ICCJ. Decizia nr. 358/2013. Civil. Pretenţii. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 358/2013
Dosar nr. 2025/1/2012
Şedinţa publică de la 31 ianuarie 2013
Asupra contestaţiei în anulare de faţă,
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 1142/Com din 1 iulie 2010 pronunţată de Tribunalul laşi s-a respins acţiunea formulată de reclamanta-pârâtă SC F. SA în contradictoriu cu pârâta-reclamantă S.N.T.F.M. C.F. M. SA - Sucursala laşi; s-a respins cererea reclamantei-pârâte SC F. SA privind obligarea pârâtei-reclamante S.N.T.F.M. C.F. M. SA - Sucursala laşi la plata sumei de 500 RON; s-a admis cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă S.N.T.F.M. C.F. M. SA - Sucursala laşi în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă SC F. SA şi cu pârâta Camera de Comerţ şi Industrie a României; s-a anulat certificatul de atestare a forţei majore nr. 394 din 4 august 2008 şi avizul pentru existenţa cazului de forţă majoră nr. 10 din 17 octombrie 2008 emis de pârâta Camera de Comerţ şi Industrie a României în beneficiul reclamantei-pârâte SC F. SA.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a reţinut că acţiunile greviste din perioada 17 - 29 iulie 2008 la CSCT Constanţa Fb. reprezintă o împrejurare invincibilă pentru reclamantă, dar nu şi imprevizibilă, în contextul în care greva nu a fost spontană, iar anterior datei din 17 iulie 2008 a fost intens mediatizată.
Astfel, reclamanta avea mai multe modalităţi pentru a evita consecinţele negative ale grevei, respectiv să nu încheie contracte de transport, să descarce transcontainerele de pe vagoane, pentru a evita imobilizarea lor cu plata TOU sau să opteze pentru alte terminale de containere concurente ale CSCT Constanţa.
În esenţă, tribunalul a reţinut că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile pentru existenţa forţei majore, aprecierea în acest sens a pârâtei C.C.I. prin avizul nr. 10/2008 şi certificatul nr. 394/2008 fiind eronată.
Având în vedere că urmare a anulării actelor de atestare a forţei majore reclamanta nu mai poate invoca exonerarea sa de răspundere în temeiul forţei majore, instanţa a constatat că datorează tariful orar de utilizare perceput de reclamantă în baza art. 58 alin. (10) din O.G. nr. 7/2005 care prevede că, în afară de cazul în care operatorul de transport feroviar este vinovat, el poate, în caz de împiedicare la transport, să perceapă tariful de utilizare a mijlocului de transport.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel SC F. SA prin reprezentantul său legal criticând atât soluţia de respingere a cererii introductive, cât şi soluţia de admitere a cererii reconvenţionale pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Totodată apelanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 5000 RON pentru exercitarea cu rea-credinţă a drepturilor procesuale.
Prin întâmpinare intimata Camera de Comerţ şi Industrie a României a invocat excepţia necompetenţei materiale a instanţei susţinând că avizul pentru existenţa cazului de forţă majoră emis de Camera Naţională este un act administrativ.
La rândul său intimata S.N.T.F.M. C.F. M. SA Sucursala laşi a invocat excepţia netimbrării apelului şi excepţia tardivităţii declarării apelului iar în subsidiar a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat.
În şedinţa publică din 31 ianuarie 2011 instanţa a constatat timbrată cererea de apel şi a respins excepţia necompetenţei materiale invocată de Camera de Comerţ şi Industrie a României, reţinând că prin Decizia nr. 1518 din 17 martie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a stabilit că atât certificatul de atestare a cazului de forţă majoră cât şi avizul pentru existenţa cazului de forţă majoră, emise de Camera de Comerţ şi Industrie a României, nu sunt acte administrative.
Verificând termenul de declarare a apelului, instanţa a constatat că cererea de apel a fost formulată tardiv şi în consecinţă prin Decizia nr. 9/2011 din 21 februarie 2011, Curtea de Apel laşi secţia comercială, a respins ca tardiv apelul declarat de reclamanta SC F. SA.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC F. SA Tarcău, prin care a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Prin Decizia nr. 2762 din 22 septembrie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a respins recursul declarat de reclamantă ca nefondat.
Înalta Curte a reţinut că motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu subzistă, iar în ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este nefondat, dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. fiind corect aplicate.
Prin cererea formulată la data de 14 martie 2012, SC F. SA Tarcău a formulat contestaţie în anulare împotriva Deciziei nr. 2762 din 22 septembrie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care în temeiul dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ. a solicitat admiterea contestaţiei în anulare, şi pe fondul cauzei rejudecarea cererii de recurs.
Recurenta a susţinut că soluţia pronunţată este rezultatul unei greşeli materiale, în ceea ce priveşte aspectele formale ale judecării recursului.
Astfel, sentinţa instanţei de fond a fost comunicată la data de 8 septembrie 2010, iar declaraţia de apel a fost expediată la data de 13 septembrie 2010, prin compania de curierat R.C.E. SRL, care a predat corespondenţa către o altă societate de curierat SC A. SA.
În mod eronat s-a reţinut că data la care a fost declarat apelul este 15 octombrie 2010 şi nu 13 septembrie 2010, dată la care SC A. a preluat plicul.
În combaterea cererii formulată, a formulat întâmpinare intimata S.N.T.M. C.F. M. SA Sucursala Moldova, prin care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare şi menţinerea deciziei atacată.
Analizând contestaţia în anulare, în limita dispoziţiilor art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ. şi a motivelor arătate, se constată că aceasta este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Contestaţia în anulare specială este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce se poate exercita în cazurile anume prevăzute de dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
Greşelile materiale în înţelesul dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ. vizează greşelile săvârşite în legătură cu dezlegarea dată recursului, ele trebuie să fie evidente şi săvârşite de instanţă, ca urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale importante din dosarul cauzei, şi nu greşeli de judecată, respectiv de interpretare a unor dispoziţii legale, de apreciere a probelor sau de rezolvare a unui incident procedural.
În susţinerea prezentei căi de atac, contestatoarea a invocat prevederile art. 318 teza l C. proc. civ., susţinând că instanţa de recurs a săvârşit o greşeală materială prin neobservarea înscrisurilor, constând în documentul de expediţie număr 000, din care rezultă că declaraţia de apel a fost predată către compania de curierat R.C.E. SRL în termen de 5 zile de la comunicarea hotărârii, în raport de care instanţa nu a făcut o apreciere cu privire la valoarea juridică şi efectele acesteia.
Se constată că argumentele invocate, în raport de textul de lege evocat, nu pot fi reţinute întrucât nu evidenţiază o greşeală materială care să fie în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, astfel că o pretinsă eroare de apreciere a probelor, datorită căreia starea de fapt reţinută de instanţă ar fi neconformă realităţii nu poate fi valorificată pe calea contestaţiei în anulare.
În realitate, contestatoarea îşi exprimă nemulţumirea cu privire la soluţia menţinută de instanţa de recurs privind constatarea ca tardiv a apelului declarat de reclamantă, iar faptul că instanţa de recurs nu şi-a însuşit punctul de vedere al recurentei nu este de natură a conduce la admisibilitatea contestaţiei în anulare, având în vedere că legea nu a urmărit prin calea contestaţiei în anulare să deschidă părţilor calea recursului la recurs, care să fie soluţionat de aceiaşi instanţă, sub motivul că s-a stabilit eronat starea de fapt.
Aşadar, dezlegarea dată recursului, prin decizia atacată, nu este rezultatul unei greşeli materiale, iar prezenta contestaţie în anulare specială este nefondată din perspectiva dispoziţiilor art. 318 teza 1 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondată contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC F. SA împotriva Deciziei nr. 2762 din 22 septembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 397/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 355/2013. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
