ICCJ. Decizia nr. 347/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 347/2013
Dosar nr. 29831/3/2009
Şedinţa publică din 30 ianuarie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti reclamantele I.F., G.T. şi S.N. au solicitat obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice la plata preţului reactualizat plătit pentru imobilul situat Bucureşti, precum şi a cheltuielilor de judecată.
La termenul din 15 septembrie 2008 reclamantele au depus cerere precizatoare, arătând că solicită, în principal, obligarea pârâtului la plata valorii de circulaţie a imobilului şi, în subsidiar, la reactualizarea preţului plătit pentru cumpărarea apartamentului.
Prin sentinţa civilă nr. 1911 din 14 octombrie 2008 pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei şi Finanţelor, motiv pentru care a fost respinsă cererea privind obligarea pârâtului la plata valorii de circulaţie a imobilului, iar capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata preţului actualizat a fost disjuns, formându-se dosarul.
Prin sentinţa civilă nr. 4528 din 25 mai 2009 pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti în dosarul nr. 10449/302/2008 a fost admisă excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei sector 5 Bucureşti în soluţionarea cauzei, care a fost declinată în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Prin sentinţa civilă nr. 932 din 18 mai 2011, Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a Civilă a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantele I.F., I.T. şi S.N., împotriva pârâţilor Ministerul Finanţelor Publice şi Municipiul Bucureşti, reprezentat prin Primar General, a respins ca rămasă fără obiect cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice împotriva chematei în garanţie SC H.N. SA şi a respins ca neîntemeiată cererea reclamantelor de acordare a cheltuielilor de judecată.
În motivarea sentinţei s-a reţinut că a fost constatată irevocabil nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de reclamanta I.F. şi de numitul I.Z., autorii reclamantele, apreciindu-se că acest contract a fost încheiat cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995.
Din interpretarea dispoziţiilor 501 alin. (1) din legea nr. 10/2001 rezultă că preţul de piaţă poate fi acordat numai proprietarilor ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, însă au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, iar, în speţă reclamantele nu pot beneficia de aceste dispoziţii.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamantele, criticând-o ca nelegală având în vedere că instanţa de fond a nesocotit voinţa juridică a reclamantelor care au solicitat prin precizarea de acţiune din data de 17 noiembrie 2008 obligarea pârâtului la plata preţului reactualizat achitat de apelanţi în baza contractului de vânzare – cumpărare din 18 octombrie 1996 constatat nul irevocabil în instanţă, precum şi obligarea pârâtului Municipiul Bucureşti prin Primarul General la plata daunelor interese reprezentând diferenţa dintre preţul achitat şi sporul de valoare dobândit de imobil.
Prin decizia nr. 24/A din 25 ianuarie 2012 Curtea de Apel Bucureşti a admis apelul, a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă reţinând că a fost analizat doar capătul de cere privind preţul de circulaţie, nefăcându-se nici o analiză a capătului de cerere privind obligarea pârâtului la plata preţului reactualizat.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că instanţa a încălcat principiul disponibilităţii când a constatat că nu s-a analizat capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata preţului reactualizat al imobilului, întrucât ultima precizare a reclamantelor a vizat doar acordarea preţului de piaţă.
Recursul nu este fondat.
Principiul disponibilităţii este reglementat în dispoziţiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ. şi prevede că, în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii.
Prin acest principiu se înţelege faptul că părţile pot determina nu numai existenţa procesului prin declanşarea procedurii judiciare şi prin libertatea de a pune capăt procesului înainte de a se pronunţa o hotărâre pe fondul pretenţiei, ci şi prin conţinutul procesului, prin stabilirea cadrului procesual în privinţa obiectului şi a participanţilor la proces, a fazelor şi etapelor pe care procesul civil le-ar putea parcurge.
În speţă, reclamantele au formulat o acţiune cu două capete de cerere. În cererea introductivă au solicitat obligarea pârâtului la plata preţului reactualizat plătit pentru imobilul în litigiu, iar prin cererea precizatoare au solicitat şi obligarea pârâtului la plata valorii de circulaţie a imobilului.
Or, instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra capătului de cerere privind obligarea la plata preţului reactualizat, reţinându-se doar că reclamantele nu sunt îndreptăţite la acordarea preţului de piaţă al imobilului. Aşa fiind, în mod corect instanţa de apel a concluzionat că nu s-a intrat în cercetarea fondului, în sensul că nu s-au analizat toate capetele de cerere, împrejurare pentru care a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare pentru soluţionarea integrală a acţiunii.
Susţinerea recurentului referitoare la împrejurarea că prin cea de-a doua precizare recurenta ar fi solicitat doar acordarea preţului de piaţă este eronată.
Verificând lucrările dosarului s-a constatat că prin prima precizare depusă de reclamantă la data de 17 noiembrie 2008, aceasta a solicitat, ca şi în cererea introductivă de instanţă, acordarea preţului reactualizat al imobilului, dar şi sporul de valoare al acestuia.
Prin cea de-a doua precizare, la care se referă recurentul, depusă la data de 13 aprilie 2010 la fila 55 a dosarului de fond, reclamanta a solicitat ” să se constate calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanţelor Publice şi în ceea ce priveşte plata valorii de circulaţie a apartamentului”, afirmaţie care nu poate conduce la concluzia că ar fi renunţat la solicitarea anterioară, acordarea preţului reactualizat, din moment ce nu a menţionat expres acest lucru. Ca atare, din această precizare rezultă, astfel cum corect a reţinut şi instanţa de apel, că s-a solicitat atât acordarea preţului reactualizat al imobilului, cât şi preţul de circulaţie al acestuia.
Întrucât recurentul se află în culpă procesuală, în temeiul art. 274 C. proc. civ. va fi obligat la plata sumei de 500 lei, cheltuieli de judecată, către intimatele reclamante, dovedite cu chitanţele depuse la dosar.
Având în vedere aceste considerente recursul se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, împotriva deciziei nr. 24/A din 25 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată către intimaţii reclamanţi I.T., I.F. şi S.N.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 352/2013. Civil. Legea 10/2001. Anulare act,... | ICCJ. Decizia nr. 348/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
