului suplimentar.
În condiţiile în care angajatorul nu a avut venituri corespunzătoare acoperirii tuturor cheltuielilor, înregistrând pierderi în anii 2007, 2008 şi 2009, plăţi restante fată de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, curtea de apel a apreciat că nu s-a îndeplinit condiţia ce garanta acordarea drepturilor prevăzute de dispoziţiile art. 32 din contract si, prin urmare, nu s-a creat în patrimoniul angajatului un drept de creanţă constând în echivalentul unui salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Împotriva acestei decizii a formulat atât cerere de revizuire, cât şi recurs G.C.
A susţinut că instanţa a omis, din greşeală, să cerceteze «motivele de menţinere şi respingere a recursului respectiv», arătând că în privinţa capătului de cerere referitor la salariul suplimentar pentru perioada 2007 - 2009, instanţa nu s-a pronunţat pe suplimentul la raportul de expertiză efectuat de expertul contabil D.G., nu a luat în considerare dispoziţiile Deciziei nr. 8467 din 19 octombrie 2011 prin care Curtea de Apel Craiova a trimis cauza spre rejudecare, nu a avut în vedere că decizia de sancţionare a revizuentului din anul 2008 a fost anulată.
A mai arătat că practica instanţei, dovedită cu hotărâri depuse la dosar, este de acordare a drepturilor băneşti pe care le-a solicitat prin cererea introductivă.
A solicitat admiterea recursului şi menţinerea sentinţei instanţei de fond.
Competenţa soluţionării cererii de revizuire urmează a fi declinată în favoarea Curţii de Apel Craiova, motivat de următoarele considerente:
La termenul de astăzi, 20 iunie 2013, s-a ridicat, din oficiu, excepţia necompetenţei instanţei supreme de a soluţiona cererea de revizuire formulată de G.C., în raport de dispoziţiile art. 323 alin. (1) C. proc. civ., ceea ce face incident art. 137 din cod.
Potrivit prevederilor art. 323 alin. (1) C. proc. civ., cererea de revizuire se îndreaptă la instanţa care a dat hotărârea rămasă definitivă şi a cărei revizuire se cere.
Or, în speţă, obiect al revizuirii este Decizia civilă nr. 9677/2012 a Curţii de Apel Craiova, respectiva instanţă fiind competentă a soluţiona şi cererea de revizuire formulată împotriva acesteia, câtă vreme nu s-au indicat, ca temei legal al cererii, dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., respectiv contrarietatea de hotărâri.
Pentru cele ce preced, se va declina competenţa soluţionării cererii de revizuire în favoarea Curţii de Apel Craiova.
Referitor la recurs, Înalta Curte, în prealabil analizei motivelor acestuia, constată că nu este admisibil, urmând a-l respinge ca atare în considerarea argumentelor ce succed.
Prin dispoziţiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător.
Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual civile, aceeaşi pentru subiecţii de drept aflaţi în situaţii identice.
Aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.
Din dispoziţiile Codului de procedură civilă rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este şi cea privind existenţa unei hotărâri determinate ca atare de lege ca fiind susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.
Or, în speţă, hotărârea împotriva căreia s-a exercitat calea de atac a recursului este Decizia civilă nr. 9677 din 15 octombrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, prin care s-a admis recursul declarat de pârâtă împotriva sentinţei tribunalului.
Se reţine deci că hotărârea atacată cu recurs este o decizie irevocabilă, pronunţată în recurs, fiind deci, în raport de dispoziţiile art. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ., nesusceptibilă de a mai fi recurată.
Astfel, decizia pronunţată fiind irevocabilă, nu mai poate fi atacată cu recurs, motiv pentru care declarând recurs împotriva respectivei decizii (recurs la recurs), revizuentul nu s-a conformat unei condiţii specifice de admisibilitate a recursului în această materie.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Astfel fiind, recursul se priveşte ca inadmisibil şi va fi respins în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Declină competenţa de soluţionare a cererii de revizuire a Deciziei nr. 9677 din 15 octombrie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, formulată de G.C., în favoarea Curţii de Apel Craiova.
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuent împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3490/2013. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3498/2013. Civil. Pretenţii. Revizuire - Fond → |
|---|
