ICCJ. Decizia nr. 3620/2013. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3620/2013
Dosar nr. 531/46/2012
Şedinţa publică din 11 septembrie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1339 din 25 noiembrie 2011, Tribunalul Vâlcea a admis acţiunea reclamanţilor M.M. şi M.M.G.; a anulat Hotărârea C.L. nr. x şi y din 31 iulie 2009 emise de Municipiul Râmnicu Vâlcea, în calitate de expropriator; a obligat intimaţii să acorde reclamanţilor, alături de alte persoane ale căror proprietăţi au suportat aceeaşi măsura, despăgubiri pentru terenurile expropriate conform centralizatorului la raportul de expertiză întocmit de expertul tehnic S.G. şi C.T., 44.500 euro, respectiv, 191.700 lei pentru 356 mp.
Instanţa a fost iniţial sesizată cu cererea comună formulată de M.V., S.N., P.A., V.V., pe parcursul judecăţii fiind conexate dosare în care şi alţi reclamanţi au contestat aceleaşi hotărâri.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel, alături de alţi proprietari, reclamanţii M.M. şi M.M.G.
Prin încheierea din 8 mai 2012, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, a constatat că se impune ca, în funcţie de cererile şi apărările formulate de către fiecare dintre titularii dreptului de proprietate, dar mai ales în funcţie de starea de fapt distinctă a fiecărei proprietăţi să fie disjunse apelurile şi să se formeze câte un dosar distinct.
În prezenta cauză au fost păstrate apelurile formulate de către reclamanţii M.M. şi M.M.G. şi, respectiv, Municipiul Râmnicu Vâlcea, în ceea ce priveşte proprietatea acestora.
Prin decizia civilă nr. 36 din 29 mai 2012, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, a admis apelurile; a constatat nulitatea sentinţei, în limita ce-i priveşte pe apelanţi şi a reţinut cauza pentru judecata în fond.
Prin decizia civilă nr. 105 din 4 decembrie 2012, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, a admis cererea; a modificat Hotărârea nr. 37 din 3 martie 2010 în sensul stabilirii valorii despăgubirii reclamanţilor la 71 euro/ m.p., respectiv, un total de 25.276 euro, în echivalent în lei, la data plăţii, din care, deja s~a plătit prin consemnare în contul personal suma de 73.611,90 lei; a obligat pârâtul la plata, către reclamanţi, a sumei de 2000 lei cheltuieli de judecată, după respingerea cererii experţilor K. şi C. privind majorarea onorariilor.
Asupra contestaţiei formulate de către proprietarii expropriaţi M.M. şi M.M.G., cu prioritate, faţă de pronunţarea instanţei a cărei hotărâre a fost constată nulă, potrivit celor de mai sus, instanţa de apel a constatat că s-a emis Hotărârea nr. 37 din 3 martie 2010, pe care reclamanţii, cu cererea de precizare a acţiunii iniţial formulată în Dosarul nr. 200/90/2010, au înţeles să o atace, alăturat de toate celelalte decizii şi hotărâri adoptate în procesul de expropriere, atât generic pentru întreaga stradă, cât şi în mod direct pentru proprietatea lor.
Prin această hotărâre, după negocierile purtate cu alţi proprietari de pe aceeaşi stradă, Consiliul Local a stabilit un preţ unitar de 50 de euro/ m.p. al fiecărei proprietăţi, fără a distinge între acestea.
Prin raportul de expertiză efectuat în cauză s-au reţinut valori de 60,51 euro, 74,62 euro, 78,08 euro metrul pătrat, pentru proprietăţi de categorie cât mai apropiată de cea a terenului din litigiu, la data efectuării expertizei.
La data preluării terenului, pentru terenurile folosite în comparaţie, după aplicarea corecţiilor necesare au reieşit valorile de 57,28 euro, 66,40 euro, 70,15 euro, 76,47 euro metrul pătrat, care au determinat o medie de 66 euro metrul pătrat, mai mare decât preţul oferit de expropriator.
Instanţa de apel a apreciat că preţul acceptabil se poate stabili ca o medie aritmetică a valorilor stabilite pentru acest moment, în condiţiile în care media făcută de expert este doar o valoare estimată.
În aceste condiţii, instanţa de apel a constatat fondată contestaţia formulată împotriva Hotărârii nr. 37 din 3 martie 2010 dată de Municipiul Râmnicu Vâlcea, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, în privinţa exproprierii, din proprietatea M.M. şi M.M.G. a unei suprafeţe de 356 metri pătraţi; a modificat hotărârea, în sensul stabilirii valorii despăgubirii reclamanţilor la cea de 71 euro/ m2, în echivalent în lei, la data plăţii efective, respectiv, un total de 25.276 euro, din care, potrivit Ordinului de plată din 15 aprilie 2010, deja s-a consemnat la dispoziţia proprietarului în cont deschis la C.E.C.B.S.S. Râmnicu Vâlcea suma de 73.611,90 lei.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, neîncadrat în drept, reclamanţii M.M. şi M.M.G.
Recurenţii-reclamanţi critică, prin prezenta cale de atac, cuantumul despăgubirilor acordate de către instanţă urmare a exproprierii, arătând că suma stabilită nu reflectă valoarea terenurilor expropriate ţinând cont de zona în care se află, de faptul că tot terenul este intravilan şi afectat numai de construcţii.
În primă instanţă, Tribunalul Vâlcea a stabilit, în baza expertizei efectuate de comisia de experţi, că preţul real este de 125 euro/ mp, fapt confirmat şi de către intimată.
În apel, instanţa a numit alţi trei experţi, însă nu a ţinut cont de concluziile acestora, şi a dispus refacerea expertizei cu stabilirea valorii la data efectuării expertizei, situaţie total greşită, deoarece recurenţii-reclamanţi au fost expropriaţi la 16 decembrie 2009, acesta fiind momentul de referinţă în stabilirea valorii despăgubirii.
Pe de altă parte, instanţa de apel a luat în calcul doar contractele de vânzare-cumpărare puse la dispoziţie de către intimată, al cărei interes evident era acela de a prezenta preţuri cât mai mici.
În atare situaţie, recurenţii-reclamanţi apreciază că nu au fost respectate dispoziţiile legale în materie privind momentul evaluării şi metoda legală de stabilire a valorii reale.
Mai arată că instanţa nu s-a pronunţat asupra cheltuielilor de judecată pe care aceştia le-au solicitat în toate fazele procesuale.
Examinând recursul în raport de excepţia de nulitate invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară raportat la aspectele de fond ale cererii, faţă de caracterul său peremptoriu, înalta Curte urmează a constata nulitatea căii de atac, pentru următoarele considerente;
Potrivit art. 3021 lit. a) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Recursul se motivează, conform art. 303 C. proc. civ., prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind evidenţiate limitativ de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) din acelaşi cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.
Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate.
În consecinţă, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.
În speţă, se constată că succesiunea de fapte şi afirmaţii din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată, din punct de vedere juridic, în aşa fel încât să se poată reţine, măcar din oficiu, vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs.
În cererea de recurs nu se fac referiri la soluţia respingerii apelului şi nu se arată care sunt, în concret, motivele de nelegalitate ale deciziei recurate, ori dispoziţiile legale încălcate, ci se critică, în realitate, modalitatea de întocmire şi apreciere a raportului de expertiză întocmit în cauză.
Criticile pe care recurenţii-reclamanţi le supun analizei în calea extraordinară de atac a recursului vizează exclusiv cuantumul despăgubirilor acordate urmare a expertizei efectuate şi modalitatea în care aceasta a fost evaluată de către instanţa de judecată, ceea ce este de neconceput în prezenta cale de atac, în care sunt analizate doar chestiuni ce ţin de nelegalitatea hotărârilor pronunţate.
Astfel, susţinerile recurenţilor - reclamanţi nu se circumscriu niciunui caz de casare şi nu reprezintă chestiuni de nelegalitate care să poată fi analizate ca atare de instanţa de recurs, întrucât pentru a motiva recursul în sensul legii este necesară raportarea la conţinutul deciziei obiect al căii extraordinare de atac, cu indicarea modalităţii în care instanţa de judecată nu s-a conformat dispoziţiilor legale incidente.
Or, în speţă, recurenţii-reclamanţi nu arată în ce modalitate decizia instanţei de apel nu este conformă legii, ci critică un mijloc probatoriu care excede analizei instanţei de recurs.
Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanţei competente controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept, iar când criticile formulate nu se raportează punctual, la conţinutul deciziei supusă acestei căi extraordinare de atac, chiar încadrate sau încadrabile în drept, atrag nulitatea recursului, întrucât sunt străine problemelor rezolvate prin respectiva hotărâre.
Pentru considerentele arătate, constatând şi că în speţă nu sunt date motive de ordine publică, înalta Curte urmează a constata, în conformitate cu art. 306 alin. (1) C. proc. civ., că recursul deduse judecăţii este lovit de nulitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de contestatorii M.M. şi M.M.G., împotriva Deciziei nr. 105 din 4 decembrie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3619/2013. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3665/2013. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... → |
|---|
