ICCJ. Decizia nr. 3493/2013. Civil. Actiune in raspundere delictuala. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3493/2013
Dosar nr. 66631/3/2011
Şedinţa publică din 20 iunie 2013
Asupra cauzei constată următoarele;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă la data de 14 octombrie 2011, sub nr. 6663/3/2011, reclamantul D.V.N. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună obligarea pârâtului la plata de despăgubiri civile reprezentând diferenţa dintre valoarea nominală de 10 900.050 RON a acţiunilor deţinute la SC Fondul Proprietatea SA, respectiv 10.900.050 acţiuni, şi valoarea pe Bursa de Valori Bucureşti a acţiunilor la data pronunţării hotărârii, actualizate cu rata inflaţiei.
Despăgubirile au fost evaluate provizoriu la suma de 5.973.228 RON.
La evaluarea provizorie, reclamantul a susţinut că a avut în vedere preţul de închidere de 0,452 RON al unei acţiuni a Fondului Proprietatea pe Bursa de Valori Bucureşti din data de 13 noiembrie 2011, ziua anterioară introducerii cererii.
De asemenea, a solicitat obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice la plata sumei de 749.203 RON, cu titlul de despăgubiri civile, reprezentând diferenţa dintre valoarea nominală de 1.707.300 RON a unui număr de 1.707.300 de acţiuni deţinute la SC Fondul Proprietatea SA, pe care le-a vândut ulterior listării la Bursa a SC Fondul Proprietatea SA şi valoarea încasată în urma vânzării pe Bursă a acestor acţiuni de 958.097 RON, actualizate cu rata inflaţiei;
obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice la plata sumei de 910.120 RON, cu titlul de despăgubiri civile reprezentând diferenţa dintre valoarea nominala de 1.744.650 RON a unui număr de 1.744.650 de acţiuni deţinute la SC Fondul Proprietatea SA, pe care le-a vândut anterior listării la Bursă a SC Fondul Proprietatea SA şi valoarea încasată în urma vânzării pe Bursă a acestor acţiuni de 834.530 RON, actualizate cu rata inflaţiei;
obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice la plata dobânzii legale aferente sumelor solicitate, prevăzută de O.G. nr. 9/2000, de la data introducerii acţiunii şi până la plata efectivă a despăgubirilor.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat, în esenţă, că, la data de 05 februarie 2008, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis Decizia privind acordarea de despăgubiri în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, prin care i s-a emis Titlu de despăgubire în cuantum de 14.652.000 RON, conform raportului de evaluare din 12 ianuarie 2008 întocmit în Dosarul nr. 6657/FFCC/2007, urmare a cererii de restituire a unui teren agricol.
S-a stabilit, că terenul nu poate fi restituit în natură, dosarul fiind înaintat la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în vederea stabilirii despăgubirilor băneşti.
Conform cererii de opţiune înregistrată la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor din 21 februarie 2008, a solicitat convertirea titlului de despăgubire optând pentru titlul de plată, pentru suma de 300.000 RON şi titlul de conversie (despăgubiri în acţiuni), pentru suma de 14.352.000 RON.
A precizat reclamantul, că titlul de plată se putea acorda pentru o sumă de maxim 500.000 RON, fiind obligat să opteze pentru despăgubiri în acţiuni, deoarece titlul său de despăgubire depăşea suma de 500.000 RON.
Potrivit titlului de conversie, decizia din 26 februarie 2008, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor i-a emis titlul de conversie în cuantum de 14.352.000 RON reprezentând un număr total de 14.352.000 acţiuni, la o valoare nominală de 1 RON pentru fiecare acţiune.
Prin acest mecanism de despăgubire Statul Român a urmărit ca deţinătorii de acţiuni la Fondul Proprietatea să poată vinde aceste acţiuni şi să obţină sumele de bani ce li se cuveneau, deci să fie despăgubiţi integral.
Înainte de listarea Fondului Proprietatea, aceste acţiuni puteau fi cesionate pe piaţa liberă nereglementată, dar preţurile oferite erau mult sub valoarea nominală, variind între 0,07 RON minim şi 0,6 RON maxim.
În această situaţie, a fost nevoit să accepte preţurile oferite suferind un prejudiciu cert şi care nu a fost reparat încă. Această decizie de a proceda la vânzarea de acţiuni a fost determinată şi de listarea Fondul Proprietatea la Bursă.
Prejudiciul suferit este cert atât ca producere, cât şi ca posibilitate de evaluare, rezultând din principiul reparării integrale a pagubei.
Deşi era titularul unei creanţe asupra Statului Român, garantată de acesta, nu avea nici o posibilitate de a obţine despăgubirea integrală stabilită chiar de organele acestuia (A.N.R.P. şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor), ceea ce echivalează cu o gravă încălcare a dreptului său de proprietate.
În condiţiile arătate, anterior listării la Bursa de Valori Bucureşti a Fondului Proprietatea, a procedat la cesionarea unui număr de 1.744,650 de acţiuni.
Diferenţa dintre valoarea nominală şi valoarea încasată în urma vânzării acestora este un prejudiciu cert, care a rezultat din nerespectarea de către pârât a obligaţiei asumate de a crea un sistem de despăgubire eficient şi funcţional.
Ceea ce interesează este faptul că dreptul său de creanţă împotriva statului român este un bun în accepţiunea C.E.D.O., iar pârâtul avea obligaţia să îi asigure realizarea creanţei.
Potrivit art. 3 lit. a) din Legea nr. 247/2005, titlurile de despăgubire sunt certificate emise de Cancelaria Primului Ministru, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în numele şi pe seama statului român, care încorporează drepturile de creanţă ale deţinătorilor asupra statului român corespunzător despăgubirilor acordate potrivit prezentei legi şi care urmează a fi exersate prin conversia în acţiuni emise de Fondul „Proprietatea".
A precizat, că aceeaşi situaţie s-a menţinut şi după listarea Fondului Proprietatea la Bursă, astfel încât, chiar dacă ar fi aşteptat acest moment pentru a proceda la vânzarea de acţiuni, tot ar fi suferit un prejudiciu, pentru considerentele ce urmează:
În luna ianuarie 2011, Fondul Proprietatea a fost listat la Bursa de Valori Bucureşti şi ulterior listării a procedat la tranzacţionarea unui număr de 1.707.300 de acţiuni şi a obţinut suma totală de 958.097 RON.
Acţiunile nu au înregistrat niciun moment valoarea nominală de 1 RON pe acţiune care ar fi asigurat realizarea integrală a creanţei sale, ajungând practic să obţină ca urmare a preţurilor de tranzacţionare sume mult mai mici decât i se cuveneau.
Nu a fost alegerea sa să devină acţionar la Fondul Proprietatea, nu este un jucător pe bursă, ci vrea doar despăgubirea cuvenită şi recunoscută de statul român prin titlul de despăgubire.
Diferenţa dintre sumele obţinute şi valoarea nominală reprezintă din nou un prejudiciu cert care se impune a fi reparat de pârât, ca urmare a angajării răspunderii sale civile delictuale.
Dovada clară a incoerenţei sistemului de reparaţie conceput de pârât o reprezintă discriminarea rezultată din prevederile Legii nr. 247/2005, ajungându-se ca persoane aflate în aceeaşi situaţie să fie supuse unor dispoziţii diferite, generatoare de grave inechităţi.
Astfel, pentru foştii proprietari ce au primit acţiuni după listarea fondului la bursă s-au stabilit alte reguli de atribuire a acţiunilor la Fondul Proprietatea, ţinându-se seama de faptul că acesta este un sistem de reparaţie conceput de statul român, iar foştii proprietari nu sunt nişte speculatori pe bursă, ci nişte titulari de drepturi de creanţă împotriva statului român.
Aceste reguli sunt prevăzute în dispoziţiile art. 187 - art. 189 din Capitolul V al Legii nr. 247/2005.
În esenţă, nu s-au mai acordat acţiuni la valoarea de 1 RON pe acţiune, ci în funcţie de evoluţia pieţei bursiere, încercându-se pe cât posibil să se asigure realizarea integrală a creanţelor convertite în acţiuni.
Prin urmare, a primit un număr total de 14.352.000 de acţiuni, la o valoare nominală de 1 RON pentru fiecare acţiune, corespunzător sumei de 14 352.000 RON, fără să se aibă în vedere cotaţia pe bursă a acţiunilor, ajungând în prezent să suporte diferenţa până la valoarea nominală. Aceasta este o sarcină exorbitantă în sarcina sa, nejustificată şi rezultată din lipsa de prevedere din partea legiuitorului român.
În cazul său s-au aplicat dispoziţiile art. 187 alin. (1) din Capitolul V din Legea nr. 247/2005, iar în cazul foştilor proprietari cărora li s-a emis titlul de conversie după listarea fondului la bursă s-a urmat algoritmul prevăzut de dispoziţiile art. 187 alin. (2) - art. 188 din Capitolul V din Legea nr. 247/2005.
Ceea ce vrea să dovedească este faptul că primul algoritm nu ţine seama de fluctuaţiile bursei şi de principiul reparării integrale a pagubei, şi nu conduce la stingerea integrală a creanţei sale, ceea ce este discriminatoriu.
Nici până în momentul formulării prezentei acţiuni preţul pe Bursă al unei acţiuni nu a ajuns la valoarea nominală de 1 RON şi încă de la listarea fondului Proprietatea preţul acţiunii a fost într-o continuă scădere.
În acest context, a precizat că mai deţine un număr de 10.900.500 acţiuni la Fondul Proprietatea, pe care nu poate să le valorifice la valoarea nominală, neputând să obţină suma integrală, iar diferenţa între valoarea nominală a acţiunilor (10.900.500 RON) şi valoarea pe Bursă reprezintă un prejudiciu cert, ce se impune a fi reparat de Statul Român prin acordarea unei sume de bani aferente acestei diferenţe, întrucât Statul Român nu mai deţine acţiuni la Fondul Proprietatea, iar varianta ca pârâtul să acopere acest prejudiciu prin acordarea de acţiuni suplimentare nu mai este posibilă.
În consecinţă, a apreciat incidente şi dispoziţiile art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului care prevăd că „exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta Convenţie trebuie să fie asigurată fără nici o discriminare bazată pe religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţa la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie", dispoziţii raportate la art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Este evident că regimul de despăgubire conceput de legiuitorul român este discriminatoriu, iar criteriul avut în vedere, respectiv momentul listării fondului la bursă, este lipsit de justificare.
S-a apreciat, că situaţia creată reprezintă de fapt o lacună legislativă, care a creat însă un prejudiciu ce se impune a fi reparat.
Aplicarea şi în cazul său a sistemului prevăzut de art. 187 alin. (2) - art. 188 din Capitolul V din Legea nr. 247/2005 pentru sumele solicitate în petitul acţiunii nu mai este posibilă, deoarece statul român nu mai deţine acţiuni la Fondul Proprietatea.
Izvorul obligaţiei pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice de a-l despăgubi îl reprezintă răspunderea civilă delictuală întemeiată pe dispoziţiile art. 998-999 C. civ., decurgând din încălcarea dreptului său de proprietate, cu nesocotirea dispoziţiilor art. 480 C. civ. din dreptul intern şi a dispoziţiilor art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 44 alin. (1) din Constituţia României potrivit cărora dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.
La data de 20 iunie 2012, reclamantul şi-a precizat cererea de chemare în judecată, în sensul că a solicitat obligarea pârâtului la plata de despăgubiri civile, reprezentând diferenţa dintre valoarea nominală de 10.280.050 RON a acţiunilor deţinute la Fondul Proprietatea, respectiv 10.280.050 acţiuni şi valoarea pe Bursa de Valori Bucureşti a acţiunilor la data pronunţării hotărârii, actualizate cu rata inflaţiei, diferenţa constând în suma de 5.520.386,85 RON.
Prin sentinţa civilă nr. 1433 din 04 iulie 2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins, ca nefondată, cererea reclamantului D.V.N., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a constatat că prin Decizia nr. 1457/FF a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din data de 05 februarie 2008, s-a decis emiterea titlului de despăgubire în favoarea reclamantului în cuantum de 14.652.000 RON, reclamantul solicitând prin cererea adresată Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor din 21 februarie 2008, convertirea Titlului de despăgubire în Titlu de plată, pentru suma de 300.000 RON şi Titlu de conversie (despăgubiri în acţiuni), pentru suma de 14.352.000 RON.
Astfel, s-a emis Titlul de Conversie din 26 februarie 2008, prin care s-a soluţionat favorabil cererea adresată de reclamant Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor din 21 februarie 2008, conform opţiunii sale.
Prin prezenta acţiune, reclamantul a solicitat practic diferenţa de valoare dintre suma primită urmare a cesiunii acţiunilor înainte de listarea la Bursă a Fondului Proprietatea şi valoarea acestor acţiuni după această listare, respectiv la data introducerii acţiunii, această diferenţă fiind apreciată ca prejudiciu suferit ca urmare a faptei culpabile a statului de a asigura un plafon maxim al despăgubirii.
Este riguros exactă afirmaţia reclamantului în sensul că dreptul său la despăgubire este un bun în accepţiunea art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
În considerarea acestor dispoziţii comunitare şi a legilor speciale naţionale de reparaţie a fost emisă Decizia nr. 1457/FF a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Cu privire, însă, la fapta ilicită a pârâtului, cauzatoare de prejudiciu în accepţiunea reclamantului, tribunalul a constatat că în situaţia în care reclamantul aprecia prejudiciabilă Decizia nr. 1457/FF a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor avea posibilitatea contestării ei
În condiţiile Legii nr. 554/2004, însă reclamantul nu numai că nu a contestat această decizie, dar a înţeles să-şi însuşească dispoziţiile sale prin valorificarea titlului de despăgubire, în acord cu dispoziţiile art. 181 alin. (2), capitolul VIl din Legea nr. 245/2005, potrivit cu care titlurile de despăgubire pot fi valorificate de deţinătorii acestora într-una din modalităţile prevăzute în prezenta secţiune.
Tribunalul a apreciat că nu poate fi reţinută o faptă culpabilă a pârâtului generatoare de prejudicii reclamantului, câtă vreme Decizia nr. 1457/FF a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor a fost emisă în acord cu dispoziţiile legale, iar reclamantul nu a contestat-o.
Situaţia ivită după emiterea acestei decizii, în sensul listării la Bursă a Fondului Proprietatea, împrejurarea că reclamantul ar fi obţinut despăgubiri într-un cuantum superior dacă nu ar fi cesionat acţiunile ar putea reprezenta cel mult un prejudiciu eventual şi nu cert, opţiunea reclamantului în emiterea titlului de conversie la momentul 21 februarie 2008 fiind liberă, nefiind dovedită o împrejurare prin care reclamantul a fost obligat a opta pentru despăgubiri în acţiuni.
Pentru aceeaşi raţiune, respectiv lipsa contestaţiei împotriva Deciziei nr. 1457/FF a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, nu s-a putut reţine nerespectarea de către pârât a obligaţiei de a despăgubi eficient şi funcţional pe reclamant, realizarea creanţei fiind pusă la îndemâna acestuia prin dispoziţiile Legii nr. 247/2005.
Toate considerentele învederate de reclamant cu privire la dispoziţiile C.E.D.O. şi cele constituţionale încălcate, la existenţa unei discriminări prin aplicarea unor reglementării diferite situaţiilor juridice analoge, lipsa de coerenţă a sistemului de reparaţie avut în vedere de pârât, ar fi putut constitui argumente în contestarea Deciziei nr. 1457/FF a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Constatând că, în speţă, nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale şi că nu se poate reţine în sarcina pârâtului o faptă ilicită cauzatoare de prejudiciu, astfel cum este aceasta reglementată prin dispoziţiile art. 998-999 C. civ., potrivit cu care cel ce cauzează altuia un prejudiciu prin fapta sau greşeala sa este obligat a-1 repara, tribunalul a respins cererea reclamantului, ca nefondată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă, prin decizia civilă nr. 380A din 6 noiembrie 2012, a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-reclamant D.V.N., reţinând, în esenţă, următoarele;
Prin cererea introductivă de instanţă, reclamantul a solicitat despăgubiri în temeiul răspunderii civile delictuale generate de nefuncţionalitatea mecanismului de despăgubire prin acţiuni la Fondul Proprietatea, considerând că sistemul este funcţional doar pentru cei care au primit acţiuni după listarea Fondului Proprietatea la Bursă, iar pentru cei care au primit acţiuni înainte de listarea Fondului, cum este şi cazul său, acesta este nefuncţional şi discriminatoriu, deoarece nu asigură o despăgubire integrală, ci doar o despăgubire parţială, creanţa stabilită prin Titlul de despăgubire neputând fi stinsă integral
Deşi aparent distincte, primele trei capete ale acţiunii îşi au aceeaşi sorginte, respectiv Decizia nr. 1457/FF a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din data de 05 februarie 2008, prin care s-a decis emiterea titlului de despăgubire în favoarea reclamantului în cuantum de 14.652.000 RON, reclamantul solicitând prin cererea adresată Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, din 21 februarie 2008, convertirea Titlului de despăgubire în Titlu de plată, pentru suma de 300.000 RON şi Titlu de conversie (despăgubiri în acţiuni), pentru suma de 14.352.000 RON.
Reclamantul a solicitat ulterior încasării sumei menţionate în titlu obligarea Statului Roman la despăgubiri pentru diferenţa de valoare fie între acţiuni deţinute la SC Fondul Proprietatea şi valoarea pe Bursa de Valori a acţiunilor la data pronunţării hotărârii, fie diferenţa de valoare dintre valoarea nominală a acţiunilor vândute la Bursă şi suma încasată în urma vânzării pe Bursă, fie diferenţa dintre valoarea nominală a acţiunilor vândute anterior listării la bursă de valori şi valoarea încasată în urma vânzării acestora.
Despăgubirile aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură se acordă exclusiv după regulile instituite de Titlu VII din Legea nr. 247/2005. Foştii proprietari de imobile naţionalizate cărora nu li se mai pot restitui aceste imobile în natură nu pot obţine aceste despăgubiri decât prin mecanismul prevăzut de Titlul VII, iar pentru sursele financiare necesare acordării acestor despăgubiri, legea declară că se înfiinţează Fondul „Proprietatea", ca organism de plasament colectiv în valori mobiliare, organizat sub formă de societate de investiţii financiare.
Reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe dreptul comun, respectiv, art. 998-999, art. 480 C. civ., dar a făcut referire şi la Legea specială nr. 247/2005, şi legislaţia europeană privind drepturile fundamentale ale omului.
În mod riguros, prima instanţă a analizat cererea reclamantului în cadrul stabilit de acesta, constatând inexistenţa culpei pârâtului în cauzarea prejudiciului pretins de reclamant, câtă vreme au fost respectate dispoziţiile legii speciale în cadrul căreia reclamantul a primit despăgubiri, despre care declară că este mulţumit, o acţiune ulterioară în temeiul răspunderii civile delictuale nu poate fi primită în lipsa dovedirii elementelor ce o compun.
A fost apreciată ca nefondată şi critica privind nefuncţionalitatea mecanismului de despăgubire prin acţiuni la Fondul Proprietatea, întrucât însuşi reclamantul a fost beneficiarul acestui sistem, iar în ceea ce priveşte favorizarea celor care au primit acţiuni după listarea Fondului Proprietatea la Bursă critica este neîntemeiată având în vedere fluctuaţiile bursei de valori şi caracterul incert al prejudiciului pretins.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul D.V.N., care, indicând art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., în dezvoltarea criticilor formulate a arătat următoarele;
Primul motiv de nelegalitate al deciziei civile recurate se circumscrie dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în sensul că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, întrucât deşi instanţa de apel pare a analiza condiţiile răspunderii civile delictuale a pârâtului Statul Român, din simpla lectură a motivării cuprinse într-o pagină şi jumătate nu rezultă nici o judecată de valoare, nici o explicaţie juridică a lipsei culpei pârâtului şi a lipsei caracterului cert al prejudiciului suferit de reclamant.
Mai mult, nici o instanţă nu a analizat situaţia discriminatorie cu care a fost învestită şi din care rezultă culpa Statului Român, care îl pune pe acesta în imposibilitatea de a-şi realiza creanţa.
Indicând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamantul a arătat că pârâtul este în culpă pentru lipsă de prevedere a legiuitorului cuprinsă în dispoziţiile art. 187 alin. (1) din Capitolul V din Legea nr. 247/2005, în care se încadrează şi acesta, în sensul că s-a realizat conversia titlului de despăgubire în acţiuni la Fondul Proprietatea la valoarea nominală înainte de listarea Fondului la bursă, iar a ţine seama de posibilitatea ca valoarea unei acţiuni a Fondului Proprietatea pe bursă să fie sub valoarea nominală reprezintă o încălcare a art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, raportat la dispoziţiile art. 14 din Convenţie.
Instanţa de apel avea două posibilităţi: fie constatat convenţionalitatea textului legal pe care l-a invocat şi explica funcţionalitatea sistemului de despăgubire şi lipsa culpei Statului Român, fie înlătură de la aplicare textul legal dând eficienţă art. 20 din Constituţia României.
O altă critică de nelegalitate priveşte lipsa motivării caracterului incert al prejudiciului pretins, în sensul că instanţa de apel nu a înţeles de unde rezultă discriminarea şi cum funcţionează mecanismul de despăgubire în cele două situaţii. Acest aspect rezultă din invocarea fluctuaţiilor bursei de valori, fluctuaţii pe care legiuitorul le-a avut în vedere când a stabilit modalitate de conversie a titlurilor de conversie în acţiuni la Fondul Proprietatea după listarea la bursă a acestuia. Prejudiciul pentru această categorie de persoane nu există, iar pentru cei ca reclamantul, un număr de aproximativ 3.000 de persoane, prejudiciul este cert rezultând din diferenţa dintre valoarea creanţei, aşa cum a fost stabilită şi recunoscută de pârât, şi valoarea pe care o poate încasa pe bursă.
De asemenea, s-a mai arătat că, nelegal, instanţa de apel a reţinut că s-a declarat mulţumit de dispoziţiile legii speciale şi că, în consecinţă, o acţiune ulterioara în temeiul răspunderii civile delictuale nu poate fi primită în lipsa dovedirii elementelor ce o compun.
Or, principala nemulţumire a reclamantului este legată tocmai de dispoziţiile legale în baza cărora a fost despăgubit.
Astfel, aşa cum s-a susţinut şi prin motivele de apel, arată că pentru cei care au primit acţiuni înainte de listarea Fondului la bursă, cum este şi cazul său, sistemul este nefuncţional şi discriminatoriu, deoarece nu asigură o despăgubire integrală, ci doar o despăgubire parţială, creanţa stabilită prin Titlul de despăgubire neputând fi stinsă integral.
S-a mai arătat, că, în paragraful al doilea al deciziei civile recurate, instanţa de apel face referire la titluri de valoare nominală, cu trimitere la Legea nr. 10/2001 şi la Normele Metodologice aprobate prin H.G. nr. 498/2003, deşi aceste dispoziţii legale nu sunt aplicabile prezentei speţe, iar în cazul reclamantului nu a fost emis titlu de valoare nominală, ci titlu de despăgubire care are un regim cu totul diferit faţă de primul; că instanţa de apel a reţinut că prima instanţa a motivat pe larg netemeinicia acţiunii sale, aspect nefondat, deoarece prima instanţă a motivat doar unul din capetele principale ale cererii de chemare în judecată şi singurul motiv de respingere a acţiunii reclamantului a fost faptul că nu a contestat Decizia nr. 1457/FF a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, decizie ce reprezintă Titlul de despăgubire, însă prin cererea de chemare în judecată nu s-a contestat cuantumul despăgubirii acordate, şi că, în şedinţa publică din 06 noiembrie 2012, astfel cum rezultă din practicaua deciziei civile recurate, în baza art. 132 alin. (2) C. proc. civ., reclamantul a precizat verbal "câtimea capătului unu al cererii de chemare în judecată", iar declaraţia verbală făcută în instanţă a fost consemnată parţial, însă nu a fost avută în vedere de instanţa de apel.
Examinând decizia în limita criticilor formulate, ce permit încadrarea în art. 304 pct 5, 7 şi 9 C. proc. civ., de către instanţă, potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată recursul nefondat, pentru următoarele considerente;
Criticile ce se circumscriu art. 304 pct. 5 C. proc. civ., potrivit cărora decizia recurată este nelegală, întrucât, în şedinţa publică din 6 noiembrie 2012, în apel, în baza art. 132 alin. (2) C. proc. civ., reclamantul a precizat verbal "câtimea capătului unu al cererii de chemare în judecată", iar declaraţia verbală făcută în instanţă a fost consemnată parţial, însă nu a fost avută în vedere de instanţa de apel, sunt nefondate.
Potrivit art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., „cererea nu se socoteşte modificată şi nu se va da termen, ci se vor trece în încheierea de şedinţă declaraţiile verbale făcute în instanţă, când reclamantul măreşte sau micşorează câtimea obiectului cererii".
Deşi nu a arătat expres, prin criticile formulate, reclamantul a arătat că greşit instanţa de apel nu a soluţionat cauza având în vedere "câtimea capătului unu al cererii de chemare în judecată", aşa cum a fost precizată în şedinţa publică din 6 noiembrie 2012, cu ocazia dezbaterilor în apel.
Faţă de această dispoziţie legală, se constată că cererea de precizare a "câtimii capătului unu al cererii de chemare în judecată", respectiv mărirea/micşorarea câtimii obiectului acestui capăt de cerere, poate fi formulată oricând până la încheierea dezbaterilor asupra fondului în faţa primei instanţe şi se consemnează în încheierea de şedinţă, fără a fi necesar consimţământul celeilalte părţi.
În speţă, cererea de precizare a câtimii obiectului capătului unu al cererii de chemare în judecată formulată direct în apel legal nu a fost primită şi analizată de către instanţă faţă de dispoziţiile potrivnice care reglementează judecata în apel, prevăzute de art. 294 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora „în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face alte cereri noi".
Având în vedere că dispoziţiile care reglementează judecată în primă instanţă sunt aplicabile şi în apel, dar numai dacă nu sunt potrivnice dispoziţiilor cuprinse în Capitolul I Titlul IV C. proc. civ., potrivit art. 298 C. proc. civ., care reglementează judecata în apel, iar dispoziţiile art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. vin în contradicţie cu dispoziţiile art. 294 C. proc. civ., se constată că instanţa de apel legal a soluţionat cauza în raport de cadrul procesual stabilit în faţa primei instanţe, neluând în considerare precizarea câtimii obiectului primului capăt al cererii de chemare în judecată făcută direct în apel de către reclamant.
În ceea ce priveşte criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., formulate de recurentul reclamant, potrivit cărora hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, întrucât „deşi instanţa de apel pare a analiza condiţiile răspunderii civile delictuale a pârâtului Statul Român, din simpla lecturare a motivării nu rezultă nici o judecată de valoare, nici o explicaţie juridică a culpei pârâtului şi a lipsei caracterului cert al prejudiciului suferit de reclamant", se constată că sunt nefondate.
Potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., modificarea unei hotărâri se poate cere când „hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii".
Potrivit acestei dispoziţii legale, o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro sau contra, de fapt şi de drept, care au format convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată, dispoziţiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ. prevăzând obligaţia instanţei în acest sens, pentru a se efectua controlul judiciar în cadrul căii de atac.
În speţă, reclamantul susţine că hotărârea judecătorească nu este motivată cu privire la lipsa culpei pârâtului şi la a caracterului cert al prejudiciului suferit de acesta.
Aceste critici sunt nefondate, întrucât hotărârea recurată este motivată, aceasta cuprinzând considerentele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia pronunţată, cu atât mai mult cu cât s-a precizat în cuprinsul acesteia că motivele reţinute de prima instanţă sunt legale, ceea ce echivalează cu o însuşire a motivării instanţei inferioare, astfel că se poate exercita controlul judiciar pe calea prezentului recurs asupra deciziei recurate.
Motivul de recurs formulat de recurentul reclamant în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este, de asemenea, nefondat, pentru cele ce urmează;
Reclamantul susţine că pârâtul este culpabil de producerea prejudiciului reclamat în patrimoniul său pentru lipsa de prevedere a legiuitorului cuprinsă în dispoziţiile art. 187 alin. (1) din Capitolul V al Legii nr. 247/20055 în care se încadrează şi acesta, în sensul că s-a realizat conversia titlului de despăgubire în acţiuni la Fondul Proprietatea la valoarea nominală înainte de listarea Fondului la bursă, iar a ţine seama de posibilitatea ca valoarea unei acţiuni a Fondului Proprietatea să fie sub valoarea nominală reprezintă o încălcare a art. l din Primul Protocol adiţional la C.E.D.O., raportat la art. 14 din Convenţie.
În speţă, cu privire la starea de fapt, aşa cum a fost reţinută de instanţele de fond şi apel, ce nu poate fi reevaluată în recurs faţă de actuala structură a art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., se constată că, prin decizia nr. 1457/FF a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din data de 5 februarie 2008, s-a decis emiterea titlului de despăgubire în favoarea reclamantului în cuantumul de 14.652.600 RON.
Acest titlu de despăgubire a fost valorificat de reclamant, în condiţiile art. 181 din Capitolul V al Legii nr. 247/2005, care a optat în cererea adresată Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor din 21 februarie 2008, în convertirea titlului de despăgubire în titlu de plata pentru suma de 300.000 RON, şi titlu de conversie, despăgubiri în acţiuni, pentru suma de 14.352.0000 RON, emiţându-se Titlu de conversie din 26 februarie 2008, nefiind dovedită nici o împrejurare prin care reclamantul să fi fost obligat să facă această opţiune.
O parte din aceste acţiuni, aşa cum s-a arătat în cererea de chemare în judecată, a fost cesionată de reclamant atât anterior, şi ulterior listării la bursă a Fondului Proprietatea.
Prejudiciul pe care reclamantul susţine că la suferit constă în diferenţa dintre valoarea nominală de 10.900.050 RON a acţiunilor deţinute la SC Fondul Proprietatea, potrivit Titlului de conversie din 26 februarie 2008, respectiv 10.0900.050 acţiuni, şi valoarea pe Bursa de Valori Bucureşti a acestor acţiuni la data pronunţării hotărârii primei instanţe, actualizată cu rata inflaţiei, diferenţa dintre valoarea nominală a acţiunilor deţinute la Fondul Proprietatea vândute anterior, cât şi ulterior listării acestuia la Bursa de Valori, şi valorile încasate în urma acestor vânzări, precum şi dobânzile legale aferente sumelor solicitate, prevăzute de O.G. nr. 9/2000, de la data introducerii acţiunii şi până la plata efectivă a despăgubirilor.
Valoarea nominală a unei acţiuni, de 1 RON pe acţiune, a fost stabilită prin Titlul de Conversie nr. 117/2008, iar prin vânzările de acţiuni realizate atât anterior, cât şi ulterior lisării Fondului Proprietatea la Bursa de Valori Bucureşti reclamantul susţine că nu i s-a asigurat posibilitatea realizări integrale a creanţei sale, deoarece acestea s-au făcut în funcţie de evoluţia pieţei bursiere.
Cu alte cuvinte, reclamantul invocă faptul prejudicial produs prin emiterea Titlului de conversie din 26 februarie 2008 de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, prin care s-a stabilit că fiecare acţiune are o valoare nominală de 1 RON, însă acest titlu de conversie emis cu respectarea dispoziţiilor legale nu a fost atacat de reclamant în condiţiile Legii nr. 554/2004.
Se constată, că, în urma emiterii titlului de conversie a despăgubirii în acţiuni la Fondul Proprietatea, „bunul" reclamantului sub forma creanţei s-a convertit, cu respectarea legii, în despăgubiri în acţiuni, iar din acest moment valoarea bunului este supusă regulilor ce guvernează evoluţia pieţei bursiere.
Cum valoarea acţiunilor la Fondul Proprietatea, atât anterior, cât şi ulterior listării acestuia la Bursa de Valori este fluctuantă, valorificarea acestora este la aprecierea exclusivă a reclamantului, care alege momentul pentru valorificarea acţiunilor într-un mod cât mai profitabil pentru el.
În atare situaţie, vânzare acţiunilor la un preţ mai mic sau mai mare decât cel stabilit în Titlul de conversie este rezultatul propriei alegeri a reclamantului, care, devenind acţionar la Fondul Proprietatea, suportă consecinţele fluctuaţiilor valorii acţiunilor pe piaţa bursieră, şi nu a unui fapt culpabil din partea pârâtului, care să atragă răspunderea civilă delictuală a acestuia, în condiţiile art. 998-999 C. civ.
Aceasta deoarece, potrivit jurisprudenţei C.E.D.O., statului pârât trebuie să i se lase o marjă largă de apreciere pentru a alege măsurile destinate să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale, urmare a aplicării legilor speciale de reparaţie.
În situaţia existenţei unei decizii administrative prin care s-a stabilit dreptul de despăgubire, când părţile se pot prevala de existenţa unui „bun" în sensul Convenţiei, garanţiile oferite de art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie trebuie să fie funcţionale în cadrul procedurii de executare a valorii patrimoniale stabilite prin deciziei administrativă.
Or, mecanismul eficient de protecţie a drepturilor garantate de art. 1 din Primul Protocol adiţional la C.E.D.O. s-a realizat de statul pârât în condiţiile impuse de Legea nr. 247/2005, de dispoziţiile căreia reclamantul a beneficiat.
Criticile formulate de reclamant potrivit cărora stabilirea valorii unei acţiunii ulterior listării la bursa de valori a Fondului Proprietatea sub valoarea nominală reprezintă o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la C.E.D.O. raportat la art. 14 din Convenţie, determinată de fapta culpabilă a pârâtului care nu a creat un sistem de despăgubire funcţional, sunt nefondate, deoarece, ulterior convertirii dreptului de creanţă în despăgubiri în acţiuni, reclamantul deţine un „bun" cu privire la acestea în sensul normei convenţionale mai sus citate, a căror valorificare este supusă normelor specifice ce reglementează piaţa bursieră, iar prin listarea Fondului Proprietatea pe bursă nu s-a creat un regim diferenţiat pentru persoane aflate în situaţii similare
Celelalte critici formulate de reclamant, aşa cum au fost expuse mai sus, vizează netemeinicia deciziei recurate şi nu se încadrează în niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., iar sancţiunea este aceea a neanalizării lor.
Pentru considerentele expuse, instanţa, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul D.V.N.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul D.V.N. împotriva deciziei nr. 380A din 6 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3512/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 3488/2013. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
