ICCJ. Decizia nr. 3665/2013. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie în anulare - Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3665/2013
Dosar nr. 930/1/2013
Şedinţa publică din 12 septembrie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea formulată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, contestatorul R.F.I. a solicitat anularea Deciziei nr. 2314 din 29 martie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, invocând dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 318 C. proc. civ.
Se susţine că s-a încălcat dreptul la un proces echitabil, drept ce nu poate fi considerat efectiv decât dacă apărările părţilor sunt analizate efectiv de instanţă.
Se arată că, în ce priveşte drepturile de natură procesuală, se impune atât recunoaşterea Convenţiei Europene a Drepturilor Omului (pe tărâmul drepturilor omului), cât şi a Cartei drepturilor fundamentale (pe tărâmul dreptului comunitar). Respectarea drepturilor cetăţenilor UE este parte integrantă a principiilor generale de drept, apărate atât de CEDO cât şi de Curtea de Justiţie, aplicabilitatea directă a dreptului comunitar însemnând aplicarea deplină şi uniformă a reglementărilor sale în toate statele membre (T. II) instanţele naţionale având obligaţia să asigure efectul direct deplin înlăturând orice normă contrară internă (T. III), respectarea acestui principiu decurgând din ordinea juridică comunitară care a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre (cauza Costa).
Se consideră că, prin art. 318 teza II C. proc. civ., s-a consacrat doar pentru recurent posibilitatea de a-şi valorifica susţinerile formulate prin cererea de recurs şi omise de instanţă, legiuitorul deschizând calea contestaţiei în anulare doar uneia din părţi, intimatul din aceeaşi cauză neputându-şi valorifica susţinerile omise a fi cercetate.
Omisiunea instanţei de a cerceta argumentele părţilor a fost analizată de Curtea Europeană în cauzele S. Troija vs. Spania, Perez vs. Franţa, E. der Hurk vs. Olanda, Albina vs. România, curtea reţinând „art. 6 implică în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la un examen efectiv al tuturor argumentelor, elementelor de probă ale părţilor ” .
Faţă de cele expuse, această instanţă, aplicând direct dispoziţiile art. 6 C.E.D.O., concluzionează că:omisiunea de a cerceta argumentele părţilor nu poate fi diferenţiată după calitatea acestora şi trebuie să producă efecte similare pentru toate părţile.
Respingându-se recursul, hotărârea instanţei de recurs trebuia să cuprindă motivele pentru care au fost înlăturate toate apărările reclamantului, ori lecturând decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se poate reţine însă că apărările contestatorului în sensul celor prezentate s-au omis a fi analizate.
În altă ordine de idei, sub aspectul prevederilor art. 3041 C. proc. civ., instanţa de recurs poate examina cauza sub toate aspectele, aşadar şi sub aspectul temeiniciei nu doar a cauzelor de nelegalitate însă câtă vreme instanţa de recurs nu a reţinut în motivare argumente ce au fost invocate în cererea de recurs, era ţinută a pune în discuţie aceste argumente, (Curtea Europeană în mai multe cauze: Barbera, N. şi Jabardo vs. Spania, Feldbugge vs. Olanda).
Pentru cele ce preced, în baza art. 6 CEDO şi a art. 318 alin. (1) ultima teză, se solicită admiterea contestaţiei în anulare, anularea deciziei instanţei de recurs pentru că aceasta nu s-a pronunţat cu privire la toate apărările recurentului,urmând a soluţiona, printr-o evocare a fondului litigiului,prin admiterea recursului, modificarea hotărârilor pronunţate în sensul admiterea contestaţiei şi anularea Deciziei nr. 110 din 15 iunie 2010 emisă de intimata-pârâtă.
Analizând contestaţia în anulare formulată de contestatorul R.F.I., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta nu poate fi primită pentru considerentele ce succed:
Prin Decizia nr. 2314 din 29 martie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul declarat de reclamantul R.F.I. împotriva Deciziei civile nr. 192 din 28 martie 2011 a Curţii de Apel Craiova, reţinând următoarele:
Prin Decizia nr. 110 din 15 iunie 2010, A.N.M.R.A. a respins cererea petentului R.F.I. de restituire în natură a suprafeţei de 633 m.p., teren situat în Tg-Jiu, str. Meteor, judeţul Gorj şi aflat în administrarea sucursalei Centrul de Meteorologie Regional Oltenia.
Prin contestaţia care a învestit instanţele în prezentul litigiu, contestatorul R.F.I. a solicitat anularea acestei decizii şi restituirea în natură a suprafeţei de teren menţionate.
S-a reţinut că în mod corect, instanţa de apel a apreciat ca nefondate pretenţiile reclamantului.
Prin Decizia civilă nr. 7668 din 02 decembrie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pârâta A.N.M.R.A. - Centrul Meteorologic Regional Craiova a fost obligată să emită, în favoarea reclamantului, dispoziţie de restituire în natură a unei suprafeţe de teren de 2.150 m.p. situat în Târgu-Jiu, str. Meteor, reţinându-se în considerentele deciziei că suprafaţa de 633 m.p. teren nu face parte din terenul a cărui restituire s-a dispus.
Ulterior, prin Sentinţa civilă nr. 2440 din 02 aprilie 2009, pronunţată de Judecătoria Tg. Jiu, Comisia Locală de Fond Funciar Tg. Jiu a fost obligată să facă propuneri cu privire la terenul în suprafaţă de 1.298 m.p., ce reprezintă diferenţa între suprafaţa de 3.448 m.p. (asupra căreia reclamantul R.F.I. a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate) şi suprafaţa de 2.150 m.p. (ce a făcut obiectul Deciziei civile nr. 7668 din 02 decembrie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie).
În considerentele acestei hotărâri, rămase irevocabile, s-a reţinut că regimul juridic al suprafeţei ce reprezintă diferenţa dintre suprafaţa de 3.448 m.p., solicitată de reclamant şi suprafaţa de 2.150 m.p., a cărei retrocedare s-a făcut prin Decizia nr. 7668 din 02 decembrie 2008 a Înaltei Curţi, intră sub incidenţa Legii nr. 18/1991.
Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea 10/2001 sunt excluse de la incidenţa acestei legi, terenurile ale căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991 republicată şi prin Legea nr. 1/2000.
Or, cât timp printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, respectiv Sentinţa civilă nr. 2440 din 02 aprilie 2009 pronunţată de Judecătoria Tg. Jiu, s-a stabilit cu putere de lucru judecat că regimul juridic al terenului în litigiu intră în sfera de reglementare a Legii nr. 18/1991, a considera, în prezentul litigiu, că acest teren poate fi retrocedat în natură în baza Legii nr. 10/2001, înseamnă a da o rezolvare juridică diferită aceleiaşi probleme litigioase şi a nesocoti concluziile unei hotărâri judecătoreşti definitive ce cuprinde o dezlegare sub acest aspect.
Prin urmare, Înalta Curte a apreciat că, în mod legal, în prezentul litigiu a fost respinsă cererea reclamantului de anulare a Deciziei nr. 110 din 15 iunie 2010 emisă de A.N.M.R.A. şi de restituire în natură a suprafeţei de 633 mp., teren situat în Tg-Jiu, str. Meteor, judeţul Gorj.
Prin motivele de recurs formulate, reclamantul a indicat şi dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 8 C. proc. civ. Însă, simpla indicare a acestor prevederi legale în cuprinsul cererii de recurs nu reprezintă o motivare a căii de atac exercitate în sensul exigenţelor prevăzute de art. 3021 C. proc. civ. Cerinţele art. 3021 Cod de procedură civilă trebuie interpretate în sensul formulării, prin motivele de recurs, a unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate prin determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Constatând că însă niciuna din criticile formulate nu poate fi circumscrisă motivelor de modificare a hotărârii prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte a apreciat că nu este legal învestită cu exercitarea controlului de legalitate din perspectiva acestor motive de recurs.
În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a respins, ca nefondat, recursul declarat.
Pe fondul contestaţiei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată: art. 318 alin. (1) C. proc. civ. teza a II-a prevede că hotărârile instanţei de recurs pot fi atacate cu contestaţie când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Criticile formulate de contestatorul R.F.I. cu privire la neanalizarea apărărilor sale de către instanţa de casare nu subzistă.
În considerentele deciziei instanţei de recurs se reţine că prin motivele de recurs invocate, reclamantul a indicat şi art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Instanţa de recurs nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor de fapt şi de drept care susţin motivul de casare, ci poate să le analizeze global, printr-un raţionament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esenţial, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit argument sau o afirmaţie a recurentului nu deschide calea contestaţiei în anulare.
Pentru aceste considerente, se va respinge contestaţia în anulare formulată împotriva Deciziei civile nr. 2314 din 29 martie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, formulată de contestatorul R.F.I.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare împotriva Deciziei nr. 2314 din 29 martie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, formulată de contestatorul R.F.I.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3620/2013. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3697/2013. Civil → |
|---|
