ICCJ. Decizia nr. 361/2013. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie în anulare - Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 361/2013
Dosar nr. 7826/1/2011
Şedinţa publică din 30 ianuarie 2013
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele.
Prin decizia civilă nr. 4322 din 10 decembrie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. 3864/2002, s-a admis acţiunea formulată de reclamanţii M.A., M.C., B.I., B.Şt., B.S. şi N. Ş.C. prin procurator C.I., împotriva pârâţilor C.L. Balş, S.R. prin M.F.P., M.E.I. – C.E.C. Balş şi SC S.S. SRL Balş.
S-a dispus anularea Ordinului nr. 5135/2001 al M.E.C. Bucureşti.
S-a dispus restituirea în natură, către reclamanţi, a imobilului situat în Balş, str. N. Titulescu (fost Ana Pauker), jud. Olt.
Recursul declarat de pârâta P.O. Balş împotriva deciziei menţionate a fost respins, ca nefundat, prin decizia civilă nr. 2687 din 27 martie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 2035/1/2005.
La data de 22 iulie 2010, reclamanţii M.A., M. C., B.I., B.Şt., B.S. şi N.Ş.C. au formulat cerere pentru lămurirea întinderii, aplicării şi înţelesului dispozitivului deciziei civile nr. 4322/2002 a Curţii de Apel Craiova, în sensul explicitării că „prin restituirea în natură a imobilului situat în Balş, str. N. Titulescu, se înţelege atât construcţia, cât şi terenul pe care se află aceasta şi aferent ei”, astfel cum s-a solicitat prin cererea principală şi anterior prin notificare, şi cum au fost identificate acestea în raportul de expertiză întocmit de ing. C.D.A.
Prin decizia nr. 295 din 7 octombrie 2010 pronunţată în dosarul nr. 15/54/2002, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis cererea şi a dispus lămurirea întinderii, aplicării şi înţelesului dispozitivului deciziei civile nr. 4322/2002, în sensul că a dispus restituirea în natură către reclamanţi a imobilului în suprafaţă construită şi neconstruită de 693,75 m.p.
Pentru a decide astfel, instanţa a apreciat că sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 399 alin. (1) C. proc. civ., pentru admiterea contestaţiei la titlu, deoarece dispozitivul deciziei este insuficient de clar pentru că, prin imobil se înţelege atât construcţia, cât şi terenul aferent acesteia, situat în Balş, judeţul Olt, str. N. Titulescu, aşa cum reclamanţii au notificat şi solicitat prin acţiune şi cum a fost identificat prin expertiza efectuată de expert C.D.A.
În anexa 1 expertul face evaluarea întregii suprafeţe construite şi neconstruite, ce măsoară 693,75 m.p., iar concluziile raportului de expertiză se coroborează cu schiţa existentă la dosarul nr. 638/2002, în ceea ce priveşte întinderea suprafeţei construite şi neconstruite.
Prin decizia civilă nr. 3118 din 1 aprilie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul pârâtului O. Balş prin P. şi a respins cererea de lămurire a dispozitivului deciziei Curţii de Apel Craiova, ca neîntemeiată, reţinând următoarele:
Susţinerile recurentei vizează împrejurarea că dispozitivul Deciziei nr. 4322/2002 pronunţate de Curtea de Apel Craiova nu priveşte şi terenul pe care se află construcţia ori terenul aferent acesteia, astfel încât, în mod greşit, prin decizia recurată a fost admisă cererea de lămurire a dispozitivului, susţineri ce au fost găsite ca fondate.
Contrar celor reţinute de instanţa de evocare a fondului prin decizia recurată, nu este suficientă împrejurarea formulării explicite a pretenţiilor de restituire în natură pentru ca dispozitivul hotărârii ce reprezintă titlu executoriu să fie lămurit în sensul urmărit de către petenţi.
Pe calea cererii de lămurire a dispozitivului nu pot fi îndreptate eventuale greşeli de judecată, pentru care ar fi trebuit să se recurgă la căile de atac deschise împotriva hotărârii, astfel încât faptul că este posibil ca dispozitivul hotărârii ce reprezintă actul final al judecăţii să nu reflecte întrutotul întinderea pretenţiilor formulate de către reclamant nu poate fi valorificat în cadrul unei cereri întemeiate pe dispoziţiile art. 2811 C. proc. civ. , reclamantul având la îndemână calea recursului împotriva deciziei de evocare a fondului.
Este adevărat că Decizia nr. 4322/2002 menţionează generic restituirea în natură către reclamanţi a imobilului din oraşul Balş, str. N. Titulescu, iar noţiunea de „imobil” poate avea semnificaţia atât de construcţie, cât şi de teren, însă nu este obligatoriu să le vizeze pe ambele concomitent, astfel cum pretind reclamanţii.
Ceea ce este relevant în interpretarea noţiunii regăsite în dispozitiv s- a reţinut a fi, în primul rând, argumentarea soluţiei cuprinse în dispozitiv, pe care însăşi instanţa a conceput-o în motivarea hotărârii.
Or, din considerentele deciziei în discuţie nu reiese că soluţia ar fi avut în vedere şi terenul aferent construcţiei (precum şi cel pe care se află construcţia), folosindu-se generic doar noţiunea de „imobil”. Mai mult, prin decizia de anulare a sentinţei tribunalului şi de reţinere în vederea evocării fondului, s-a menţionat că se impune efectuarea unei expertize tehnice specialitatea construcţii.
Este nerelevant faptul că prin expertiza efectuată în evocarea fondului a fost evaluat şi terenul, odată cu construcţia, pentru eventuale despăgubiri în cazul imposibilităţii restituirii în natură, cât timp prin decizia a cărei lămurire se solicită nu s-a făcut nicio referire la teren, nu a fost analizată situaţia juridică a acestuia şi nici probele administrate în cauză.
În aceste condiţii, în absenta oricărei referiri la teren, cu atât mai puţin a motivelor de fapt şi de drept pentru care s-ar impune restituirea în natură a acestuia, menţionarea în dispozitiv a restituirii terenului ar echivala cu o modificare a soluţiei deja adoptate, incompatibilă cu operaţiunea de lămurire a unui dispozitiv neclar.
De altfel, chiar în Decizia nr. 2687/2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care a fost respins recursul P.O. Balş împotriva deciziei nr. 4322 din 10 decembrie 2004, se foloseşte noţiunea generică de „imobil” tot pentru desemnarea construcţiei, fără vreo referire la teren. Astfel, s-a arătat că, din probele depuse la dosar pentru identificarea imobilului revendicat, instanţa de apel a reţinut în mod corect că „imobilul este format din două etaje”.
Rezultă, în aceste condiţii, că instanţa de recurs în acea cauză a soluţionat cauza exclusiv cu privire la construcţie, considerând că instanţa de apel se raportase doar la un asemenea imobil şi neputând a se pronunţa şi asupra terenului în cadrul recursului pârâtului, în absenţa unor critici explicite pe acest aspect.
Faţă de cele expuse, Înalta Curte a apreciat că, în mod greşit, curtea de apel a considerat că se impune lămurirea dispozitivului în sensul celor solicitate de către reclamanţi, cât timp nu rezultă, din conţinutul Deciziei nr. 4322/2004, că soluţia ar fi vizat şi terenul din Balş, str. N. Titulescu, nu numai construcţia.
Chiar dacă ar fi fost necesară lămurirea dispozitivului acelei decizii în sensul că noţiunea de „imobil” regăsită în dispozitiv se referă doar la construcţie, Înalta Curte a apreciat că o admitere parţială a cererii reclamanţilor în acest sens ar fi formală, în condiţiile în care interesul cererii este legat de menţionarea terenului de sub construcţie, precum şi a terenului aferent, şi nu a construcţiei înseşi, pentru care s-a obţinut deja executarea hotărâri judecătoreşti.
Drept urmare, a constatat, în raport de finalitatea urmărită de petenţi, că cererea nu este întemeiată şi că se impune respingerea sa ca atare.
Împotriva susmenţionatei hotărâri, reclamanţii M.A., B.I., B.Şt.D., N.Ş. C., M.C. au formulat, în contradictoriu cu intimaţii P.O. Balş, M.E.I., S. R. prin M.F.P., C.E.C. Balş, SC S.S. SRL, AF B.P. şi AF T. M., contestaţie în anulare pentru motivul prevăzut de art. 318 C. proc. civ., teza I, în sensul că dezlegarea dată în soluţionarea recursului este rezultatul unei greşeli materiale.
În dezvoltarea motivului de contestaţie în anulare invocat s-a susţinut, după expunerea istoricului cauzei, că decizia instanţei de recurs este rezultatul unei greşeli materiale, în sensul normei legale invocate, fiind vorba de o greşeală de fapt involuntară, iar nu de greşeli de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziţii legale. Au susţinut astfel că, prin Decizia nr. 4322/2004 a Curţii de Apel Craiova a cărei îndreptare/lămurire s-a solicitat, a fost admisă în totalitate cererea de chemare în judecată care a avut ca obiect restituirea în natură a construcţiei şi terenului în discuţie, soluţie ce făcea de prisos atacarea deciziei menţionate cu recurs.
Instanţa de recurs, soluţionând calea de atac exercitată împotriva deciziei pronunţată în lămurirea/îndreptarea acestei decizii, a pronunţat hotărârea atacată cu nesocotirea elementelor menţionate, aceasta constituind greşeala imputată instanţei de recurs. Or, aceasta este o greşeală esenţială ce a condus la soluţia eronată ce face obiectul cauzei dedusă judecăţii, greşeală involuntară a instanţei de recurs care nu implică, pentru verificarea sa, o reexaminare a fondului şi reaprecierea probelor din dosar.
Suplimentar, cu prilejul dezbaterii cauzei, a mai fost invocat un alt motiv de contestaţie în anulare, respectiv împrejurarea că la data pronunţării deciziei atacate contestatorul M.C. era decedat, iar judecata cauzei s-a efectuat în condiţiile de neregularitate procedurală invocată.
Referitor la calea de atac dedusă judecăţii, se constată următoarele:
Potrivit art. 318 C. proc. civ., „hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale (..)”.
Motivul de contestaţie în anulare menţionat de teza I a normei invocate, vizează situaţia când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greşeli materiale. Noţiunea de greşeală materială în accepţiunea textului legal citat are în vedere greşelile evidente, involuntar realizate prin confundarea unor elemente importante sau a unor date aflate la dosarul cauzei, cum ar fi respingerea greşită ca tardiv a unui recurs (deşi exista dovada declarării sale în termen), anularea greşită a recursului ca netimbrat (deşi era anexată chitanţa plăţii taxelor legal datorate), etc.
Legea nu permite exercitarea acestei căi extraordinare de atac pentru remedierea unor greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziţii legale, calea de atac menţionată fiind creată doar pentru remedierea unor greşeli materiale, iar nu şi pentru reformarea unor greşeli de fond, întrucât aceasta ar echivala cu un recurs la recurs, ceea ce, evident, nu este admisibil.
Or, statuările instanţei de recurs privind atât condiţiile legale de exercitare a cererii prevăzute de art. 2811 C. proc. civ., cât şi cu referire la elementele de fapt ale cauzei, obiectul sesizării instanţei, probaţiunea administrată şi limitele în care s-au pronunţat instanţele, conchizând în sensul că aceasta a privit exclusiv construcţia, nu constituie o greşeală materială în sensul cazului de retractare evocat, ci, eventual, o greşeală de judecată, care, pentru cele expuse, nu poate fi remediată prin intermediul căii de atac deduse judecăţii.
Nici cazul de contestaţie invocat cu prilejul dezbaterii pricinii şi care ar corespunde normei prevăzute de art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., nu poate fi primit justificat de inexistenţa sa în speţa dedusă judecăţii.
Potrivit normei menţionate, hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită cu cerinţele legii (ipoteză invocată în cauză), „numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului”.
Prin urmare, legea consacră caracterul subsidiar al căii de atac a contestaţiei în anulare căilor ordinare de atac prevăzute de lege. Contestaţia în anulare nu poate fi întemeiată pe motive ce au fost omise ori nu au fost invocate de părţi în cadrul căilor ordinare de atac, imposibilitatea de a le fi invocat în cadrul căii ordinare reprezentând o condiţie esenţială pentru admisibilitatea contestaţiei în anulare de drept comun, context în care cererea astfel formulată apare a fi inadmisibilă.
Or, în speţă, aşa cum rezultă din actele dosarului şi din însăşi susţinerile părţilor, M.C. era decedat din data de 22 noiembrie 2001, cu mult înaintea declanşării litigiului dedus judecăţii, aspect ce nu a fost invocat niciodată de părţile litigante şi care face, astfel, a atrage inadmisibilitatea motivului de contestaţie în anulare susţinut cu prilejul dezbaterii cauzei şi, în consecinţă, respingerea cererii şi pe temeiul legal menţionat.
Ca urmare, faţă de cele ce preced, contestaţia în anulare dedusă judecăţii urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorii M.A., B.I., B.Şt.D., N.Ş.C., M.C., decedat şi continuată de moştenitorii acestuia: B.C., M.P.A., D.S., L.S. şi Z.N. împotriva deciziei nr. 3118 din 1 aprilie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 360/2013. Civil. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 359/2013. Civil. Partide politice. Recurs → |
|---|
