ICCJ. Decizia nr. 364/2013. Civil. Plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996). Contestaţie în anulare - Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 364/2013
Dosar nr. 4918/1/2012
Şedinţa publică din 30 ianuarie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin decizia nr. 7842 din 3 noiembrie 2011 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de B.M. împotriva deciziei nr. 205/R din 17 februarie 2009 a Tribunalului Timiş, secţia civilă, reţinându-se că hotărârea a cărei anulare s-a solicitat este anterioară deciziei pretins potrivnice, iar legiuitorul nu a lăsat la aprecierea revizuentului alegerea hotărârii ce urmează a fi anulată, ci a dispus anularea celei din urmă hotărâri pentru că efectul de exclusivitate al hotărârii care se bucură putere de lucru judecat împiedică repetarea judecăţii unui proces terminat.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare revizuenta, în temeiul art. 318 C. proc. civ., susţinând că s-au încălcat dispoziţiile art. 389 alin. (3) C. proc. civ.
Contestaţia în anulare este inadmisibilă.
Contestaţia în anulare specială, reglementată de dispoziţiile art. 318 C. proc. civ. este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce se poate exercita în cazurile anume prevăzute de acest text de lege, numai împotriva deciziilor pronunţate de instanţele de recurs.
Ca atare, obiectul contestaţiei în anulare este format dintr-o singură categorie de hotărâri şi anume, deciziile pronunţate cu prilejul exercitării controlului judiciar. Soluţia rezultă din însuşi textul indicat şi se referă neîndoielnic la dezlegările date de instanţa de recurs, motivele de contestaţie în anulare neputând fi extinse prin analogie la alte situaţii decât cele vizate în mod expres de art. 318 C. proc. civ.
Prin urmare, alte hotărâri judecătoreşti, inclusiv cele date în soluţionarea cererilor de revizuire (care la rândul ei face parte din categoria căilor extraordinare de atac, de retractare) nu pot fi atacate pe calea contestaţiei în anulare.
Faţă de cale ce preced, contestaţia în anulare se va respinge ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea B.M. împotriva deciziei nr. 7842 din 3 noiembrie 2011 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 ianuarie 2013
← ICCJ. Decizia nr. 365/2013. Civil. Drepturi băneşti. Revizuire... | ICCJ. Decizia nr. 363/2013. Civil → |
---|