ICCJ. Decizia nr. 350/2013. Civil. Legea 10/2001. Daune cominatorii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 350/2013
Dosar nr. 7334/99/2010
Şedinţa publică din 30 ianuarie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi reclamanta B.E. a chemat în judecată pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Iaşi, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 500.000 lei, cu titlu de despăgubiri băneşti, reprezentând contravaloarea imobilului - teren, în suprafaţă de 950m.p., situat în Iaşi, zona Tătăraşi, preluat abuziv de pârât în perioada comunistă, cu cheltuieli de judecată.
Reclamanta a solicitat iniţial judecarea în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Iaşi, cererea având ca obiect atribuirea în natură (fizic) a imobilului compus din teren, în suprafaţă de 950 m.p. şi obligarea pârâtului la plata de daune cominatorii.
Ulterior, la termenul de judecată din 08 noiembrie 2010, reclamanta a depus o cerere completatoare (fila 10) solicitând obligarea pârâtului la plata de despăgubiri, în sumă de 500.000, lei, reprezentând contravaloarea terenului în suprafaţă de 950 m.p., dar la termenul de judecată din 24 ianuarie 2011 (fila 22) şi la termenul din 10 octombrie 2011 (fila 109) a precizat că obiectul cererii îl constituie obligarea pârâtului la plata sumei de 500.000 lei, cu titlu de despăgubiri, reprezentând contravaloarea terenului preluat abuziv de stat şi că înţelege să se judece în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Iaşi.
Tribunalul Iaşi, prin sentinţa civilă nr. 2764/2011 din 12 decembrie 2011, a admis acţiunea formulată de reclamanta B.E., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Iaşi.
Instanţa de fond a reţinut că, prin Dispoziţia nr. 2232 din 10 noiembrie 2008 emisă de Primarul Municipiului Iaşi, reclamantei i s-a respins cererea de acordare a măsurilor reparatorii pentru imobilul - teren -, în suprafaţă de 950 m.p., situat în Iaşi, iar prin sentinţa civilă nr. 486 din 23 martie 2009 pronunţată de Tribunalul Iaşi ( definitivă şi irevocabilă prin decizia Curţii de Apel Iaşi nr. 127 din 1 iulie 2009) a fost admisă acţiunea formulată de aceasta, dispunându-se anularea dispoziţiei nr. 2234/2008 şi acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, constând în despăgubiri acordate în condiţiile legii speciale, Legea nr. 247/2005.
A mai reţinut că dreptul reclamantei nu a fost respectat întrucât de la momentul recunoaşterii sale au trecut peste doi ani de zile în care el nu a fost realizat; mai mult, s-a apreciat că nu există nici o garanţie că el este susceptibil de executare într-un termen rezonabil.
Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Iaşi, a declarat apel considerând că sentinţa tribunalului este nelegală şi netemeinică.
În motivare a arătat că prin Legea nr. 247/2005 sunt stabilite alte instituţii competente să acorde despăgubirile solicitate de reclamantă.
Prin decizia civilă nr. 67 din 4 mai 2012 Curtea de Apel Iaşi a admis apelul, a desfiinţat sentinţa şi a respins acţiunea ca inadmisibilă.
În considerente a reţinut că prin decizia nr. 27 din 14 noiembrie 2011, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii şi a stabilit că în acţiunile întemeiate pe dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, prin care se solicită obligarea statului român de a acorda despăgubiri băneşti pentru imobilele preluate în mod abuziv, Statul Român nu are calitate procesuală pasivă.
În aceeaşi hotărâre s-a stabilit că acţiunile în acordarea de despăgubiri băneşti pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit în natură şi pentru care se prevăd măsuri reparatorii prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005, îndreptate direct împotriva Statului Român - cum este cazul în speţă - întemeiate pe dispoziţiile dreptului comun, ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi ale art. 13 din această convenţie, sunt inadmisibile.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs reclamanta susţinând că nu a acţionat în judecată Statul Român, ci Primarul Municipiului Iaşi, care trebuie obligat la plata sumei de 134.038 euro cu titlu de măsuri reparatorii prin echivalent. Recursul este nul.
Potrivit art. 302 alin. (1) lit. C) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor.
În ce priveşte motivele de nelegalitate care pot fi invocate pe calea recursului, acestea sunt limitativ reglementate de dispoziţiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.
În speţă, recurentul nu a invocat niciunul dintre cazurile de modificare ori casare prevăzute de textul menţionat anterior şi nici dezvoltarea criticilor acestora nu face posibilă încadrarea, în condiţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în vreunul din motivele de recurs.
Aşa-zisele aspecte de nelegalitate au constat în consideraţii de ordin general referitoare la obligarea Primarului Municipiului Iaşi la plata despăgubirilor şi care nu cuprind critici referitoare la soluţia de respingere ca inadmisibilă a acţiunii, astfel că nu pot fi reţinute drept motive de recurs.
Faţă de cele ce preced, se va constata nulitatea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de reclamanta B.E. împotriva deciziei nr. 67 din 4 mai 2012 a Curţii de Apel Iaşi - secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 ianuarie 2013
| ← ICCJ. Decizia nr. 348/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 351/2013. Civil. Legea 10/2001. Pretenţii.... → |
|---|
