ICCJ. Decizia nr. 3514/2013. Civil. Conflict de competenţă. Pretentii, obligaţie de a face. Fond

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 3514/2013

Dosar nr. 74260/3/2011

Şedinţa publică din 20 iunie 2013

Asupra conflictului de competenţă constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bistriţa Năsăud la data de 11 februarie 2011 reclamantul Ş.I.S. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Apărării Naţionale şi Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naţionale, anularea deciziei de recalculare a pensiei din 13 decembrie 2010, menţinerea deciziei din 15 iunie 2003, obligarea pârâţilor la plata sumei reprezentând diferenţa dintre pensii, cu dobânda legală, precum şi suspendarea efectelor deciziei atacate şi menţinerea în plată a cuantumului pensiei stabilit conform Legii nr. 164/2001.

Tribunalul Bistriţa Năsăud, secţia I civilă, prin sentinţa nr. 1840/F din 10 octombrie 2011 a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu, de instanţă. A declinat competenţa de soluţionare a acţiunii civile în favoarea Tribunalului Bucureşti.

S-a reţinut că în cauză s-a formulat o contestaţie împotriva unei decizii de recalculare a pensiei, emisă în baza Legii nr. 119/2010.

Pornind de la prevederile art. 7 din Legea nr. 119/2010, Tribunalul a reţinut că instanţa competentă se stabileşte potrivit Legii nr. 19/2000, în vigoare la data emiterii deciziei contestate, iar conform art. 156 din lege, observând că acţiunea nu ieste îndreptată împotriva C.N.P.A.S. pentru a atrage competenţa instanţei de la domiciliul reclamantului, a reţinut că instanţa competentă este cea de la sediul pârâţilor, respectiv Tribunalul Bucureşti.

Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII a conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin sentinţa civilă nr. 4238 din 25 aprilie 2013, a admis excepţia de necompetenţă teritorială. A declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bistriţa Năsăud. A înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

S-a reţinut, faţă de prevederile art. 154 din Legea nr. 263/2010, că la intrarea în vigoare a acestui act normativ; competenţa teritorială de soluţionare a cererilor cu privire la deciziile emise de casele teritoriale de pensii sau de casele de pensii sectoriale a fost modificată, în sensul că acestea se soluţionează de instanţa de la domiciliul reclamantului.

Totodată, potrivit art. 156, prevederile legii, referitoare la jurisdicţia asigurărilor sociale se completează cu dispoziţiile C. proc. civ. şi ale Legii nr. 304/2004, cu modificările şi completările ulterioare, cu referire la art. 725 din cod.

Regulatorul de competenţă urmează a fi pronunţat în favoarea Tribunalului Bistriţa Năsăud, în considerarea argumentelor ce succed.

În stabilirea instanţei competentă teritorial să soluţioneze prezenta cauză, trebuie corect interpretate dispoziţiile; legale ce vizează aplicarea legilor în timp, în funcţie de succesiunea acestora.

Astfel, este adevărat că art. 156 din Legea nr. 19/2000, în vigoare la data emiterii deciziei a cărei anulare se solicită, prevedea că se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul reclamantul, cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale de pensii, celelalte cereri adresându-se instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul.

Textul menţionat mai sus a fost însă abrogat expres prin art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Prin dispoziţiile cuprinse la art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 s-a reglementat competenţa de soluţionare a cererilor îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale, prevăzându-se că acestea se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul ori sediul reclamantul.

Aceste prevederi reprezintă o derogare de la dispoziţiile alin. (2) al textului de lege menţionat, conform cărora "pelelalte cereri se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul", de natură a facilita accesul la instanţă al persoanelor îndreptăţite.

Trebuie precizat totodată că faţă de dispoziţiile legii vechi, Legea nr. 263/2010 a introdus noţiunea de case de pensii sectoriale, care sunt, de fapt, succesoarele de drept ale fostelor structuri organizatorice responsabile cu pensiile din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Administraţiei şi Internelor; (în prezent Ministerul Afacerilor Interne) şi Serviciului Român de Informaţii, structuri care au fost desfiinţate şi ale căror atribuţii, potrivit art. 135 din lege, sunt stabilite prin hotărâre de Guvern.

În ceea ce priveşte aplicabilitatea prevederilor Legii nr. 263/2010 unei acţiuni formulate după intrarea actului normativ în vigoare, dar care priveşte o decizie emisă în baza legii vechi, respectiv Legea nr. 119/2010, se reţine că potrivit art. 725 alin. (1) C. proc. civ., care reprezintă dreptul comun în materie (art. 156 din Legea nr. 263/2010 stipulează că prevederile legii, referitoare la jurisdicţia asigurărilor sociale, se completează cu dispoziţiile C. proc. civ.), dispoziţiile legii noi; de procedură se aplică din momentul intrării ei în vigoare, inclusiv proceselor în curs de judecată începute sub legea veche, precum şi executărilor silite începute sub acea lege.

În considerarea celor ce preced, având în vedere că reclamantul are domiciliul în judeţul Bistriţa Năsăud, competenţa soluţionării acţiunii formulată de acesta revine Tribunalului Bistriţa Năsăud.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bistriţa Năsăud.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 iunie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3514/2013. Civil. Conflict de competenţă. Pretentii, obligaţie de a face. Fond