ICCJ. Decizia nr. 363/2013. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 363/2013
Dosar nr. 4459/1/2012
Şedinţa publică din 30 ianuarie 2013
Asupra cauzei de faţă constată următoarele.
La data de 15 iunie 2012, contestatoarele Casa de ajutor reciproc a salariaţilor din U.C.M.R. şi alte instituţii şi Casa de ajutor reciproc a salariaţilor din C.S.R. - Reşiţa au formulat contestaţie în anulare, solicitând desfiinţarea deciziei civile nr. 894 pronunţată la data de 10 februarie 2012, în dosarul nr. 384/1/2011, deoarece dezlegarea dată cererii de recurs formulată s-a întemeiat pe o greşeală materială şi, rejudecând cererea, să se dispună admiterea acesteia.
În motivarea cererii, contestatoarele arată că sunt continuatoare a personalităţii juridice a fostului proprietar tabular, care a fost deposedată în mod abuziv de imobilul revendicat şi, în acelaşi timp, succesoare cu titlu universal ale acesteia, ceea ce rezultă din cuprinsul sentinţei civile a Judecătoriei Reşiţa, 07 mai 2002, pronunţată în dosarul nr. 12326/2002 al Tribunalului Timiş la fila 28 din dosar, aflată în puterea lucrului judecat.
Instanţa de recurs, în mod greşit a apreciat că fostul Sindicat S. Metal, pe numele căruia a fost înregistrat în cartea funciară imobilul revendicat, după ce acesta a fost preluat abuziv, era în drept să notifice imobilul, iar contestatoarele nu ar fi persoanele îndreptăţite conform art. 3 din Legea nr. 10/2001 să revendice imobilul din litigiu.
În acest fel, instanţa de recurs a săvârşit o eroare materială gravă şi a nesocotit o hotărâre judecătorească irevocabilă, deoarece nu a observat că la dosarul instanţei de fond (fila 28 Tribunal), aşa cum de altfel reţine şi instanţa de apel prin decizia civilă nr. 416 din 02 octombrie 2010 pronunţată în dosarul nr. 1998.1/59/2004, se află depusă sentinţa civilă nr. 2354 din 7 mai 2002, a Judecătoriei Reşiţa rămasă definitivă şi irevocabilă, care dovedeşte calitatea contestatoarelor de persoane îndreptăţite.
Ele consideră că acest fapt constituie o greşeală materială esenţială, ce a determinat o soluţie eronată, care a fost săvârşită involuntar şi nu o greşeală de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziţii legale.
La termenul din 30 ianuarie 2013, înalta Curte a pus în discuţie excepţia de inadmisibilitate a recursului formulată de intimata SC T.B. SA Buziaş, prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei.
Analizând excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare de faţă, înalta Curte constată următoarele:
Potrivit art. 318 C. proc. civ., „hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".
Contestatoarea invocă existenţa unei greşeli materiale constând în nesocotirea de către instanţa de recurs a unei hotărâri judecătoreşti irevocabilă, care se afla la dosarul instanţei de fond (fila 28 Tribunal), aşa cum de altfel reţine şi instanţa de apel prin decizia civilă nr. 416 din 02 octombrie 2010 pronunţată în dosarul nr. 1998.1/59/2004, respectiv sentinţa civilă nr. 2354 din 7 mai 2002 a Judecătoriei Reşiţa, rămasă definitivă şi irevocabilă, care ar fi dovedit calitatea procesuală activă a contestatoarelor.
Analizând dacă această critică constituie o greşeală materială în accepţiunea art. 318 teza I C. proc. civ., înalta Curte observă că textul menţionat se referă la erori materiale în legătură cu aspecte formale ale judecării recursului şi care au drept consecinţă pronunţarea unei soluţii greşite. Greşeala pe care o comite instanţa trebuie să se realizeze prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale care sunt determinante în pronunţarea soluţiei.
Art. 318 teza I C. proc. civ. vizează greşeli de fapt involuntare, iar nu greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziţii legale sau de rezolvare a unui incident procedural, deoarece nu a fost posibil ca instanţei care a pronunţat hotărârea să i se solicite, ca instanţă de retractare, să reanalizeze modul în care a apreciat probele şi a stabilit raporturile dintre părţi.
Or contestatoarele invocă tocmai o greşeală de judecată, respectiv neanalizarea de către instanţa de recurs a unui înscris depus la prima instanţă şi analizat în apel. În susţinerea acestui argument vine şi faptul că omisiunea de analizare a unui înscris aflat la dosar, hotărâtor în soluţionarea pricinii, constituie un aspect de legalitate întrucât a constituit motivul de recurs prevăzut în art. 304 pct. 10 C. proc. civ., text abrogat prin Legea nr. 219/2005.
Prin urmare, în cauză nu se invocă o greşeală materială în sensul art. 318 C. proc. civ., motiv pentru care contestaţia în anulare urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarele Casa de ajutor reciproc a salariaţilor din U.C.M.R. şi alte instituţii şi Casa de ajutor reciproc a salariaţilor din C.S.R.-Reşiţa împotriva deciziei nr. 894 din 10 februarie 2012 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 ianuarie 2013
| ← ICCJ. Decizia nr. 364/2013. Civil. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 362/2013. Civil → |
|---|
