ICCJ. Decizia nr. 3671/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3671/2013
Dosar nr. 18138/301/2013
Şedinţa din Camera de Consiliu de la 30 octombrie 2013
Asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 9 martie 2012 pe rolul Judecătoriei Brezoi, sub număr de dosar 1897/198/2012, petentul C.A.O., în contradictoriu cu intimata CNADNR SA - Centrul de Studii Tehnice Rutiere şi Informatică, a formulat plângere împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei din 31 ianuarie 2012, întocmit de M.H., în calitate de agent constatator din cadrul CNADNR - CESTRIN, solicitând anularea acestuia, iar, în subsidiar, înlocuirea cu avertisment şi înlăturarea sancţiunii complementare a plăţii tarifului de despăgubire de 28 de euro.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 5 alin. (2), art. 20 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, art. 8 alin. (3) din O.G. nr. 15/2002, art. 242 alin. (2) C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 1573 din 27 martie 2013 pronunţată de Judecătoriei Brezoi, în Dosarul nr. 1897/198/2012, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe şi s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, motivat de faptul că, în speţă, sunt aplicabile dispoziţiile art. 101 din O.G. nr. 15/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 2/2013, conform cărora competenţa teritorială revine instanţei în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul contravenientul, în cauză, contravenientul având domiciliul în Bucureşti, sector 3, aflat în circumscripţia Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti sub număr de dosar 18138/301/2013.
Primind dosarul, Judecătoria sectorului 3 Bucureşti a reţinut, în esenţă, că litigiul nu este de competenţa sa, întrucât, potrivit art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, instanţa competentă să soluţioneze plângerea contravenţională este judecătoria în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia, în speţă, presupusa faptă ilicită fiind săvârşită pe DN 7 km, 188+900 m, localitatea Seaca, judeţul Vâlcea, care se găseşte în raza teritorială a Judecătoriei Brezoi.
S-a reţinut că dispoziţiile art. III din Legea nr. 2/2013 se aplică doar proceselor începute după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, iar nu şi celor în curs de soluţionare, având în vedere principiul neretroactivităţii legii civile. De asemenea, dispoziţiile art. XXIII alin. (1) şi (4) din Legea nr. 2/2013 nu sunt aplicabile proceselor (plângerilor contravenţionale) începute anterior intrării în vigoare a acestei legi, şi, ca atare, nici în prezenta cauză nu sunt incidente.
Astfel, reţinând caracterul absolut al competenţei teritonale în această materie, de la care nici părţile, nici instanţa nu pot deroga, în temeiul art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, coroborat cu art. 159 pct. 3 C. proc. civ., prin sentinţa civilă nr. 9957 din 28 iunie 2013 Judecătoria sectorului 3 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi. Constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă, dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoriei Brezoi competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:
Obiectul cauzei îl formează plângerea contravenţională prin care a fost contestat procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei din 31 ianuarie 2012, întocmit de M.H., în calitate de agent constatator din cadrul CNADNR - CESTRIN prin care s-a reţinut în sarcina petentului săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002. S-a menţionat ca loc al săvârşirii contravenţiei DN 7 km. 188+900 m, localitatea Seaca, judeţul Vâlcea, zonă care, potrivit H.G. nr. 337/1933, se află în circumscripţia Judecătoriei Brezoi.
Conform dispoziţiilor art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, competenţa soluţionării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi aplicare a sancţiunii aparţine judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.
Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., aduce modificări O.G. nr. 2/2001, prin art. III alin. (2) care introduce după art. 10 din O.G. nr. 15/2002, art 101, prin derogare de Ia dispoziţiile O.G. nr. 2/2001 (...) plângerea, însoţită de copia procesului-verbal de constatare a contravenţiei, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul contravenientul".
Această normă de competenţă teritorială derogatorie de la dispoziţiile O.G. nr. 2/2001 este cuprinsă în Secţiunea a 2-a din Legea nr. 2/2013, ce poartă denumirea de Modificarea şi completarea unor acte normative în materie contravenţională şi în materia contenciosului administrativ şi fiscal, legiuitorul făcând aşadar, distincţia între cele două materii.
Însă, potrivit dispoziţiilor art. XXIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, cuprinse în capitolul Dispoziţii tranzitorii şi finale: „procesele în primă instanţă, precum şi căile de atac în materia contenciosului administrativ şi fiscal, în curs de judecată Ia data schimbării, potrivit dispoziţiilor prezentei legi, a competenţei instanţelor legal învestite se judecă de instanţele devenite competente potrivit prezentei legi".
De asemenea, alin. (2) şi alin. (3) din art. XXIII precizează în mod detaliat Ia ce instanţe şi Ia ce cauze se referă alin. (1), respectiv: (2) „Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, Ia data intrării în vigoare a prezentei legi şi care, potrivit prezentei legi, sunt de competenţa curţilor de apel, se trimit Ia curţile de apel" şi (3) „Procesele în curs de judecată în primă instanţă în materia contenciosului administrativ şi fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curţilor de apel şi care, potrivit prezentei legi, sunt de competenţa tribunalelor se trimit la tribunale".
Drept urmare, din interpretarea teleologică şi sistematică a dispoziţiilor legii, se constată că art. XXIII din Legea nr. 2/2013 se referă în mod restrictiv la procesele în materia contenciosului administrativ şi fiscal, nu şi în materie contravenţională.
Aşadar, de vreme ce art. XXIII nu cuprinde dispoziţii exprese cu privire la materia contravenţională, prevederile Legii nr. 2/2013 nu sunt aplicabile în această materie, chiar dacă materia contravenţiilor constituie dispoziţii de drept public şi nu de drept privat. Totodată, prevederile Legii nr. 2/2013 se impun a fi interpretate în mod unitar, deoarece prin acest act normativ se aduc modificări în mai multe materii (procedură penală, contravenţii, contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale), iar dispoziţiile art. XIII alin. (1) se referă doar la procesele în materia contenciosului administrativ şi fiscal, nefiind posibilă o interpretare extensivă, în sensul că ar fi aplicabile şi proceselor în alte materii.
Având în vedere considerentele reţinute, dispoziţiile art. XIII din Legea nr. 2/2013 se aplică numai proceselor în materie contravenţională începute după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, nu şi celor în curs de soluţionare.
Or, în speţă, plângerea contravenţională a fost introdusă anterior adoptării Legii nr. 2/2013, respectiv la data de 9 martie 2012. Locul săvârşirii contravenţiei reţinute în sarcina petentului a fost localitatea Seaca, judeţul Vâlcea, zonă situată în circumscripţia Judecătoriei Brezoi, aşa încât această instanţă este competentă să soluţioneze cauza, potrivit art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, având în vedere caracterul absolut al competenţei teritoriale reglementate în materie contravenţională.
În consecinţă, faţă de considerentele anterior expuse, văzând şi dispoziţiile art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a plângerii contravenţionale formulată de petentul C.A.O., în favoarea Judecătoriei Brezoi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3668/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 3713/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
