ICCJ. Decizia nr. 3697/2013. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3697/2013
Dosar nr. 8528/3/2008
Şedinţa publică din 12 septembrie 2013
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:
1. Hotărârea instanţei de apel
Prin decizia civilă nr. 434/ A din 12 decembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă R.A.S. împotriva Sentinţei civile nr. 562 din 13 aprilie 2010 de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă. A schimbat sentinţa în sensul că a admis acţiunea şi a constatat că reclamanta este persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii pentru teren în suprafaţă de 1,18 ha şi clădire, situate în Bucureşti, Şoseaua Bucureşti - Târgovişte.
A obligat pârâta să emită dispoziţia cu propunere de măsuri reparatorii şi să înainteze dosarul şi decizia la C.C.S.D., conform titlului VII din Legea nr. 247/2005.
A obligat apelanta-reclamantă la 500 lei onorariu de expert în favoarea expertului Bănică Neculai, şi a respins cererea de cheltuieli de judecată formulată de apelanta-reclamantă ca nefondată.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că în faza apelului s-au administrat adresa din 07 decembrie 2010 a Direcţiei de Impozite şi Taxe Locale a Sectorului 1 cu privire la rolul fiscal pentru imobilul situat în Bucureşti, Şoseaua Bucureşti - Târgovişte din care rezultă că la imobilul nr. x au rol fiscal Administraţia Fondului Imobiliar al Unităţilor Sanitare Publice - sector 1, cu clădire şi teren în folosinţă de 1,394,21 mp, J.D. cu un corp de clădire şi teren intravilan 56,60 mp şi M.V. cu clădire şi teren intravilan 50,66 mp. La imobilul cu nr. are rol fiscal SC N. SRL cu clădire şi teren intravilan de 1,500,33 mp; adresa din 7 aprilie 2011 a aceleiaşi instituţii referitor la imobilele din Şoseaua Bucureşti - Târgovişte. În adresă se arată că terenul de 1,18 ha şi clădire nu figurează în evidenţa Direcţiei Generale de Impozite şi Taxe Locale Sector 1 şi că din evidenţele informatice la nr. x există proprietatea numitului S.N., cu teren de 4.222,42 m.p. şi numitul P.G., cu un corp de clădire şi teren de 1.400 m.p.
Primăria Municipiului Bucureşti - Direcţia Patrimoniu a depus la dosar adresa din 20 aprilie 2011 în conţinutul căreia se menţionează pentru imobilul cu adresa poştală Şoseaua Bucureşti - Târgovişte sector 1 că au fost trimise toate datele deţinute cu adresa de răspuns din 24 noiembrie 2010. S-a făcut menţiunea că pentru imobilul de la adresa poştală sector 1 s-a înregistrat Dosarul nr. 30424 din 18 septembrie 2002 în baza Legii nr. 10/2001, solicitant R.A.S.
S-au mai făcut următoarele menţiuni, şi anume imobilul ce a fost consemnat în evidenţele cadastrale ale oraşului Bucureşti din anul 1986 la adresa poştală Şoseaua Bucureşti - Târgovişte nr. x, sector 1, cu teren în suprafaţă de 2.886,00 m.p. este proprietate de stat cu posesor actual SC R. SA. Prin certificatul din 13 septembrie 2002 eliberat de Serviciul Nomenclatură Urbană s-a atribuit nr. x pe Şoseaua Bucureşti - Târgovişte, Sector 1 numitului V.E.S., în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat; imobilul ce a fost consemnat în anul 1986 la adresa poştală Şos. Bucureşti - Târgovişte nr. x sector 1, cu teren în suprafaţă de 343,00 m.p. proprietate de stat apare ca posesor Consiliul Sectorului 1 Bucureşti.
În ce priveşte imobilul aflat în evidenţele cadastrale pe anul 1986 pe adresa poştală Şoseaua Bucureşti - Târgovişte, sector 1 au apărut înscrişi cu rol C.I. şi E., cu teren în folosinţă de 250 din care 65,00 m.p. construcţii şi 5.500 m.p. terenul categoria „livezi” proprietate particulară. În anul 1992 la adresa din Şoseaua Bucureşti - Târgovişte, sector 1 erau înscrişi I.D. şi S. cu teren de 6.600 m.p. în proprietate.
S-a mai arătat că imobilul de la nr. 7 a făcut obiectul Decretului Consiliului de Stat nr. 993 din 27 octombrie 1967 şi Decretul Consiliului de Stat nr. 465 din 03 noiembrie 1970 prin care s-a expropriat o suprafaţă de 1.828,00 m.p. de la C.I. şi C.E.
De asemenea s-a arătat că pentru o porţiune de teren de la adresa poştală din evidenţele cadastrale la nivelul anului 1986 s-a încheiat contractul de vânzare - cumpărare autentificat din 22 ianuarie 2001, proprietar fiind SC A.F. SRL.
Imobilul solicitat de apelanta - reclamantă a fost identificat de expertul C.F. la adresa din Şoseaua Bucureşti - Târgovişte. Din această expertiză a rezultat că o suprafaţă de 1.736,57 m.p. este ocupată de Şoseaua Bucureşti - Târgovişte, o suprafaţă de 5.095,24 m.p. este ocupată de lacul Străuleşti şi dig - zonă de protecţie, o suprafaţă de 1.839,28 m.p. este ocupată de Y. magazin de plante şi accesorii şi o suprafaţă de 3.149,11 m.p. - delimitate prin punctele 21, 22, 26, 23 din schiţa plan la raportul de expertiză ar fi liberă. Pe suprafaţa considerată liberă se observă, pe fila de plan anexa 1 existenţa unei construcţii la nivelul anului 1961.
În cauză s-a mai întocmit o doua expertiză întocmită de expert B.N. Din această expertiză rezultă că terenul proprietatea autorului reclamantei se regăseşte, în prezent, parţial ocupat de imobilele nr. x şi parţial de lacul Străuleşti. S-a menţionat în expertiză că la sistematizarea zonei realizată în anul 1961 o suprafaţă din terenul de 11.823 m.p., respectiv 1.073 m.p. a devenit domeniu public - parte carosabilă a şoselei; o altă suprafaţă de 4.429 mp a trecut în domeniul public, reprezentând lacul Străuleşti, restul de teren este liber de construcţii şi nu are o destinaţie precisă, dar are alei de acces către lac. Acest rest de teren este împrejmuit cu plasă de sârmă.
Din completarea la raportul de expertiză întocmit de expert B.N. se reţine că expertiza extrajudiciară întocmită de SC U.G.N. SRL a reţinut greşit fostul amplasament ale terenului avut de autorul apelantei - reclamante. De asemenea, este prezentat detaliat modul în care s-a individualizat terenul pretins de apelanta - reclamantă.
Totodată s-a arătat că pretinderea de către apelantă a terenului de la adresa poştală nr. x s-a datorat concluziilor şi punctelor de vedere eronate în documentaţia întocmită de SC U.G.I.S. SRL, terenul autorului regăsindu-se la adresele poştale nr. x.
Din extrasul de carte funciară rezultă că la nr. x există proprietari persoane fizice, respectiv S.N. şi S.M., pentru o suprafaţă de 1.407.8 mp.
Tot la nr. x apare ca proprietar P.G. cu teren de 1.400 m.p., conform adresei din 08 aprilie 2011 a Direcţiei de Taxe şi Impozite al Sectorului 1.
În ce priveşte terenul de la nr. x din expertiza întocmită la fond de expert A.M., rezultă că este ocupat de Yerdesian cu teren în suprafaţă de 1.900 m.p. De asemenea, din adresa din 20 aprilie 2011 apare că la adresa poştală nr. x apare proprietar SC A.F. SRL în calitate de proprietar.
Rezultă că terenul pretins liber prin expertiză în realitate nu este liber, fiind deţinut în proprietate de persoane fizice şi juridice restul fiind în proprietate publică - lac, dig şi carosabil, motiv pentru care nu se poate dispune restituirea în natură a imobilului.
În ce priveşte terenul care nu este proprietate publică şi care în prezent este deţinut în proprietate de către persoane fizice şi juridice, nici acesta nu este liber pentru a se dispune restituirea.
În cauză nu s-a dovedit posibilitatea compensării cu alt teren.
Referitor la solicitarea cheltuielilor de judecată de către apelanta reclamantă, reprezentând onorariul de expertiză instanţa a respins această cerere, motivat de faptul că la fond s-a efectuat o expertiză ce stabilise corect amplasamentul terenului şi numai lipsa de încredere a apelantei-reclamante a determinat efectuarea unor alte expertize; în condiţiile în care la fond nu a făcut obiecţiuni, şi în condiţiile în care pentru a proba dreptul autorului s-a folosit de o expertiză extrajudiciară care a fost contrazisă de trei expertize judiciare. Rezultă că cheltuielile efectuate cu noile expertize s-au datorat doar culpei apelantei reclamante şi deci nu sunt datorate.
2. Recursul
2.1. Motive
Ambele părţi au declarat recurs.
Criticile formulate de către reclamantă vizează următoarele aspecte:
Instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 10/2001, precum şi art. 10.3 din Normele de aplicare a Legii nr. 10/2001 pentru că terenul în suprafaţă de 3149,11 mp, identificat în expertiza efectuată de expertul Bănică Neculai este teren liber în accepţiunea legii.
Având în vedere dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, care consacră principiul prevalenţei restituirii în natură, se impune restituirea în natură a suprafeţei de 3.149,11 m.p.
Soluţia instanţei de apel este nelegală, cât priveşte modalitatea în care instanţa este îndrituită să soluţioneze notificarea pe fond. Instanţa a interpretat greşit dispoziţiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Decizia este nelegală şi sub aspectul soluţionării capătului de cerere privind cheltuielile de judecată. Instanţa de apel în mod nelegal a respins solicitarea apelantei de obligare a intimatului la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariile de expertiză, atât pentru expertiza efectuată în primă instanţă, cât şi în apel. Intimatul a căzut în pretenţii întrucât a fost obligat să emită o dispoziţie care ar fi trebuit să fie emisă în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării.
În motivarea recursului declarat, Municipiul Bucureşti a arătat că instanţa de apel a nesocotit prevederile art. 21-23 din Legea nr. 10/2001, apelanta nedovedind dreptul de proprietate pentru imobil. Din dovezile administrate nu rezultă că imobilul menţionat în expertiză este acelaşi cu cel care constituie obiectul notificării formulate de reclamantă.
Faţă de dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 247/2005, dispoziţia contestată este analizată de către evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată ce va efectua procedura de specialitate şi va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale. În baza acestui raport, Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre evaluare.
2.2. Excepţia nulităţii recursului
Cu ocazia dezbaterilor în fond, reprezentantul recurentei-reclamante a solicitat constatarea nulităţii recursului declarat de către Municipiul Bucureşti, arătând că aspectele invocate prin cererea de recurs nu se încadrează în motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Excepţia nulităţii cererii de recurs nu este întemeiată şi va fi respinsă pentru următoarele considerente:
Conform art. 3021 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Pe de altă parte, art. 306 alin. (3) C. proc. civ. prevede că indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304.
Deşi a dezvoltat sumar criticile împotriva deciziei date în apel, recurentul Municipiul Bucureşti a învederat nesocotirea prevederilor art. 21-23 din Legea nr. 10/2001 pentru că reclamanta nu a depus actele doveditoare ale dreptului de proprietate asupra terenului, respectiv faptul că autorul acesteia ar fi deţinut terenul în proprietate. Prin urmare, criticile întrunesc cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., de vreme ce s-a invocat încălcarea unor texte ale legii materiale speciale.
2.3. Analiza recursurilor
În privinţa recursului declarat de către reclamantă, au fost reţinute următoarele aspecte:
Conform art. 10.3 din Normele de aplicare a Legii nr. 10/2001, în toate cazurile entitatea învestită cu soluţionarea notificării are obligaţia, înainte de a dispune orice măsură, de a identifica cu exactitate terenul şi vecinătăţile şi totodată de a verifica destinaţia actuală a terenului solicitat şi a subfeţei acestuia, pentru a nu afecta căile de acces (existenţa pe terenul respectiv a unor străzi, trotuare, parcări amenajate şi altele asemenea), existenţa şi utilizarea unor amenajări subterane: conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru, adăposturi militare şi altele asemenea. În cazul în care se constată astfel de situaţii, restituirea în natură se va limita numai la acele suprafeţe de teren libere sau, după caz, numai la acele suprafeţe de teren care nu afectează accesul şi utilizarea normală a amenajărilor subterane. Sintagma amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale are în vedere acele suprafeţe de teren afectate unei utilităţi publice, respectiv suprafeţele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunităţii, şi anume căi de comunicaţie (străzi, alei, trotuare etc.), dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spaţii verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri şi grădini publice, pieţe pietonale şi altele. Individualizarea acestor suprafeţe, în cadrul procedurilor administrative de soluţionare a notificărilor, este atributul entităţii învestite cu soluţionarea notificărilor, urmând a fi avute în vedere, de la caz la caz, atât servituţile legale, cât şi documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism. Prevederile alin. (11) al art. 10 din lege interzic înstrăinarea sau schimbarea destinaţiei imobilului a cărui restituire în natură nu este posibilă datorită afectării acestuia unei amenajări de utilitate publică. Interdicţia instituită de acest text legal subzistă pe o perioadă de 5 ani, calculată cu începere de la data emiterii deciziei/dispoziţiei de acordare de măsuri reparatorii în echivalent, motivată pe afectarea acestuia unei amenajări de utilitate publică.
Instanţa de apel a aplicat şi interpretat corect acest text de lege, din dovezile administrate rezultând că terenul a cărui restituire în natură se solicită nu este liber, în sensul impus prin lege.
Astfel, din raportul de expertiză efectuat în etapa apelului rezultă că terenul în litigiu, identificat în temeiul actelor de proprietate depuse de către reclamantă, se află într-o zonă sistematizată, fiind afectat de lucrările de amenajare a şoselei Bucureşti-Târgovişte şi a Lacului Străuleşti.
Pe de altă parte, potrivit extraselor de carte funciară emise de către Oficiul de cadastru şi Publicitate Imobiliară Bucureşti la 4 iulie 2012, terenul situat în Bucureşti, str. Bucureşti-Târgovişte nr. 7 figurează întabulat pe numele S.N. şi S.M. De asemenea, din adresa emisă de Primăria municipiului Bucureşti - Direcţia Patrimoniu rezultă că terenul de la adresa poştală nr. x este atribuit unei societăţi comerciale.
Faţă de cele ce preced, criticile formulate nu întrunesc cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Cât priveşte faptul că instanţa de apel nu ar fi aplicat corect art. 16 din Legea nr. 247/2005, practic recurenta nu a făcut o critică a soluţiei date în apel, simpla menţionare a faptului că instanţa a interpretat greşit acest text de lege, neurmată de dezvoltarea unor critici punctuale ale deciziei atacate şi fără să se arate în ce au constat greşelile de judecată săvârşite de instanţa de apel nedeclanşând obligaţia de control judiciar.
Este întemeiată însă critica privitoare la modul în care instanţa de apel a soluţionat problema privitoare la cheltuielile de judecată solicitate de către apelanta-reclamantă.
În etapa apelului, în condiţiile art. 295 alin. (2) C. proc. civ., apelanta a solicitat refacerea probei cu expertiză. Legiuitorul îngăduie instanţei ca, în etapa apelului, care presupune o nouă judecată în fond, să încuviinţeze refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanţă, precum şi administrarea probelor noi propuse în condiţiile art. 292, dacă consideră că sunt necesare pentru soluţionarea cauzei. Prin urmare, nu se poate susţine că administrarea unei probe încuviinţate de către instanţă are drept temei „lipsa de încredere a apelantei reclamante care a determinat efectuarea unor alte expertize”, aşa cum şi-a motivat soluţia instanţa de apel.
Drept urmare, soluţia pronunţată sub acest aspect este nelegală, criticile formulate întrunind cerinţele art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Întrucât prin cererea de apel nu au fost formulate critici şi în privinţa cheltuielilor de judecată datorate reclamantei în primă instanţă, decizia va fi casată şi pârâtul va fi obligat numai la restituirea sumelor reprezentând cuantumul onorariilor de expertiză achitate în apel.
Recursul declarat de către pârâtul municipiul Bucureşti nu este întemeiat.
Reclamanta a făcut dovada faptului că autorul său a fost proprietarul terenului.
Contrar susţinerilor făcute de către pârât în recurs, prin adresa nr. 32881 emisă chiar de către Primăria municipiului Bucureşti la 18 decembrie 2007 este înştiinţată Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 că, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x/1939 - I.S. a dobândit terenul în suprafaţă de 1,1823 m.p. din comuna Băneasa Mogoşoaia, astfel încât „considerăm că decizia luată de Comisie este contrară legii. Faptul că autorul notificatoarei nu a figurat ca având rol fiscal la acea adresă, nu poate conduce la concluzia că Ş.F. nu a avut proprietatea asupra terenului litigios. Faţă de această situaţie, şi văzând soluţia Comisiei, rog ca în regim de urgenţă să reanalizaţi dosarul şi să emiteţi o dispoziţie conform celor indicate”.
În fine, nu este întemeiată critica privitoare la nerespectarea dispoziţiilor art. 21-23 din Legea nr. 10/2001.
În condiţiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data declanşării litigiului, actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după caz, ale calităţii de asociat sau acţionar al persoanei juridice, precum şi, în cazul moştenitorilor, cele care atestă această calitate şi, după caz, înscrisurile care descriu construcţia demolată şi orice alte înscrisuri necesare evaluării pretenţiilor de restituire decurgând din prezenta lege, pot fi depuse până la data soluţionării notificării.
Or, notificarea este considerată „soluţionată” în momentul finalizării procedurilor judiciare declanşate prin sesizarea instanţelor de judecată.
Pe de altă parte, pârâtul i-a solicitat reclamantei suplimentarea probatoriului în dovedirea calităţii sale de persoană îndreptăţită după ce fusese sesizată instanţa de judecată, la 15 septembrie 2008.
Având în vedere cele mai sus arătate, criticile recurentului pârât nu întrunesc cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General împotriva Deciziei civile nr. 434/ A din 12 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Admite recursul declarat de reclamanta R.A.S. împotriva Deciziei civile nr. 434/ A din 12 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Casează în parte decizia în sensul că obligă pe pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General la plata sumei de 4.000 de lei către reclamantă cheltuieli de judecată.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General împotriva aceleiaşi decizii.
Păstrează celelalte dispoziţii ale deciziei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3665/2013. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... | ICCJ. Decizia nr. 3698/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
