ICCJ. Decizia nr. 3668/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA A II-A CIVILĂ

Decizia nr. 3668/2013

Dosar nr. 6831/281/2012

Şedinţa din Camera de Consiliu de la 30 octombrie 2013

Asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Ploieşti la data de 21 februarie 2012, reclamanta SC I. SRL în contradictoriu cu pârâţii C.M. şi C.V. a solicitat instanţei, ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâţilor, în solidar, la plata următoarelor sume de bani, cu actualizarea în raport cu rata inflaţiei de la data când hotărârea devine executorie şi până Ia data plăţii efective: 268,65 RON reprezentând contravaloare marfă livrată, conform facturilor fiscale anexate la prezenta cerere 564,21 RON reprezentând penalităţi de întârziere, 77,63 RON reprezentând contravaloare cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 3 C. civ. raportat la art. 720 C. proc. civ. şi art. 46 C. com. coroborat cu art. 1516 C. civ. şi art. 2280 C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 18169 din 18 decembrie 2012, instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Ploieşti invocată, din oficiu, şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei având ca obiect pretenţii, formulată de reclamanta SC I. SRL, în contradictoriu cu pârâţii C.M. şi C.V., în favoarea Judecătoriei Constanţa, motivat de faptul că, în speţă, sunt aplicabile dispoziţiile art. 5 C. proc. civ., conform cărora competenţa teritorială revine instanţei în a cărei rază teritorială îşi are sediul pârâtul în speţă, pârâţii având domiciliul în sat D., comuna Nicolae Bălcescu, Judeţul Constanţa.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa la data de 01 februarie 2013.

Primind dosarul, Judecătoria Constanţa a reţinut, în esenţă, că litigiul nu este de competenţa sa, întrucât art. 10 C. proc. civ. reglementează un caz de competenţă teritorială alternativă ce se regăseşte în speţa de faţă, având în vedere cererea de chemare în judecată ce are ca obiect pretenţii derivând din executarea contractului de vânzare din 28 iulie 2011, locul executării fiind la sediul reclamantei (Ploieşti).

Astfel, prin sentinţa civilă nr. 5836 din 19 aprilie 2013 pronunţată de Judecătoria Constanţa a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploieşti. Constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă, dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoriei Ploieşti competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că reclamanta SC I. SRL în contradictoriu cu pârâţii C.M. şi C.V. a învestit instanţa cu o cerere prin care a solicitat instanţei să dispună obligarea pârâţilor, în solidar, Ia plata următoarelor sume de bani, cu actualizarea în raport cu rata inflaţiei de la data când hotărârea devine executorie şi până la data plăţii efective: 268,65 RON reprezentând contravaloare marfă livrată, conform facturilor fiscale anexate la prezenta cerere 564,71 RON reprezentând penalităţi de întârziere, 77,63 RON reprezentând contravaloare cheltuieli de judecată.

Este adevărat că potrivit art. 5 teza I C. proc. civ., „cererea se face la instanţa domiciliului pârâtului", dar este de necontestat că art. 10 din acelaşi act normativ reglementează un caz de competenţă teritorială alternativă ce se regăseşte în speţa de faţă, având în vedere cererea de chemare în judecată ce are ca obiect pretenţii care derivă din executarea contractului de vânzare-cumpărare din 28 iulie 2011, locul executării fiind la sediul reclamantei (Ploieşti).

Din analiza dispoziţii legale anterior menţionate rezultă că acestea instituie norme de competenţă teritorială alternativă, astfel că necompetenţa teritorială este de ordine privată, conform dispoziţiilor art. 159 alin. (2) C. proc. civ.

Noua reglementare a art. 1591 C. proc. civ., astfel cum a fost introdus prin art. I pct. 23 din Legea nr. 202/2010, prevede Ia alin. (2) şi (3) că necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică poate fi invocată de părţi sau de judecător până la prima zi de înfăţişare în faţa primei instanţe, dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului, iar necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de pârât prin întâmpinare sau, când aceasta nu este obligatorie, cel mai târziu la prima zi de înfăţişare.

Prin această reglementare legiuitorul a urmărit să împiedice prelungirea duratei procesului, prin eventuala reluare a judecăţii în faţa unei alte instanţe decât cea a cărei competenţă nu a fost iniţial contestată şi care a procedat la judecarea pricinii.

Este de reţinut că, în toate cazurile de competenţă alternativă, alegerea instanţei aparţine reclamantului, iar odată făcută, opţiunea acestuia nu poate fi contestată, întrucât prin introducerea acţiunii s-a fixat în mod definitiv competenţa teritorială a instanţei respective.

Fiind în discuţie competenţa teritorială alternativă ce este reglementată de norme dispozitive, reclamantul are alegerea în cazul de faţă - între două instanţe deopotrivă competente şi anume: instanţa de la domiciliul pârâţilor care este în sat D., com. Nicolae Bălcescu, Judeţul Constanţa - Judecătoria Constanţa, ori instanţa de la locul prevăzut în contract pentru executarea obligaţiei - sediul reclamantei (Ploieşti), respectiv Judecătoria Ploieşti, instanţa mai întâi sesizată.

Astfel, reclamanta SC I. SRL a înţeles să sesizeze instanţa competentă de la locul executării contractului (Judecătoria Ploieşti), situaţie în raport cu care nu se poate opta pentru o altă instanţă.

Prin urmare, faţă de dispoziţiile art. 1591 alin. (3) C. proc. civ., care prevăd neechivoc şi expres faptul că necompetenţa teritorială de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât, că instanţa nu o putea invoca din oficiu şi având în vedere faptul că reclamanta a înţeles să sesizeze Judecătoria Ploieşti - locul executării contractului fiind Ia sediul acesteia (Ploieşti), că pârâtul nu s-a opus într-o formă sau alta stabilirii competenţei teritoriale în favoarea acestei instanţe, în raport şi de dispoziţiile art. 12 C. proc. civ. care prevăd că reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente, se reţine că Judecătoria Ploieşti este instanţa competentă să soluţioneze pricina.

În raport de considerentele anterior expuse, văzând şi dispoziţiile art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cererii formulată de reclamanta SC I. SRL, în favoarea Judecătoriei Ploieşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGIl

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploieşti.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 octombrie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3668/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond